Prin Marea Britanie, după ”BREXIT” – Partea I

TIPĂREȘTE

După seria de articole de anul trecut, nu credeam că voi mai avea de scris ceva despre Norwich. Totuși, ca un semn de mulțumire la adresa colegilor care, prin votul lor, mi-au oferit posibilitatea unui nou drum în acea direcție, și pentru că a apărut ceva de povestit, iată că revin.

Am valorificat biletul de avion în perioada 01 – 12 iulie, la numai câteva zile după celebrul referendum. Planificarea călătoriei o făcusem încă din luna decembrie anul trecut, conform procedurii de obținere a biletului. În plus, cumpărasem on-line încă multe altele: bilete de autobuz, de tren, intrări la obiective, etc. Așa că nu mai puteam renunța. Fusesem însă atenționați să fim pregătiți sufletește dacă se vor ivi ceva probleme. Deși în Norwich circa 60% din voturi au fost pentru a rămâne în U. E, se înregistraseră, deja, câteva incidente în plină stradă, agresiuni, deocamdată verbale, la adresa celor identificați a fi străini. ”Voi ce mai căutați aici, Am votat să vă dăm afară din țara noastră”.

De pregătit suflete, ne-am pregătit dar, trebuie să recunosc că noi nu am avut nici o problemă. Este drept că au existat câteva momente de panică, atunci când ne intersectam pe stradă cu grupuri de tineri mai entuziasmați, dar, toate au fost nejustificate. Absolut peste tot pe unde am fost, chiar declarând că suntem români, am fost bine primiți, îndrumați, sfătuiți.

Totuși

Joi 07 iulie, pe seară, o organizație locală cheamă populația la un miting în fața Primăriei, pentru a protesta împotriva rezultatelor referendumului. Se pare că s-au strâns câteva sute de persoane. Și-au spus păsul, au împărțit manifeste și eșarfe, au schimbat idei și au plecat acasă.

Cu sau fără legătură cu acest eveniment, a doua zi dimineață, toate sistemele de comunicare din zonă vuiau de știrea zilei: ”A fost incendiat magazinul românesc! ”. Acesta, deținut de o familie de români, vindea produse din România, în special alimentare, nu numai românilor din zonă, ci și multor localnici amatori de aceste produse. Amplasat pe Magdalen Street, este la numai circa 600 m de locuința noastră. Decidem să mergem până acolo să ne exprimăm sprijinul și părerile de rău. Găsim geamul vitrinei în mijlocul străzii, rafturi răsturnate și urme de fum, plus două mașini de poliție. O găsim, de asemenea, pe proprietară, martoră a atacului produs cu ea în magazin, îndârjită și hotărâtă să-și continue afacerea. Ne mulțumește pentru îmbărbătare și ne asigură că nu se va opri. Noi, având deja un program prestabilit, plecăm mai departe. Seara aflăm că o organizație caritabilă locală deschisese un cont de donații, pentru a strânge 500 lire, drept ajutor la curățenie. Până la ora aceea se strânseseră deja 8000 lire iar, după două zile, în cont erau peste 30000 lire. Proprietara a declarat că va folosi strict cât îi va fi necesar, iar restul îl va dona pentru alte cauze. O asemenea solidaritate, fiind vorba de niște străini, este un lucru de maximă apreciere. Să sperăm că acest lucru poate fi, la nevoie, posibil și în România. În plus, în două zile, panourile de lemn ce țineau loc de ușă și geamul de la vitrină, erau pline de inimioare multicolore având înscrise mesaje de sprijin. Erau câteva și în limba română, dar majoritatea erau în engleză. Încă o dovadă de solidaritate. Încerc să-mi imaginez, dar nu reușesc, ce-o fi fost în mintea atacatorului, văzând toate acestea. Când am plecat, se estimau încă două săptămâni pentru revenirea la normal.

Alte lucruri de văzut în împrejurimi – Southwold

Southwold este o stațiune la malul Mării Nordului, la sud de Norwich, la circa 50 km de acesta. O linie de autobuz leagă, pe timpul zilei, aceste două localități, din oră în oră. Cu dese opriri pe traseu, autobuzul parcurge această distanță în circa o oră și jumătate. Noi aveam în plan trei obiective de văzut aici.

Farul este o construcție de 31 m înălțime amplasată la circa 100 m de malul mării. Înălțimea si lămpile de 1500 W îl fac vizibil de la 44 km. Este construit în perioada 1887 – 1890, fiind primul far din zonă. Este electrificat și automatizat în 1938, de când nu mai necesită personal de exploatare. Deși pe saitul lui se specifică faptul că poate fi vizitat de luni până joi între 9.00 și 15.00, la fața locului aflăm că este deschis numai luni și miercuri. Noi, ajungând acolo într-o joi, ne mulțumim să-l privim pe dinafară.

”Southwold Pier” este o construcție la malul mării, în nordul localității. Îmi este greu să traduc exact cuvântul „pier”. Dicționarele îl consideră „dig” dar, în realitate, este o estacadă perpendiculară pe mal, oarecum asemănătoare cu cea existentă la Mamaia, în dreptul Cazinoului. Sunt mai multe asemenea construcții în Norfolk, pe una din ele întâlnind-o anul trecut, la Cromer (vezi impresii). Față de Mamaia, acestea sunt realizate din lemn, pe piloți din lemn, și sunt mult mai late, putând adăposti diverse mici magazine, cafenele sau alte spații comerciale. Cel din Cromer adăpostea chiar un teatru și un muzeu al pazei de coastă. Construcția din Southwold avansează 190 m în mare. Motive dependente de noi au făcut ca să admirăm acest obiectiv numai de la distanță.

Fabrica de bere Adnams organizează zilnic, din oră în oră, tururi ghidate ale spațiilor de producție. Este recomandabilă înscrierea în avans, on-line, pentru că numărul vizitatorilor dintr-un grup este limitat la 10 – 15 persoane. Prețul vizitei este de 12 lire de persoană. Prima atestare documentară a unei fabrici de bere în localitate datează din 1345. Aceasta era alipită unui „pub”, producând pentru acesta. În decursul istoriei aceasta a fost distrusă de mai multe incendii, dar ulterior refăcută. Istoria acesteia este legată și de bătălia de la Sole Bay (1672) între flotele engleză și daneză când, se zice că, a fost nevoie de aducerea cu forța a marinarilor din pub-uri pe vase, pentru a participa la lupte. În 1872 fabrica este cumpărată de frații George și Ernest Adnams care, fără a participa efectiv la producție, dau un imbold deosebit dezvoltării acesteia. Dacă la început fabrica livra numai pe plan local, astăzi berea Adnams se bea și la Norwich, și la Londra. Din 2010 la fabrica de bere se adaugă și o distilerie care produce gin, votcă și alte băuturi spirtoase.

Vizita noastră începe cu câteva momente de așteptare pentru constituirea grupului. Ocazie de a viziona o mini expoziție cu produse ale fabricii. Urmează, apoi, o prezentare a istoriei fabricii și, în continuare, o vizită de-a lungul liniilor de producție. Distileria nu intră în program, așa că o admirăm numai pe din afară. Partea interesantă este că producția se face în mai multe clădiri separate între ele, unele despărțite chiar și de străzi. În această situație transferul produsului între două faze tehnologice se face prin conducte pozate și sub carosabil. Începem, deci, cu recepția materiilor prime. Deși am băut destul de multă bere la viața mea, nu am știut că există atâtea tipuri de hamei, fiecare cu alt gust. Fabrica folosește atât hamei din producție locală, cât și hamei importat din Australia, Statele Unite sau Canada. Apoi apar diversele sortimente de malț care se prăjește diferit, pentru culoare și aromă, funcție de rețeta dorită. Pe rețetarul afișat identific 18 sortimente de bere în fabricație curentă. Ne atrage atenția ”Triple Knot”, o bere super tare (10% alcool), cu o durată mare de fabricație, peste 6 luni, și un preț pe măsură. Parcurgem, apoi, etapa de fierbere și cea de fermentare. Și printre multiplele explicații primite, întrebări și răspunsuri, ora alocată vizitei se transformă într-o oră și jumătate. În consecință următoarele faze ale procesului tehnologic (răcire, liniștire, filtrare, îmbuteliere, depozitare), rămân necunoscute pentru noi. Urmează, însă, cea mai așteptată etapă a vizitei, degustarea. Într-o sală specială primim fiecare câte un pahar din aproape jumătate dintre sortimentele de bere prezentate, . Inclusiv din sortimentul ”Triple Knot”. Cine dorește, primește și suplimente. Urmează apoi o vizită la magazinul fabricii, unde începem cu o altă degustare, cea a spirtoaselor. Scăpând cu chiu cu vai și din această etapă, nu ne rămâne decât să valorificăm, prin cumpărături, voucherul primit odată cu cumpărarea vizitei.

După toate aceste „eforturi”, este explicabil că nu mai avem forța de a parcurge drumul până la așa zisul dig, din nordul localității. Așa că ne îndreptăm spre stația de autobuz și ne întoarcem la Norwich mai devreme decât estimasem inițial.

O jumătate de zi la Cambridge

Într-una din zilele fără un program prestabilit, ne vine ideea unei vizite la Cambridge. Nu este o problemă, trenuri sunt la fiecare jumătate de oră, iar cei circa 110 km sunt făcuți în mai puțin de o oră și jumătate. Iar ca să avem un scop al drumului până acolo cumpărăm, on-line, bilete pentru o plimbare cu barca pe Râul Cam. Descopăr, cu această ocazie, de unde vine numele orașului.

Problema este că gara Cambridge este cam la 2.5 km de centrul orașului, așa că avem ceva de mers după ce ne dăm jos din tren. Pentru a ne reface forțele, și venise și ora pentru aceasta, luăm masa de prânz la un fast food japonez, ”Wasabi”. Numele reprezintă un sortiment de hrean, de culoare verde, la fel de iute ca al nostru. Nu știu cum îl prepară, dar se servește ca o pastă. Eu îmi aleg o salată de fructe de mare, care a fost excelentă.

Prima clădire impozantă care ne iese în cale este ”Biserica Sfânta Maria”, sub numele catolic ”Our Lady”. Biserica este Romano – Catolică, construită la sfârșitul secolului al XIX-lea, iar numele complet este ”Our Lady and the English Martyrs”, Din păcate, nu avem timp să o vizităm, biletele la barcă fiind pentru o oră fixă. Partea proastă este că la întoarcere vom avea trenul la oră fixă.

După numai câteva sute de metri ajungem la ”Biserica Rotundă”. Este construită pe la 1130, având model ”Biserica Sfântului Mormânt” din Ierusalim, de la care a împrumutat și hramul. De precizat că este una din cele patru biserici medievale rotunde din Marea Britanie, în funcțiune. Din 1950 a fost inclusă într-o ”Listă a clădirilor de interes deosebit arhitectural, sau istoric”, la gradul I. Nici aici nu avem timp decât de o fotografie.

În cele din urmă ajungem și la debarcader. Aici s-au grupat mai multe firme specializate în plimbări nautice, fiecare cu mai multe bărci. Bărcile sunt de două tipuri: unele mici, pentru o familie, care se închiriază fără „cârmaci”, iar turistul trebuie să-și dovedească măiestria în conducere, și unele mari, de 10 – 12 persoane închiriate cu „cârmaci”, care joacă și rolul de ghid. Am folosit termenul de „cârmaci” dar, puteam să-l folosesc la fel de bine pe cel de „gondolier”, întrucât imaginea este destul de aproape cu cea de pe canalele venețiene. Numai că, aici, avansarea se face împingând cu un băț, relativ lung, în fundul râului.

Noi optasem pentru varianta unei bărci mari, și bine am făcut, pentru că pe râu era o aglomerație teribilă, și numai îndemânarea cârmaciului a făcut să evităm mai multe coliziuni. Am remarcat, totuși, persoane de ambele sexe și de toate vârstele, care nu se dădeau în lături de a împinge o barcă. Durata programată a plimbării era de o oră. În realitate a durat cu vreo 20 de minute mai mult. Ea a constat în parcurgerea de-a lungul râului a peste un kilometru, dus și întors. La început pornim spre amonte. Având în vedere viteza extrem de mică a râului, este greu de sesizat acest lucru. Traseul este astfel ales încât să treacă pe lângă o serie întreagă de colegii. Cârmaciul – ghid ni le prezintă pe fiecare în parte. Trecem, pe rând, pe lângă ”Magdalen College”, ”St. John College”, ”Trinity College”, ”King's College” și ”Queen's College”. Asta dacă nu am uitat cumva vreuna. Înțeleg că ”Universitatea din Cambridge”, de care a auzit toată lumea unește, practic, 31 de colegii, relativ independente. Toate acestea totalizează circa 19500 de studenți din toată lumea, la o populație totală a orașului de circa 120000 locuitori. Universitatea din Cambridge a fost fondată în 1209 și este a doua cea mai veche universitate de limbă engleză din lume. Totodată, este a patra cea mai veche universitate în funcțiune din lume.

În paralel cu noi înoată și mai multe rațe. Obișnuite cu turiștii, așteaptă ceva de mâncare. Suntem sfătuiți, totuși, să nu le încurajăm, căci capătă curaj, devin obraznice, și ajung să sară în barcă. Totodată, ni se recomandă să nu băgăm mâna în apă, gradul de poluare a acesteia fiind deosebit de avansat.

Remarc faptul că fiecare colegiu are o capelă proprie. Până la data vizitei, luându-mă după niște fotografii, am crezut că și în Cambridge există o catedrală. Dar nu este așa. Cea mai apropiată catedrală este în orașul Ely, la vreo 30 km spre nord. Ceea ce credeam eu că este catedrala, este, de fapt, ”Capela de la King's College”. Chiar de pe râu, de la depărtare, pare impozantă. Ghidul ne spune că este a doua cea mai mare capelă din lume, după Capela Sixtină. Întrucât nu am apucat să o văd pe ultima, nu mă pot pronunța asupra acestei afirmații. Ne propunem să o vizităm pe cea de aici, după ce terminăm cu barca.

Dacă am numărat bine, traseul trece pe sub 8, sau 9 poduri. Fiecare este interesant, deosebit de celelalte. Unele sunt de folosință publică, altele, fiind în interiorul unor colegii, asigură numai legătura între clădirile acestora de pe ambele maluri. Cel mai interesant este ”Mathematical Bridge”. Eu îl cunoșteam sub numele de ”Podul Lui Newton”. Acesta leagă clădirile de la ”Queens' College” aflate pe cele două maluri ale râului. Numele oficial vine de la forma sa care, prin o serie de tangente, creează un arc de cerc peste albia râului. Legenda spune că podul a fost proiectat și executat de Sir Isac Newton, fără a folosi vre-un cui în construcția sa. Numai că, ambele afirmații sunt false: podul, în prima sa variantă, a fost construit la 22 ani după moartea savantului, iar în construcție au fost folosite elemente de fixare metalice, bine mascate. Podul a fost reconstruit în 1866 și 1905. Astăzi și el este pe lista „monumentelor de arhitectură și istorie”, la gradul II.

Un ultim lucru interesant prezentat de ghid în timpul plimbării noastre este una din clădirile moderne de la ”Queen's College”, prima proiectată, integral, pe calculator. Odată finalizată, nu a avut prea mare succes, nici la public nici la Prințul Charles, venit la inaugurare.

După ce coborâm din barcă, conform cu ceea ce ne-am propus, pornim spre ”Capela de la King's College”, parcurgând pe jos ”St. John Street”. Identificăm imediat capela, dar, avem ghinion. Se poate vizita numai până la ora 13.00. În acel moment nici nu ajunsesem în Cambridge. Să fie un motiv de revenire?

Mai parcurgem câțiva metri în lungul străzii, pentru a vedea una din curiozitățile orașului. Cunoscut sub numele de ”Corpus Clock”, pare a fi un fel de „perpetuum mobile”. Amplasat pe peretele exterior al bibliotecii ”Colegiului Corpus Cristi”, acesta este un disc de 1.50 m diametru, placat cu aur de 24 carate. Discul este, de fapt, un cadran de ceas, fără cifre, orele, minutele și secundele fiind semnalate de leduri amplasate pe trei cercuri concentrice. Inventatorul l-a numit ”Chronophage”, cu sensul de „mâncător de timp”. Mecanismul este acționat de un pendul ce pare a nu avea nevoie de un impuls suplimentar pentru lungi perioadele de timp de funcționare. Totuși, se pare că, undeva în spate, există și un motor electric. Pentru mine, senzațional este faptul că ceasul a fost inaugurat în 19 septembrie 2008, în prezența lui Stephen Hawking, renumitul fizician, originar din Cambridge.

Dacă nu putem vizita capela, încercăm să ne mulțumim cu vizita la biserica St. Mary the Great, amplasată peste drum de ”Capela de la King's College”. Prezenta construcție, realizată între 1478 și 1519 este, practic, finalizată prin execuția turnului, în 1608. În decursul timpului (1766,1851,1867) biserica suferă mai multe reparații. Există posibilitatea accesului în turn, dar facem socoteala că nu avem timp. Din nou un motiv de revenire.

Pe trotuar, în fața bisericii, descoperim o machetă în bronz a orașului medieval, realizată în anul 2001. Este dedicată unei aniversări de 800 de ani de la … …. ? (nu am idee ce eveniment din istoria orașului) Se recunosc aici unele din construcțiile încă prezente. Oricum, arată bine!

Nu ne rămâne decât să ne grăbim spre gară și să ne întoarcem la Norwich.

Deși mai aveam câteva lucruri de povestit, remarc faptul că, deja, m-am lungit cam mult. Promit cât de curând și o continuare.

---

VIZUALIZĂRI: 2075 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI