Casa Macca - Institutul de Arheologie Vasile Parvan

TIPĂREȘTE

Intamplarea a facut sa ma nasc si sa imi petrec prima parte din viata in centrul Bucurestiului, pe Cal. Victoriei. De mica am fost inconjurata numai de cladiri frumoase, case construite la sfarsitul sec. XIX si inceputul sec. XX. Fiecare casa, era cu totul diferita; fiecare era frumoasa in felul ei si reflecta in oarecare masura personalitatea celor care au construit-o.

Despre o astfel de casa superba vreau sa va vorbesc. Este ca multe din aceasta zona a capitalei, monument istoric, eticheta pe care a primit-o datorita vechimii, valorii si frumusetii ei. O cunosc de multi ani si de fiecare data am admirat-o; uneori muta de incantare, alteori exprimandu-mi cu voce tare sentimentele.

Este vorba de Casa Macca.

Am vizitat-o in toamna trecuta din nou, ca pe o batrana doamna, dupa cativa ani in care nu am uitat-o, dar pe la care nu am mai trecut.

Aflata la mai putin de 200m. de Cal. victoriei, pe str. Henri Coanda la nr. 11, a scapat ca toata zona dealtfel, de tavalugul buldozerelor care au demolat alte cartiere bucurestene. A scapat de cutremure si de doua Razboaie Mondiale, dar nu scapa de indiferenta, de reaua intentie, de indolenta si de nesimtirea oamenilor din zilele noastre, care dau vina pe criza mondiala, pentru o lasa sa se degradeze. Dar oare cati stiu cat se cheltuieste ca sa intram in "Guinnes Book" dupa ce am facut cel mai lung carnat din lume? Suficient cat sa ajunga sa renovam, sa reconditionam trei – patru caladiri monumente istorice, cu care sa ne mai mandrim inca o suta de ani, pe care sa le folosim in scopuri nobile si de care sa se mai bucure cateva generatii. Si acesta este primul exemplu care imi vine in minte despre ce si cat se cheltuieste... cu multa "intelepciune "... in Bucurestiul sec. XXI.

Casa Macca a fost construita de colonelul Petre Macca si de sotia lui Elena pe la 1890. Colonelul a luptat si s-a evidentiat in Razboiul ruso-turc din 1877-1878 in urma caruia Romania si-a dobandit independenta fata de Imperiul Otoman. El a murit in 1906 iar sotia sa in 1912. Cum cei doi soti nu au avut copii, Elena Macca a lasat prin testament superba casa si conacul lor de la Mirosi (jud. Arges), Casei Scoalelor. Casa Scoalelor era o institutie care avea rolul de a atrage si de a gestiona bani si bunuri din donatii, cu care sa construiasca scoli in special la sate, sa le doteze cu banci, table, carti, hati si cu tot ce mai era nevoie pentru o buna functionare. In afara de dna. Elena Macca si alte personalitati de seama au facut gesturi similare; Victor Babes, Raducanu Simonide, Constantin Burghelea şi multi altii care intelegeau ca fara educatie nu se poate.

Timp de douzeci de ani, dorinta Elenei Macca a fost respectata, pana in 1932, cand Nicolae Iorga care era prim ministru a decis sa faca din aceasta casa, Muzeul Antichitatilor. Muzeul avea la acea vreme o colectie foarte mare (pentru o tara atat de mica) de artefacte grecesti si romane, inscriptii in piatra, statui, arme si unelete, obiecte casnice si sarcoface. Apoi muzeul a lasat locul Institutului de Arheologie.

De multe ori imi place sa compar casele frumoase cu bijuteriile; unele sunt micute si cochete ca niste inele, altele mari si fara personalilate ca o bratara romana, iar altele sunt adevarate opere de arta si pe acelea le compar cu o coroana. Din cate case frumoase am vazut, aceasta este una din primele zece, daca ar fi sa fac un astfel de clasament. Si vorbesc doar de case particulare, nu de palate, nu de institutii publice.

Familia Macca l-a ales pe arhitectul Berindei (cel care a creat casa amiral Vasile Urseanu care adaposteste astazi Observatorul Astronomic, Palatul Cantacuzino din Bucuresti si Palatul Culturii din Iasi), responsabil cu realizarea acestei case, care doreau ei sa le reprezinte statutul social, sa aiba o personalitate puternica la fel ca si stapanii ei, sa emane bun gust si lux si sa se incadreze in linia generala a inaltei societati romanesti de la acea vreme care aducea in Bucuresti, tot ce era mai frumos in Europa. La sfarsitul sec. XIX si inceputul sec. XX multi oameni cu o situatie materiala buna, si-au facut case frumoase. Buna educatie care ducea la formarea unui bun gust era cea care ii facea pe oameni sa traiasca in case frumoase, inconjurati de opere de arta.

Casa fam. Macca nu era singura frumoasa... doar ca era cea mai frumoasa. Vecinii lor, erau oameni la fel de importanti; generalul Alexandru Florescu, maiorul Constanti Berindei, generalul Tell sau familia Kretzulescu erau doar cativa dintre ei.

Inconjurat de atata lume buna, el insusi fiind un om deosebit, Petre Macca s-a evidentiat nu doar in lupta ci si prin superba sa casa, care de multe ori a fost gazda pentru evenimentele mondene sau vizite discrete.

Casa este intr-o curte mare, ce are la strada un gard din fier forjat cam de trei metri inaltime, a carui rol era doar sa delimiteze proprietatea, fara sa ascunda nimic din frumusetea si maretia casei.

Casa are subsol mare cat toata casa (unde erau pivnita, spalatoria, bucataria si camerele servitorilor), parter, etaj si un pod inalt. Fiecare nivel are apropape 400mp. Privind casa din curte din fata, si din partea stanga acolo unde este intrarea maiestuoasa, nici nu stiu ce sa spun ca era mai frumos la ea. Nu se incadreaza intr-un anume stil; este o imbinare armonioasa a tot ce a crezut proprietarul ei ca este mai frumos in arhitectura; combinatii de rococo cu baroc si art nouveau au dus la stilul eclectic. Ferestrele mari si luminoase au linii curbe decorate cu bolte, cu ingerasi, cu scoici, cu dantelarii in piatra si cu elemente vegetale. Coloanele dorice care sustin cele doua balcoane mari si inchise cu geamuri pentru a deveni iarna incantatoare sere cu flori sunt si ele frumoase. Stucaturile baroce bogate care impodobesc orice colt al casei si care prin diferitele nuante pun in evidenta ghirlandele cu frunze si flori, sau decoratiuni geometrice care se imbina nesperat de bine cu delicate masti ii dau un aspect unic. Frumoasa abundenta de parapete traforate, de decoratii cu ingerasi, capete de madone si de lei, sau elementele heraldice o fac sa para desprinsa din povesti. La fatada de la strada, din una din camere, un salon pentru petrecerea timpului ziua, se ajunge in gradina din fata pe o scara semirotunda din piatra, la fel de eleganta ca restul casei.

Admiram casa pentru a nu stiu cata oara si ma intrebam cata bucurie poate naste in sufletul proprietarilor o locuinta atat de frumoasa?

Pentru multumirea si incantarea mea, am schimbat cateva vorbe cu un istoric ce lucreaza acolo, M-a condus in curtea din spate, unde sunt sute de pietre, marea lor majoritate provenind din actuala zona cuprinsa intre Dobrogea si Oltenia. Si pe langa peretele ce face delimitarea cu proprietatea vecina din stanga casei, sunt insirate astfel de pietre antice inscriptionate. Nu mi-am putut retine un oftat si cateva intrebari retorice; cum arata oare aceasta curte in urma cu o suta de ani? Cum se simteau propriatarii ei, servind o cafea sau un serbet, la umbra copacilor, printre flori si arbori exotici. In aceasta curte se ajunge si direct din unul din saloanele casei, coborand o scara ceva mai simpla ca aspect decat cea din fata casei.

Apoi am intrat in casa. Intrarea principala este pe partea stanga a casei; este strajuita de doi atlanti care tin pe umeri balconul micut aflat la etaj. Casa este din caramida cu pereti grosi si cu plafoane din lemn sprijinite pe grinzi groase de fier, tipic pentru constructiile sfarsitului de sec. XIX.

Pentru a ajunge la parterul inalt al casei, am intrat intai in vestibul. Peretii sunt decorati cu chenare pictate la interior cu amorasi si flori stilizate iar tavanul este pictat cu o imagine alegorica.

Imbinarea tavanului cu peretii este o mica opera de arta; arce groase bogat ornamentate cu stucaturi, cu ghirlande cu flori si ingerasi in relief, te fac sa crezi ca ai intrat intr-o lume de basm. Scara este lata cat tot vestibului, realizata din marmura alba. Usa din fata da in marele hol de la parter. (mai sunt doua usi laterale care duc la cate un salon, la care se poate ajunge si din holul de la parter).

Holul este imens si in jurul lui sunt dispuse simetric sase camere mari. Fiecare usa este o opera de arta, de pictura pe lemn ce infatiseaza natura in toate anotimpurile. Peretii sunt lambrisati pana la o inaltime de un metru, dupa care se continua cu frece cu peisaje, realizate in culori calde, care se armonizeaza perfect cu ghirlandele de flori aurite ce delimiteaza acest nivel. Una din cele mai frumoase camere de la parter, era asa cum mi-o amintesc din copilarie, salonul cu vitralii care avea iesire directa in curtea din spate. Acum nici un vitralui nu mai exista; au fost inlocuite cu sticla oribila albastra, care sa nu permita ca din curte sa se vada inauntru. Din alta camera de la parter se ajungea in sera inchisa, la fel cum se putea ajunge din camera de la etaj care avea si ea o terasa inchisa cu sticla, situata exact peste aceasta.

Holul acesta este inalt cat toata casa si se termina cu un mare luminator din sticla colorata acum, dar care avea si el vitralii.

Etajul este dejur imprejurul acestui hol si lasa un spatiu liber, un gol eliptic, protejat de o balustrada din fier forjat ce da senzatia de balcon interior. In felul acesta atat etajul cat si holul de la parter sunt luminate in mod natural. Vechile si frumoasele aplice care luminau pe vremuri holurile, sunt acum inlocuite cu inestetice tuburi cu neon.

Scara care duce la etaj este din marmura si este sustinuta pe o latura de peretele casei si pe latura libera de coloane si de doua statui din bronz, ce infatiseaza amorasi. La mijlocul scarii, peretele este decupat si acolo este o mare ferestra cu geamurile sablate cu modele florale. Si peretele scarii este decorat cu stucaturi colorate discret si cu panouri pictate.

Din holul de la etaj se ajunge in cele sapte camere, unde acum sunt birouri, arhive sau alte activitati specifice unui institut arheologic. Decoratiunile peretilor si usilor sunt ceva mai simple, demonstand ca aici nu ajungeau musafirii si dorinta de a impresiona era ceva mai mica.

Parchetul intregii case este realizat din trei sau patru esente diferit de lemn, cu un model relativ simplu, pentru ca in epoca sa de glorie era acoperit cu multe covoare orientale.

Cum era mobilata acesta superba casa... ramane un mister, pentru ca nici unul din cei care i-a trecut pragul atata timp cat s-a aflat in propietatea fam Macca, nu mai este in viata ca sa ne poata povesti, si tot mobilierul s-a pierdut fara urma.

Din pacate asa cum se intampla cu multe case de patrimoniu, creatii superbe ale arhitectilor, constructorilor si decoratorilor, starea ei actuala este departe de aspectul care a facut din ea una din cele mai frumoase case ale inceputului de sec. XX. Acoperisul degradat a permis apei sa se infiltreze in pereti si sa tacopere totul cu un strat de mucegai care distruge nu doar picturile de la suprafata ci si zidaria in profunzime. Oamenii care ar fi putut opri acest dezastru, nu fac nimic in acest sens. Banii alocati se evapora, in timp ce un monument istoric de o frumusete unica moare incet dar sigur.

Am parasit casa, una din cele mai frumoase din Bucuresti, cu un mare regret si cu sentimentul ca daca nu se va intampla o minune... o vom pierde. Si este mare pacat.

Daca aveti drum in zona, opriti-va cateva minute sa o vedeti... cat mai aveti ce vedea.

---

VIZUALIZĂRI: 5535 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI