ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 09.08.2016
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: jud. Ilfov
ÎNSCRIS: 11.06.14
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
JUL-2016
DURATA: 1 zile
single
1 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 10 MIN

Catedrala Romano-Catolică Sfântul Iosif

TIPĂREȘTE

Despre Catedrala Romano-Catolică Sf. Iosif din București cred că nu este aproape nimeni să nu fi auzit, numele ei fiind legat de vizita din 1999 a Papei Paul al II-lea, de urâtele și lungile procese legate de mega-construcția din apropriere unde biserica a fost fața publică a scandalului dar și de concertele dese de orgă de aici și recent ceremoniile religioase în memoria reginei Ana.

Am intrat de curând în catedrală într-o zi când nu se ținea slujbă și am avut parte și de un eveniment neplăcut căci un om al străzii, se pare cunoscut de cei de la pază și măicuța de serviciu, ne-a abordat și urmărit foarte insistent pe cei ce eram în interior ca vizitatori, astfel că am părăsit repede biserica, atât eu cât și grupul de francezi ce intrase cu ghidul. Păcat, eu am mai fost acolo dar străinii aceia chiar își doreau să admire frumosul lăcaș.

Despre istoria catolicismului pe teritoriul românesc se pot povesti multe, dar pe scurt, pentru o idee sumară pot să amintesc câteva date.

Călugării dominicani și benedictini sunt primii de la care s-au păstrat documente ce atestă activitatea de promovare a unui creștinism de tip roman pe teritoriul de azi al României, fapt petrecut prin sec. XI. Odată cucerită Transilvania de maghiari și colonizarea cu sașii din Saxonia, catolicismul se răspândește rapid, până la cucerirea Ungariei de otomani (Mohacs 1526) după care decade, fapt susținut și de Reforma religioasă care dezvoltă calvinismul la maghiari și lutheranismul la germani. În 1699, odată cu înfrângerea otomanilor și ocuparea Transilvaniei de Imperiul Habsburgic, catolicismul înflorește, Biserica Romano-Catolică se dezvoltă foarte mult, ridicând biserici și chiar mânăstiri ale diferitelor ordine și congregații, așezăminte sociale pentru copii și bătrâni, școli, cantine, multe altele. În 1901 Vaticanul deschide chiar o misiune diplomatică la București, numele în termenii specifici fiind Nunțiatura Apostolică, condusă de un Nuncio Papal cu rang de ambasador și arhiepiscop. Clădirea ridicată cu bani elvețieni și o donație din partea regelui Carol I se află pe str. Pictor Constantin Stahi la nr. 5-7, este deosebit de frumoasă după reabilitarea din 1990- 92, construcția suferind grav în perioada de după 4 iulie 1950 când Ana Pauker, ministrul de externe atunci, a hotărât ruperea relațiilor cu Vaticanul, expulzarea nunțiului papal și arestarea călugăritelor ce îngrijeau clădirea. Având regim de misiune diplomatică pozatul este interzis, paznicii sunt cu frică de Domnu' (ei știu care) dar o puteți admira de la distanță, merită, eu o știu și urâtă înainte de '89 și frumoasă acum. Aici a locuit Papa Paul al II-lea în cursul celor 3 zile cât a stat la București.

În situația în care numărul credincioșilor romano-catolici se tot mărea la sfârșit de sec. XIX iar biserica franciscanilor numită Bărăția devenea neîncăpătoare, episcopul de Nicopole-Bulgaria și vicar apostolic al Vlahiei din 1870, devenit în 1883 primul arhiepiscop romano-catolic la București, călugărul Ignatio-Felice Paoli, are marele merit al ctitoriei acestui monument istoric, cultural și arhitectonic cunoscut drept Catedrala Romano-Catolică Sf. Iosif. A fost o misiune dificilă care durează 9 ani, de la slujba primei pietre de temelie la 19 sept. 1875 și consacrarea Sfântului Iosif, moment amintit astăzi în dreapta altarului, până la 15 februarie 1884 când, în prezența reprezentanților Casei Regale a României, a întregului corp diplomatic și a politicienilor, Paoli a inaugurat biserica, ținând două alocuțiuni în română și italiană, de aici înainte oficiindu-se regulat slujbe în limbile română, italiană, franceză, germană și maghiară.

Munca la construcția și dotarea bisericii nu a fost ușoară. Banii pentru cumpărarea terenului în mahalaua Stejarului, cum se numea atunci zona, a golit conturile așa că Paoli apelează la credincioși din toate statele Europei de vest dar și la două loterii cu obiecte de valoare, donate, printre alții, de Principele pe atunci Carol I al României și de Papa Leon al XIII-lea.

Construcția de mari dimensiuni este proiectată de marele Friederich von Schmidt din Viena (portretul său este în fresca "Adorarea Pruncului Isus" de lângă altar), arhitect care a respectat dorința ctitorului pentru o construcție în stil romanic, italian dar cu elemente gotice simplificate, așa cum se făceau în epocă marile catedrale europene.

Despre arhitectura ei, datele tehnice și cronologice ale ridicării impozantei clădiri găsiți bogate informații chiar pe pagina catedralei. Acolo veți afla că altarul este orientat spre sud și nu spre est după canoanele creștine dar și motivele acestei schimbări neobișnuite și tot acolo se descrie aspectul inițial și valoarea vitraliilor originale lucrate la firma regală Meyer din Munchen, distruse în întregime de puternicele bombardamente din 1944. Aspectul de astăzi este plăcut, dat de cărămida roșie aparentă, vitraliul de trandafir stilizat imens ce îi oferă lumină în interior și fresca bizantină de deasupra intrării reprezentând Fecioara cu Pruncul pe un fond aurit.

Interiorul catedralei este impresionant. Cei doi arhitecți - cel care a început lucrarea, vienezul F. Schmidt dar și cel ce o termină, Carol Benesch, decorat de Vatican pentru lucrarea din București - au creat un interior ce dă o impresie de superspațiu prin mulțimea coloanelor și bolților, prin crearea unor căi aparte de pătrundere a luminii, unice în arhitectura bisericească catolică. Din dreptul ușilor mari de la intrare, ai o privire de ansamblu copleșitoare prin dimensiune, artă și chiar grija pentru enoriași. Altarul principal lucrat la Roma din marmură de Carrara a fost montat de Niccolo Orassi, este distrus parțial de cutremurul din 1977 și refăcut. Are în centrul său legenda pelicanului ce-și sfâșie pieptul pentru a-și hrăni puii, simbolizând jertfa lui Hristos pentru oameni. Iar piedestalul altarului este împodobit cu stemele papei și ale lui Paoli. Există două altare secundare, cel din dreapta are deasupra sa pictura Neprihănita Zămislire și Fecioara printre Crini iar cel din stânga Răstignirea lui Isus și Prea Sfânta Inimă a lui Isus. Și tot la altare sunt simbolurile evangheliștilor: vulturul pentru Ioan, vițelul pentru Luca, îngerul pentru pentru Matei și leul pentru Marcu, simboluri regăsite în multe biserici, de curând am citit câte ceva despre ele la Biserica Neagră din Brașov.

Amvonul este așa zisul balcon de unde se făceau anumite rugăciuni, numai de clerici, astăzi fiind mai rar folosit. Amvonul Catedralei Sf. Iosif din București este din 1883, lucrat la Munchen de firma Mayer și respectă canoanele vechi de secole, în care cei patru evangheliști sunt reprezentați alături de simbolurile lor, ei răspândind cuvântul lui Isus. Este reprezentat și nelipsitul porumbel, simbolul Sfântului Duh.

Pictura catedralei este deosebit de frumoasă, sincer îmi este greu să descriu tablourile oarecum grupate pe două teme principale: una este istoria - începe cu logodna Fecioarei cu Iosif, Nașterea lui Isus la Bethleem și se termină cu moartea Sf. Iosif - și a doua temă, gloria cerească - Sf. Iosif prezentând pe Isus și încoronarea Fecioarei în Ceruri de către Sfânta Treime. Se spune că temele tablourilor, ordinea lor dar și motivele decorative deosebite din biserică au fot gândite de Paoli.

Vitraliile originale au fost distruse aproape în totalitate în timpul bombardamentelor din 4 aprilie 1944 ale americanilor dar și în timpul celor germane iar cele ce se văd astăzi sunt din 1980, când soții Natalia și Ion Brodeală au primit greaua sarcină a lucrării unora noi. Sunt superbe, sunt lucrate după un studiu intens la Chartres în Franța, unde se păstrează cele mai vechi vitralii de biserici catolice. Cele mai impresionante sunt, cu adevărat, cele din prezbiteriu, unde Fecioara este figura centrală, Sf. Iosif este în dreapta ținând în mâini macheta catedralei iar Isus în stânga binecuvântându-și mama și pe Iosif, tatăl adoptiv. Paoli singur a ales ca ocrotitorul acestei biserici să fie Sf. Iosif a cărui sărbătoare este pe 19 martie și care a fost declarat patron al bisericii universale (katohlikos - universal) și ocrotitor al familiei. Și celelalte vitralii, reprezentând evangheliștii și diverși sfinți sunt frumoase dar nu de talia celor trei, Sfânta Familia.

Orga catedralei este renumită și este una dintre cele mai bune orgi de concert din țară. Se știe că marile catedrale catolice au o construcție ce permite o acustică deosebită și de aceea aici au loc concerte de orgă deosebite. Informații despre orga sau orgile Catedralei Sf. Iosif găsiți pe pagina de net sau în broșura ce o puteți achiziționa la biserică. Prima orgă, mecanică, fabricată la Paris de firma Merklin, s-a defectat destul de repede din cauza condițiilor improprii de temperatură și umezeală, astfel că în 1930, după o căutare pe la mari firme europene, se decide achiziționarea de la Timișoara, de la firma "Wegenstein și fii " a unei orgi cu sistem pneumatic electric. Este interesantă istoria acestei orgi și a familiei ce deținea firma dar și a ce a însemnat această achiziție pentru construcția de instrumente muzicale din România căci la acel moment a fost cea mai mare orgă de concert de la noi. La concertul de inaugurare din 13 noiembrie 1930 a participat și George Enescu, un bun cunoscător al muzicii și interpretării acesteia la orgă. A suferit și aceasta reparații, cel mai mult a afectat-o cutremurul din 1977 și, ciudat, în clipa când pământul a început să se miște, se interpreta preludiul coral "Terra tremuit". Ultima reparație a fost terminată în 2010 de o firmă din Hărman, Brașov. Alături de orgă, corul "Muzica Sacră" contribuie la excelentele concerte ce se țin aici.

Poarta Sfântă este prezentă și aici, în dreapta porților mari și este un cadru de lemn ce se fixează în dreptul porților principale, pe aici intrând în biserică atât clerul cât și credincioșii, anul acesta fiind primul când Papa a permis deschiderea acestor porți în toate bisericile catolice din lume. Poarta Sfântă a fost deschisă prima dată în 1423 și reprezintă, prin dimensiunile ei mici și sărăcia ornamentelor, calea spre Dumnezeu prin umilință. Poarta se va închide la 8 noiembrie 2016 când se termină și Anul Sfânt al Milostivirii lui Dumnezeu.

Capela Adorației este în stânga întrării principale, din păcate nu am avut cui cere ceva informații. Erau câteva persoane care se rugau acolo iar maica de serviciu nu părea a fi dispusă să dea puțină importanță vizitatorilor.

Confesionalul este prezent în catedrală, pe stânga și drepta bisericii fiind acele cabine de lemn, cred că șase la număr unde, spre deosebire de bisericile ortodoxe, spovedania se face într-un mod de asigurare a confidențialității fată de ceilalți enoriași, un loc unde te poți simți mai liber în mărturisiri sau pentru a cere sfaturi parohului pentru probleme personale.

Vladimir Ghika, preotul martir ce a trecut de la ortodoxism la catolicism, mort în închisoarea de la Jilava datorită torturilor teribile la care a fost supus, are rămășițele pământești în această biserică la care a slujit, acestea fiind aduse în 2013 și așezate în altarul din stânga, Prea Sfânta Inimă a lui Isus. Vă recomand să citiți despre viața sa și modul cum a reușit să servească ambele biserici creștine.

Despre această catedrală sunt multe de povestit, este deosebit de importantă aici fiind păstrate 11 relicve sacre - dacă vă interesează sunt trecute pe pagina bisericii - tot aici este Arhidieceza (arhiepiscopia) Romano-Catolică a Bucureștiului, alături se află impozanta clădire a palatului arhidiecezei care adăpostește clădirile administrative, locuința parohilor, institutul teologic dar și o foarte bună librărie pe care am vizitat-o de mai multe ori. Biserica este un loc frumos unde un popas pe una din bănci permite, în răcoarea interiorului, admirarea pereților pictați dar și a stucaturii italiene de pe coloane și laterale aparținând fraților Aterio, sculptura deosebită a băncii pentru Sfânta Împărtășanie și a amvonului, a tavanului lucrat în secolul XIX la Brașov, a frumoaselor vitralii, a bisericii în ansamblul ei.

Catedrala romano-catolică Sf. Iosif din București se află pe strada Gral. Berthelot la nr. 19, este deschisă zilnic de la 7 la 20, se pot face câteva poze în momentele când nu sunt slujbe sau enoriași care să se roage dar de obicei lumina este foarte slabă. Intrarea este liberă iar pentru a cumpăra lumânări sau pliante, banii se depun într-o casetă aflată în dreapta întrării. Este supravegheat video interiorul.


[fb]
---
Trimis de elviramvio in 09.08.16 09:47:40
Validat / Publicat: 09.08.16 11:39:03

VIZUALIZĂRI: 1547 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

9 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (elviramvio); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P02 Alături este Palatul Arhidiecezei.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 28100 PMA (din 30 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

9 ecouri scrise, până acum

mishu
[09.08.16 11:47:23]
»

Am prins primul vot si ma bucur, este un loc pe care insa l-am admirat doar din exterior, nu mi-am facut timp suficient vreodata si pentru a o vizita.

Este interesanta si la fel de interesanta si povestea ei.

Cat despre cersetori din pacate ei te alunga de langa obiective, mai ales daca sunt in orasul tau.

Acelasi sentiment neplacut l-am avut si eu si eu cand am intrat in Biserica Coltea, evitand pe cat posibil sa scot vreo vorba.

Felicitari, votat cu mare placere.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
elviramvioAUTOR REVIEW
[09.08.16 11:59:18]
»

@mishu -

Multumesc. Mergi cand poti, preferabil daca ai timp in cursul saptamanii. Merita, eu am trecut multi ani pe langa ea cand locuia tata acolo, am intrat atunci mai mult cand era slujba dar nu ai libertatea de a privi prea mult cand e plina de lume. Pe site-ul lor este programul slujbelor - multe si dese zilnic - asa ca poti sa te orientezi putin sa gasesti momentul potrivit.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
tata123 🔱
[09.08.16 12:28:06]
»

@elviramvio - Catedrala „Sf. Iosif” este un monument deosebit, cu un impact vizual mare. Într-adevăr, de câte ori trec pe lângă lăcașul de cult îmi aduc aminte de vizita în România a Papei Paul al II-lea. Am reușit atunci să văd, de la distanță, undeva în zona Izvor-Piața Unirii, papamobilul și silueta albă a marelui prelat. Un moment istoric...

Statuia de bronz a monseniorului Vladimir Ghika este amplasată într-o piațetă ce îi poartă numele (la intersecția străzilor Pangratti cu Gheorghe Demetriade), înconjurată de frumoase clădiri de epocă. Am citit că originalul originalul în ghips realizat de sculptorul Gheorghe D. Anghel se află în biserica Sacré Coeur din București, la câțiva pași de statuia de bronz.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
elviramvioAUTOR REVIEW
[09.08.16 12:38:17]
»

@tata123 -

Asa este cu statuia monseniorului Ghika. Biserica franceza este superba, sa mergi sa o vezi. A pierdut mult si multe in vremea de dinainte de '89, acum pare putin stinghera dar mie imi place teribil. Viata lui V. Ghika este interesanta, mama sa nu l-a iertat toata viata ca a trecut la ortodoxism dar el a slujit cu har și eroism ambele culte si, sau si pentru asta a fost canonizat si respectat de Vatican. A refuzat sa fuga din tara odata cu regele Mihai, stiind ca va fi arestat.

In apropiere de catedrala este si bustul Papei Paul al II-lea în piata care-i poarta numele.

liviu49
[11.08.16 21:46:22]
»

@elviramvio - Pana voi tipari si citi cum trebuie articolul despre Catdedrala Sf. Iosif, va propun o mica plimbare, la ceas de seara prin zona Catedralei. Si hai sa pornim de la Piata Palatului, pe strada Luterana, spre Catedrala. Dupa biserica Luterana, pe stanga era un garaj al ONT-ului, iar pe dreapta cladirea IPIU. La intersectia cu Nuferilor, la dreapta colt cu Calea Victoriei, la parter era restaurantul Codlea, unde mancam mereu pui de balta. La stanga ne intampina cladirea Catedralei, care domina intersectia. Aceasta intersectie mai era si capatul de linie al tramvaielor 6 si 10. Acestea veneau dinspre Gara de Nord, pe calea Grivitei, mergeau apoi pe langa benzinaria cu un WC public subteran, pe str Th. Aman, printre multe cladiri vechi, care aveau niste cornise deosebite. Apoi ajungeau in str. Nuferilor, unde era capatul de linie, in fata cladirii arhidiacezei catolice (cred ca asa se numea), apoi pe str G-ral Budisteanu spre calea Grivitei. Pe coltul cu str. Banului era cladirea Institutului de Arte Plastice, apoi aproape de calea Grivitei cladirea PECO, de unde ne aprovizionam cu benzina in BCF-uri. La intersectia cu calea Grivitei, pe partea stanga era cladirea Institutului de Matematica, unde a lucrat pana la revolutie Zoia Ceausescu. In aceasi intersectie, pe calea Grivitei era cladirea Institutului de Cercetari in Constructii si Organizarea Teritoriului (sper ca mi-am amintit denumirea corecta a institutiei). Pe acelasi trotuar, dar mergand spre calea Victoriei, urmatoarea cladire era a Spitalului Dr, Carol Davilla, apoi cladirea in care functiona Scoala Tehnica Financiara. Pe partea dreapta era o policlinica cu plata, prima policlinica cu plata din Bucuresti in acele vremuri. La intersectia cu calea Victoriei gasim cladirea Competrol, (viitorul Petrom), cum se numea atunci ,,vizavi cladirea CSP, care adapostea Comitetul de Stat al Planificarii si Ministerul Aprovizionarii Tehnico Materiale. Ne continuam drumul pe calea Victoriei spre locul de unde am plecat in aceasta mica plimabare prin Bucurestiului anilor 60’. Trecem pe langa Palatul Stirbei, care adapostea Muzeul Sticlei, iar dupa coltul cu str Biserica Amzei, pe partea stanga la parter functiona un mic local unde gaseam mereu cafea la nisip, iar langa era o librarie, numele imi scapa, unde am vazut o intamplare deosebita. In toamna anului 1983, sau 1984, la aceasta librarie se punea in vanzare o carte alui Adrian Paunescu, intitulata „ Si totusi... ”. In viata mea nu am vazut si nici nu credeam ca voi vedea, sa se sparga geamurile librariei pentru a apuca o carte. Nimeni nu avut curajul sa opreasca vanzarea, care a continuat pana la epuizarea tuturor exemplarelor. Vorbisem cu o vanzatoare cu cateva zile inainte sa-mi opreasca un exemplar, dar nu a reusit. Am facut rost de carte mai tarziu, la reeditare. Pe ambele trotuare, la parter erau multe magazine, pana la intersectia cu str Stirbei Voda. Din pacate imi aduc aminte doar de un magazin cu articole ortopedice, un magazin de electrice la coltul cu str. Amzei, un magazin de tesaturi aproape de intersectia cu str. Nuferilor. Pe locul unde este acum hotelul Bucuresti era blocul Nestor, care avea la parter o cofetarie, bloc la care in martie 1977, dupa cutremur a murit cascadorul Tudor Stavru, care alaturi de Aurel Grusevschi (Grusa) au fost modelele cascadorilor romani. Pe partea stanga, aproape de Biserica Alba, la parter si subsol era Salonul Spaniol, unde mult timp a cantat Marina Voica. In spatele bisericii era casa in care au locuit Zoia si Nicu Ceasusescu, casa care dupa revolutie a devenit sediu UNITER. In continuare la parterul Hotelului Lido, pe calea Victoriei era agentia Tarom, iar in blocul de vizavi, colt cu Stirbei Voda, la parter era o Florarie, iar pe colt un magazin IDMS. Ei si acum ajunsi la Muzeul de Arta, langa Sala Palatului, v-am adus in locul de unde v-am luat si va las, cu gandul la o noua plimbare nostalgica prin Bucurestiul tineretii mele.

Numai bine si calatorii placute!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
elviramvioAUTOR REVIEW
[12.08.16 13:37:29]
»

@liviu49 -

Acum am reusit sa citesc ce ati scris (electrica Ilfov ne-a jucat de doua zile spectacolul " lumini si umbre", magistral, ca nici generatorul nu stiam cand sa-l pornesc/ opresc). Am ramas in urma cu cititul si nu pot cere daune Enelului! Aveti o memorie fantastica, multe zone le am si eu inca in amintire dar unele nu prea sau pe unele nu le-am privit cu atentie in tinerete. Sincer, de ani buni mi-am dorit sa intru in biserica Lutherana, nu am reusit, au un program nu prea bun.

Felicitari pentru ecou!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
liviu49
[12.08.16 17:17:23]
»

@elviramvio - Doamna, am o datorie mai veche, de care incerc sa ma achit astazi. Dar "ploaia care va veni, le va potopi pe toate" cum canta Motu' acum douazeci de ani, se pare ca a gonit toata inspiratia mea (de parca ar fi fost vreodata prea multa), iar neuronul responsabil cu amintirile, nu prea mai face treaba. Dar ce era mai important este ca am citit tot articolul (tiparit, evident) si de mai mult de doua ore caut un pretext de galceava, ca de adaugat nu prea am ce la acest foarte complet (mama, ce termen de apreciere am fabricat!) articol. Sigur v-as putea reprosa ca la pag X, pe randul Y, dupa cuvantul Z, lipseste o virgula si alte asemenea rautacisme. Dar cum nu sunt racos nu imi ramane decat sa-mi scot palaria si sa ma inclin. Felicitari!

Numai bine si calatorii placute!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
elviramvioAUTOR REVIEW
[12.08.16 20:05:17]
»

@liviu49 -

Multumesc dar de la Liviu49 nu ma supar daca imi gaseste - si sigur am - un x sau y defect, sau mai multe.

Si eu va doresc numai bine!

liviu49
[12.08.16 20:14:19]
»

@elviramvio - Doamna, vorba lui Ciuatacu, "ne luam de la un X sau un Y"? A gresi e omeneste, stiam eu. Mai ales cand vad cate greseli fac eu, cum sa ma mai iau de altii, care ma imita. Au fost cazuri cand in articole dau de greseli mari legate de un obiectiv turistic prezentat. Nu prea am obiceiul sa fac corecturile in public, prin ecouri. Este mult mai elegant folosirea unui mesaj privat, prin care atentionez despre greseala descoperita. Unii au recunoscut greseala, punand-o pe sursa de informare, de obicei de pe net, altii au sustinut in continuare greseal si nu au recunoscut-o, altii s-au facut ca ploua si nu au raspuns in nici-un fel. Daca va prind cu vre-o cioara vopsita de care ziceti ca e porumbelul pacii, sa va asteptati la un mesaj privat.

Pana atunci scrieti cat mai multe articole si in felul acesta imi dati si mie de mancat o paine la AFA.

Numai bine si calatorii placute!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
elviramvio, liviu49, mishu, tata123 🔱
Alte impresii din această RUBRICĂLa pas prin Bucureşti:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.0681312084198 sec
    ecranul dvs: 1 x 1