ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 23.07.2017
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 15.04.10
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
JUL-2017
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Cele mai populare atracţii: Guinness Storehouse (bere) şi Old Jameson Distillery (whiskey)

TIPĂREȘTE URM de aici

Dublinul are biserici şi catedrale de 1000 de ani, muzee interesante, parcul cel mai mare din Europa, multe clădiri georgiene şi victoriene şi totuşi dacă nu vizitezi măcar un pub, Guiness Storehouse şi Old Jameson Distllery, se poate spune că n-ai văzut oraşul.

Guiness Storehouse

Este un depozit de 7 etaje deschis în 2000 şi care până acum a fost vizitat de 4 mil de oameni. Este amplasat cam excentric faţă de centrul istoric, aşa că ar fi bine să luaţi un mijloc de transport: hip-on hip-off roşu staţia 14, autobuzele 13,40,123 sau tramvaiul Luas până la staţia Jame´s street unde se află o biserică impunătoare cu acelaş nume.

Noi ne-am dus cu autobuzul 13 până la staţia feroviară Heuston de unde îndrumaţi de o româncă, luând-o pe nişte străduţe foarte înguste am ajuns la intrare. Pentru că aveam Dublin Pass nu am plătit intrarea scumpă de 20 eu şi nici n-am stat la coada care în dimineaţa aceea era doar de câteva zeci de persoane dar în WE putea ajunge la sute.

La intrare ni s-a dat un tichet pe baza căruia am avut dreptul la un ˝pint˝ gratuit de bere neagră 0.568 l pe care l-am servit la et. VII, în barul Gravity.

Arthur Guinness a fondat fabrica în 1759 după ce a cumpărat concesiunea unui teren de 60 acri (24 ha) cu 100 lire sterline pe timp de 9000 de ani Nu, nu e greşeală, ni s-a arătat contractul. Graţie dinastiei formată de cei 10 băieţi şi urmaşii lor, fabrica s-a dezvoltat ajungând după 250 de ani cea mai mare din Europa cu export în 150 de ţări.

Clădirea în care se află depozitul a fost construită în 1902 ca linie de fermentaţie funcţionând sub această formă până în 1988. A fost prima construcţie din Irlanda construită din oţel cu mai multe etaje. În 1997 s-a hotărât deschiderea depozitului interactiv în forma actuală.

După ce vizitezi magazinul de prezentare de la parter intri în etapele procesului de fabricaţie. Producerea şi maturarea unei halbe de bere durează 10 zile. În butoaie uriaşe sunt prezentate ingredientele orz, hamei, drojdie. Se consumă zilnic 8 mil. l apă adusă din munţii Wicklow. Cu ajutorul graficii 3D am luat cunoştinţă de fazele procesului de fabricaţie: fermentaţie, maturare. Există săli interactive cu tematică, de ex. transportul, începând cu butoaiele de bere cărate cu căruţa până la liniile rapide computerizate pentru distribuire.

Sala celebrităţilor prezintă istoria familiei Guinness. Arhiva Guiness conţine fotografii, filme de epocă, formate de sticle de bere, afişe de reclamă.

La etajul V este un bar în care poţi servi contra cost mâncăruri irlandeze, natural acompaniate de bere Guinness. Copiii au un spaţiu aparte numit ˝lumea minunată a lui Gilroy˝ în care li se pun la dispoziţie jocuri animate.

Centrul de afaceri are o capacitate de 1000 de persoane. Scările rulante, sălile interactive te duc într-un spaţiu al viitorului.

La etajul VII unde am fost serviţi cu pintul de bere (ieşit din dozator de culoare cafeniu deschis şi înnegrindu-se în două minute) s-a deschis o panoramă superbă asupra oraşului. Turlele catedralelor St. Patrick şi Chris Curch au fost repere care împungeau cerul plumburiu.

Old Jameson Distillery

Ca să ajungem la Old Jameson Distillery am mers cu hip-on hip-off şi am cuplat cu vizita la St. Michanś dar după ce am mai învăţat oraşul ne-am dat seama că pe jos, chiar cu viteza mea am fi ajuns în jumătate de oră. Intarea este scumpă 18 eu dar noi nu am plătit având Dublin Pass. Dacă intenţionaţi să vizitaţi Dublinul, reţineţi-vă Pass pe net dar gândiţi-vă bine la program ca să nu se suprapună costuri inutile.

Distileria a fost deschisă în 1780 în Bow street de James Jameson şi reţeta de fabricaţie a rămas secretul familiei timp de generaţii. Afacerea s-a extins sub fiul şi nepotul acestuia ajungând ca distileria să ocupe o suprafaţă de 5 ha în 1886. La începutul secolului trecut ajunsese cea mai mare fabrică de whiskey din insulă dar prohibiţia americană, războiul comercial dintre Irlanda şi Anglia şi în urmă preţul mai ieftin a scotchului i-a scăzut cifra de afaceri. În 1966 a făcut un cartel cu vechii lor concurenţi din Cork pentru ca în 1971 distileria să fie închisă.Ce a mai rămas din vechea distilerie a fost mutată şi înghiţită de distileria din Midleton din oraşul Cork.

Am intrat în fosta distilerie unde la parter după ce am trecut de magazinul de prezentare ne-am uitat la fotografiile expuse pe perete. Jameson I, II, III, IV, apoi alte nume poate gineri, poate nepoţi. Creşterea unui imperiu şi apoi decăderea lui. Sunt fotografii din timpul recesiunii, din 1990 când se propusese demolarea distileriei şi acum… un discurs despre un nou început la Midleton unde se produce o marcă de whiskey Jameson.

Apoi am fost preluaţi de un ghid care ne-a explicat etapele de fabricaţie şi materiile prime necesare. De la bobul de grâu până la fermentare şi maturare, totul a fost explicat şi ilustrat pe panouri.

La sfârşitul vizitei am fost poftiţi într-o sală rotundă în care în faţa fiecărui invitat erau trei pahare de whiskey şi unul de apă. Unul era scotch dublu distilat, cel din mijloc era Jameson triplu distilat şi ultimul whiskey american Am fost invitaţi să facem diferenţa.

Ce diferenţă, ce mă pricep eu? Ştiam că băuturile nu se amestecă aşa că am luat o sorbitură din Jameson, era tare-tare aşa că am băut repede apa din pahar. La ieşirea din distilerie, în faţa uşii nişte conaţionali de-ai noştri mai bruneţei la origine invita lumea să facă o plimbare cu o trăsura trasă de un cal.

Nu ştiu cât de convingătoare am fost cu ceea ce am scris pentru ambele atracţii. Pierdeţi-vă două minute şi uitaţi-vă la poze!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Michi in 23.07.17 19:58:01
Validat / Publicat: 24.07.17 01:28:58
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în IRLANDA

VIZUALIZĂRI: 3450 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

10 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Michi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P20 Oraşul văzut de sus
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 35800 PMA (din 26 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

10 ecouri scrise, până acum

danaeldreny*
[24.07.17 01:32:14]
»

webmaster
[24.07.17 06:26:38]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut” (interes crescut din pdv al politicii saitului!)

— e fie (1) dintr-o destinaţie apreciată ca „inedită”, fie (2) despre un obiectiv/destinație la care, la momentul publicării, nu existau impresii recente.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

Radu Tudoran
[24.07.17 07:28:19]
»

Imi place berea, dar cea de pe continent, nu Guinness. Insa o vizita la celebra fabrica nu as rata. La distilerie v-au spus ceva despre cum se bea un whisky (dry, cu gheata, cu sifon, etc) in Irlanda si in restul lumii?

MichiAUTOR REVIEW
[24.07.17 11:35:45]
»

@Radu Tudoran: Din păcate nu am reţinut

ascarlat
[24.07.17 17:10:48]
»

@Radu Tudoran:Se bea poate bea sec, cu gheata sau sub forma de cockatil: Jameson Ginger Lime (50 ml de Jameson, Schweppes Ginger Ale, multa gheata si o felie de lamaie).

La finalul turului distileriei ai parte de o degustare la care se facea comparatia cu Whiskey-uri din Scotia (mai "afumat") si din State ("mai sprirtuos").

Legat de Guinness: am baut in tara o singura data acum ceva timp si nu mi-a placut, apoi timp de doi ani, mutat fiind la Dublin, nu am baut deloc. A fost nevoie sa vina niste prieteni din tara aici si un Pub renumit pentru a ma face sa beau. Si in ultimele sase luni am baut in continuu! Se spune ca "guinness deoesn't travel" (Guinness nu calatoreste) si asa este: cea mai buna este in Irlanda, la Pub!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
MichiAUTOR REVIEW
[24.07.17 17:17:54]
»

@ascarlat:Mulţumesc pentru informaţiile date. De altfel comparând cei doi ani în care ai stat în Dublin cu cele 5 zile ale mele, am găsit în sfârşit ocazia să spun ˝sunt mic copil˝

iulianic
[26.07.17 10:05:08]
»

@Michi: Într-adevăr. La Dublin turiștii sunt parcă mai interesați de Guiness Storehouse şi Old Jameson Distllery decât de numeroasele monumente, unele dintre ele cu existență aproape milenară.

În circuitul de anul trecut am poposit și eu în Dublin. Am făcut un tur cu ghid local, după care am avut timp liber pe care să-l petrecem fiecare după voie. Bineînțeles, Guiness Storehouse a făcut parte din program. N-am fost acolo. Din tot autocarul au fost doar cinci bărbați nu atât de interesați de muzeul berii sau de procesul de fabricație, cât de bonusul care se primește la sfârșit. Când au fost întrebați ce au văzut în interior, nu mai conteneau cu laude privind berea. Pentru mine care nu sunt amatoare de bere și nici curiozități legate de ea nu am, o intrare de 20 euro nu-și găsea justificarea.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
MichiAUTOR REVIEW
[26.07.17 10:15:16]
»

@iulianic:Nu numai unii turişti- am spus unii, au nivelul ăsta, ci şi localnicii. În curtea catedralei Christ Church, veche de 1000 de ani, cu linii arhitecturale sobre şi care-ţi impun respect, se desfăşura un târg de toată ˝frumuseţea-˝, veţi vedea pozele. Hot dog, chinezisme, grătar cu fumul care ajungea la vitraliile bisericii şi oameni semidesbrăcaţi tolăniţi pe gazon ca să facă plajă. Am fost foarte revoltată dar lasă că şi la Bruxelles în faţa palatului regal era un iarmaroc cu roată, tonete cu cârnaţi, topogame.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
mishu
[26.07.17 15:59:34]
»

@Michi: Chiar daca mai am ceva articole in urma de citit incep cu acesta din cauza berii sau a SB-ului? Nu conteaza, important este ca am baut si eu bere Guiness la mama ei acolo si pot spune ca este mult mai buna decat cea imbuteliata (tot acolo).

Cred ca orasul are multe de aratat asa ca printre biserici, universitati, parcuri, mai merge si o bere .

Eu am vizitat o fabrica de bere in Austria si pot spune ca mi-a placut (si berea) si chiar daca procesul tehnologic nu a fost retinut complet, anumite elemente insa le-am retinut fiind foarte interesante, si anume, au fost intrebati cata apa consuma pentru fabricarea unui litru de bere si raspunsul a fost, nu conteaza, ei au suficienta apa, chiar au imprumutat orasul cu apa cand a avut nevoie sau in programul lor de spalare a sticlelor de bere include si trecerea lor prin dreptul unor raze UV pentru pentru identificarea curateniei si daca se constata ca sticla nu fusese curatata ok se arunca.

La final binenteles am fost invitati la degustare si am baut o bere bruna si una brun deschis si cu covrigi cu sare. Fabrica nu se vizita, noi eram un grup in vizita de lucru .

Felicitari, votat cu mare drag, merg sa le citesc si pe celelalte.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
MichiAUTOR REVIEW
[26.07.17 16:11:03]
»

@mishu: Mulţumesc Mishulică pentru vizită şi ecou

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ascarlat, danaeldreny*, iulianic, Michi, mishu, Radu Tudoran
Alte impresii din această RUBRICĂLa pas prin Dublin și împrejurimi:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.068458080291748 sec
    ecranul dvs: 1 x 1