ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 28.01.2015
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 27.01.12
STATUS: SENIOR
DATE SEJUR
JAN-2015
DURATA: 1 zile
familie cu copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 9 MIN

Atheneul Român - un răgaz delectabil într-un cadru unic în Bucureşti

TIPĂREȘTE

Pe lângă plăcerea de a asista la concertele găzduite de Ateneul Român, spectatorii au ocazia de petrece un răgaz delectabil într-un cadru unic în Bucureşti. Atheneul Român (cum scrie pe frontispiciu), clădire cu o istorie zbuciumată, demnă de a fi descrisă mai pe larg, este o emblemă a capitalei, considerată de unii cea mai frumoasă construcţie din București, ba chiar şi din România. Construcția a fost finanțată prin subscripție publică și a supraviețuit ultimilor 14 ani din secolului 19, de-a lungul întregului secol 20, incheind deja alți 14 ani din secolul 21, răstimp în care a trecut prin mai multe războaie și revoluții, bombardamente (la propriu și la figurat), a generat entuziasmul maselor și criticile cârcotașilor, a fost renovat și continuă să ofere prilej de încântare melomanilor de azi. Palatul Ateneului se poate vizita și în afara concertelor și evenimentelor pe care le găzduiește (fge.org.ro/ro/ateneul-rom ... are-ateneu.html).

Construit în stil neoclasic în anii 1886-88, Ateneul a fost dedicat luminării maselor prin conferinţe, expoziţii de artă, concerte, manifestări culturale, simpozioane ştiinţifice. În decursul timpului însă acustica deosebită l-a consacrat mai ales ca spaţiu al muzicii. Aspectul general evocă un templu antic cu coloane ionice, fațada fiind dominată de frontonul triunghiular cu acrotere (cei doi grifoni din unghiurile laterale); cupola e ornamentată cu cununi de lauri şi lire în medalioane deasupra cărora sunt scrise nume sonore ale culturii universale. Opt coloane cu caneluri verticale şi capitel ionic (cei grăbiți le observă doar pe cele șase din față) străjuiesc intrarea principală şi lasă să se vadă, deasupra uşilor de acces, medalioanele cu figurile celor cinci domnitori români, realizate de Costin Petrescu, cel care a pictat şi celebra frescă din marea sală de concert.

De cum treci de uşile de la intrare eşti impresionat de bogăţia de elemente decorative care dau aspectul dominant al foyerului în tonuri de roz, brun-roşcat, verde şi auriu, de la mozaicul pardoselii cu motive greceşti, la cele 12 coloane cu capitel doric, arcadele bogat decorate sau scările din marmură de Carrara şi până la plafonul casetat împodobit cu crini stilizaţi. Se pare că forma circulară a holului de la intrare se datorează faptului că pe locul unde se înalţă astăzi Ateneul exista fundaţia unui circ. Soluţia arhitectonică inedită a folosit acest reper, transformând într-un element-simbol ceea ce inițial părea un impediment. Foyerul este dominat de 12 coloane din stuc imitând marmura roz, având în interior stâlpi din şine de cale ferată; alte semicoloane de culoare brun-închis cu capiteluri corintice străjuiesc intrările şi accesul pe scări. Partea centrală a plafonului este decorată cu motive vegetale dominate de frunzele de acant. În faţa intrării principale se află scara de onoare din marmură de Carrara, flancată de o arcadă cu coloane duble, facilitând accesul la nivelul superior. Între cele două scări laterale se află, încadrat de coloane ionice, bustul lui George Enescu, cel care avea să-şi facă aici debutul în lumea muzicii la vârsta de 17 ani.

Sala mare de spectacole de la etaj este decorată în tonuri dominante de roşu, verde şi auriu și are formă de amfiteatru. Acustica impresionantă face ca adesea să nu fie nevoie de microfoane: sunetul este propagat prin reverberaţie (absorbit şi redistribuit) către spectatori graţie cupolei şi construcţiei speciale, forma circulară a sălii contribuind și la vizibilitatea perfectă, indiferent de locul ocupat în stal sau în loji.

De-a lungul pereților circulari, pornind din dreapta scenei, tronează în partea superioară a sălii monumentala frescă înfăţişînd „Epopeea Poporului Român”, la care Costin Petrescu a trudit mai bine de cinci ani. Deşi mai puţin celebru azi, pictorul Costin Petrescu provenea dintr-o familie cu tradiţie în artele plastice (bunicul său era iconarul Petre Zugravul, iar tatăl său - de asemenea zugrav de biserici cu studii la Viena). Profesor la Academia de Belle Arte din Bucureşti, Costin Petrescu reușea, în epoca în care deja se impusese pictura în ulei, să redea o nouă tinereţe picturii în frescă, procedeu abandonat în Europa Occidentală încă din secolul al 17-lea. Cu o înălţime de trei metri şi o lungime totală depăşind 70 m, fresca de la Ateneu înfăţişează 25 de episoade reprezentative ale istoriei poporului român (ideea i-a aparţinut, se pare, lui Alexandru Odobescu). Există mărturii potrivit cărora la scena care înfăţişează intrarea domnitorului Mihai Viteazul în Alba Iulia ar fi contribuit şi Zian Boca, cel ce avea să devină părintele Arsenie Boca, pe atunci student la Belle Arte. Una dintre cele mai întinse astfel de picturi din Bucureşti, e realizată, cum îi spune numele, „a-fresco”, prin aplicarea culorilor direct pe peretele umed („proaspăt”). Deşi episoadele istorice înfăţişate sunt distanţate în timp şi evocă întâmplări care au avut loc pe tot cuprinsul teritoriilor locuite de români, fresca are un aspect unitar și și-a păstrat cromatica (unul din avantajele frescelor comparativ cu picturile în ulei, care se înnegresc în timp). Lucrarea e cu atât mai impresionantă cu cât, până la acea dată, nu prea existau imortalizate în pictură, cu excepţia frescelor din biserici, episoadele sau figurile marcante ale istoriei românilor. Scenele nu sunt delimitate prin elemente exterioare, străine compoziţiei, ci armonizează simboluri şi detalii care fac trecerea lină de la o epocă istorică la alta. Impresionantă desfăşurare de forţe, fresca înfăţişează scene statice, figuri „la poză”, grupuri de personaje, imagini ale unor monumente de arhitectură cu valoare emblematică – cetăţi sau biserici, dar şi dinamismul bătăliilor, expresivitatea figurilor umane sau pitorescul armelor şi costumelor. Ultimul episod istoric înfăţişat în frescă, cel din stânga scenei, prezintă oameni din popor sărbătorind Marea Unire de la 1918, însă ea acoperă astăzi o altă imagine, care înfăţişa iniţial figura Regelui Carol al II-lea alături de cea a Regelui Mihai, copil pe atunci. În primii 20 ani de după cel de-al Doilea Război Mondial, autorităţile comuniste, deranjate de o serie de personalităţi ale istoriei românilor, au acoperit întreaga frescă cu o mare pânză roşie; aceasta a fost îndepărtată în anii 1960, când fresca şi-a putut relua rolul de memento spiritual atribuit de creatorii săi. [Tot dorinţei de mistificare a istoriei de către comunism i se datorează şi distrugerea busturilor marilor oameni politici, de cultură sau artişti care străjuiau aleile din grădina Ateneului. Singurul bust care mai există în faţa Ateneului acum este cel al lui Mihai Eminescu, sculptat de Gheorghe Anghel.]

În centru, plafonul sălii este decorat cu bogate stucaturi aurii pe fond roşu, evocând balauri şi zmei din basmele populare româneşti, modele florale şi geometrice îmbinate armonios, culorile originale fiind readuse la lumină în urma restaurărilor. Elementele din ipsos sunt luxuriante, un şir de medalioane menţionează cu litere aurite numele câtorva cărturari care au marcat, de-a lungul vremii, existenţa poporului român. Marele candelabru cu 200 becuri a fost restaurat şi acoperit cu foiţă de aur. Pluşul folosit pentru tapiţarea scaunelor şi vinilinul adus din Marea Britanie pentru loji respectă, şi după restaurare, tipicul celor utilizate iniţial, pentru a nu afecta negativ acustica.

Cine n-a vizitat deja Ateneul e bine să nu mă creadă pe cuvânt și să meargă să vadă cu propriii ochi ce și cum. Pentru cei care nu au această posibilitate, există o alternativă comodă: tour.fge.org.ro. Cromatica e puțin deformată de modul de iluminare, dar turul virtual oferă ocazia unică de a studia detaliile.

Vizita la fața locului rămâne însă indispensabilă pentru privilegiul de a te delecta cu acustica deosebită. Evenimente memorabile, rara avis, sunt concertele care pun în valoare orga Ateneului Român, realizată de cel mai renumit constructor de orgi pentru concert, Oscar Walcker, în 1938, la inițiativa lui George Enescu (cel care a susținut o serie de concerte pentru a iniția colecta fondurilor necesare construcției orgii și este printre puținii compozitori români care au scris muzică laică pentru acest instrument). Inaugurată un an mai târziu, orga Ateneului a fost restaurată în 2008 de strănepotul lui Walcker, care o consideră una din cele mai bune orgi de concert din lume în acest moment [1]. Acţionată cu ajutorul aerului şi al curentului electric, orga electro-pneumatică de la Ateneul Român îşi trăieşte azi a doua tinereţe, fiind singura orgă 100 % Oscar Walcker încă în stare de funcţionare azi în Europa, fără modificări ulterioare "de modernizare".

Am citit că Ateneul a fost sursă de inspiraţie în realizarea decorurilor filmului „The Zero Theorem” filmat în România şi, cum nu văzusem filmul, am avut curiozitatea să verific informaţia şi am căutat trailer-ul [2]: într-adevăr, coloanele şi scara de onoare din foyerul Ateneului sunt destul de vizibile şi în secvenţele din trailer. Chiar dacă mie nu mi-a stârnit interesul de a vedea filmul în întregime, e bine că Ateneul continuă să stimuleze creativitatea artiştilor de toate genurile.

Ateneul atrage la evenimentele sale nu numai adulţii, ci se adresează şi copiilor printr-o iniţiativă demnă de toată lauda: matineele din seria „Clasic e fantastic”, devenite deja o tradiţie de câțiva ani. Am vizionat şi noi câteva astfel de "spectacole-lecţii" și le recomand fără rețineri: având un marcat caracter interactiv, copiii din sală sunt antrenați să participe la ce se întâmplă pe scenă. Publicul e invitat uneori să ţină ritmul bătând din palme sau pocnind din degete, întreaga sală devenind o orchestră pe loc. Noţiunile teoretice, foarte sumare şi explicate de prezentatori în termeni simpli, sunt apoi exemplificate melodic de instrumentişti. Uneori, reprezentaţiile sunt completate de formaţii ale unor şcoli sau licee, umorul (pregătit dinainte sau involuntar) punctând adesea spectacolele. La final, organizatorii invită pe scenă copiii din public care îşi serbează ziua în data concertului (sau în preajma acesteia +/- câteva zile), pentru a li se cânta „Mulţi ani trăiască” şi a primi cadouri din partea sponsorilor. De fiecare dată, timp de o oră şi jumătate am fost uimiţi să constatăm că cei mici, fără să resimtă stress-ul unui cadru formal sau presiunea unei programe şcolare, beneficiază de o introducere în sfera teoriei muzicale, ilustrată în mod distractiv cu bucăţi clasice pe măsura înţelegerii lor. Unele spectacole, în funcţie de temă, beneficiază de ajutorul unei orchestre în toată regula, desfăşurarea de forţe fiind cu atât mai impresionantă. La altele, cum a fost cel despre copilăria lui Chopin, apar pe scenă şi doi şoricei-coprezentatori, însă părinţii e bine să ţină cont că aceste reprezentaţii diferă mult (ca desfăşurare, adecvare sau menire) de piesele de teatru de la Ţăndărică. Pagina de internet a Filarmonicii anunţă din timp temele acestor spectacole. Deja au programat următoarea reprezentație: fge.org.ro/ro/component/j ... 15/02/15/-.html.

--------------

[1] "Wir haben übrigens mit dieser Orgel im Atheneum nun die einzige wirklich vollständig erhaltene Oscar Walcker – Konzertsaalorgel weltweit." gewalcker.de/gewalcker.de ... %20Atheneum.pdf

[2] The Zero Theorem Movie - Official Website - Trailers, News, Images thezerotheorem-movie.com


[fb]
---
Trimis de Klaudyia in 28.01.15 19:08:18
Validat / Publicat: 28.01.15 20:23:45
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUCUREȘTI.

VIZUALIZĂRI: 2191 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Klaudyia); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P15 [fără descriere]
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 15050 PMA (din 17 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...
  • Alte impresii din această RUBRICĂLa pas prin Bucureşti:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.056795835494995 sec
    ecranul dvs: 1 x 1