GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Este greu sa te apuci sa scrii despre un oras mare. Este greu sa-l si cunosti cu adevarat. Si daca mergi des in aceleasi zone, observi multe, prea multe rani, prea multe dureri ale oamenilor si cladirilor din zona. Asa mi se intampla si mie caci saptamanal, doua-trei zile trec pe Calea Mosilor pana la Sf. Gheorghe cu tramvaiul, plus ce merg pe jos tot prin "centrul istoric" despre care un primar cu pretentii spunea ca ne face cinste. Poate lui in conturi, noua, cei ce iubim acest pamant cu trecutul lui, ne picura lacrima de sange in suflet. Turistii care vin sa vada capitala Romaniei, Bucurestiul, isi fac de regula o lista cu obiective de vizitat, un traseu, apoi vin, vad, fotografiaza, comenteaza daca au cu cine si atat. Si noi la altii facem la fel, dar parca nu-i ca aici.
Astazi, avand ceva treburi prin "lipscarie", m-am abatut printr-un pasaj, frumos candva, placut si acum toamna.
Un loc cu un trecut bogat, cu nume sonore printre propietari, primul cunoscut fiind contele Constantin Balaceanu, stramos al lui C. Balaceanu-Stolnici, general in armata Austriei, care in lupta de Zarnesti impotriva lui Constantin Brancoveanu, este ucis si averile ii sunt confiscate, deci si terenurile din Bucuresti, vandute de biserica vecina ce devenise propietara dupa legea vremii. Se face un han pentru "musterii instariti", cunoscut drept hanul Campineanu, ajunge apoi in propietatea fostului traducator al lui Napoleon Bonaparte in campania din Rusia, apoi mostenire fiicelor sale. Fiicele dragomanului (traducatorului) erau casatorite, una cu Mihalache Macca, blanar de lux iar cealalta cu Xavier Villacrosse, arhitect de origine catalana, cu studii pariziene si stabilit in Romania (va spuneam de el ca a reconstruit biserica Sf. Gheorghe Nou). Fost arhitect sef al capitalei, Villacrosse se implica in dezvoltarea Hanului Campineanu, care devine hotel de lux, isi pierde averea si moare inainte de a vedea facut pasajul. La 30 de ani de la moartea sa, dupa planurile arhitectului Felix Xenopol, fratele istoricului, se construiesc cele doua pasaje in forma de potcoava, asemanatoare dar mult mai mici decat cele din Paris. Este inaugurat in 1891, primeste numele Villacrosse ca o onoare adusa primului arhitect sef al orasului si Macca de la cumnatul sau inca in viata la acea data si tot in acel an este acoperit cu sticla galbena. I se spunea si Pasajul Bancii, pentru ca facea legatura intre Calea Victoriei de azi cu Banca. In perioada comunista s-a numit Pasajul Bijuteria (placuta cu numele exista si azi), dupa 1989 este retrocedat si-si recapata numele Macca-Villacrosse. Printre numeroasele magazinase cu obiecte de lux, in vremea aceea, aici a functionat si un templu masonic, vizitat de regele Suediei, Oskar al II-lea in calitate de Mare Maestru al Lojii Suedeze. Astazi am trecut prin el, era o atmosfera placuta, cu soarele calm ce batea in acoperis, alta data nu m-a atras pentru ca era prea murdar.
Pe strada Sf. Dumitru la nr. 2 este acest lacas de cultura la care multi i-ati trecut pragul, infiintat de Radu Beligan in 1960 si pe scenele caruia au jucat nume celebre, Stefan Ciubotarasu si Amza Pelea fiind doi din indragitii mei actori. La aceasta adresa este casa de bilete. Cu aceasta ocazie va amintesc ca sunt ultimele zile din Festivalul National de Teatru iar in pasajul Universitatii gasiti reprezentantii teatrelor.
Tot de aceasta parte a bulevardului I. C. Bratianu (bulevard fost Coltea, pt a carui aliniere se darama si Turnul Coltei), se afla o bijuterie a lacasurilor de cult, biserica Rusa, pe strada Ion Ghica la nr. 9 (voi folosi acest nume in articol pentru ca asa o stiu de o viata si, departe de a fi adepta unor anumite politici, poporul rus isi merita recunoscute partile bune). Este construita intre 1905-1909 la initiativa ambasadorului rus la Bucuresti, cu acordul familiei imperiale care a pus o suma uriasa la dispozitia constructorilor - de aceea si este inchinata Sf. Nicolae, dupa numele Tarului Nicolae al II-lea; era spre folosinta personalului ambasadei si comunitatii ruse din zona. Inchisa in timpul razboiului, este redeschisa de enoriasii comunitatii ruse in 1924. In 1934 Nicolae Titulescu obtine trecerea bisericii sub obladuirea Patriarhiei Romane, devenind Capela Universitara, fapt ce dureaza pana in 1948 cand Moscova revine asupra deciziei. In 1956 guvernul sovietic o "doneaza" statului nostru si in anul urmator intra oficial in propietatea Patriarhiei Romane care, in 1992, la cererea studentilor Universitatii Bucuresti, o declara Paraclis Universitar a Universitatii Bucuresti, dupa 45 de ani de la Titulescu si prima de acest fel dupa 1989 (acum in Bucuresti sunt inca doua). Este de inteles ca arhitectura si pictura sunt de influenta slava, exteriorul acum nu poate fi admirat fiind inconjurat de schele. Imi amintesc insa culorile ei in stilul artei rusesti, placute si odihnitoare din caramida aparenta cu mozaicuri. Interiorul este fantastic de frumos si apropiat sufletului si, fara sa exagerez, astazi se perindau pe acolo studenti singuri sau in grup dar linistea era stapana, totul te chema spre ruga (oare batranele noastre din multe biserici nu pot lua exemplu, nu pot invata ca la slujba vii pentru ruga, pentru comuniune, nu pentru barfa?). Are pictura in ulei in traditie bizantina si athonita, dar deja cu tente de art nouveau, "tampla" (catapeteasma) este de lemn poleit cu aur dupa modelul catedralei Sf. Arhangheli, din Kremlin. Puteti admira de afara cele 7 turle micute, ca un bulb de ceapa (cu gemulete prin care intra lumina in naos) cu turla centrala, desigur in stil rusesc, acoperite cu tabla de alama, foste initial in foita de aur. Este din foarte putinele biserici ruse construite in sec. XX, anul 1917 oprind orice exprimare de acest gen. Ca si unicitate intre bisericile noastre, aceasta are pe laturi niste usi care duc la mici incaperi cu utilitate iar in biserica exista o micuta biblioteca. Aici, la fiecare inceput de an universitar, se face o slujba Te Deum si tot aici, doar aici si nu la alte biserici, veti auzi : "Pentru elevii, studentii si profesorii din orasul acesta si din tara noastra, Domnului sa ne rugam!"
Daca treceti de la Biserica Rusa, prin pasajul de la Universitate, iesirea spre Coltea, vedeti coltisorul acela de parc, Parcul Coltea, amenajat interesant, destul de curat si si cu bancute la umbra pentru zilele de vara. In mijloc insa este o fantana (oare si functioneaza?) cu o vioara uriasa, dezmembrata, din bronz, iar daca va apropiati de soclu incercati sa cititi placuta tot de bronz pe care scrie "VIOLINO SPACCATO" Domenica Ragazzoni. Acest monument, unul din cele 14 ale ultimului primar ales si reales, monument interesant de altfel, este executat de un sculptor roman, Ioan Bolborea, in bronz, avand o inaltime totala de 5 m, dupa o schita de 20 cm a autoarei italiene Domenica Ragazzoni, fiica de lutier. Frumos este insa ca aici, vara, din mai pana la sfarsit de septembrie, se organizeaza la fiecare sfarsit de saptamana frumoase concerte de muzica clasica la care accesul desigur este liber. Doar monumentul are ca mesaj forta muzicii.
Biserica Coltei, numita dupa numele celui ce a vandut terenul catre Mihail Cantacuzino, Coltea Doicescu, facea parte dintr-un ansamblu ce a cuprins spitalul, trei paraclise si turnul Coltea care a slujit de clopotnita si observator. Toate au fost ridicate pe cheltuiala lui M. Cantacuzino. Are aceeasi soarta ca toate bisericile vechi de care am vorbit, de aceea la sfarsit de secol XIX este renovata si repictata de Gh. Tatarescu. Cativa ani dupa aceasta se descopera la exterior pictura in rosu si negru, atribuita se pare lui Parvu Mutu. Este o biserica frumoasa in stil autentic brancovenesc, cu multe elemente si simboluri de arta romaneasca, atat pe catapeteasma cat si in exterior. Biserica inchisa de regimul comunist in 1986, a fost deschisa in 22 decembrie 1989, cand clopotele au fost trase de un preot care a si mers dimineata sa slujeasca la sangele inchegat din Piata Universitatii.
Este o biserica cu un interior frumos, maiestuos. Nu este permis din pacate fotografiatul, daca intrebi ti se raspunde ca trebuie sa cumperi monografia care are poze, contra 35 lei (o intrebare pe care am pus-o intr-o micuta dar foarte veche biserica ortodoxa a fost superb: "Sigur ca se poate fotografia, altfel cum sa va incurajam spre credinta? O poza este o hartie iar daca o folosesti in scop rau este pacatul tau!" Este un sambure de adevar in "Pasarea spin"! Baratia are si ea o istorie lunga, legata de venirea negustorilor in cetatea Dambovitei, cand in 1321 se ridica prima biserica de lemn de catre franciscani, apoi la sfarsit de sec. XVI este incendiata de turci si abandonata. In sec. XVII, credinciosii catolici obtin de la sultan un "berat" - autorizatie, (de unde ii vine si numele) sa-si refaca biserica, dar fara turn si clopote. In timp trece prin multe incendii si cutremure, devastator fiind cel din 1847. Dupa acesta este reconstruita pe banii curtilor imperiale europene. Asa cum o vedem astazi este rezultatul renovarilor secolului XX. Bolta este pictata ca un cer instelat, are panouri cu basoreliefuri reprezentand Calea Crucii, statui frumoase, una este a lui Stefan cel Sfant regele Ungariei. Turnul, vechi de peste 150 ani, are 35 m inaltime iar in el este clopotul daruit de imparatul Franz Iosef. In curtea bisericii este o gradinita pentru copiii enoriasilor, o policlinica de parohie, un punct social si o librarie. Slujbele se tin pe rand in maghiara si romana. Merita sa o vizitati.
Intre magazinul Cocor si biserica Baratia s-a amenajat acum ceva vreme un loc numit "Aleea celebritatilor", in asa zisa Piata a timpului unde actorii nostri primesc cate o stea cu numele lor. Primul a fost Florin Piersic. Tot aici s-a inaugurat de Radu Beligan, "Gongul Thaliei", un simbol al longevitatii teatrului, cu ocazia implinirii a 200 de ani de teatru romanesc (decembrie 2013); si probabil ca a fost un dar pentru Radu Beligan caci in acea zi a sarbatorit 95 de ani de viata si 75 de ani de cariera. (R. Beligan este un actor de exceptie dar faptul ca "joaca" la aceasta varsta, asa cum arata, nu este decat o lipsa de respect pentru public si o impietate pentru omul Beligan si spun acest lucru caci mi-a fost dat sa-l vad anul acesta pe Calea Mosilor, cand doua persoane se chinuiau sa-l duca de la masina la intrarea intr-un bloc). Despre Piata Timpului nu pot sa spun decat ca este un loc modest, aproape de neobservat iar Gongul Thaliei, o chestie de prost gust, pentru mine. Cred ca teatrul romanesc merita mai mult.
Sunt inca multe de vazut prin aceasta parte a centrului istoric. Cele prezentate cred ca sunt dintre cele importante, primul ce trebuie vizitat este Muzeul Curtea Veche. Dincolo de granitele totusi imaginare ale acestei zone, Bucurestiul are multe locuri care incanta privirea si incita la rasfoirea istoriei vechi, medievale dar si ceva mai noua. Sunt case cu arhitectura superba, parcuri, monumente, teatre, muzee, sunt locuri pe care merita sa le vedeti atat timp cat o vopsea rosie sau un buldozer nu le trece in amintiri. Poate o alta zi cu soare, un alt colt de Bucuresti, daca vreti...
Trimis de elviramvio in 28.10.15 23:08:11
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUCUREȘTI.
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (elviramvio); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@elviramvio - Un articol foarte detailat si bine documentat.
Doresc sa spun doar citeva cuvinte in privinta pasajului amintit in text. Cu aproape un an in urma, am vizitat cu familia Bucuresti-ul. Printre altele am ajuns si la acest pasaj. Arhitectura este intradevar impunatoare si se vede ca a fost candva un loc cu magazine scumpe si de lux. In schimb acuma, mie / noua, ne-a lasat o impresie nu prea buna, deci diferita de ce-ai scris tu in acest context. Imediat cum intri de pe Calea Victoriei (cred), pe dreapta este un magazin mic de tablouri si pictura. Pentru ca sunt un iubitor de imagini si fotografi cu Bucuresti-ul vechi, am intrat. Magazinasul era asigurat printr-un sistem de siguranta foarte primitiv, parca facut la traforaj..... nu mai vazusem asaceva pina atunci. Patronul a reactionat foarte nervos la faptul ca nu am inchis usa mai repede - era vizibil deranjat de sunetul de alarma. Nu a intrebat ce dorim sau cum ne poate ajuta si a fost foarte neprietenos. O intimplare mai putin placuta, care, daca in rest impresia generala a pasajului ar fi fost ok, n-ar fi lasat urme.
Dar din pacate, si in afara acestui incident, am intilnit o atmoasfera foarte sumbra, intunecoasa, totul dadea a parasit si neintretinut. Asta a fost impresia noastra...
In citeva saptamini voi fi cu familia din nou in Bucuresti. Am sa repet vizita. Poate-mi voi schimba parera...
@Michaell -
Multumesc de lectura si ecou, chiar ma intrebam cum se dispare pe AFA! Dar, sincer sunt in mare viteza si nu am timp sa vad unde am scris, dar din cat imi amintesc am zis ca doar de data asta mi-a placut atmosfera, nu exagerat insa. Explicatia e simpla: ora la care am fost acolo era "nepotrivita" pentru galagiosi, mesele erau goale, muzica placuta in surdina, curat si soarele prin sticla colorata crea o alta impresie decat de obicei. In magazinase nu intru acolo in pasaj iar pentru ca era pustiu n-am urcat nici la etaj. Dar asa este la noi, azi bine sau binisor, maine altfel. Astazi am avut putina treaba in zona facultatii de arhitectura. Am si acum ganduri urate fata de edili. Ca sa nu vorbesc de zona Salii Palatului pe care pana de curand o calcam saptamanal, cu multa sila pentru mizeria din jur.
Plimbari placute sa aveti prin Bucuresti!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2024 De la biserică și han, la bancă și spațiu expozițional: povestea Palatului Dacia-România — scris în 06.11.24 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2024 Redescoperind capitala: Lipscanii între București și Victoria — scris în 27.10.24 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2024 Spectacolul apei și a dronelor în Piața Unirii — scris în 24.08.24 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2024 Străzi și clădiri bucureștene cu parfum de epocă — scris în 02.08.24 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2024 Povești despre clădiri și oameni: Palatul Noblesse — scris în 01.08.24 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Dec.2023 Repere ale Revoluției Române în București în 2023 — scris în 21.12.23 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Oct.2023 Fântâni, bere & dovleci — scris în 20.11.23 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ