Dublinia - Muzeul vikingilor si al istoriei medievale in Dublin

TIPĂREȘTE

Adresa: Sf. Mihail Hill, Christchurch, Dublin 8

In centrul vestic al Dublin-ului se afla o zona in care la orice pas, trecerea vikingi-lor prin acest oras se face simtita. In imediata apropiere a Christ Church Cathedral (Biserica lui Cristos) intr-o cladire ce a apartinut acesteia si legat de ea printr-o pasarela aflata la 10 m. deasupra strazii ce le desparte, este Muzeul Dublinia. Este un muzeu dedicat vikingilor si epocii medievale a orasului. In perioada 1875 – 1983 in aceasta cladire si-a desfasurat activitatea sinodul bisericii irlandeze.

Muzeul a fost deschis in 1993 si in 2010 a fost reproiectat si reamenajat dupa standardele sec. XXI.

Am intrat in holul muzeului, unde se trece printre cele doua jumatati ale unui drakkar (corabie) din vremea vikingi-lor. Am achitat biletul de intrare (7,5 Euro) si am primit o mica harta cu zonele muzeului si cu instructiuni de buna purtare. Nu este nevoie de ghid, intrucat la tot pasul exista display-uri interactive, care spun povestea vikingi-lor si a orasului din epoca medievala, in reconstituiri si panouri expozitionale.

Muzeul este structurat pe trei zone distincte; la parter istoria vikingilor, la primul nivel istoria medievala a Dublinului si la al doilea etaj, dovezi arheologice ale primelor doua. Doar la parter si la primul etaj este permis fotografiatul.

Inca de la parterul ce le este dedicat vikingilor experienta este una placuta. Turul este interactiv; displayuri de toate formele si marimilor, prezentari audio – video si manechine in marime naturala, demonstraza viata acelor cuceritorii de la debarcarea lor in Irlanda si pana la izgonirea lor de catre normanzi.

Imediat in partea stanga este povestea debarcarii. Vikingii au atacat prima oara Irlanda la sfarsitul sec. VIII e. n..., dar prima mare debarcare a fost in 837 e. n. cand o armata de 60 de vase Dragon au aparut de pe mare la gura raului Liffey. Nu au avut mare succes, dar cand s-au intors dupa 17 ani, au reusit sa cuceresca Dyflin-ul, asca cum se numea Dublinul la acea vreme (inseamna balta neagra). In muzeu nu sunt expuse artefacte originale, dar tot ce s-a descoperit in timpul sapaturilor arheologice, se vizualizeaza pe monitoare, pe panourile de prezentare si totul are un aer cat se poate de real. Fiecare zona dispune de un fundal sonor adecvat incat intrarea in pielea personajelor se face imediat; totul (in afara de imbracamintea proprie) te face sa te simti ca facand parte din atmosfera locului.

Cand pe unul din panouri vezi o corabie din care coboara neinfricatii vikingi, ai parte de valurile marii ca sunet de fundal si de discutiile lor in plan apropiat, totul pare foare real si ai senzatia ca tie ti se adreseaza. A... sa nu uit; fiecare isi poate alege limba in care doreste sa asculte prezentarea. Si nu este vorba de filmulete artistice, menite sa placa doar copiilor, sunt documentare facute cu mult realism, demne sa stabileasca adevaruri istorice.

Primele informatii sunt despre locul de bastina a vikingilor; tarile scandinave. Intr-o perioada de circa 300 de ani, cand datorita conditiilor climatice favorabile, agricultura si odata cu ea comertul, au luat avant, popoarele din Nordul continentului, au plecat in cucerirea altor teritorii. La bordul celebrelor drakkare, au reusit sa strabata marile involburate si reci ale Nord-Vestului Europei, cucerind rand pe rand cam toate insulele ce le ieseau in cale. Drakkarele erau corabii fara punte, lungi de 20 m. ascutite la ambele capete si mai "grasute" in zona centrala, cu vasle si catarg cu panze, foarte usor si rapid de construit (din lemn de stejar sau fag) si usor de manevrat. Scandurile din care erau construite erau suprapuse (ca tiglele pe case) si etansate cu par de vaca. Echipajul era format din cca. 80 de oameni. Se pare ca ei au inventat scaunele mobile pentru vaslasi, lucru care le reducea acestora efortul. La prora nu lipsea capul de dragon.

Cu un curaj si un avant in lupta necunoscut pana atunci, vikingii au fost intruchiparea celor mai negre cosmaruri ale oamenilor care le ieseau in cale si nu putin erau crestinii care credeau ca sunt monstri trimisi de divinitate pentru ai pedepsi pentru pacatele lor. Razboinicii impuneau teama si groaza prin simpla lor aparitie; erau foarte inalti, cu parul blond si piele mai roscata decat a restului europenilor, aveau o rezistenta fizica mult peste normal, pareau sa nu simta frigul si desi erau imbracati in piei de animale, imbracamintea era mai mult partiala. Armele nelipsite erau topoarele, un cutit mare, iar sabiile lor erau uriase si gravate cu simboluri doar de ei stiute. Multi erau tatuati din cap pana in picioare. Aceasta imagine parea din alta lume si speria de moarte popoarele peste care ei veneau ca tunetul si ca fulgerul.

Un alt colt este dedicat credintelor vikingilor; in zei, in puterea lor si in sufletul mortilor care se rica la ceruri. Erau politeisti si principalii zei din mitologia lor sunt; Odin zeul suprem, tatal lui Thor, Balder, Hoder, Tyr si inca cativa. Odin cunoscut si sub numele de Woden sau Wotan, a avut trei sotii. Pentru a ajunge la intelepciunea suprema, el si-a sacrificat un ochii. Una din sotiile lui a fost Frigg, zeita iubirii. Thor a fost fiul lui Odin si al Fjorgyn. El a fost zeul tunetelor si al cerului; aveau un ciocan, care întotdeauna se intorcea la el atunci cand era aruncat. Frey era zeul fertilitatii si tot el impartea legea pe pamant printre muritori. Freya a fost zeita a razboiului si al mortii.

In credinta lor, centrul universului era un frasin urias numit Yggdrasil pe care se sprijineau cele trei niveluri ale universului. Cel de sus se numea Asgard si acolo traiau zeii; in cel din mijloc Midgard, traiau oamenii; intre ele era un pod curcubeu - Bifrost, pazit de Heimdal, paznicul zeilor. Cel de al treilea nivel era taramul ghetilor vesnice si al mortilor - Niflheim - si era condus de regina mortilor Hel. Cei care mureau de boala sau de batranete ajungeau la Hel, razboinici care mureau in lupta ajungeau in Asgard. Vikingii erau convinsi ca intr-o buna zi, intre zei si dusmanii lor care traiau in lumea gheturilor se va da o lupta, dupa care o lume noua ar rezulta din ruinele celor vechi.

In alta zona a muzeului este dedicata armelelor si tacticii de lupta ale vikingilor si acolo am vazut cateva reproduceri dupa aremele si armurile lor. Pe cap purtau coifuri mici din metal sau din piele tare (modelul este recunoscut si inconfundabil), aveau scuturi rotunde din lemn si uneori aveau camasi din zale puse peste blanurile ce le foloseau ca haine. In lupta foloseau sulite, arcuri, topoare si sabii imense. Cand erau in defensiva in lupta, se asezau unul langa altul formand un zid de scuturi numit skjaldbogr. Deja nu mai este un secret si lucrul a fost dovedit, nu sunt simple vorbe, ca inainte de fiecare lupta, vikingii petreceau copios cu multa mancare si bautura. Daca o vreme s-a crezut ca bautura era cea care le amortea simturile si le dadea curaj in lupta, recent s-a demonstat ca responsabila pentru acea stare de agitatie sora cu nebunia, era o ciuperca nelipsita din meniul "pre-razboi "; o ciuperca halucinogena.

Un loc aparte in muzeu este dedicat obiceiurilor legate de funeralii si dupa ce le-am aflat si eu, nu m-am mai mirat de ce crestinii erau ingroziti de obiceiurile vikingilor. La moartea unui razboinic sa a unui personaj important al comunitatii, corpul decedatului era coborat intr-o groapa deasupra careia se facea un acoperis ca un cort. Era lasat acolo 10 zile, timp in care barbatii tribului beau... si beau... pana nu mai puteau. Dupa cele zece zile, corpul defunctului era incinerat si odata cu el scalva lui preferata. Aceasta era obligata ca in timpul celor 10 zile, sa bea cot la cot cu barbatii si "sa se distreze "cu toti. La ritualul de incinerare, corpul era asezat intr-o corabie, in jurul lui erau puse vase cu mancare si bautura. Se gasea un caine, care era taiat in doua (de viu) si aruncat si el peste cadavru; de cele mai multe ori mai erau sacrificate si aruncate peste cel mort, gaini si alte animale. Apoi ii venea randul scalvei, care mai intai era ucisa de o femeie batrana din trib. La final, pe o bucata de piatra era scris numele decedatului si asezata pe o movila de pamant. Nimeni nu plangea, nimeni nu jelea, ba din contra toti se bucurau ca sufletul raposatului a ajuns la cer.

Traseul prin muzeu m-a dus apoi la un atelier de fierarie, apoi la un fel de coliba in care o femeie tesea. Femeie teseau in casa si confectionau imbracaminte fiecare, pentru familia ei – nu existau ateliere speciale. Femeile purtau un fel de rochii sau "camasi de corp " peste care puneau o alta rochie cu bretele, despicata de la solduri pana jos. In anotimpul rece purtau pelerine si saluri. Aveau parul lung impletit in cozi. Barbatii purtau pantaloni si tunici, piei de animale in loc de pelerine si toti aveau barba. Si femeile si barbatii purtau diverse bijuterii la gat, bratari la maini si inele pe degete.

Cand nu erau la razboi sau nu munceau, vikingii practicau diverse jocuri sau sporturi cum le-am numi noi astazi; aveau intreceri de tras cu arcul, de schi, de inot, de patinaj sau de vanatoare cu soimii. In lungile ierni nordice, spuneau povesti si isi distrau copiii cu ghicitori. Petrecerile le erau animate cu muzica la harpa, la instrumente de suflat asemanatoare fluierelor noastre si alte instrumente de suflat din coarne de animale. Nu au avut nimic asemanator viorilor. Tot omul era poet si in versuri laudau zeii si conducatorii (nu s-au gasit poezii de dragoste).

In afara de vasele de razboi au avut si alte tipuri de ambarcatiuni; pentru comert erau nave mai scurte si mai largi numite knorrs, pentru pescuit aveau barci mai mici cu 6 vasle numite sexaering,

Vara mergeau pe jos sau calare iar iarna foloseau schiuri din oase de animale si sanii. Drumurile intre sate nu erau pavate; doar in orasele mai mari unele strazi erau pavate cu scanduri si aleile cu o impletitura de nuiele (cam cum sunt unele garduri in Maramures la noi).

In salile muzeului sunt mentionate cam toate mestesugurile pe care le practicau; erau fierari, tabacari priceputi, cioplitori in piatra (multe vase pentru gatit erau din piarta) si desigur fabricanti de drakkare. Din atelier in atelier si din poveste in poveste ascultata, asa... am ajuns la o "bucatica" de sat, unde am vazut si aflat cate ceva despre casele vikingilor.

Casele vikingilor erau mari, solide, cu o singura camera desi de cele mai multe ori in ele locuiau multi (2-3 generatii ale aceleiasi familii). Casele se numeau skali si aveau inauntru doua siruri de stalpi grosi din lemn care sustineau acoperisul care era din stuf sau din diferite ierburi. Peretii grosi erau facuti din pietre, lut si par de animale. De-a lungul peretilor erau paturile care foloseau ziua la stat, iar in centru era vatra unde se facea focul si unde se gatea. Paturile erau din scanduri groase si captusite cu blanuri de animale. Nu exista nici o ferestra, ci doar deasupra zonei centrale, unde se facea focul se lasa o mica gaura in acoperis, pentru aerisire. Oamenii simpli nu aveau scaune sau mese; mancau stand pe jos, cu mana direct din vasele in care fusese preparata mancarea.

Si daca tot eram in zona domestica, tot acolo am gasit si informatii despre ce mancau acesti "barbari". Vikingii nu erau doar razboinici, erau si agricultori; cultivau grau, secara si orz In alimentatie, pe langa carnea fripta, foloseau varza, ceapa si prazul si ierburi aromatice (marar si coriandru). Erau buni vanatori si pescari iscusiti, dar culegeau si fructe salbatice si plantau pomi fructiferi. De la popoarele cucerite au invatat sa creasca vite, oi, capre si porci, dar nu prea se descurcau cu asigurarea hranei pentru anumale pe timpul iernii; asa ca ca pe cele mai multe le taiau cand venea frigul si carnea o puneau la sarat pentru a o conserva.

Vikingii beau mied (o bautura facuta din miere, apa si drojdie), bere si uneori vin. Se bea mult lichior obtinut din fructe fermentate - bjorr. Aveau vase de gatit din piatra si de mancat din lemn; de cele mai multe ori pentru baut foloseau coarnele animalelor vanate. Mancau carne de vanat si mult peste. Toamna tot ce pescuiau si ce vanau era pus la sarat pentru a avea in iernile grele si lungi. Laptele il consumau simplu sau faceau branza. Secara era cea mai raspandita cereala a lor si din ea faceau paine (mai putin din orz si grau) Macinau faina cu pietre mari de origine vulcanica si painea o coceau pe pietre incinse (painea semana cu lipiile).

O alta zona este dedicata comertului pe care il faceau vikingii, lucru despre care recunosc ca nu stiam; traiam cu impresia ca doar cucereau si pradau tot ce le iesea in cale. Asadar faceau comert cu blanuri, ceara si miere de albine, scalvi, morse si balene pe care le dadeau la schimb pentru, sare, argint, chihlimbar, lana si vin. Produse de genul tesaturilor fine nu ii interesau.

Exista in muzeu si un loc destinat scrierii si alfabetului. Alfabetul viking este numit Futhark. La scriere nu au folosit multa vreme nici hartie, nici piei de animale (pergament), ci scriau doar pe tablite de piatra, monoliti si stanci. Abia dupa multe cuceriri si mult comert au inceput sa foloseasca pieile de animale (de oaie sau de vitel). Cele mai multe texte se refera la razboaiele de cucerire, sau expeditii pe insulele invecinate. Alfabetul lor nu era unic ci era folosit si de alte popoare germanice (nu se stie exact cine de la cine l-a luat) dar se crede ca ei l-au raspandit in Europa.

Cu aceasta zona am incheiat vizita pe primul nivel al muzeului.

A urmat etajul destinat istoriei medievale a Irlandei. Fara a se lauda cu o societate sofisticata si luxoasa cum au existat la curtea Frantei sau in Italia, viata medievala a lor sa fost mult mai simpla. Faceau cam tot ce se facea in lume in epoca respectiva; agricultura si comert dar la un nivel mai simplu. Viata nu era sofisticata nici macar la curte, luxul nu a fost o preocupare a lor; poate si din cauza climei reci si a vietii mai aspre. Razboaiele dese de aparare nu le lasa prea mult timp sa se ocupe de arta; nu a existat o elita in aceast domeniu. In plus in perioada de dominatie engleza, "stapanii "aveau grija ca ei sa duca o viata cat mai simpla si preocuparea de baza sa fie munca in folosul stapanilor.

Ultimul etaj este dedicat arheologiei care a scos la lumina toate dovezile celor povestite mai sus. Sunt multe machete, arheologi (manechine) la lucru si panouri informative cu ani si locuri, cu ce si unde a fost descoperit.

In concluzie; este un muzeu interesant chiar daca nu pot fi admirate prea multe obiecte vechi. Povestile sunt interesante si fiecare vizitator afla cateva lucruri noi. De acolo, prin pasarela despre care am povestit la inceput am trecut in Christ Church Cathedral.

---

VIZUALIZĂRI: 4169 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI