GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Cotroceni, cartierul în care străzile au nume de doctori (II)
Pentru cei care au avut răbdarea şi indulgenţa să citească prima parte a reviewului dar şi pentru ceilalţi, prezint în continuare detaliile tehnice cum s-ar zice ale principalelor obiective din cartier. Mi se întâmplă des să văd clădiri frumoase, să ştiu despre ele că sunt acolo de demult, să mă mir de câte plăcuţe avem cu „monument istoric” şi mai mult, nu. Cartierul Cotroceni pe care l-am bătut cu pasul în tinereţe, grădina botanică unde îmi duceam copiii, mai târziu aşteptând pe la porţile Facultăţii de Medicină să văd dacă au intrat, Opera Română (este peste Dâmboviţa, dar prin extensie o putem încadra în Cotroceni) la care mergeam la un bilet în plus, slujba de Înviere de la biserica Elefterie îmi erau toate foarte familiare. Poate şi de aceea m-am bucurat că nu s-a schimbat cartierul pentru că nu am făcut niciun efort să-mi aduc aminte cum a fost înainte.
Am început turul cartierului Cotroceni de la Spitalul clinic universitar de urgenţă, numit şi Municipal. A fost înfiinţat în 1978 ca spital cu secţiile clasice de diagnostic şi tratament, foarte moderne în acel timp. Cu timpul şi-a completat şi redimensionat profilul căpătând funcţiile de clinică universitara şi spital regional de urgenţă de grad maxim, cu cea mai modernă UPU din ţară. Numărul de pacienţi care s-au prezentat la camera de urgenţă a fost de 140.000 în 2010.
Monumentul Artileriştilor este amplasat la intersecţia dintr bul. Eroilor cu bul. Eroilor Sanitari, pe locul unde a fost statuia lui Petru Groza. În martie 1990, macaragiul Gh. Gavrilescu s-a deplasat cu macaraua din dotare şi a ridicat întâi statuia de bronz a lui Lenin de 7 m. înălţime din faţa Casei Scânteii azi Casa Presei Libere şi apoi a lui Petru Groza, ducându-le pe un teren părăsit din Mogoşoaia. Macaragiul fusese în 1987 unul din protestatarii de la Braşov. După patru ani, nemulţumit de democraţia originală instalată în România, macaragiul s-a sinucis. Monumentul Artileriştilor este o realizare bizară – cum veţi vedea în poză - şi care nu defineşte arma artileriei. Statuia lui N. Paulescu de lângă Facultatea de Medicină este construită în manieră clasică şi este un omagiu adus controversatului savant român. Dr. N. Paulescu a descoperit în 1921 insulina, un hormon al pancreasului care reglează glicemia din sânge. Deşi cercetările sale au fost brevetate, doi cercetători canadieni au continuat studiile doctorului român şi au obţinut pentru descoperirea epocală premiul Nobel. Abia după 35 ani de la moartea lui Paulescu, societatea care decernează premiile i-a recunoscut meritele. În 2005 o organizaţie internaţională Diabet Federation a interzis orice asociere a numelui lui Paulescu în tratate şi congrese din cauza scrierilor sale activ legionare şi antisemite. În ţară Institutul de boli de nutriţie îi poartă numele.
Facultatea de Medicină şi Farmacie a fost înfiinţată de Carol Davila medic român de origine franceză. Acesta în 1857 creează Școala naţională de medicină şi farmacie alături de o serie de instituţii:Crueca Roşie, Societatea Medicală şi publicaţii de specialitate. În 1869 s-au deschis cursurile facultăţii care din 1903 funcţionează în actuala clădire. În faţa clădirii se află statuia lui Carol Davila operă a sculptorului Carol Stork. Printre primii profesori de la sfârşitul sec. XIX au fost savanţii Toma Ionescu - chirurgie, Ion Cantacuzino - medicină experimentală, Obregia - psihiatrie, Mina Minovici - medicină legală. În prima jumătate a sec. trecut au predat savanţii Bagdasar- neurochirurgie, Rainer - antroplogie, Parhon - endocrinologie, ca să citez câţiva doar din iluştrii medici care au făcut ca școala românească de medicină să fie recunoscută şi apreciată în toată lumea. În anii comunismului intrarea la medicină era o piatră de încercare pentru orice candidat. 8-9/loc. Astăzi din păcate din cauza salariilor mici şi dotării proaste a spitalelor, majoritatea tinerilor absolvenţi, după ce au învăţat şase ani în facultate şi alţi 5-6 în rezidenţiat, aleg să plece în alte ţări unde salariul e mult mai mare. Preşedintele Colegiului Medicilor V. Astărăstoaie a declarat că:.„s-a ajuns ca medicii romani sa reprezinte 60 la suta dintre medicii străini care lucreaza in Franta, iar in Germania sunt peste 4.000 de medici români”. Din 1990 şi până acum au plecat 20000 de medici pentru care noi am cheltuit 230 mil. eur.
Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, numită anterior Academia Militară şi mai înainte Şcoala Superioară de Război, a fost înfiinţată în 1889 ca prima scoală de Stat Major din Balcani şi a şasea din Europa. Clădirea a fost proiectată de arh. Duiliu Marcu şi construită în 1937-1938 de echipa ing. Prager în stilul modernist care cuprinsese întreaga Europă. În faţa clădirii a fost înălţat în 1957 Monumentul ostaşilor români care au luptat „pentru eliberarea de sub jugul fascist” (Doamne! Ce familiară îmi este sintagma) şi cele două basoreliefuri. Statuia de bronz înaltă de 9 m înfăţişează trei ostaşi de arme diferite cu mâinile ridicate, simbolizând victoria. Statuia este înălţată pe un soclu înalt de granit, este centrată faţă de clădirea Academiei şi poate fi văzută de la depărtare. Deşi construite în 1960 blocurile-dormitor, simple, lungi, cu patru etaje care flanchează bul. Eroilor nu strică perspectiva construcţiei, ci o încadrează într-un mod fericit. Dacă blocurile ar fi fost mai înalte sau ar fi rămas case de diferite stiluri, cu siguranţă ca ar fi urâţit vederea. Fără a avea o pregătire în domeniu, cred că Academia Militară este una din construcţiile cele mai frumoase din oraş. Simetrică, simplă, cu o înălţime proporţionată cu lăţimea, cu ferestre şi faţade în linii drepte, ea domină spaţiul din jur având vizibilitate de la mare depărtare de pe Stirbey Vodă. Amplasamentul ales o pune în valoare: înălţimea dealului, spaţiul liber din faţa platformei, vegetaţia din părţile laterale cu cele două bulevarde care o delimitează, lipsa decoraţiunilor, totul o face să fie o construcţie de vârf a arhitecturii româneşti şi să-ţi genereze senzaţia de frumos. Mi-aduc aminte că aveam un văr care prin anii ´ 40 făcea Şcoala de Război şi locuia acolo. Mama îi ducea săptămânal pachet cu plăcinte şi gogoşi făcute cu untură. Când plecam, luam tramvaiul 26 care înconjura Bucureştiul şi după vreo oră ajungeam acasă îngheţată tun iarna în şoşonii de cauciuc, că încălţăminte de piele nu se mai găsea. Văru-miu a căzut la Cotul Donului dar atunci eu am înţeles că a căzut şi şi-a rupt piciorul.
Mai departe de Şcoala de Război nu era nimic, adică era un câmp de tragere pe locul unde s-a ridicat cartierul Drumul Taberei. Între străzile dr. Lister şi str. Dr. Staicovici se află Complexul Sportiv BNR. Împreună cu parcul parlamentului cu care se învecinează şi în continuare cu parcul Izvor, totalizează o imensă suprafaţă verde, formând plămânul din centrul oraşului nostru poluat. Ştiu că acolo erau terenurile sportive în care au jucat Ilie Năstase şi Ţiriac. Erau de notorietate înjurăturile lui Năstase adresate publicului, adversarului şi în general tuturor. Ca să vă spicuiesc câteva informaţii interesante: În 1862 Al. I. Cuza a înfiinţat pe 18 ha „Societatea de dare la semn” în care ţintele erau porumbeii în zbor. În 1912 pe o parte din teren a fost înfiinţat Tenis Club Român. Eu am ştiut terenul sub denumirea de ANEF şi aşa mi-a rămas în minte până acum. În 1948 ANEF a fost desfiinţat pentru că tenisul era un sport burghez. Din 1948 pe restul terenului,adică cel al Societăţii de Dare la Semn, proprietar a devenit BNR. Stadionul Cotroceni a fost construit în 1950 cu o capacitate de 8000 locuri. Arena Centrală BNR a găzduit Davis Cup, Romanian Open Tenis. Locul este numit de persoanele mai (subliniez: mai) în vârstă ˝parcul cu platani˝ şi se pare că este vânat de dezvoltatorii imobiliari.
Facultatea de Medicină Veterinară este amplasată într-un campus larg pe Splaiul Independenţei în apropierea Arenelor BNR. Învăţământul veterinar mediu a fost hotărât prin Regulamentul Organic în 1832. În 1856, dr. Carol Davila a prevăzut la Şcoala de Medicină, cursuri de bolile animalelor. La înfiinţarea Facultăţii de Medicină (umană) în 1869 s-a separat şi învăţământul veterinar. În 1883 această Scoală se transformă în superioară iar în 1921 în Facultate. Medicina veterinară funcţionează de la începuturi în acelaşi campus cu o suprafaţă de 3 ha. Din 1990, vechile clădiri au început a fi renovate şi dezvoltate. A fost construit Pavilionul Clinicilor în 1997 şi un Spital Veterinar în 2000. Monumentul Eroilor Sanitari se află la capătul dinspre Operă al parcului cu acelaşi nume. A fost construit în 1932 de sculptorul italian Raffaello Romanelli în memoria medicilor, sanitarilor şi surorilor care au căzut în timpul primului război mondial. Pe soclul de marmoră este un brâu care conţine scene din spitalele de campanie sau momente din activitatea sanitarilor pentru salvare de vieţi. Tot pe acelaşi brâu este sculptată regina Maria,˝mama răniţilor˝ în uniformă de soră medicală, alături de copiii ei principele Nicolai şi principesa Elisabeta. La construcţia metroului monumentul a fost dezafectat şi repus la loc în 1981. Este meritul constructorilor că nu au dezvăluit familiei Ceauşescu că monumentul este implicit şi un omagiu adus regalităţii.
Despre cele două biserici cu numele de Sf. Elefterie voi scrie alt review pentru că sunt prea frumoase ca să fie amestecate cu alte monumente. Despre vizita pe care am făcut-o în grădina botanică acum câteva luni când m-am întâlnit întâmplător cu trupa formată din Ariciu, MCM, il profesore şi copiii, altădată. Muzeul Cotroceni nu l-am vizitat dar vă recomand să citiţi excelentul review scris de Diaura vezi impresii.
Trimis de Michi in 23.09.14 17:38:55
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUCUREȘTI.
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Michi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Michi: Felicitari pentru review. Am aflat foarte multe lucruri pe care nu le stiam desi locuiesc in zona.
Totusi vreau sa te contrazic la ceva, minor de altfel: (referitor la spitalul universitar)
”spital regional de urgenţă de grad maxim, cu cea mai modernă UPU din ţară.
Lucrez in domeniul medical si din punctul meu de vedere este mai modern la Floreasca.
@FloreS: Mulţumesc pentru completări şi precizări. Informaţia am luat-o de pe net, pagina de prezentare a spitalului Clinic Universitar(Municipal) / despre noi/ istoric şi sună astfel:2011 – S-au finalizat lucrările celui mai modern UPU din ţară. Şi eu ştiam că unitatea cea mai mare şi modernă e Floreasca, cu atât mai mult că am apelat destul de des şi eu şi soţul la acest spital. Neputând compara cele două unităţi UPU, am zis că pagina oficială nu poate minţi.
Am citit şi pentru Floreasca. Este edificatoare complexitatea intervenţiilor: UPU-SMURD - acordarea asistentei medicale de urgenta cu elicopterul achizitionat de Ministerul Sanatatii. Este asigurat un echipaj de interventie pentru elicopter 24 de ore din 24. Se asigura transportul medicalizat pentru: persoanele provenite din accidente grave aflate în pericol vital, pacienti aflati în stare critica în localitati mici sau izolate, pacienti critici carora nu li se poate acorda asistenta corespunzatoare cazurilor respective, se poate asigura transportul organelor pentru transplant, se poate participa la misiunile de cautare-salvare si la misiuni cu caracter umanitar
@Michi: La Floreasca in 2012 au terminat modernizarile si probabil pentru 2011 e adevarat ce ai spus. La Floreasca e o camera care funcţionează cu presiune negativă, adică aerul este trecut printr-un sistem de filtre pentru ca aerul să iasă curat si un spaţiu de resuscitare foarte mare de aproape 90 de metri pătraţi.
Oricum asta a fost asa cam offtopic ca nu se poate vizita, doar cei din domeniul medical sunt plimbati pe acolo si le explica ce si cum. Oricum e foarte interesant si modern.
@FloreS: Eu la Floreasca am făcut două operaţii de protezare totale genunchi şi cred că nici în cele mai mari spitale ale lumii nu s-ar fi obţinut rezultate mai bune, ca dovadă cât merg pe jos la vârsta mea.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2024 De la biserică și han, la bancă și spațiu expozițional: povestea Palatului Dacia-România — scris în 06.11.24 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2024 Redescoperind capitala: Lipscanii între București și Victoria — scris în 27.10.24 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2024 Spectacolul apei și a dronelor în Piața Unirii — scris în 24.08.24 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2024 Străzi și clădiri bucureștene cu parfum de epocă — scris în 02.08.24 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2024 Povești despre clădiri și oameni: Palatul Noblesse — scris în 01.08.24 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Dec.2023 Repere ale Revoluției Române în București în 2023 — scris în 21.12.23 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Oct.2023 Fântâni, bere & dovleci — scris în 20.11.23 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ