Caminito del Rey - un canion spectaculos, deloc dificil

TIPĂREȘTE

Caminito del Rey a fost una dintre dorințele noastre arzătoare. Citisem articole, chiar și aici, pe saitul nostru, dar mai ales am văzut poze cu un traseu spectaculos prin inima Defileului Gaitanes, zona Ardales/El Chorro din Andaluzia, sudul Spaniei. Până în anul 2011 când a avut loc un cumplit accident, acesta a fost unul dintre cele mai periculoase trasee din lume, iar după martie 2015 când a fost redat din nou publicului, refăcut și modernizat, a devenit un loc în care orice turist ar trebui să ajungă.

Biletele de acces se achiziționează în special online, costă 10 EUR (cel puțin anul ăsta) și sunt la concurență cu palatul maur Alhambra din Granada, adică se epuizează cu luni de zile înainte. Nu că ar fi chiar atât de mulți turiști care cumpără online sau că n-ar fi loc sub soare pentru toată lumea, ci pentru că le achiziționează agențiile și ți le vând de 5,6 sau 10 ori mai scump la fața locului sau online.

Cu riscurile de rigoare, am hotărât să nu achiziționăm online (caminitodelrey. info), pentru că neavând planurile făcute pentru cele 7 zile, câte urma să stăm în Malaga, ne-a fost greu să stabilim o zi anume, cu mai multe luni înainte. Mai era la mijloc și faptul că ne place să facem lucrurile și în funcție de moment, stare și vreme și citisem că dacă bate vântul foarte tare sau condițiile nu sunt prielnice, traseul se închide. În cel mai rău caz am fi tăiat și canionul de pe listă, cum am făcut și cu Alhambra, sperând că o să le vedem vreodată în viața asta. Ne-am lăsat în voia sorții dar până la urmă a fost bine.

La fața locului am cumpărat excursia la Caminito del Rey de la agenția City Expert cu care am văzut la Sevilla Palatul Alcazar. A costat 69 EUR de persoană și cum trecerea prin canion nu durează o zi întreagă, cei de la agenție ne-au umplut ziua cu un tur gastronomic în satul Ardales, care se află aproape de intrarea în canion. Asta a presupus o vizită cu degustări la o fabrică de ulei de măsline, una de brânză și una de bere, dar și vizitarea satului și abia după aceea excursia propriu zisă prin canionul Caminito del Rey.

În excursia pe care am făcut-o la Ronda, drum care a fost comun până la un punct cu cel către canion, am văzut la un moment dat, un sat pitoresc așezat în vârful unui deal, și din șosea vedeam casele albe, aliniate frumos, zidurile unei cetăți și biserica, care se evidenția dintre toate. Și la dus și la întors ne-am tot chinuit să prindem măcar niște poze, dacă de oprit n-am putut să ne oprim. Și uite, de aceea îmi place mie să fac lucrurile independent, pentru că atunci când se întâmplă să ne apară în cale ceva care ne place să putem să ne abatem, indiferent către ce pornisem. Dar mare ne-a fost surpriza când chiar satul ăsta, Ardales, făcea parte din excursia noastră combinată cu canionul Caminito del Rey.

Am plecat din Malaga cu un autocar foarte modern și un ghid al agenției City Expert, care aproape tot drumul ne-a vorbit despre Spania, Andaluzia, satul către care ne îndreptam și canionul care urma să fie cireașa de pe tort. Autocarul nu a fost plin, cred că am fost vreo 30 de persoane și după aprox 60 de km am ajuns în satul Ardales, unde am avut turul gastronomic. Aici ne-au preluat alți doi ghizi locali și ne-am împărțit în grupuri de spaniolă și engleză și ei au mers cu noi la fabrici ca să ne prezinte cum se fac lucrurile acolo.

Ne-am oprit mai întâi la o fabrică de măsline, apoi la una de bere și ultima a fost una de brânzeturi și derivate. Am mai aflat și noi lucruri, ne-am luminat cum e cu brânza proaspătă care se consumă imediat dar și cu cea veche care se ține 7-8 luni într-o cameră rece, se întoarce în fiecare zi de pe o parte pe alta și cu ajutorul unei perii se perie mucegaiul care se formează. Am degustat, am băut, am cumpărat... a fost interesant peste tot.

Apoi autocarul ne-a lăsat în mijlocul satului și am avut la dispoziție aproape o oră să-l descoperim. Pentru noi a fost suficient să mergem pe Strada Bisericii, plină de case îmbrăcate în flori, până la uinele Castelului Ardales și biserica foarte veche, din sec 15 și să ne întoarcem din nou în piața centrală a satului ca să bem un capuccino. Ardales este una dintre cele mai în pantă localități prin care ne-am plimbat iar Strada Bisericii te supune la un efort destul de mare.

Aproape toți excursioniști au luat prânzul la terasa din piața centrală a satului, Plaza de la Constitucion, și au spus că au mâncat foarte bine, dar noi am preferat să descoperim satul frumos, că n-om mai ajunge vreodată pe acolo. Am mâncat și noi unul din cele două sandvich-uri pe care le aveam în rucsăcel, iar unul l-am păstrat pentru canion. Apropo de asta, prin canion nu este nici o sursă de apă sau de mâncare. Așa că asigură-te că ai apă suficientă și eventual dulciuri și vreo gustare.

De la Ardales am mai avut câțiva km pe lângă lacul de acumulare Tajo de la Encantada, până am ajuns în zona parcărilor în care ne-a lăsat autocarul. La dus am mers pe marginea lacului iar la întors am avut o vedere superbă asupra ultimei părți a canionului. Accesul în canion se face prin Poarta de Nord, zona Ardales și ieșirea prin cea de sud, la El Chorro.

Am ajuns așadar la Caminito del Rey din Malaga, cu o excursie organizată dar și cu mașina proprie tot până în acest punct trebuie să ajungi. Mașina poate fi parcată gratuit pe marginea drumului sau în parcările cu plată și am văzut cel puțin două (cu 2 EUR).

Traseul nu este unul circular așa că nu vei ajunge înapoi la mașină când ai terminat canionul. Dar nu este o problemă să o recuperezi pentru că între intrarea din nord și ieșirea din sud circulă un autobuz, iar călătoria costă destul de puțin, 1,55 EUR, dacă nu mă înșel. Biletele pentru acest autobuz se pot lua online, odată cu biletul pentru canion, sau la fața locului, direct de la șofer. Aceste autobuze circulau în perioada noastră la fiecare 30 de minute și la fel are loc și accesul în canion, în grupuri, la fiecare 20-30 de minute. Însă nu uita că pe biletul de acces ai o oră trecută și trebuie respectată. Nu vei intra decât la acea oră și este bine să ajungi puțin mai devreme pentru formalitățile care au loc înainte de intrarea în canion.

Dacă nu ai cumpărat o excursie și nici nu vii cu mașina, există și tren din Malaga sau Ronda, tren care oprește în satul El Chorro, adică acolo unde se iese din canion. Ca să intri prin poarta de nord trebuie să iei autobuzul de care vorbeam mai sus, care vine destul de des.

Autocarul nostru ne-a lăsat la Poarta de Nord, chiar în dreptul unui tunel neiluminat, de vreo 2-300 de m, prin care a trebuit să trecem. La intrarea în tunel este un indicator de Caminito del Rey – 1,5 km, drum pe care l-am făcut pe lângă albia râului Guadalhorce, printr-o pădure de pini și stejari.

Ajunși la intrarea propriu zisă, am primit căștile pentru protecție, pe care le-am predat la ieșirea din canion, ni s-a făcut un mic instructaj și am fost împărțiți din nou în două grupuri, unul de engleză și unul de spaniolă. Iată ce am aflat de la ghizii noștri.

Caminito del Rey este un traseu prin inima Defileului Gaitanes și a fost folosit de ciobanii și vânătorii care străbăteau cheile Desfiladero de los Gaitanes înainte de mijlocul sec 19. După ce a început industrializarea a fost nevoie de o cale ferată, care să treacă prin tuneluri și viaducte și să lege Cordoba de Malaga. La sfârșitul secolului a fost necesar să se găsească încă o sursă de energie alternativă, astfel încât s-a făcut o hidrocentrală și s-a construit un baraj care controla apa dintre două râuri.

Canionul se mai numește și Drumul Regelui dar nu are nici o legătură cu regele decât prin faptul că regele Spaniei, Alfonso 13 a inaugurat în 1921 barajul El Chorro și s-a plimbat pe o cărare până spre satul cu același nume. A venit când drumul s-a terminat, s-a semnat pe ultima piatră și a fixat-o cu ciment, dar nu a traversat canionul, nici măcar plimbarea nu a fost prea lungă. Mulți ani mai târziu, în 1954, în memoria acestui eveniment canionul a fost numit Caminito del Rey.

Așa un traseu spectaculos a fost descoperit și de turiști, dar mai ales de alpiniști și a fost destul de frecventat, chiar dacă până în anul 2011, când a avut loc un cumplit accident, a fost unul dintre cele mai periculoase trasee din lume, după cum spuneam. Accidente fuseseră tot timpul, însă cel din 2011 au convins autoritățile că acest drum trebuie refăcut. Până la urmă n-au mai refăcut drumul vechi ci au făcut unul nou, deasupra celui vechi, pe care acum poți să mergi în deplină siguranță.

În accidentul din 2011 au murit 3 tineri teribiliști. Prin articole am tot văzut că se vorbește de 5 persoane, dar ghida ne-a spus de 3. De un cablu care traversa canionul s-au prins 3 persoane în același timp, cu intenția de a traversa canionul ca pe o tiroliană. Cablul s-a rupt din partea opusă și toți 3 au căzut în canion, zdrobindu-se de stânci. Acesta a fost evenimentul care a declanșat decizia autorităților. După acel accident drumul a fost închis, s-a dinamitat intrarea și ieșirea ca să nu mai intre nimeni, au modernizat drumul și a fost redeschis în 26 martie 2015. Drumul vechi fusese folosit 80 de ani.

Ghida ne-a spus că traseul vechi, prin chei, avea 12 km, dar partea prin care se merge astăzi este de 7,7 km din care 2,9 km este canionul propriu-zis, iar restul, porțiunile de acces de la intrare și cele de la ieșire. Pe tot parcursul traseului se vede și vechiul drum, o potecă suspendată, fără balustrade, care mi s-a părut foarte periculoasă.

De la intrare până la ieșirea din canion, adică de unde primești căștile și până unde le predai, traseul are 3 părți. Prima și ultima parte sunt pasarele suspendate pe la mijlocul muntelui, deasupra râului Guadalhorce, prin Desfiladero de los Gaitanes, extrem de spectaculoase și de sigure, iar între ele este un traseu lejer prin pădurea Hoyo, o zonă declarată rezervație.

Ghida noastră a vorbit absolut tot timpul și așa am aflat despre flora și fauna de aici dar și povești și legende. Așa am aflat că aici trăiesc mai mulți vulturi grifon, dar nu singuri, în mediul lor, așa cum am crezut, ci li se aduce de mâncare (toate resturile animale se aduc și se aruncă aici pentru ei). De asemenea, muflonul trăiește aici, ienupărul din care se face gin, roșconul care a reprezentat pâinea pentru Sf Ioan, atunci când a fost în deșert și binențeles măslini.

Ghida ne-a mai arătat un copac de 500 de ani, care a fost plantat de către un maur, melcii pietrificați din vremuri de mult apuse și ne-a arătat șleaurile care s-au format la inundația din noiembrie 2018, când a plouat într-o zi mai mult decât plouă într-un an în zona aceea.

De asemenea, ne-a arătat ce a mai rămas din casa ultimei locuitoare a canionului, o femeie văduvă care a trăit mulți ani în canion cu cei 10 copii ai săi. Ea mergea zilnic pe o potecă preț de 1,5 ore pe sens, până în cel mai apropiat sat, ca să-și vândă brânza, dar acum câțiva ani statul a expropiat-o pentru că zona a fost declarată rezervație.

După partea de rezervație, a urmat partea cea mai spectaculoasă a canionului. Din nou pe pasarele suspendate, parcă și mai spectaculoase, dar și mai sus deasupra cursului râului.

Aproape de ieșirea din canion este balconul cu podea din sticlă transparentă, suspendat deasupra defileului Los Gaitanes. Aici am făcut o ședință foto și ghida a făcut poze fiecărei perechi pentru că pe acest balcon nu au voie să stea mai mult de 3-4 persoane. Oricum dacă te uiți în jos te cam ia cu amețeli.

Dar cel mai spectaculos lucru este puntea suspendată, care se mișcă, concepută special așa, pentru deliciul turiștilor și care este aproape de ieșirea din defileu. Înălțimea canionului în această zonă este de 104 metri, puntea are 30 de metri, iar dacă ai rău de înălțime sau claustrofobie, la puntea asta poți avea emoții. Lângă puntea care se mișcă este podul vechi, Podul Regelui, care a fost primul pod din Spania la care s-a folosit beton armat, după cum ne-a spus ghida.

Oficial, se spune că traversezi canionul în 3-5 ore. Unii spun că au ieșit din el în 2 ore dar eu, una, nu știu cum or fi făcut. Noi am făcut 4 ore pentru că ne-am oprit de multe ori pe traseu pentru a auzi poveștile ghidei, dar mi-ar fi plăcut să mai stau.

După ce am predat căștile, am mai avut de mers puțin peste un km, până în satul El Chorro, de unde ne-a preluat autocarul. Dar cât ne-am așteptat unii pe alții am dat năvală la chioșcul cu înghețată și răcoritoare, pentru că a fost destul de cald în ziua aceea iar traseul este în plin soare. Nu vreau să mă gândesc cum este vara pe acolo dacă la începutul lui mai a fost atât de cald, așa că alegeți-vă cu grijă perioada în care vreți să treceți prin canion.

Am văzut poze înainte să ajung la acest canion și m-am îngrozit pentru că mi s-a părut destul de periculos. Acum, după ce am fost, vă spun că este un traseu fără nici un fel de dificultate. Singurul disconfort pentru cei care nu sunt obișnuiți cu asemenea distanțe, pot fi acei aproape 8 km, care trebuie parcurși pe jos, dar în rest, este mers lejer, pe niște pasarele. Este foarte spectaculos dar nici pe departe dificil. Poate cei care suferă de vertij pot avea o problemă pe alocuri.

Mergeți fără să ezitați la Caminito del Rey pentru că este un traseu pentru toată lumea, doar copiii sub 8 ani nu au voie. Va fi o experiență extraordinară și sper ca pozele să vă spună că va fi una pe care n-o s-o uitați niciodată.

---

VIZUALIZĂRI: 10097 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI