GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Dublin - caldura unui oras la inceput de noiembrie
Apropo de deplasarile pe care le socotim a fi mai mult sau mai putin periculoase (vezi ultimele discutii privind Turcia) vreau sa va impartasesc si eu putin din experienta Irlanda 2005. O sa spuneti, ei si, ce era asa de periculos in Irlanda atunci? Pentru cei cu memorie buna atunci in Dublin erau la mare “moda” luptele de strada (iar la televizor le dadeau la greu asa erau de bine ancorate in actualitate), in rolurile principale, politia si gruparea extremista IRA iar pe plan international mai avea loc din cand in cand cate un atentat (ceea ce atunci era destul de socant, acum parca au devenit o moda). Aveam de participat la un curs care se tinea luni si marti si pentru ca era mai ieftin avionul sambata am avut acest noroc sa plec de sambata. In tara (inca nu eram atat de experimentata incat sa caut informatii) am cerut pareri de la o colega de serviciu care fusese si ea la Dublin.
Stiti ce am aflat? “Draga, dupa ora 18.00 zici ca este un oras sub asediu, se trag zabrelele la vitrine, nu mai e nimic deschis”. Ok, in contextul in care asa cum am zis “moda” luptelor de strada reprezenta capul de afis al zilei, va dati seama ca ma gandeam ca probabil eu si gainile vom merge la culcus devreme. Am studiat prognoza meteo “70% ploaie” din ce in ce mai bine. Mai aveam o urma de speranta, in urma cu un an cunoscusem la un alt curs (din aceeasi gama de cursuri) o tipa din Dublin (Gillian), asa ca macar pe ea speram sa o vad. Deci cu bagajele facute la ora 1 noaptea am mai apucat sa dorm pana la ora 3 ca la ora 4 sa fiu in aeroport, aveam avion la ora 6 spre Milano (asa ca nu pot spune ca nu am mers si la Milano, nu l-am vazut dar am mers acolo de 2 ori chiar, ca si returul s-a jucat tot prin Milano). La ora 9 eram in Milano (mentionez din nou, era sambata), prima impresie, groaznica, puhoi de lume, toate scaunele ocupate si in rest toti turistii se asezau pe jos proptind parca peretii sa nu cada. Dintr-o data, lucky me se elibereaza un scaun pe care aproape in picaj il si ocup si incepe o lunga asteptare (urmatorul avion era la 14.30), incet, incet incep sa ma molesesc ca doar 2 ore de somn nu-mi erau de ajuns si capul mi se face din ce in ce mai greu si incepe sa se balanseze cand pe stanga cand pe dreapta, iaca, iaca’sa, depinde cum se plimba neuronul. La un moment dat se mai elibereaza un loc langa mine si se aseaza un mosulet sau sa-i spunem o persoana mai in etate ca si eu peste ceva vreme voi intra la categoria “Stai baba acasa nu mai incurca lumea pe drum” care dupa ce zaboveste putin pe scaun isi lasa bagajul si trenciul si pleaca. Acum imi cam disparuse putin somnul, cum era iarasi o perioada cu atentate ma si gandeam ca si persoanele aparent inofensive pot ascunde teroristi, si daca are bomba in bagaj, ce-ar fi sa plec de acolo? insa ideea de a-mi parasi locul castigat cu greu m-a facut sa ma gandesc ca poate sa sara aeroportul in aer, nu ma misc de acolo decat daca zbor si eu in aer, asa ca am ramas si bine am facut, dupa vreo 10 minute apare mosuletul care isi luase un suc. Am rasuflat usurata si mai tarziu cand necesitatile de una de alta si-au facut aparitia mi-am parasit si eu locul. Cu aceasta ocazie am cunoscut o romanca care mergea tot in Dublin (acolo locuia) si care mi-a spus cateva ponturi despre locuri dragute de vazut si locuri mai potrivite pentru buget pentru shopping. Slava Domnului conducerea companiei pentru care lucram la acea vreme avea deplasari in strainatate destul de dese astfel incat stabilisera diurna la maximum, asa ca pentru 5 zile aveam belsug (cam cat salariul meu pe o luna aproape).
Bun, acum ca eram la Milano am profitat de faptul ca eram la mama pizzei acasa asa ca mi-am luat si o pizza care insa m-a cam dezamagit, in Bucuresti am mancat si mai bune, si sunt convinsa ca la aeroport nu prea ai cum sa mananci pizza buna.
Am luat deci avionul si la ora 17.30 eram in Dublin. De acolo am luat un taxi (cu o soferita la volan) care pana am ajuns la hotel cred ca nici la raliu nu mi-ar fi fost in halul ala de rau, conducea ca la un test drive de anduranta (a mea desigur). M-a lasat in fata hotelului Drury Court, despre care avand in vedere ca au trecut mai mult de 3 ani am sa povestesc cate ceva pe scurt aici. Camera super ok (o sa pun si cateva poze de aici), foarte ciudat insa paturile care erau foarte inalte ca aveam senzatia noaptea ca am sa cad din pat. Am avut de asemenea un birou pe care gaseam zilnic, ceai, cafea, lapte de cafea, zahar brun si alb si binenteles ca era si cana fierbator de apa. Baia dotata cu cele trebuincioase. Cursul se tinea la Hilton (care insa depasea bugetul alocat de companie, nu puteam beneficia de mai mult de 3* sau in cel mai bun caz 4*) insa un lucru bun, ne cautau mereu hoteluri in centru (asa ca va recomand acest hotel, el inca exista am verificat). Am vazut acest lucru si la Viena cand am fost la curs si aici si poate e politica companiei, Hilton are hotelurile de obicei in zone mai retrase astfel incat m-am considerat mai avantajata asa. Mi-am sunat si prietena, adica pe Gillian, cu care m-am inteles foarte greu la telefon, dialectul lor este groaznic. In fine cum ne intalneam peste 2 ore am profitat sa ies putin in zona sa ma plimb si am vazut un oras “sub asediu” adica, asa cum se practica in orasele Europei, magazinele de inchid la ora 18.00 si se trag grilajele, mai raman deschise magazinele pentru suveniruri. Pana si parcul se inchide spre seara.
M-am intalnit si cu prietena mea si inca cu o prietena si am intrat intr-un local (nu prea stiu exact cum sa-l denumesc daca Pub e corect sau nu) aici puteai servi pizza, sau prajituri, sau sa bei ceva alcoolic sau nu sau o cafea. Am observat ca ei au multe astfel de Pub-uri care seara se umplu de lume, si ce era simpatic si mi-a atras atentia, tinerele (cred ca sunt mari amatoare de distractie) erau imbracate in trenciuri (era in jur de 5 noiembrie) in schimb purtau sandale in picioare (piciorul gol). Am petrecut vreo 2 ore impreuna timp in care am aflat de unde sa cumpar pentru acasa cafea superbuna si sa primesc de la Gillian care a doua zi nu era disponibila, un tur al orasului. Am ajuns acasa pe la 12 noaptea (ora lor), m-am conversat cu familia care era pe drum intre Targoviste-Bucuresti (fusesera la o nunta) si intr-un final m-am culcat rupta deja de somn. Dimineata cand m-am trezit, o durere de cap crunta. Am luat un algocalmin (asa pe stomacul gol ca oricum mergeam la masa) si am mers sa iau micul dejun unde am avut o mare dezamagire. Daca la cursul anterior la Viena unde statusem la aceeasi categorie de hotel (hotel Ananas unde peste drum aveam statie de metrou) aveam bufet suedez adevarat rau de tot, aici (existau iaurturi, ceai, cafea, cereale si tot felul de foetaje) ca si mancare propriu zisa erai intrebat daca vrei mic dejun mic sau mic dejun mare, si daca stiti propunerea facuta lui Adam cand i-a fost prezentata Eva “ Adame alege-ti o femeie” asa si eu aici nu prea aveam ce, adica micul dejun mic insemna o felie de paine prajita pe care era o omleta si o bucata de somon, poate fi ok, insa eu plecam in plimbareala si trebuia sa-mi cam ajunga. Micul dejun mare era ceva mai complex, insa nu chiar pe gustul meu. Ce retin din acel meniu erau 2 chiftelute (cam bombe) una alba si una bruna cu o rosioara mica (micuti, mititeli, ca in reclama) si cum alte legume nu erau disponibile pot spune ca mi-am dumicat rosioara sa pot digera chiftelele care erau sarate potroaca.
Ce mi s-a mai parut interesant era faptul ca puteai servi micul dejun dupa cum doreai, adica puteai intra intr-un supermarket si sa-ti faci singur cafea sau ceai (existau un fel de dozatoare) si sa-ti cumperi un crosissant sau un sandvis, sau sa te opresti la o mica cafenea unde erai servit. Pe majoritatea celor care mergeau dimineata la munca ii vedeai incepandu-si ziua in acest fel.
In fine, am terminat micul mare dejun si am purces la drum. Am mers la centrul de informare turistica de unde mi-am preluat biletul si am plecat cu primul Hop on, hop off la drum. In mod normal as fi putut sa cobor in diferite statii (poate chiar sa vizitez fabrica de bere Guiness sau parcul Phoenix care era imens) insa nu aveam timp suficient, era singura zi in care puteam vizita ceva si pe de alta parte aveam ca si ghid (nu era audio guide) un mosulet care le spunea atat de frumoas ca nu m-am indurat sa cobor. Am avut parte de o zi de toamna superba cu adevarat (o sa vedeti si in poze) era minunat ce sa mai. Printre cele vazute din autocar precum si ce m-am mai plimbat sa va spun ce am retinut (am amintiri superfrumoase despre acel loc si cred ca m-a ajutat si vremea):
Trinity College – este de vis, m-am plimbat si prin afara campusului si prin gradina lui, sa tot megi la facultate si sa ai parte de o zona primitoare, este foarte relaxant. Plimbarea prin campus este gratis insa daca vreti sa vedeti biblioteca lui unde se gaseste faimoasa “The Book of Kells” despre care puteti citi aici https://en. wikipedia.org/wiki/Book_of_Kells aceasta costa (cum atunci nu stiam eu multe am ratat acest lucru)
Trinity College dateaza din 1592 si este cea mai veche universitate din Dublin, astfel incat si cladirile au un farmec aparte
Un alt loc placut mie (era in centru si astfel aproape de hotele) a fost parcul St Stephen's Green, un parc cu multe statui si unde am intalnit multi perscarusi si porumbei.
Aici am gasit un monument reprezentand-ul pe Lordul Ardilaun despre care habar nu aveam nimic. L-am pozat si am plecat mai departe. Ce am citit despre el ulterior si puteti si voi sa o faceti citind aici; Arthur Edward Guinness, Baron Ardilaun (1 noiembrie 1840 – 20 ianuarie 1915), cunoscut ca Sir Arthur Guinness, om de afaceri, politician, filantrop irlandez, cunoscut mai ales pentru donarea parcului St Stephen’s Green locuitorilor orasului Dublin. Normal ca statuia lui se gaseste la loc de cinste in parc.
Parcul Phoenix, pe langa care de asemenea doar am trecut cu autobuzul turistic, unde se gaseste si o gradina zoologica, un imens parc mai la periferia orasului si caruia probabil ca trebuie sa-i aloci ore bune pe care eu insa nu le aveam.
Insa cel mai mult mi-a placut (si aici regret ca nu am reusit sa fac prea multe poze) catedrala Sf Patrick, un adevarat palat in stil victorian (sa nu credeti ca as sti stilurile dar ne-a spus ghidul din Hop on, Hop off), cladire careia doar i-am dat ocol, un loc care insa merita vazut.
St Audoen's Church - turnul vechi situat in apropierea centrului medieval al orasului, in zona raului Liffey (o sa-l vedeti si pe acesta in poze) si se pare ca este cea mai veche biserica din Dublin.
Alt monument vazut (exterior) este The Spire of Dublin, numit si Monumentul Luminii, o coloana sub forma unui varf de ac (bineteles la alte dimensiuni) are 121 m inaltime si plasata in zona strazii O’Connell (in aceasta zona mi-am facut o mare parte dintre cumparaturi). Primul segment al Spirei a fost instalat in 18 Decembrie 2002 si ultimul la 21 Ianuarie 2003. Monumentul are 3 m la baza si 15 cm la varf.
Monumentul a fost ales ca si lucrare fiind parte a planului de “reamenajare” a strazii O’Connell in 1999.
Dupa cum am spus monumentul Spirei se afla in zona strazii O’Connell si cum m-a atras numele am vrut sa aflu cate ceva despre acesta mai ales ca la intrarea pe aceasta strada se afla un monument inchinat memoriei lui O’Connell. Daniel O’Connell (6 august 1775- 15 mai 1847) numit si Liberatorul sau Emancipatorul a fost un lider politic irlandez care a dus o campanie de emancipare catolica, incluzand drepturile catolicilor de a sta in Parlamentul Westminster (drepturi negate vreme de 100 de ani)
Si ca un fapt care a starnit multe polemici la acea vreme, in 1815 in timpul unui discurs O’Connell a reusit aduca o ofensa unei corporatii si deoarece nu si-a cerut scuze a fost provocat la duel. In urma duelului el a iesit invingator omorandu-si adversarul si ca regret al gestului sau s-a oferit sa-si imparta veniturile cu vaduva acestuia. Aceasta a refuzat acceptand insa doar acordarea unei alocatii pentru fata ei, alocatie care a fost platita vreme de mai mult de 30 de ani, adica pana la decesul lui O’Connell. Acest eveniment insa l-a marcat atat de profund incat chiar cu riscul de a fi considerat las a refuzat sa se mai bata in vreun duel.
Pe strada O’Connell se gaseste si posta “General Post Office (GPO) ”, sau cum i se mai spune “Cartierul general al Postei Irlandeze” si totodata principalul Oficiu Postal din Dublin. Aceasta este o cladire impunatoare situata in centrul Strazii O’Connell inaugurata in 6 ianuarie 1818 si cum nu stiu de ce nu am pozat-o separat si pe ea (este situata in dreptul Spirei) am pus una luata de pe net pentru a vedea asemanarea intre aceasta cladire si sediul Bancii Irlandei.
Banca Irlandei cladire a carei initiala destinatie a fost de a gazdui Parlamentul Irlandei a primit destinatia de banca din 1783. Este considerata a fi cea mai veche banca activa din Irlanda (cu exceptia a 4 ocazii cand a fost inchisa din cauza grevelor in 1950,1966,1970 si 1976).
The Four Courts cladire care la data vizitei mele adapostea: Curtea Suprema, Inalta Curte, Curtea de “Circuit” din Dublin si Tribunalul Penal Central (de aici si numele cladirii). Cladirea o vedeam in drum spre curs fiind pe malul opus al raului Liffey fata de cel pe care mergeam eu spre curs.
Cladirea a fost construita in stil neoclasic in perioada 1786-1802.
Si o alta poza la care ulterior am cautat semnificatia este cea in care este reprezentata o femeie si un carucior, este vorba de Mary Malone – negustoreasa de peste care-si plimba marfa prin oras incercand sa o vanda pentru a-si castiga existenta si care a murit de tanara se pare de febra tifoida. Este vorba de fapt despre un cantec dedicat ei, cunoscut de asemenea sub 2 alte denumiri pe care am sa le las in original "Cockles and Mussels" sau "In Dublin's Fair City" acest cantec fiind imnul neoficial al orasului Dublin.
Statuia aflata pe Strada Grafton a fost dezvelita de primarul orasului in 1988 cu ocazia celebrarii a 1000 ani de existenta a orasului Dublin iar data de 13 iunie a devenit ziua Molly Mallone (se presupune ca aceasta este data la care a murit Mary Mallone). Din ce am citit din iulie 2014 statuia a fost relocata in strada Suffolk in fata biroului de turism. Pentru ca poza mea a iesit cam tulbure o sa pun si o poza luata de pe net.
Asa cum la Viena avem Mariahilfer Strasse in Dublin avem Grafton Street, o strada pietonala care este tot in zona parcului, cu o multime de magazine de-mi faceau ochii ca la loteria romana si picioarele zig-zag de pe o parte pe cealalata, restaurante si cu preturi la fel, adica pe masura faimei.
Am vizitat si ceva magazine insa intr-o alta zona unde fusesem indrumata (de romanca cunoscuta la Milano) sa ajung, ca doar v-am spus ca aveam bani destui si astfel am luat o multime de cadouri (familie, prieteni, colegi), astfel incat la intoarcere mi-a fost destul de greu sa inghesui toate bagajele desi bagajul fusese subtirel la dus. Pai numai cutii de bomboane aveam 2 cutii metalice de 1 kg (bomboane Celebrations- Cadbury) pentru baietii mei si inca una (pentru mine) de 500 g tot metalica, in rest alte feluri de bomboane, ciocolate, etc. Cafea am luat normal irish cream, pe care acasa ca sa imi ajunga mai mult o mai combinam cu cea de la noi si tot se simtea aroma. Am luat si din magazine, dar ca cea varsata (sau cum am spune cu vanzare asistata) de unde fusesem indrumata sa iau nu era (si pretul era dublu).
Ce m-a socat insa in magazine era spiritul haotic in care femeile faceau cumparaturile, intrau ca furtuna, isi puneau pe brate un morman de lucruri pe care le probau la cabina sau nu si le abandonau apoi la fel de haotic pe unde le venea, chiar pe jos printre randuri.
Am avut parte si de un eveniment simpatic, cand eu cu bratele pline de pungi de cadouri (Doamne ce frumos e) am fost acostata de un tanar (si eu eram mai tanara asa ca se pune) cu diferite complimente. Ca sa scap de el ii spuneam “Je ne parle pas l’anglais” dar erau singurele cuvinte in franceza pe care le puteam scoate atunci din memorie, si el continua cu diverse. Intr-un final daca nu s-a inteles cu mine, mi-a acordat un ultim compliment ca despartire si mi-a urat o seara frumoasa, si era sa ma scap si sa-i raspund in engleza. Mare noroc am avut ca nu mi-au iesit cuvintele printre dinti. Binenteles ca puteam avea si nesansa ca el sa stie franceza.
Asa cum am spus luni si marti am avut curs care se desfasura la Hotel Hilton, pana unde faceam cam 25 minute pe jos, nu exista ceva care sa te duca direct acolo insa nu m-a deranjat. Hotelul Hilton din Dublin este situat pe maulul raului Liffey astfel incat era o adevarat placere sa te plimbi si sa admiri rate pe apa precum si frumoasele case insiruite pe mal (si aici am vreo 2 poze). Aici as vrea sa spun 2 vorbe despre acest hotel unde mi-au placut salile de curs deoarece nu auzeai nimic din afara fiind astfel o izolatie perfecta. Am si urcat intr-una dintre camere si nu m-a impresionat mai mult decat a mea, sa nu ziceti ca daca nu ajung la struguri sunt acri, insa camera mea la 3 stele arata cam la fel, deosebirea era insa in consumabilele de la baie care erau ceva mai numeroase, insa aici am vazut cada sparta, asa ca deh, se mai intampla.
La finalul primei zile de curs eram invitati sa participam la o cina, avand o pauza de 1 ora, si am vrut sa iesim prin jurul hotelului si cand sa facem asta am constatat ca afara era o ploaie de toata frumusetea asa incat am ramas in hotel (acelea au fost cele 70% sanse sa ploua) Seara pe la ora 22.30 cand am plecat spre hotel mai picura doar. A doua zi cursul s-a terminat la ora 16.00 astfel incat am mai avut timp de o plimbare (de data asta mai eram cu o colega de curs cred ca era din Croatia) si binenteles ca nu trebuia sa ne scape o degustare de bere Guinness la ea acasa, adica la beraria The Brazen Head care este a doua cea mai veche berarie din lume 1198 pe locul intai fiind Weishenstephan din Germania – 1040.
Ce am aflat despre aceasta bere un foarte scurt rezumat. Arthur Guinness (1725 – 1803) a primit mostenire in 1752 suma de 100 lire sterline de la nasul sau, arhiepiscopul Arthur Price si asa a dat drumul la afacere insa prima bere neagra o inregistreaza in 1799.
Si ca idee, am cumparat o bere Guinness (doza de aluminiu) sa o aduc acasa familiei, deci nu vorbim de berea Guinness fabricata in alta tara decat Irlanda, si pot sa va spun ca nici pe departe nu avea gustul berii draft bauta acolo.
Ce am mai sesizat dragut era ca daca doreai sa iei autobuzul si erai mai departe de statie ii faceai semn soferului si te astepta.
Ce mi-a mai placut acolo (si o sa vedeti si o poza) era felul in care dimineata se facea curatenie. Irlandezii le beau la greu asa incat dimineata (eu sunt o persoana matinala si la ora 6 ieseam la plimbare sa vad orasul pregatindu-se pentru o noua zi) pe trotuare si strazi era o mizerie de nedescris, insa apareau masini care spalau cu dezinfectant strada (mirosea cam ciudat) iar vitrinele erau spalate de o persoana care avea pornind de la o masina un furtun cu o coada atasata si la capat peria si curatau geamurile si treceau de la o vitrina la alta, nu-si spala fiecare geamurile de la magazin cand ii vine.
Cu mare parere de rau, pe o zi insorita am plecat spre tara, tot cu retur prin Milano, cu emotii de data asta deoarece deasupra Alpilor am intrat in vreme rea si multe avioane au fost intarziate sau chiar anulate. Nu-mi doream decat sa ajung la familie, dupa 5 zile imi era dor de ei si un lucru foarte dragut, desi am ajuns acasa dupa miezul noptii baiatul cel mare (avea 10 ani) cand am deschis usa a aruncat in mine cu petale rosii de trandafir. Cum sa nu-ti fie dor de familie? In rest va urez concedii reusite si nu ocoliti Irlanda.
Trimis de mishu in 11.04.16 14:53:52
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în IRLANDA.
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mishu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Pentru webmaster- si P05 este tot nevotabila, am preluat-o pentru comparatie cu cladirea Bancii Irlandei cu care seamana foarte mult. Multumesc
@mishu - Foarte buna memorie ai, parca abia te-ai intors de la Dublin. La un moment dat chiar am revazut datele pt ca am crezut ca n-am retinut eu bine. Felicitari! M-ai facut curioasa cu acea cafea despre care eu n-am auzit. Stiam lichiorul, dar cafea? Este o cafea aromatizata cu respectiva esenta, nu-i asa? Mi-am si cautat (si gasit) un sait care vinde o astfel de cafea, dar parca ceaiurile de acolo ma incanta si mai mult.
@kikiritzi: in momentul in care ceva te imprsioneaza cu adevarat tii minte totul. Nu am mai povestit cum i-am cumparat sotului o geaca de iarna, am intrat intr-un magazin si am ochit un tanar cam dimensiunile sotului si l-am rugat sa probeze geaca. S-a uitat ciudat la mine pana l-am lamurit ca doream un cadou pentru sotul meu si s-a linistit. Probabil de gandise la un mod nou de a agata pe cineva. Cat despre amintiri, pana si mirosul de solutie cu care curatau strada dimineata mi-l mai amintesc, era un miros usor intepator pe care il simteai puternic. Cat despre cafea, la cate sortimente se gasesc cred ca ar fi greu de identificat acum numele exact, in afara de irish coffee, alt indiciu nu mai am, cat despre memorie imi aduc aminte de soferita de pe taxi la dus din cauza felului in care m-a dus, insa la intors nu-mi mai aduc aminte. Multumesc pentru aprecieri.
@mishu -
Felicitari, Mishule! Foarte frumoase si utile descrierile tale într-un spatiu cultural si uman unic.
Acolo, in Marea Britanie, a ramas si o parte din inima mea.
@glcitizen - Multumesc frumos pentru vizita si aprecieri. Recunosc cinstit ca as mai merge inca o data acolo cu cea mai mare placere.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- May.2024 Peninsula Howth - de neratat când vizitezi Dublin — scris în 20.11.24 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ
- Apr.2024 Irlanda, finally! - Dublin (partea a doua) — scris în 26.10.24 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ
- Apr.2024 Irlanda, finally! - Dublin (partea întâi) — scris în 26.10.24 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ
- Jul.2022 O saptamana in Dublin — scris în 27.08.22 de câinele roşu din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2017 Muzee, parcuri şi ce / câte am mai văzut — scris în 30.07.17 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2017 Catedrale şi biserici milenare — scris în 26.07.17 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2017 Cele mai populare atracţii: Guinness Storehouse (bere) şi Old Jameson Distillery (whiskey) — scris în 23.07.17 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ