Vizită ghidată la Teatrul National Bucureşti

TIPĂREȘTE

Deşi în trecut am fost o ferventă consumatoare de teatru, pentru mine ca şi pentru alţii, un teatru însemna una sau mai multe săli de spectacol cu câteva sute de locuri, eventual şi strapontine, cu balcoane în care preţul biletelor era mai redus, uneori şi loje pentru invitaţi, oficialităţi, etc. Deasemeni o scenă în faţa căreia între acte şi la terminarea spectacolului se lăsa o cortină de cele mai multe ori de catifea roşie. În spatele ei se schimbau decorurile de lucrători, probabil cu nişte dispozitive mecanice.

În faţa scenei era o fosă în care sufleurul salva actorii care uitau replica. Mai erau şi lumini şi reflectoare. Neapărat plasatoare care te conduceau la locul pentru care ai luat bilete şi-ţi vindeau programe. Înafară de sala principală mai era un foaier în care ieşeai în pauze, garderoba, eventual un bufet, casa de bilete. Stiai că actorii au cabine, că sunt cosmeticiene care-i machiază şi-ţi mai închipuiai că decorurile erau ţinute în depozite. Auzisem şi de ˝culise˝ dar nu prea le ştiam menirea. Cam atât. Ei bine, turul ghidat al Teatrului Naţional a fost o adevărată surpriză, una din marile experienţe pe care le-am făcut deşi mai vizitasem Opera din Viena şi Garnier de la Paris, Scala de Milano şi Balşoi Teatr din Moscova în care ni s-a arătat sala, scena şi nişte muncitori care se făceau că schimbă decorurile.

Programul turului ghidat

Are loc vinerea, sâmbăta şi duminica la orele 13,15,17. Costul unui bilet este de 10 lei şi poate fi achizionat on line sau de la casa de bilete. Durata turului peste 1.5 ore. Număr de vizitatori maxim la un tur: 15. Dificultatea traseului pentru mine a fost uşoară spre medie (deşi căpoasă şi mândră, în două-trei locuri am fost ajutată de doi bărbaţi). Se urcă cu liftul, se coboară pe scări dar grupului nostru i s-a permis coborârea de la etajul 8 cu liftul. Ghid şi prezentator în acelaş timp, Ionuţ Corpaci, excelent. Din decembrie 2013 şi până în februarie 2023, timp de zece ani, au fost 1400 tururi ghidate neîntrerupte. Se permite fotografierea dar nu înregistrare pe reportofon din cauză că interesul teatrului este să vină lumea să-l viziteze, nu să fie clonat. În unele zile –eveniment cum sunt Ziua Culturii, Ziua limbii Române. etc este gratuit.

Despre Teatrul National

Încercări timide de înfiinţare a unui teatru naţional au început de prin 1836 dar s-au finalizat în 1852 când a fost inaugurată clădirea de pe Podul Mogoşoaiei (calea Victoriei) care a rezistat până ce a fost bombardată de aviaţia germană în august 1944. Nemţii aveau ca ţintă Palatul Telefoanelor dar au ratat. Clădirea era construită în stil baroc, pardoseala era de marmură de Carrara, avea o sală cu 1000 de locuri şi până în 1975 se numea Teatrul cel Mare, ulterior devenind Teatrul National. Era socotit al treilea teatru din Europa ca mărime şi avea o acustică excelentă. După distrugerea clădirii, Teatrul National a continuat să funcţioneze în sala Studio din Piaţa Amzei şi la sala Comedia de pe Calea Victoriei. Pe locul rămas liber abia după 1990 s-a construit hotelul Novotel a cărui faţadă reproduce fidel pe cea a fostului Teatru National

Actuala clădire a teatrului a fost construită începând din 1964 şi până în dec. 1973 când a fost inaugurată. Proiectul iniţial a avut la bază schiţele arhitectului Horia Maicu iar structura de rezistenţă a fost proiectată de ing. Al. Cişmigiu. Avea trei săli de spectacole: Sala Mare, cea Mică şi Sala Atelier. Nicolae Ceauşescu nu a agreat niciuna din variantele propuse de frescă pentru faţadă aşa că aceasta a rămas neterminată şi în urmă a fost îmbrăcată cu un placaj de marmoră de Ruşchiţa. În anii ´8o, Ceauşescu a cerut remodelarea clădirii nefiind de acord cu ˝pălăria˝simbol al teatrului. În anii 1983-1984 au fost făcute modificări atât exterioare cât şi interioare, capacitatea sălilor a fost mărită prin îndesirea scaunelor dar foaierul şi-a păstrat aspectul iniţial. Au fost aduse trei mari tapiserii care pot fi admirate şi acum în foaierul Sălii Mari.

În perioada 2010-2014 a avut loc ultima remodelare a teatrului, renunţându-se la modificările impuse de Ceauşescu (o faţadă de 1200 t care ascundea ˝pălăria˝arhitectului Maicu şi care din cauza greutăţii prezenta un risc seismic crescut). Clădirea teatrului, asa cum fusese ea modificată în anii ' 80, nu corespundea standardelor seismice şi nici din punct de vedere al structurii de rezistență. Modificările aduse au ridicat gradul de rezisteţă la un seism de 8.5 pe scara Richter

Proiectul a fost condus de arhitectul Romeo Belea. A fost sporit numărul sălilor de spectacol de la trei la şapte. Cu excepţia Sălii Mari, denumită acum sala Ion Caramitru în care la ora turului ghidat se ţineau repetiţii, le-am văzut pe celelalte şase cât şi cabinele actorilor, spaţiile de depozitare, diverse ateliere, lifturi enorme pentru transportul decorurilor. Ghidul ne-a explicat că spaţiile vulnerabile au un perete de metal care la comanda unui senzor coboară şi izolează propagarea vreunui incendiu.

Câteva date edificatoare asupra Teatrului Naţional:

-Remodelarea din 2010-2014 a costat 73 mil Eu din care 28 mil Eu de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei şi restul de la cinci guverne de culori politice diferite ale României. După mai bine de 4 ani de lucrări de reabilitare, redeschiderea oficială a clădirii TNB a avut loc la 10 noiembrie 2014.

- Ca instituţie de stat, finanţarea activităţii Teatrului Naţional este făcută în proportie de 90% de la Ministerul Culturii şi 10% din bilete.

- Organigrama teatrului prevede 484 posturi din care 44 de conducere şi 440 de execuţie (ateliere, secţii). Acestia toţi lucrează pentru reuşita spectacolelor în care sunt angajaţi numai 82 de actori. Înafară de aceştia mai sunt 300 actori colaboratori, majoritatea tineri absolvenţi ai IATC şi încă alţi specialişti, ajungându-se la un număr total de 900

-Suprafaţă desfăşurată 65000 mp cât 13 stadioane

- Numărul de locuri după remodelarea din 2014 a crescut de la1720 la 2880. Cele mai multe locuri sunt în Sala Mare 900 (cu extindere până la 1155 locuri) urmată de Sala Studio cu un maxim de 590 locuri. Sălile Atelier, Sala Mica, Sala Pictura, Sala Amfiteatru în aer liber au între 140 şi 300 locuri

- Liftul cel mare pentru decoruri are o înălţime de11m-lăţime 10m-adâncime 2.50m

-Număr etaje opt din care două la subsol până la cota -7m

- Înălţimea clădirii 24m în zona sălii Amfiteatru în aer liber

Principalii directori ai Teatrului National incepând cu data înfiinţării 1852

Au fost peste 60 de directori, unii dintre ei având mandate de mai multe ori, fiind numiţi politic. Deşi erau mari personalităţi, au fost schimbaţi odată cu căderea guvernelor. Cei mai cunoscuţi de publicul larg au fost: Costache Caragiale (unchiul lui Ion Luca, primul director al teatrului în 1852), Matei Millo, C. A. Rosetti, Al. Odobescu, Ion Ghika, Ion Luca Caragiale, Al Davila, Ion Bacalbaşa, Ion Brătescu- Voineşti, Victor Eftimiu, Liviu Rebreanu, Ion Marin Sadoveanu, Camil Petrescu, Ion Pas, Zaharia Stancu, Radu Beligan, Andrei Șerban, Fănuș Neagu, Dinu Săraru, Ion Caramitru.

În urma Legii Managementului Cultural apărută în 2003, numirea directorului se face prin concurs, nu pe criterii politice. De ex. Ion Caramitru a rămas director sub 13 guverne politice diferite, chiar antagonice. Radu Beligan (1969-1990) şi Ion Caramitru (2005-2021) au avut cele mai longevive directorate.

Amintiri despre teatru din sec. trecut şi chiar din prima jumătate a lui

Părinţii mei au fost mari amatori de teatru şi operă şi au căutat să ne insufle acest sentiment şi nouă copiilor. Primul spectacol văzut de mine a fost la 6 ani în 1940 cu opera Aida care se juca pe Splai unde a fost Teatrul de Operetă numit înainte Teatrul Regina Maria. La Teatrul National, în clădirea veche de pe Calea Victoriei am fost pe la 8 ani, în 1942 când am văzut Înşirte Mărgărite de Victor Eftimiu. Clădirea a fost distrusă de bombardamentele germane după 23 august1944. Până prin anii 1950-1955 am văzut spectacole cu George Vraca, Lucia Sturza Bulandra, Stefan Ciobotăraşu, Maria Filotti, Mişu Fotino, Gr. Vasiliu Birlic. A urmat ˝generaţia de aur˝a marilor actori contemporani cu mine, născuţi între 1930 -1940. Ar fi o împietate să pomenesc pe câţiva şi să-i omit pe alţii. Toţi au fost monstri sacri ai teatrului românesc. Din păcate majoritatea au dispărut cu excepţia lui Victor Rebengiuc, Florin Piersic şi poate alţi câţiva. Pe cei tineri nu-i cunosc şi dealtfel nici nu înţeleg modul modern de abordare al teatrului.

Vizita ghidată

Fiind duminică la prânz şi trafic redus pe bulevard, taxiul m-a adus la teatru cu aproape jumătate de oră înainte de ora 13 la care începea turul. După ce am luat bilet am admirat foaierul de la parter de o mare eleganţă cu scări de marmură în spirală care duc spre Sala Mare numită Ion Caramitru în memoriam. În foaier sunt busturi de bronz ale unor mari actori, tablouri descriptive despre istoria teatrului, câteva costume ale marilor actori, lustre de cristal cu ţurţuri, fotolii şi canapele. Am fost îndreptată spre o canapea din stânga foaierului unde mai aşteptau câteva persoane tinere (30-40 de ani), unele însoţite de copii adolescenţi. Pe peretele alăturat era una din cele trei mari tapiserii, Război şi Pace de dimensiuni impresionante.

La ora 13 a sosit ghidul Ionel Corpaci care ne-a făcut întâi o prezentare a istoriei Teatrului National de la începuturi şi apoi ce urma să vedem. Din start ţin să vă spun că expunerea şi implcarea lui lui au fost de exceptie. Se vedea pasiunea pentru teatru şi experienţa a peste 1400 ghidări neîntrerupte.

Teatrul National este un ansamblu format din patru corpuri:

1. Corpul A1 care este clădirea Sălii Mari numită Ion Caramitru şi A2 deasupra turnului scenei Salii Mari. Tot în corpul A este SalaMică. ;

2. Corpul B, clădirea zonei anexe (birouri, ateliere, cabine actori) dar care are şi două săli de spectacole: sala Media şi sala de Pictură

3. Corpul C în care se află Sala Studio şi la subsol Sala Atelier;

4. Corpul D, clădirea din subteran cu spaţii tehnice, în partea de est a turnului Sălii Mari.

-Sala Mare (corpul A) Nu am văzut-o pentru că se făceau repetiţii. Are o capacitate de 900 locuri (cu posibilitatea extinderii până la 1155). Este una din cele mai dotate din Europa, comparabilă cu Sala Olivier din Royal Theatre din Londra. ˝Performanțele tehnice impresionante ale scenei sunt susținute de: 5 trape de 3 x 15 m care pot urca până la 4,80 m și coborî până la - 2,20 m în raport cu nivelul scenei; o rotativă cu un diametru de 14 m aflată pe o culisantă de 15x16 m la nivelul scenei; 11 culisante (5 dreapta, 5 stânga și una spate) și o fosă mobilă care poate adăposti 16 instrumentiști. Turnul scenei este dotat cu 65 de ștăngi plus 2 laterale care pot urca până la 35 de metri și pot susține o greutate de 250 kg fiecare. Toate ștăngile sunt acționate manual. Deschiderea scenei este de 10 m până la 16 m, iar oglinda scenei se poate înălța de la 5 m până la 9 m. ˝

Dispune de două foaiere:

-foaierul de marmoră este la parter. Aici, am admirat busturile de bronz ale lui Ion Luca Caragiale, Radu Beligan, Marin Moraru, Grigore Vasiliu Birlic, a lui Rabindranhat Tagore, scriitor şi filozof indian, laureat al premiului Nobel, costume ale actorilor, galeria cu mari artişti am citit panourile explicative ale istoriei teatrului. M-am şezat ca şi ceilalti turişi pe o canapéa în aşteptarea ghidului. Stăteam în apropierea celei de a doua tapiserii ca mărime din teatru, Război şi Pace (1100x900 cm) operă a artiştilor Ion si Ariana Nicodim. Din foaierul de la parter există acces la toate sălile.

-foaierul tapiseriei este la etaj la +5m. Piesa de rezistenţă este tapiseria Odă Patriei de Gh. Iacob şi Ion Almăsan, care la dimensiunile de 1154x880 cm este cea mai mare din lume. Mai există o a treia tapiserie Teatrul Lumii de 740x2250 cm lucrată de Serban Gabrea şi Florin Ciubotaru care a necesitat 10 ani de lucru. Este considerată a doua din lume ca suprafaţă. Acestea sunt cele mai importante lucrări ale artei decorative românești la acea dată și până astăzi. Tapiseriile au scăpat de incendiul din 1978 dar au fost îmbibate de fum şi particule de cărbune şi portiuni întinse din ţesătură devenită rigidă din cauza căldurii au trebuit ţesute din nou. Restaurarea a durat doi ani în timpul remodelării din 2010-2014.

-Sala Mică (corpul A) este prima din sălile noi dată în folosinţă în 2012. Are spaţiul uşor de remodelat (scaunele sunt montate pe gradene- trepte retractabile şi un perete care poate fi deplasat fiind alcătuit din module mobile), capacitatea sălii crescând de la 140 la 240 locuri. Este destinată experimentelor teatrale ale actorilor colaboratori ai TNB prin proiectul ˝9-G la TNB˝ pentru tânăra generaţie. Atfel actori sub 35 ani, neangajaţi la alte teatre, pot prezenta un spectacol după 8 repetiţii în care se folosesc gratuit de infrastructura şi decorurile TNB. Apoi joacă 3 reprezentaţii fără leafă. Spectacolul este analizat de Comisia Artistică şi dacă e bun intră în repertoriu şi actorii sunt plătiţi din biletele vândute Din 30 proiecte derulate, 24 au intrat în repertoriul teatrului

-Sala Studio (corpul C) situată la nivelul 2 (cota +5.5m) este o sală unicat, foarte moderna chiar de când a fost creată în 1973. În 20 min se poate transforma din sală de tip italian (540 locuri), în elisabetan (424 locuri) sau arenă (590 locuri). Pentru fiecare tip de sală sunt reguli stricte impuse de stilul adoptat. Pereţii sunt amovibili acţionaţi automat iar scaunele pot fi deplasate mecanic pe verticală, pentru a oferi o mai bună vizibilitate. Are 19 proiectoare special amplasate în podul sălii care pot realiza unghiuri de iluminare optimă.

-Sala Atelier (corpul C) este amplasată la subsolul corpului C, la cota de -7.5m, sub sala Studio. Are o capacitate de 250 locuri Accesul se face cu liftul din foaierul de la parter. Scaunele aşezate pe gradene sunt deplasabile şi pot configura sala în mod diferit. La remodelarea din 2014 s-a imbogăţit cu un balcon de 50 locuri.

-Sala Media (corpul B) cu o capacitate de 300 locuri este amplasată la parter şi uşor accesibilă dinspre hotel Intercontinental. Este dedicată evenimentelor, conferinţe, recitaluri, reuniuni. Dotările speciale (orgă de lumini, cabină de sunet, gradenele deplasabile) fac posibile derularea unor spectacole de teatru. Aici au loc spectacole pentru copii cu Marian Râlea.

-Sala Pictură (corpul B) construită la ultima remodelare din 2014 este situată la etaj deasupra Sălii Media. Are capacitatea de 300 locuri. Este construită pe vechiul amplasament al atelierului de pictură. Accesul se face prin două lifturi destinate exclusiv pentru ea. Are scaunele cu pluş roşu asezate pe gradene (trepte) şi două balcoane laterale. Foaierul Roşu al sălii de pictură se numeşte aşa pentru că mocheta, pereţii şi plafonul sunt roşii. Acest foaier este un spaţiu expoziţional al artiştilor români consacraţi. Tablourile expuse sunt susţinute de suporturi cu care e dotată sala.

- Sala Amfiteatru în aer liber este un spaţiu amenajat la cota +24 m. pe locul fostei Lăptării a lui Enache. A fost finalizată în 2018 din fondurile proprii ale TNB. Are o capacitate de 300 locuri şi prezintă spectacole în sezonul cald din mai în octombrie, bineînţeles în funcţie de condiţiile meteorologice. De sus se poate vedea o superbă panoramă a centrului Bucureştiului. Spaţiul Amfiteatru poate fi închiriat pe bază de contract cu TNB.

Înafară de vizitarea sălilor şi explicaţiile primite la fiecare dintre ele, am mai vizitat spaţiile de depozitare, câteva ateliere, una din cele 60 de cabine ale actorilor. Cabinele sunt de mici dimensiuni cca 8-9mp şi sunt dotate cu o canapéa pentru odihnă, grup sanitar, o oglindă mare, un dulap de haine şi două măsuţe pentru machiat cu oglinzi rabatabile şi lumini. Pe coridorul lung pe care sunt amplasate cabinele, zilnic se schimbă eticheta de pe uşă cu numele actorului care va juca în spectacolul următor. Am coborât cu liftul până la -7m sub nivelul Pieţii Universităţii.

Parcurgerea unor spaţii în special în zona decorurilor a fost puţin dificilă pentru mine, existând pe jos cabluri de care m-aşi fi putut împiedica, trepte fără balustradă pe care le urcam/coboram ţinându-mă de zid – dar am fost atentă pe unde calc. La două podiumuri situate la o înălţime de 30-40 cm s-au oferit doi bărbaţi să mă urce. Pentru o persoană sănătoasă şi mai tânără, cele aprope două ore ghidate nu prezintă nicio problemă mai ales că în timpul explicaţiilor ghidului în sălile de spectacol, te puteai aseza pe scaune. La terminarea ghidajului am mai rămas în foaierul de la parter unde mi-am tras sufletul şi am mai făcut câteva fotografii.

Vizita ghidată a Teatrului National Ion Luca Caragiale a fost o experienţă unică pe care v-o recomand s-o faceţi (eventual cu copii adolescenţi) pentru a descoperi o lume nebănuită şi a vă completa cunoştinţele despre ce înseamnă un teatru. O notă de excelenţă ghidului Ionuţ Corpaci.

WEB dacă se poate: youtube

Amplasat în centrul centrului capitalei, Teatrul National Bucureşi Ion Luca Caragiale face ce concurenţă cu succes celer mai mari şi moderne teatre din Europa

Vizita ghidată a fost o provocare şi o experienă neaşteptată, aflând abia acum ce implică un teatru.

---

VIZUALIZĂRI: 1300 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI