Cu sania populară pe Clăbucetul Azugii

TIPĂREȘTE

In sfârșit a venit iarna! Cel puțin la munte, spre care cu nerăbdare am plecat și eu in a doua sâmbătă din ianuarie.

Timp de câteva zile, in București a plouat necontenit, o vreme urâtă, bună numai de stat in casă și de făcut planuri pentru viitoarele călătorii.

Nu am stat eu numai in casă dar planuri mi-am făcut, mai exact planuri pentru o drumeție la munte la sfârșit de săptămână. Prognoza meteo spunea că ploaia nesfârșită din București se va transforma, in zonele de munte, in fulgi de nea, așa că mi-am făcut ruccsacul și... la drum.

Traseul pe care l-am parcurs este unul ușor pe timp de vară iar iarna poate fi puțin ingreunat din cauza zăpezii.

Este vorba de un urcuș pe Clăbucetul Azugii, un munte aflat la est de Munții Baiului, față in față cu impunătorii Bucegi.

Clăbucetul este un munte mic, cu inălțimi maxime in jur de 1400 m, format in cea mai mare parte din fliș, acea amestecătură de gresie, argilă și marnă.

In Prahova sunt câteva clăbucete foarte cunoscute, unele mai ales de iubitorii sporturilor de iarnă – Clăbucetul Taurului, Clăbucetul Azugii și... Clăbucet.

Spre Clăbucetul Azugii traseul incepe de la Păstrăvăria Azuga, loc de unde am pornit și noi intr-o dimineață frumoasă de ianuarie. Vremea se anunța perfectă pentru drumeții, nu era foarte frig, nu bătea vântul. Ninsese ceva cu o zi in urmă, dar, cel puțin jos, la plecare, stratul de zăpadă măsura doar câțiva centimetri.

De la Păstrăvărie am pornit pe drumul forestier care mărginește pârâul Limbășel, și am căutat un loc potrivit ca să il traversăm. Apa era destul de mare și am căutat ceva până am reușit să găsim câteva pietre mari peste care să sărim și să trecem Limbășelul.

Până la urmă am reușit, după care am mers pe celălalt mal inapoi, spre Păstrăvărie, până când am intâlnit marcajul bandă albastră.

Am inceput urcușul, destul de susținut, in serpentine, pe o zăpadă pufoasă.

Dar, frumusețea pădurii a ușurat puțin efortul depus la urcare. Arborii erau acoperiți de zăpadă albă și pufoasă, pinii și brazii aveau ace de gheață, totul era imbrăcat intr-o haină albă de zăpadă. Eram intr-o pădure de cleștar, care ne fermecase.

După mai bine de o oră am ieșit in golul alpin. Aici zăpada era ceva mai mare, de aproximativ 30 cm, dar am avut noroc cu un grup care urcase ceva mai inainte și formase potecă, făcându-ne drumul mult mai ușor.

Poteca urca ușor, dar era greu să mergem și să nu ne oprim să admirăm frumusețea peisajului care ne inconjura.

La un moment dat, de sub nori au ieșit crestele inzăpezite ale Bucegilor. Se vedea Releul Coștila, Crucea Caraiman, Bucșoiul și chiar Vârful Omu. Norii se jucau deasupra Bucegilor și a Baiului, sporind frumusețea peisajului.

După nenumărate opriri am ajuns pe Clăbucetul Azugii, la 1586 m. Era puțin mai frig, in jur de 5 grade sub zero, dar nu bătea vântul. Peisajul in schimb era unul de vis. Pe lângă Bucegi se vedea acum și puțin din creasta Piatrei Craiului. Se mai vedeau Munții Baiului și Clăbucetul Taurului.

Am profitat de zăpadă și ne-am jucat ca niște copii, am făcut sărituri in zăpada pufoasă și ne-am fotografiat cu Bucegii argintii.

Pe vârf am discutat puțin și despre continuarea traseului. Planul inițial era de a merge pe Clăbucetul Taurului dar in acel moment acesta era acoperit de nori. Până la urmă am decis să mergem pe un drum partial marcat până al Cabana Susai după care să coborâm pe un traseu nemarcat spre Azuga.

Zis și făcut, am plecat de pe Clăbucetul Azugii, de această dată mergând prin zăpadă neatinsă.

La un moment dat am ajuns pe o culme pe care trebuie să o coborâm. Dar, când am văzut zăpada albă și pufoasă care acoperea panta, ne-am tranformat pe loc in niște copii, și am decis că singura modalitate prin care puteam să coborâm acea pantă, era cu sania. Dar, cum noi nu aveam o sanie in adevăratul sens al cuvântului, am folosit cea mai veche și populară sanie, cea pe care o avem permanent la noi.

Ce să spun, a fost extraordinar de frumos. Am alunecat prin zăpada pufoasă acoperindu-ne de un strat alb și rece. Deși panta era destul de accentuată, nu am rezistat și am mai urcat o dată pentru incă o tură cu” sania” .

Cu greu ne-am despărțit de acesl derdeluș. Am plecat mai departe dar in scurt timp am dat de un alt derdeluș pe care l-am coborât cu mare bucurie.

După mai puțin de o oră ne-am intâlnit cu traseul marcat cu triunghi albastru care mergea la Cabana Susai. Am urmat acest traseu, și, după incă o oră, am ajuns la cabană.

Dacă până aici nu ne-am intâlnit cu nimeni, drumețind in sălbăticie, la Cabana Susai era ceva activitate. Aici se poate ajunge cu mașina, chiar și pe timp de iarnă, motiv pentru care terasa restaurantului era destul de aglomerată.

Nu am zpbovit prea mult. Am inceput coborârea spre Azuga, de această dată pe un traseu sălbatic, nemarcat.

Am trecvut pe sub Vârful Cocoșului (1479 m), am bifat apoi Vârful Susai, la 1416 m, și, trecând peste arbori căzuți și prin tufișuri agățătoare am ajuns in cele din urmă la fosta Cabană Limbășel.

De aici am mai mers pe drum forestier, de-a lungul Limbășelului, incă aproximativ 3 Km. Bineințeles că această parte mi s-a părut cea mai lungă și grea. Parcă nu se mai termina.

Până la urmă am ajuns la mașini, după un traseu de aproape 16 Km, prin zăpadă pufoasă și păduri de cleștar.

A fost unul din cele mai frumoase trasee parcurse de mine, și il recomand tuturor iubitorilor de drumeții montane. Este un traseu ușor iar peisajele sunt de vis. Sper ca fotografiile să vă convingă!

De pe Clăbucetul Azugii se văd Bucegii, Munții Baiului și Munții Neamțului. In apropiere se află Azuga, Cabana Susai și Predeal.

O zi in zăpadă! Relaxare totală!

---

VIZUALIZĂRI: 570 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI