ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 31.03.2019
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 20.03.08
STATUS: CONSUL
DATE SEJUR
MAR-2019
DURATA: 2 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
37.50%
Mai degraba nemulțumit
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
50.00%
Nici nemulțumit, nici mulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
62.50%

AUTORUL NU ar recomanda
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 3 MIN

Băile Herculane – o fostă perlă balneară

TIPĂREȘTE

Întâlnirea AFA 2019 de la Herculane a fost o bună ocazie să ajungem și să vedem una din puținele zone din România pe care nu o vizitasem. După circa 6 ore de drum am vrut să ne dezmorțim picioarele și să facem o plimbare, speram noi, plăcută.

Am ajuns pe la ora 13 la hotel Minerva, ne-am cazat rapid și am plecat să explorăm stațiunea frumoasă și faimoasă în alte vremuri. Atât de faimoasă încât era cunoscută inclusiv peste hotare, devenise preferata împărătesei Sisi, iar împăratul Franz Josef, o declara cea mai frumoasă staţiune din Europa - dar asta se întâmpla demuuult, în anul 1852, după cum scrie pe un panou infomativ.

Plimbarea a durat ceva mai mult de 2 ore, timp în care am văzut clădiri de o frumusețe deosebită, dar degradate (deși toate aveau semnul de, monument istoric’’!). Mergem pe malul drept al Cernei, peisajul înconjurător este minunat, dar ce te faci că nu ai cum să mergi și să te uiți doar în sus. Clădiri extraordinare (de patrimoniu) sunt lăsate în paragină fără cea mai mică urmă de bun simț. Ajungem la podul de fier forjat care face/făcea legătura cu Băile Imperiale Austriece (Băile Neptun).

Acest pod este închis, ca și alte poduri din stațiune, care sunt de asemenea lăsate de izbeliște și pentru a nu periclita viața oamenilor, preventiv sunt închise. Apare și un panou informativ unde sunt imagini din, Centrul Imperial Istoric, - pozele de pe panou sunt din alte vremuri, când totul era chiar imperial.

Priveliștea este dezolantă, poți doar să-ți imaginezi cât de minunat arăta odinioară, sau cât de frumos ar putea fi refăcută. Citeam pe undeva că în Băile Herculane, se derulează proiecte de reabilitare şi modernizare în valoare de aproximativ 32 de milioane de euro - poate o parte din acești bani au fost investiți în renovarea câtorva hoteluri, dar ce ne facem cu clădirile istorice, emblematice? ... care ar putea să aducă și bani, pe lângă creșterea numărului de turiști.

Ne continuăm drumul, trecem Cerna pe, Podul de piatră, și ajungem lângă Ansamblul balnear Apollo I – ce denumire frumoasă, dar ce tristețe imensă când te uiți la clădire. Toate ferestrele și ușile sunt… sparte sau lipsă, tencuiala cade de pe pereți, îți vine să plângi. Aruncând o privire prin golul ferestrelor se pot vedea bazinele altădată pline cu apă și oameni… of, of, măi, măi…

Statuia lui Hercule - Această statuie turnata din fier de tun este un monument comemorativ dăruit în 1847 de ducele moştenitor al coroanei austro-ungar, Carol, drept mulţumire pentru tratarea soldaţilor răniți ai armatei imperiale care s-au vindecat aici şi este amplasată în locul unei fântâni arteziene din marmură roşie. Statuia se găseşte chiar în Piaţa Hercules, în centrul istoric al staţiunii, şi poate fi vizitată de către oricine doreşte şi este interesat să simtă puţin din epoca antică – păcat doar că sunt foarte puțini turiști.

Un mic magazin de suveniruri se află aici - în rest dor și jale. Revenim pe malul celălalt al Cernei, admirând, mai de-aproape emblematicele clădiri ale stațiunii. Apare și o hartă cu câteva trasee turistice, pe care se plimba împărăteasa Elizabeta (Sisi). Foste hoteluri de renume, pline ochi în alte timpuri, își arată trista față trecătorilor.

Nu vreau să întristez pe nimeni cu acest articol, dar e mare păcat că o asemenea, perlă, zace în nepăsare (ca și Borsec de altfel) – dar spre seară am revăzut colegi dragi, am cunoscut alții noi și ne-am bucurat de seara gastronomică. Nu mai eram așa de triști, dar amintirea celor văzute va rămâne întipărită o bună bucată de vreme.

Toate cele bune!


[fb]
---
Trimis de BOGDAN DSN in 31.03.19 15:30:18
Validat / Publicat: 31.03.19 16:27:06
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în HERCULANE.

VIZUALIZĂRI: 1026 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (BOGDAN DSN); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P13 Statuia lui Hercules veghează nepăsarea
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 30350 PMA (din 32 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

5 ecouri scrise, până acum

micutzu
[31.03.19 19:21:41]
»

Salut. Am vizitat si eu statiunea si am ramas cu un gust amar. O perla a turismului romanesc abandonata in moarte clinica din cauza unor interese obscure si antinationaliste. O statiune cu toate dotarile benefice oferite de mama natura si o infrastructura moderna ar fi fost o concurenta pentru statiunile termale din ungaria si Cehia.

Sant interese foarte mari ca turisti din toata Europa sa nu ajunga la noi ci in celelalte tari unde sa investit masiv.

Oare cati dintre ministri turismului au vizitat aceasta statiune in ultimii 20 de ani? La cum arata statiunea eu zic ca niciunul.

Dragoș_MD CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[31.03.19 20:17:40]
»

@micutzu:

Sant interese foarte mari ca turisti din toata Europa sa nu ajunga la noi ci in celelalte tari unde sa investit masiv

Problema e alta: pe ce drumuri să vină aici?!?

traian.leuca † CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[31.03.19 20:44:23]
»

Băile Herculane, o staţiune denumită de foarte mulţi Karlovy Vary a României, a început să fie pusă la pământ încă din 1993 de un reprezentant al noii politici de după "livoluţie"

(adevarul.ro/news/societat ... 1a73/index.html). Între timp încercarea de privatizare (pe bucăţi) a eşuat, un anume "investitor strategic", Iosif Armaş, a promis marea cu sarea, primăria s-a dovedit neputincioasă în a face ceva şi la ora actuală staţiunea arată dezastruos.

ca și Borsec de altfel

Aici nu sunt de acord cu tine. Primarul din Borsec s-a implicat în "reînvierea " staţiunii şi în mare parte a reuşit. Am fost acolo de două ori în ultimii patru ani şi mi-a plăcut.

Doar clădirile vechi, "îmbrobodite "cu plasă verde, de pe "Aleea 7 Izvoare", te fac să te întristezi un pic.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
BOGDAN DSNAUTOR REVIEW
[01.04.19 18:23:01]
»

@traian. leuca: Nu am mai fost prin Borsec de vreo 5 sau 6 ani - dar amintirile urâte au rămas - mă bucur că au început să se miște lucrurile pe acolo.

Sper ca la Herculane să nu mai treacă 4-5-6 ani până să înceapă o schimbare... nu de alta dar s-ar putea să nu mai existe unele clădiri și atunci ce să mai renovezi, ca să pui pe linia de plutire această stațiune.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
BOGDAN DSNAUTOR REVIEW
[01.04.19 18:28:19]
»

@Dragos: Nu doar drumurile ne omoară, ci și nepăsarea, indolența și mai ales incompetența.

@micutzu

Sant interese foarte mari ca turisti din toata Europa sa nu ajunga la noi ci in celelalte tari unde sa investit masiv

- Dar la Sovata de ce s-a putut? A durat vreo 3 ani până a fost gata (inclusiv cu fonduri europene), dar și cu bunăvoința edililor locali (e adevărat că sunt de etnie/origine maghiară). Nu i-a împiedicat nimeni să acceseze fonduri și să refacă această stațiune

La fel se poate și la Herculane - cu fonduri, cu bunăvoință, cu muncă susținută etc.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
micutzu
Alte impresii din această RUBRICĂLa pas prin Herculane și împrejurimi:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.045671939849854 sec
    ecranul dvs: 1 x 1