Centrul Vechi – Bucuresti

TIPĂREȘTE

Am primit o invitatie la o petrecere pe acoperis. Dupa adresa am vazut ca este in Centrul Vechi.

De cateva zile primavara ne-a izbit si a trebuit sa iesim. De la inceputul anului ne tot inscriem la evenimente si dupa cateva zile anulez, acelasi scenariu saptamani in sir. Cand gandeam sa iesim din casa ne izbea gerul. Ne retrageam imediat.

Dar de data asta nu mai aveam motive sa dam inapoi. Vremea fascinanta, seducatoare, ne tragea afara din casa, irezistibil.

Deci am plecat sa identificam locatia de pe strada Smardan.

Nu m-am uitat pe harta ca stiam aproximativ pe unde este si am zis ca ma orientez la fata locului. Nu a fost greu de gasit strada insa pana sa ajung la locul cu pricina mi-au fugit ochii in toate partile.

E atat de multa concentrare de obiective pe suprafata mica incat fascineaza. Nu m-am putut abtine.

Amenajarile creeaza atatea cadre cochete, cu aer de old times incat mi—am dorit sa le imortalizez. Din diverse locuri in care ma opream aveam perspectiva asupra unor privelisti urbane atragatoare. A trebuit sa le pastrez.

Intreaga atmosfera este de relaxare captivanta.

Nu am insistat asupra detaliilor pentru ca as fi scos sute de poze si mi-ar fi luat saptamani. Deci am creat doar o imagine de ansamblu, pastrand doar cate o imagine fugitiva pentru locuri ce aveau mult mai multe de spus. Cu siguranta am si sarit multe cadre ce ar fi putut fi senzationale. Insa nu am vrut sa ma pierd in detalii.

Venind dinspre Piata Rosetti, via Teatrul National nu am vrut sa traversez prin pasaj pentru ca suntem pe roti. Am luat directia spre Piata Unirii, pe langa Spitalul Coltea. Apoi am traversat Bulevardul Bratianu spre Strada Doamnei, pe suprafata.

De multe ori am mers spre centrul vechi pe traseul asta astfel ca a ajuns aproape reflex. Pe strada Doamnei am inaintat pana ce am ajuns la curba spre dreapta pe strada Blanari, unde un pasaj ingust duce spre strada Lipscani. Asa cum imi aminteam, cam cu acest pasaj incepe feeria. Deja apareau lucruri interesante.

Primul lucru ce mi-a atras atentia a fost firma de la Clubul Expat, deja parea un exponent al lumii alternative, originale din centrul vechi. Nu stiu daca acest club functioneaza sau nu, daca este deschis sau nu insa isi declara intentia destul de clar.

Intrand efectiv in pasaj, am dat de clubul pe care-l vazusem de multe ori anterior desi doar din treacat, nu am uzat de ospitalitatea lor. Organizarea pe care si-au facut-o i-a scos cu catrafusele-n drum, pentru ca e pasaj pietonal ingust si nu e trafic rutier, au si mese puse direct in calea omului la care poti servi ceva sezand pe pervazul ferestrei. Sigur, tre sa fie ceva original, nu? Pe alocuri sunt puse si ceva pernite direct pe pervaz, sa fie mai sic iar din loc in loc, in locul mesei este instalat cate un butoi ce-l poti folosi in loc de masa, asa, ca sa fie si mai original.

Am aflat, crasma se numeste The Drunken Lords pentru ca ne-au informat explicit prin firma ce si-au pus-o la loc de vedere.

Am vazut apoi, cam toate terasele sunt atente cu publicitatea, afisand firma si meniul cat mai clar si mai atractiv. Ceea ce, in final e destul de corect – in definitiv reclama e mama comertului.

Niste ghirlande cu verdeata (banuiesc artificiala) cu beculete sunt atarnate deasupra spatiului de trecere astfel incat creaza o atmosfera feerica de Craciun, chiar daca nu este Craciun insa mie-mi place Craciunul la orice data a anului deci mi-a placut idea.

Din pasaj am trecut in strada Lipscani, celebra, frumoasa strada Lipscani. Nu am simtit nevoia sa imi reimprospatez amintirile ma ales ca pe Lipscani nu sunt terase ostentative ca pe alte strazi din jur si pare ceva mai plictisitor. Mi-am aruncat totusi o privire (si un obiectiv) in stanga si-n dreapta, macar si numai pentru onorare si imortalizare.

Apoi am traversat intrand pe strada Selari ce se prezinta intesata de terase, in stanga si-n dreapta.

Dupa intersectie, prima pe dreapta, Efendi ne pofteste la durum berbecut cu 17 lei portia, specialitate turceasca apreciata.

Dupa Efendi, fiul meu mai gaseste o bucata de Vama din Bucuresti, o curte cu nisip care insa nu pare deschisa. Pare sa-si spuna Food Hood. Ne uitam insa peste gard.

Peste drum, Gyros ne pofteste la specialitati grecesti.

Ceva mai la vale, la intrarea pe strada Covaci ce duce spre Hanul lui Manuc, Taverna Covaci ne starneste amintiri, am mancat bine aici de multe ori. Cu siguranta vom mai merge.

Coboram spre Splai, pe langa Old City, trecem de cateva magazine de suveniruri si ajungem la intersectia cu strada Smardan unde schimbam sensul de mers si urcam iarasi, tot printre terase.

Peisajul este acelasi, suveniruri, terase, terase, suveniruri, tinere ospitaliere ce te poftesc in crasma lor.

Gasim un shop de caricature care ne spune ca se cheama Malaele. Oare de ce?

In acelasi stil ajungem la Pura Vida Hub. Nu este numarul 7 pe care il cautam ci este numarul 15. Incepe sa semene cu ce ne intereseaza pentru ca dam peste un morman de perne colorate, depozitate – unde anume? – direct strada. Deci suntem pe drumul bun.

Dar hai sa vedem unde este numarul 7.

De la 15 pana la 7 mai traversam o data Strada Lipscani unde un artist se produce stradal sub o firma de telefonie.

Dupa intersectie strada continua la fel de vesel, terase, suveniruri si feerie.

La numarul 7, tot Pura Vida ne asteapta, de data asta pe albastru. Renuntam sa mai cercetam suprafata pamantului si ne mutam on sky :)

---

VIZUALIZĂRI: 1497 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI