Pe poteci de munte - In munţii Neamţului

TIPĂREȘTE

Am ucat în munţii Neamţului nu călare pe Pisicuţa ci la pas pe poteci de munte. Chiar dacă munţii Neamţului m-au dus imediat cu gândul la Calistrat Hogaş, sigur sunt departe de povestitorul neîntrecut, sub toate aspectele: valoare, timp şi spaţiu. Da, până şi spaţial, chiar dacă este vorba despre munţi şi aceştia nu pot dispărea. Scriitorul descrie călătoriile sale din munceii Neamţului, munţii Scărişoara, grupa Carpaţii Moldo-Transilvani din Carpaţii Orientali iar eu o să încerc să fac o relatare a turei din munţii Neamţului ce fac parte din munţii Baiului (Gârbova) grupa Carpaţii de Curbură din Carpaţii Orientali. Pot spune că de Calistrat Hogaș mă leagă plăcerea de a colinda munţii şi de a fi în mijlocul naturii pentru că m-a introdus în această magie cu mult timp înainte de a cunoaşte efectiv muntele.

Munţii Nemţului fac parte din masivul Baiului. Pentru cei care nu ştiu care este masivul Baiului o să fac o mică prezentare. Acesta este împărtit în 3 sectoare:

1. Munţii Baiul Mare (sectorul sudic) -cuprinsi între Posada şi Azuga (vârful Cazacu), sunt limitaţi în vest de Valea Prahovei care îi separă de munţii Bucegi iar în est de Valea Doftanei care îi separă de munţi Grohotiş. Cel mai înalt vârf din acest sector este vârful Baiu Mare (1908m)

2. Munţii (culmea) Petru-Orjogoaia este o culme de legătură între munţii Baiul Mare şi munţii Neamţului, cu altitudini mai joasase decât celelalte două, cuprinsă între vârful Czacu şi vârful Unghia Mare. Această culme este orientată vest-est astfel că din acest sector limita vestică nu mai este valea Prahovei ci Valea Azugii.

3. Munţii Neamţului (sectorul nordic) - se întind între vârful Unghia Mare şi vârful Ţigăi, fiind limitaţi de Valea Azugii şi Valea Doftanei. În acest sector de întâlnesc vârfuri înalte, 4 vârfuri depăşind altitudinea de 1900m: Neamţu (1923m), Şteviei (1907m), Rusu (1902m) şi Paltinu (1900m). Creasta este mult mai îngustă decât în celelalte sectoare. Din aceasta se desprind numeroase culmi, atât spre Valea Azugii - scurte şi abrupte cât şi spre Valea Doftanei-lungi dar mai line.

Această tură a fost una specială pentru mine din mai multe puncte de vedere (fără a le enumara în ordinea importanţei): nu a fost planifcată, mergeam pentru prima dată în muntii Neamţului, nu mai făcusem de 1 an şi două luni o tură adevărată cum îmi place mie să mă exprim (alături de oameni de munte de la care pot învăţa ceva şi să îmi pot evalua forţa şi rezistența fizică).

A fost rodajul pejosului meu care 8 luni m-a ţinut în ”garaj”, departe de natură sub orice formă. A început să scârţie, 2 discuri tasate herniază, RMN+neurochirurg=» început transformat Lumi în „RoboCop”. Listă de cumpărături: cuşti metalice+ şuruburi. Lumi nu vrea să audă. După 4 luni cedează altul, atinge nervul şi îmi trage o pareză la picior. Nu tu plimbări, nu tu serviciu, direcţia RMN+neurochirurg (1,2, 3,4) =» “RoboCop”. Lista plăcuţe+şuruburi= sute de euro. Nuuu. Cred că cineva lucrează împotriva mea. Vine şi iarna. Ce iarnă? că la mine e iarnă demult, pot să-mi număr oasele când simt frigul. Ce iarnă? Uite aici! oraşul uns cu miere. Aaa! Nuuu, e polei! Dar până să-şi dea seama Lumi deja e în aer şi, ca să o dreagă, la aterizare, mai bagă un şurub ca să o întreacă pe Sandra Izbaşa, să cadă pe o parte că doar nu pe coloană. Mâna se întinde, bicepsul se smulge. La otopedie - ha, ce comedie! Cică: o plăcuţă cu două şuruburi şi sunt aproape nouă.

Văzând că nu-i de glumă, mi-am luat pejosul de la “sevice” şi-l băgai în priză (a se citi curenţi), în ape cu miros de ouă clocite şi la ace multe, multe şi mărunte, la întins de oase, am citit şi cărţi, am făcut de toate câte mi-au fost recomandate şi mai m-am pus pe roate.

Următoarele 6 luni au fost de testări şi verificări, ture doar în doi, cu trasee, chiar dacă lungi, fără dificulate şi în ritmul meu. Mă resemnasem.

Sâmbătă în tren, bucurie mare, mi-am revăzut amicii de drumeţii. S-au făcut propunerile de ture, s-au format echipele, eu stam liniştită, bucuroasă că merg pe munte şi mă pot plimba, dar unde habar nu aveam, dar ce conta, important era că sunt acolo. Un amic ne întreabă unde mergem “păi noi…Lumi nu poate să meargă”, “cine dragă, eu? vorbeşte pentru tine, unde se merge? întreb eu de parcă atunci urcasem în tren. Acum căţiva ani nu trebuia să aleg, vream traseele noi pentru mine şi nu mă speriam uşor de lungimea traseului. Munţii Neamţului nu îi făcusem niciodată. Am cerut detalii să ştiu dacă mă încumet, traseul era lung ne prindea chiar noaptea. Soţul meu era îngrijorat că nu pot face faţă, traseul fiind de 8-9 ore, dar şi pentru că echipa era una foarte bună şi nu pot ţine ritmul şi ne papă urşii pe acolo. Adevărul este că am avut curaj să plec cu ei pentru că nici unul nu a încercat să-mi sugereze că nu fac față dar totodată ştiam că munţii aceştia au multe culmi secundare şi când nu mai puteam aveam varianta de a scurta traseul chiar dacă era ceva nou pentru mine.

Am început traseul din Valea Azugii, undeva la 15-16km de gară Azuga, pentru a veni dinspre nord spre sud, terminând traseul la Azuga. Valea Azugii începe în apropiere de pârtiile de schi Sorica şi Cazacu, ca reper spre păstrăvăria Azuga. Este drum forestier şi se poate merge şi cu maşina până la intrarea în traseu. Cam la 2 km dupa vila Trifoiul avem marcaj pe partea dreaptă, triunghi roşu.

Intrăm în pădure şi traseul începe direct cu un urcuş abrupt care iese repede în marginea unei zone unde copacii au fost obligaţi să predea locul, oare unei pârtii?! Nu mi-a plăcut niciodată când traseul începe abrupt, oricât m-am străduit tot nu am înţeles cum e cu respiraţia pe astfel de sectoare. Gâfâi ca un porc mistreţ care râmă prin pădure după mâncare. Şi peisajul ăsta! Atenţia îmi este atrasă de altceva. Săptămâna trecută era iarnă iar acum soarele ne mângâie obrajii. În timp ce mă opresc să-mi dau geaca jos, zăresc în spate creasta Pietrei Craiului iar printre ramurile copacilor mă privesc crestele Bucegilor ce se arătau tot mai mult pe măsură ce urcam: Bucşoiu, Moraru, Omu şi Cerdacul, Coştila şi Caraimanul. Era ca la sfârşitul unui spectacol când actorii vin pe rând la aplauze doar că pentru noi spectacolul abia începea.

Pe partea dreaptă a marcajului zărim Piatra Scrisă din Piatra Mare. După o jumătate de oră depăşim zona defrişată şi trecem ca printr-o poartă formată de ramurile a doi brazi într-o poieniţă unde peticele de zăpadă şi brânduşele inflorite te duc cu gândul la primăvară. Urmăm marcajul şi intrăm din nou în pădure, trecem iar de o zonă defrişată mai mică şi ieşim în altă poieniţă în care se vede un lac micuţ înconjurat de multă vegetaţie şi brazi. Am aflat că este un lac permanent, Lacul Gavanu sau Lacul Roşu situat la 1526m altitudine în munţii Neamţului. Culoarea lacului este verde şi amicii se miră că nu l-au văzut niciodată colorat aşa ci brun-roşcat. După lac ieşim în gol alpin. Am urcat mult în altitudine iar acum Bucegii se văd cu toate abrupturile lor dinspre valea Prahovei iar între ei şi Piatra Craiului se vede acum creasta înzăpezită a munţilor Iezer-Păpuşa. Marcajul dispare de aici, potecile sunt clare dar multe şi mă bucur că nu trebuie să-mi fac griji cum voi ajunge pe cel mai înalt vârf din munţii Neamţului, vf. Neamţu. În linii mari înţeleg cam pe unde trebuie să mergem când mi se arată vârful pe care vom ajunge şi de acolo mai departe. Vom parcurge un traseu ca un S pentru a ieşi în creasta munţilor Neamţului urmând ca partea de sus a S-lui să se prelungească mult.

Ne oprim pentru regrupare şi o mică gustare pe o culme de unde vedem acum şi dantelăria Ciucaşului- Tigăile. Ajunşi pe creastă putem face un tur de 360 de grade: Bucegii, Iezer-Păpuşa, Piatra Craiului, în fundal conturaţi în linii subţiri m-ţii Făgăraş, Postăvaru, Piatra Mare, Ciucaş, Grohotiş, Baiului. Un spectacol al crestelor dar nici peisajul din jurul nostru nu se lasă mai prejos.

Din creastă, unde pe alocuri este destul de îngustă, vedeam cum pleacă culmi secundare despărţite de văi adânci ce poartă numele vârfurilor sau ale apelor ce le străbat. Forma acestora, stânele, coloritul de toamnă, razele de soare ce se reflectau în vale, umbrele din partea opusă îţi atrăgeau atenţia din toate direcţiile.

De aici sunt mai relaxată pentru că am vizibilitate în permanenţă, aşa că ei pot să meargă în ritmul care le place, dar se pare că situaţia se rezolvă de la sine. Creasta Neamţului este formată din multe vârfuri despărţite de şei dar unele dintre ele se pot ocoli pe curbă de nivel şi eu la unele chiar am profitat de asta.

Primul vârf din creastă la care am ieşit a fost vf. Turcu (1834m), pe care l-am ocolit pe curbă de nivel, după ce se coboară în şaua Turcu se urcă pe vârful Paltinu (1900m), un vârf ce seamănă cu o cupolă din care pleacă spre valea Doftanei Piciorul Predeluş, o culme lungă ce coboară în Pasul Predeluş la o diferenţă de nivel de 600m.

Din vf. Paltinu creasta Neamţului ne-a coborât în şaua Paltinu apoi am urcat pe vf. Neamţu (1923) unde am făcut o pauză mai mare (mâncare, poze, aţipit, meditat). Sub razele calde ale soarelui intrasem într-o adevărată simbioză cu natura când deodată totul a fost stricat de zgomotul enduriştilor de ocazie de pe creasta Baiului Mare. Atunci m-am întrebat cum va fi oare dacă proiectul TransBaiul se va realiza? Dacă pe aici ar trece zeci de maşini? Nici nu vreau să mă gândesc!

Din vf. Neamţu am coborât în şaua Neamţu. Unii am ocolit pe curbă de nivel un vârf al cărui nume nu l-am găsit pe hartă, apoi vf. Ştevia (1907m) şi am ieşit în şaua dintre vf. Ştevia şi vf. Rusu (1902m). Traseul era gândit pentru mai departe pe creastă dar era târziu şi am început coborârea prin dreapta vârfului Rusu. Un picior de munte cu smocuri de iarbă prin care se vedeau din loc în loc poteci făcute de animale ne-a coborât cam în 30-40 de minute lângă o stână. Apoi pe lângă liziera pădurii am găsit o potecă în pădure ce cobora şi de data acesta abrupt spre vale. Din pădure am ieşit în drumul forestier Unghia Mare şi după 2,5km am ajuns în Valea Azugii la 8-9km de gară.

Eram constientă că nu mai pot face şi acest drum pe jos, dupa 7 ore de mers pe munte, pentru că sechelele de la picior nu-mi permit să merg atât de mult pe plat, aşa că m-am întins pe malul Azugii în aşteptarea unei maşini. În compania sursurului de apă, vegheată de copacii de pe versanţi am ridicat privirea spre cer mulţumind pentru acea zi minunată.

Sentimentul pe care îl am în mijlocul naturii este ceva aparte. Am gustat din toată oferta muntelui şi a naturii ca un flămând care nu a mai văzut demult atâtea bunătăţi la un loc. M-am bucurat de soare şi culoare, de afine şi merişoare, de linişte, de aer, de compania amicilor de tură şi de faptul că am fost acolo când nici nu speram.

Cărări frumoase tuturor!

---

VIZUALIZĂRI: 5937 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI