Brasovul, iarna

TIPĂREȘTE

Explicatii

Dupa ce-am fost alungat de pe taramul zeilor, adica din Olimp, din cauza "cronicelor" mele lipsuri materiale (nu cred ca din cauza "cronicilor" mele turistice elene, ca “ce-i frumos, banuiesc ca-i place chiar si lui Zeus), tinut unde am, petrecut o saptamana pe fierbintea colina Bochali din minunatul tinut al muritorilor din Zakinthos, iata-ma ajuns din nou in tara. Aici insa, in decembrie, e ger de crapa pietrele si mai si ninge, precum intr-o melodie cam trista de-a lui Nicu Alifantis.

Dar (ura!), aveam trei zile libere de sarbatoarea noastra nationala si trebuia sa le “umplu” cu ceva, cu-o excursie, spre exemplu. Unde? In cel mai turistic oras al tarii, Brasov! Nu fara un oarecare regret, visand cu gandul si cu ochii deschisi la “harta Europii”, unde mai traiesc si alte natii, mai ales cele din nord-vestul salbatic si bogat al continentului, care, acuma, iarna, isi permit sa-si cumpere “din salariu sau chiar din pensie” cate 2-3 luni de sejur (depinde de cat de lunga e iarna la ei), ei bine unde credeti? In tari de soare pline”, in resorturi cu multe stele, precum exista azi in Egipt, Tunisia, Israel, Antalia, Cipru sau unele insule si mai indepartate si unde parca soarele nu apune niciodata.

Review-ul acesta despre Brasov si imprejurimi, vi-l scriu doar asa, ca sa va mai tin la curent (vreti sa fie curent continuu, intr-un singur review, sau alternativ, in mai multe?) cu ce mai e prin Ardeal. “OK! Am inteles, vreti curent alternativ! ”

Asadar, dupa cateva zile de “nori si ceata” iata ca apare si soarele dar e soare cu dinti, e ger, o sa-mi inghete nasul si picioarele. Ma-ntalnesc cu vesnica mea tovarasa de calatorie, la mijlocul distantei dintre Ploiesti si Tg. Mures, adica la Brasov. Tragem tot la familia cu care ne imprietenisem pe parcurs, ce gestioneaza “Casa Timar”, pensiune ce ne-a placut si datorita faptului ca e situata pe-o strada lunga si apropiata de centrul orasului, strada cu sens unic, unde poti sa-ti parchezi linistit masina, e loc pe-acolo, pentru toata lumea.

Avem doua zile si jumatate la dispozitie. In prima jumatate de zi am pus pe masa tot ce-am adus de-acasa de-ale gurii, ca sa ne scapam de-o grija si-am inceput sa ne depanam amintirile din ultimele doua saptamani, de cand nu ne-am mai vazut, si cand am fost tot pe-aici, nu departe, pe la “Canionul 7 Scari”. Review pe care am sa-l expun pe AFA, doar pentru ca, din cele 10 poze facute cu mine-n prim-plan, a iesit una buna.

Pana aici, cred ca v-ati dat seama ca tot ce-am scris, e gargara cu ceai de musetel, dar asta o fac pentru ca am ceva mai multe poze cu “Brasov-Fest-ul” de 1 Decembrie, si poate ca @web-ul o sa imi expuna mai mult de 21 de poze, langa text. Am 22 de poze.

A doua zi, e-o superba si poetica combinatie criminala de soare plus ger. Totusi in centrul orasului, e lume multa, se impart stegulete tricolore (inca nu se-mpart carnati cu fasole gratis, ca mai e mult pana la alegeri), lumea asteapta dardaind defilarea. Si asteapta, asteapta. Mai intai trebuie sa vorbeasca la magafon, prefectul, primarul si cativa organizatori. Nimeni nu-i asculta, toata lumea asteapta defilarea. Militarii stau frumos aliniati intr-un capat al bulevardului. Mai trece o jumatate de ora si, tot nimic, militarii incep sa dardaie si ei. Noroc, ca pe trotuar e-o expozitie de tehnica militara, foarte gustata de public. Savurata mai ales de copii. Ai voie sa privesti printr-o pusca cu luneta, printr-o alta cu infrarosii, sa iei in mana un AG (lansator de rachete), sa mangai teava unui tanc sau sa faci poze langa oameni camuflati, desprinsi parca din filmele horror. I

n sfarsit, un avion lanseaza un parasutist din ceruri, ce desfasoara drapelul Romaniei. Aterizarea e perfecta, e la punct fix, intre doua coloane de militari. Care inca mai asteapta. Lumea aplauda, ca sa se mai incalzeasca macar la maini.

Eu insa nu mai am rabdare, trec pe langa coloanele militare in asteptare, le imortalizez in fuga si apoi caut prima cafenea in care e cald. Gasesc multe, mai greu e sa gasesti un loc liber, caci si alti oameni au gandit ca mine. Comand, ca aperitiv, un ceai fierbinte ca sa pregateasca mai bine absorbtia “felului doi”, adica a unui pahar de wiskey, mai slab insa, decat palinca de 60 de grade (nu Celsius), cea de-acasa, de la pensiune si care te-ncalzeste, prin tot corpul “in stil “all-inclusiv”, si-n “first minute”. Incep sa-mi revin, ma apuca subit leneveala si ratez defilarea, care, se pare, ca nici n-a durat prea mult.

Dupa defilare, un val de oameni invadeaza pietonala strada a Republicii si Piata Sfatului. Majoritatea admira Marele Brad de Craciun sau stau la coada la o taraba anume, intitulata “Vin fiert si plec fericit” (vedeti ce usor se obtine azi fericirea?) si la un stand, “must see”, ca s-o admire, mai ales pe blonda de la “must”. Sau la cel cu “Clatite uriase la 7 lei”. In Piata Sfatului exista si terase in aer liber. Brr!

Organizatorii au instalat niste “focuri vii” mai mari decat cele din Buzau dar sunt putini “curajosi” care se-aseaza la masa, intre ele, ca sa serveasca cate ceva. Cred ca cei ce-si sorb cafeaua sau limonada in ger, pe scaunele reci ca gheata, sunt turisti de pe la polul nostru al frigului, Gheorghieni, Ciuc si Joseni, care sunt doar in trecere prin Brasov, unde se mai racoresc un pic, cu-o limonada cu cubulete de gheata si care sunt in drum spre “Hotelul de gheata” de la Balea, unde vor inopta, acoperiti doar c-un cearceaf. Eu, care cunosc bine ungurii din Harghita, cred ca istoria ar trebuie retusata un pic, eu nu cred ca acestia provin din Mongolia si Suedia, precum zic unii istorici maghiari, ci direct de la Polul Nord. Pe-acolo, iarna, prin Tara lui Ozosep, o avarie la RADET, nu e deloc o problema, ca-n Bucuresti.

Privind aceste focuri vii din Piata Sfatului, pentru o clipa, m-a cuprins subit un dor de ceva misterios si inedit, precum e Tara Luanei, din acelasi judet (Buzau) ce adaposteste ”vulcanii noroiosi” si crucile dacice de piatra, asa ca am hotarat, dupa multe dezbateri, ca a doua zi, s-o pornim spre “Sinca Veche”, loc tot atat de enigmatic precum si ciudata si inca prea putin explicata “Tara a Luanei”. Iarna, Brasovul e un oras frumos dar noi, am epuizat intr-o zi si jumatate, mai toate atractiile “mai animate”, ale celui mai turistic oras al tarii. Iarna, se pare ca imprejurimile Brasovului, te atrag mai mult, decat orasul in sine...

Am mai scris despre ea, dar merita sa revin. Avem in tara cateva “unicate”, precum e si aceasta strada ingusta, aflata in topul celor mai inguste strazi din Europa. Dupa ce-am strabatut-o, ne oprim la o a doua cafenea, de unde, din fata unui alt ceai fierbinte, putem observa intrarea spre aceasta strada inedita. La un moment dat, o ghida locala, apare c-un grup de turisti straini si le explica ceva despre acest obiectiv turistic unic. Grupul e numai “ochi si urechi”. Cand esti c-un ghid langa tine, e OK, dar, va asigur ca, atunci cand esti singur, ca turist roman sau strain, greu vei gasi prin Brasov, Strada Sforii.

Pe langa “Strada Sforii” din Brasov, mai avem si alte unicate turistice prin tara, precum “Sapanta”, singurul cimitir vesel al Europei, mai avem in Bucovina, singurele manastiri pictate pe dinafara, nu pe dinauntru cum se obinuieste in restul batranului nostru continent, un castel Bran in care Dracula a salasuit o vreme, o Delta a Dunarii, unica si ea in Europa, fotogenica cascada “de top”, Bigar, o salina spectaculoasa la Turda, unde, turistii straini “pe cont propriu”, odata intrati in tara, in ciuda infrastructurii, ar dori sa ajunga cu orice pret sa le vada. Dar, vai, aceste obiective, sunt prost semnalizate, dac-o pornesti de unul singur, ajungi greu la ele.

Nu pot sa nu-mi aduc aminte, cum, odata, mai demult, in Franta, trebuia s-ajung la un castel, din cele 26 aflate pe valea Loarei si ce credeti ca vedeam eu, pe marginea soselei? Niste panouri imense pe care scria: “Mai aveti 20 de Km pana la casteul “x”, apoi, altul, “Mai aveti 10 Km pana la castelul “x”, iar apoi, cand te apropiai de el, afisele deveneau “enervant” de dese “mai aveti “2 Km pana la castel”, mai aveti 400 de metri pana la castel”. Practic, afisele nu dispareau decat atunci, cand apareau turlele castelului.

Oare ne e atat de greu sa punem si noi, pe sosele, mai multe indicatoare, macar pana la aceste unicate turistice?

Acuma, cred ca va e clar, "v-ati prins" de ce ma grabesc sa expun, pana la 1 februarie, tot ce mi-a mai ramas din review-urile mele turistice din anul trecut. De ce? Pentru ca, dac-am inteles eu bine, (sau gresesc?), se pare, ca de luna viitoare, cearceafurile, dulapurile, frigiderele si toaletele din hoteluri si vile, vor avea mai mare valoare turistica decat muntii, canioanele, lacurile, pesterile si plajele salbatice. Si poate ca nici nu e de mirare si e mai bine asa, caci despre plajele din Grecia sau muntii Carpati, spre exemplu, s-au scris deja zeci de reportaje, insa despre unele hoteluri sau vile din lumea larga, inca nici unul.

In review-ul viitor, incerc sa va duc in misteriosul tinut al spiritelor de la “Sinca Veche”, la Cetatea Fagarasului si la “un pastrav”, la Albota.

Veniti cu mine?

@Web, te rog clipul urmator, mersi! https://www.youtube.com/watch?v=90vn8NlZ9EM

---

VIZUALIZĂRI: 1393 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI