Treptele lui Gabony

TIPĂREȘTE

De mult timp, mai precis de vreo doi ani, îmi doream să ajung pe acest traseu, pe Tâmpa. Dar cum nu întotdeauna socoteala de acasă se potrivește cu cea din târg, așa nici eu nu am ajuns încă acolo. Până ieri. Dar chiar și ieri, traseul a suferit o mică modificare, în sensul că nu a fost la urcare spre Tâmpa, ci la coborâre. Asta din cauza unei viroze, contractate de pe 1 iunie, ce a și amânat excursia, iar duminică am pus-o totuși în aplicare, cu schimbările de rigoare. M-am gândit că la coborâre trebuie să fie mai ușor. Da... și nu! Teoretic da, efortul este mai mic, dar din cauza terenului destul de accidentat pe alocuri, efortul a fost susținut chiar și la vale. Dar hai să vă povestesc mai pe îndelete.

Tâmpa, este muntele care străjuiește Brașovul, de ieri, de astăzi, de mâine! La începutul sec. XX, Tâmpa este aproape desfigurat de mai multe incendii, care lasă practic doar un munte de stâncă, foarte despădurit. Motivația brașovenilor a fost atât de puternică, încât fiecare, cum a putut, cu coșuri de nuiele, au mers pe jos, ducând pământ și puieți pe care i-au plantat cu drag. S-a reînverzit frumos zona, care acum este singura rezervație peisagistică din România, pe o suprafață de 150 de hectare. Muntele Tâmpa, cu o înălțime de 960 de metri, este arie protejată, făcând parte din Situl Natura 2000.

Traseele turistice de pe Tâmpa, sunt amenajate încă din 1870, de membrii cluburilor montane, un fel de precursori ai salvamontiștilor de azi. Ele (traseele) au fost create pentru promenadă, așa, cumva deasupra orașului.

S-au descoperit specii de plante care trăiesc doar aici, în România, crucea voinicului, crinul de pădure, specii rare de ferigă de stâncă, stânjenei și obsiga bârsană. La fel, pe aici trăiesc cca 35 % din totalul speciilor de fluturi de pe teritoriul țării, iar lunile iulie și august sunt cele mai bune pentru a le și vedea.

Noi am fost cu „ochii pregătiți”, traseul nostru corespundea cu cel tematic, Plante și fluturi, doar că în afara câtorva, nu am văzut alții.

Muntele a mai cunoscut o perioadă mai „grea”, de agresare, atunci când în 1950, mare parte din brazi au fost sculptați în așa fel încât să formeze literele Stalin, nume pe care l-a avut și orașul. Din fericire, natura, din nou, a ajutat, iar brazii s-au amestecat cu foioasele și literele s-au estompat cu timpul. Astăzi o platformă, susține literele mari cu numele actual, BRAȘOV, iar dincolo de ele este locul numit Belvedere, ca o terasă, în afara muntelui, de unde se vede minunat orașul, cetatea veche, turnurile, bastioanele, Biserica Neagră, tot orașul vechi și nu numai. De la locul de unde vă lasă telecabina, se merge la dreapta cca 10 minute pe un drum pietruit și ajungeți exact în locul căutat de toți turiștii, Belvedere.

Mai departe se poate ajunge la o altă platformă de lemn, mai nou montată, de unde se poate vedea orașul din alte unghiuri. Noi am lăsat-o însă pe altă dată.

Cum putem ajunge sus?

Cel mai simplu, cu telecabina, care pleacă de pe Aleea Brediceanu (aleea de sub Tâmpa)

ORAR:

cu excepția zilei de luni, când este revizie.

zilnic 9.30-17

Ultima urcare este la 16.30

ultima coborâre la 17.

Prețuri:

adulți 16 lei , urcare și coborâre

10 lei un sens

copii 6-12 ani, 10 lei urcare și coborâre

6 lei un sens

Sau pentru cei dornici de mișcare, există patru trasee turistice:

1. Drumul Serpentinelor, marcat cu triunghi roșu, are cca 800 metri, este cel mai ușor.

2. Drumul Cavalerilor, marcat cu dungă albastră, pleacă de la Bastionul Țesătorilor, ajunge în Șaua Tâmpei, are doi km lungime, mai apoi, de aici se poate continua chiar până în Poiana Brașov, dar drumul durează cca trei ore.

3. Al treilea traseu pleacă de la Curmătura dintre Dealul Melcilor, trece prin Șaua Tâmpei, ajungând în vârful muntelui, are tot cca doi km lungime și este marcat cu triunghi albastru.

4. Treptele lui Gabony, traseu marcat cu triunghi galben, cel mai greu, dar și cel mai spectaculos. Este denumit așa după numele unui nobil maghiar care a donat foarte mulți bani pentru oraș.

Despre acest traseu voi scrie mai departe, fiind cel pe care noi l-am parcurs ieri. Fiind aproape comun cu traseul tematic, Fluturi și flori, am pornit din spatele stației de telecabină, pe o potecă prin pădure. La început drumul a fost foarte ușor, chiar idilic, admirând flora, bine că nu și fauna :), știind că aici trăiesc vulpea, lupul, ursul, porcul mistreț, blânda căprioară. Sunt panouri informative, destul de dese, în special sus în apropierea stației de telecabină. Un mare minus din partea mea, nimic în altă limbă, :(destui turiști străini, uitându-se ciudat la informații, nepricepând probabil nimic. Am pornit așadar prin pădure, ne însoțea ciripitul vesel de păsărele, câte un fluturaș, ne zbura prin față. Primul obiectiv întâlnit, un stâlp de antenă de retransmisiuni. Ne continuăm drumul, nu suntem singurii care cutreieră pădurea, unii vin după noi, din spate, alții deja urcă, evident mult mai obosiți. Mergem ușor, doar că, după cca un sfert de oră de mers destul de lejer, admirând diverse ramuri ciudate ale copacilor, eu încercând să găsesc termene de comparație, începe coborârea mai anevoioasă, ce necesită puțină atenție, dar și încălțăminte adecvată, care nu alunecă. Primul loc de popas, este la ceea ce ar fi fost odată o masă, acum doar bucăți de bârne, dar cu puțin luminiș, numai bun pentru a surprinde câteva poze. Mai mergem o bucată de drum, poteca noastră transformându-se ușor în trepte formate de bucățile de stânci, pietre tăioase și rădăcinile copacilor. Din fericire, ne oprim din când în când să facem poze, pauze numai bune pentru a ne trage sufletul. Cine spune că la coborât e mai ușor... nu-l contrazic, dar nu e chiar deloc... :)

Ieșim într-o poieniță, unde întâlnim o masă mai întreagă, cu o bancă, facem din nou poze, iar în dreapta, deja se vede lanțul muntos, Postăvarul, Ciucaș, Bucegi, Piatra Mare. Destul de puține locuri de popas, adevărate, au rămas din cele 6 amenajate inițial. Mai mergem o porțiune de drum, până la o pajiște frumoasă, de unde panorama către cartierul Răcădău este minunată. Parcă și norii sunt aranjați special, în diverse straturi, într-un anumit fel, pentru poză. Frumos, ne umplem plămânii cu aer curat, ne clătim retina cu peisaje de vis, apoi câțiva metri mai la vale, Pinul lui Wolf, cum este denumit, atrage toate privirile, exact ca o vedetă. În apropierea lui, un imens panou explicativ, cu floră, faună, trasee, toate în limba română, din nou. După sesiunea de fotografii, după mica odihnă, pornim mai departe. Curând intrăm din nou în pădure, iar de aici, începe probabil cea mai grea porțiune, cea mai abruptă, singurul avantaj, este existența barei de susținere metalice, din loc în loc. Scările sunt săpate în stâncă, alunecoase și abrupte. Încet și cu atenție se poate. Sinceră să fiu, eu tot așteptam treptele din titlu, mă tot întrebam unde sunt? abia după încă vreo zece minute de mers greoi, obositor, am ajuns și la ele, treptele din beton, despre care se spune că pentru a le reconstrui au fost cărate cca 103 tone de materiale. Sunt reamenajate precum au fost în 1931, când au fost date prima dată în folosință. Există 167 trepte, care coboară în zig-zag, au balustrade metalice, de un real folos. Noi nu le-am numărat, dar îi cred pe cuvânt. Înainte de terminarea scărilor, ajungem la stânca unde se află inscripția cu numele nobilului maghiar care a dat și numele traseului. Peretele de calcar este acoperit de iederă, care se revarsă spectaculos, pe lângă mușchii ce îmbracă tulpinile copacilor. După alte câteva scări, ajungem la Banca lui Oskar Alesius, o bancă sculptată în piatră, piatră care după cum spune legenda, a picat de sus, provocând o tragedie, pentru că a strivit doi tineri ce stăteau îmbrățișați acolo. Banca a fost făcută în amintirea lor. Am făcut câteva poze și ne-am îndepărtat rapid. :) Locul nu părea sigur, nu? :)

De aici, poteca devine lejeră, foarte curând bifurcându-se. Una merge spre cartierul Răcădău și iese în strada Dobrogeanu Gherea, alta în stânga, ocolește dealul, chiar sub coama muntelui, ieșind din nou, pe Aleea Brediceanu, sub Tâmpa.

Noi am ales, prima variantă, pentru că nu mai fusesem pe acolo, am trecut pe lângă niște case și vile frumoase, sub un tunel format de ramurile iasomiei. Am străbătut strada Dobrogeanu Gherea, pentru prima dată, admirând casele superbe așezate frumos sub poalele muntelui. Finișul a fost chiar lângă magazinul Star, de unde începe Aleea Brediceanu.

Timpul parcurs a fost de cca o oră, poate puțin mai mult, cu pauzele de rigoare, de odihnă, dar mai ales pentru ședințe foto.

Recomand cu drag, după dorință, la urcare sau coborâre, ori vreo variantă combinată, eu am deja alte planuri în minte, pentru că am realizat că am ratat și Cetatea Brașovia, ruinele vechii cetăți. Pentru prima dată, în acte oficiale cetatea apare din 1434. Fiind situată în vârful muntelui Tâmpa, poziția strategică, înclinația pantelor, au făcut-o de necucerit. În 1455, cetatea este demolată, rămânând încă o perioadă doar capela cetății cu hramul Sf. Leonhard, din care se mai văd doar ruine azi. În 1737, un trăznet a lovit capela, omorând câțiva oameni ce s-au adăpostit acolo, împreună cu un câine. De aceea, mult timp, dealul a fost numit Dealul Capelei, Kapellenberg.

Despre cetate mai aflăm că s-a construit între anii 1212-1218, în perioada Cavalerilor teutoni, fiind una din cele șapte cetăți care au dat numele Transilvaniei, de Siebenburgen (șapte cetăți).

Alte urme ale civilizației sunt chiar din perioada dacică, pentru că s-au găsit oase, datând din acea perioadă într-o fântână, fiind asociate chiar și cu un ritual păgân.

Curiozități

Numele de Tâmpa provine din dialecte străvechi, care înseamnă stâncă abruptă. Corect, am observat, nu? :)

În limba maghiară numele este Cenk, iar în germană Zinne.

Una din legendele locului spune că sub Tâmpa, ar exista un mare lac, care ar inunda orașul la o eventuală revărsare, din fericire nu s-au găsit astfel de dovezi.

Despre prezența tunelurilor s-a tot vorbit, acestea chiar există, cel puțin, cele care fac legătura dintre Piața Sfatului și Turnuri.

În peștera din stânca Tâmpei, pe la 1890, s-a amenajat un restaurant, cu o berărie, numit Bethlen, după numele ministrului agriculturii maghiar ce a vizitat orașul în 1891. Zi de zi, pe drumul serpentinelor, măgărușii urcau cu sticlele de băutură. Se pare că locul era iubit de turiști, localnici, mulți rămânând peste noapte ca să vadă luminile orașului, astfel s-a construit și o cabană, care în 1977, din cauza unui accident, arde în întregime.

Se spunea pe vremuri că există apă de izvor. Apaductul orașului, construit de inginerul șef, Christian Kertsch, după planurile și ideile lui, între 1891-1892, a alimentat mult timp orașul, captând apa rece de munte. Azi însă în urma degradării conductelor de țiglă, este alimentat cu apa din oraș. Noi am trecut pe acolo, chiar lângă stația de telecabină.

De-ale gurii

Un restaurant vă așteaptă dacă sunteți înfometați înainte de urcare spre telecabină, chemându-se cum altfel Sub Tâmpa, iar sus, odată ce ați urcat puteți servi ceva chiar la mare înălțime, la restaurantul Panoramic, cu o terasă chiar acolo de cum coborâți din telecabină. Deasupra clădirii tronează releul de televiziune, construit încă de prin anii 1970.

Câțiva metri mai încolo un imens catarg, cu drapelul României flutură în zare, iar seara reflectoare puternice luminează literele cu numele orașului.

Am folosit date ajutătoare Wikipedia.

Dacă v-am făcut poftă de plimbare, haideți la Brașov! Aici tot timpul ai ceva de făcut, exact ca în reclamă! Dar până atunci încerc să vă mai conving cu niște poze!

Webmaster, o rugăminte - https://youtu.be/sGUkGi7zEFg - mulțumesc frumos!

---

VIZUALIZĂRI: 7502 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI