Brașovul istoric, văzut prin ochii unui turist român (III)

TIPĂREȘTE

"... și am scris cu tiparul vouă fraților românilor să vă fie pre învățătură și vă rog frații mei să cetiți...

Drumurile noastre prin Brașovul istoric aveau să ne ducă în ceea ce astăzi este cunoscut drept cartierul Șchei, de fapt vatra românilor, acolo unde limba, credința și tradițiile românești au fost păstrate atât în Evul Mediu cât și în perioada comunistă. Căile principale de a ajunge în Șchei sunt fie pe la Parcul Gh. Dima de unde se merge pe Șirul Gh. Dima ce se continuă cu str. C. Brâncoveanu până la intersecția celor trei căi de unde se vede Piața Unirii, fostă a Prundului sau de la Poarta Șchei pe str. Prundului care duce în aceeași piață. Sunt și alte drumuri, de exemplu de la parcul Gh. Dima, după ce se traversează Șirul Mitropolit Andrei Șaguna, pe atât de dorita str. a Băilor sau, dacă vreți să vedeți mormântul lui Andrei Mureșanu din cimitirul bisericii Sf. Parascheva, atunci de pe str Castelului ce se continuă cu str. Comstantin Lacea imediat după Bastionul Țesătorilor și la dreapta pe str. Retezat până la Bis. Sf. Nicolae, intrarea a doua pe la clopotniță. Oricare din aceste drumuri au, de la zidurile cetății, între 650 și 750 m, deci e ceva de mers pe jos dar merită. Nu pot să nu amintesc faptul că pe str. Prundului la nr. 1 este o clădire frumoasă, renovată, în care din mai anul acesta se află, pentru prima dată în istoria lor, sediul Uniunii Junilor dar și un punct de informare turistică. Despre clădire spun doar că a fost donată de proprietar prin 1925 Casei Naționale de Asigurări de Sănătate din acele timpuri și că de-a lungul a aproape 80 de ani ajunsese o ruină. Nu pot însă să nu spun că la punctul de informare turistică am intrat: frumos, multe pliante cu informații, un birou dotat cu calculator dar dotat și cu un salariat angajat special pentru a fi util turiștilor. În cazul meu s-a dovedit o mare dezamăgire căci era atât de preocupat de calculator că nici nu m-a băgat în seamă deși salutasem; când mi-am dat seama că nu percepe faptul că în fata lui este o ființă umană, l-am rugat să-mi dea ceva informații și atunci, grăbit, a luat o hartă, este gratis, mi-a indicat ceva locuri mult prea vizibile și deja văzute și mi-a spus la revedere. N-am reușit să aflu dacă sunt și alte materiale gratis sau altceva, ba mai mult, nici măcar nu mi-a spus că în curtea din spatele clădirii era un târg al junilor iar la etaj un muzeu și ceva prezentări în ziua aceea. Mi-am analizat prezența acolo și cred că eu sunt vinovată dar nu sunt și sigură : am vorbit doar românește!

Cartierul Șchei de astăzi este oarecum pe vechea așezare Cutun, cea rămasă în afara zidurilor cetății începând cu sec. XV când s-au construit mare parte din fortificații și care la rândul ei este pe vechi așezări umane din neolitic, apoi geto-dace recunoscute după templele și sistemele de apărare specifice dacilor. După venirea sașilor și închiderea cetății Brașov, locuitorii șcheieni, valahii, au avut interdicția de a cumpăra case în Brașov, de a intra în cetate, aveau chiar interdicții religioase legate de cultul ortodox, erau considerați inferiori populației germanice. Așa se explică, prin multele interdicții impuse, cele 60 de troițe ridicate aici, cea mai veche păstrată, din lemn de stejar, este cunoscută drept "troița din Cutun" și după inscripția avută a fost ridicată în 1292. Bogații locuitori din zona Șcheiului au fost români si nu bulgari cum s-a spus, continuitatea limbii române fiind cea mai bună dovadă. Istoria românilor din afara cetății Brașovului, perioadele de suferințe dar și de glorie ale acesteia aveam să le aflăm, pe scurt, de la părintele Oltean, preot la Biserica SF. Nicolae dar și directo al Primei Școli Românești.

Părintele profesor dr. Oltean spune că religia ortodoxă a românilor din Șchei a fost atât de puternică încât a rezistat încercărilor de convertire la catolicism iar troițele și apoi bisericile au fost cele care au devenit suportul moral al rezistentei, chiar dacă reformații ce conduceau cetatea le distrugeau și interziceau. Prima atestare documentara a unui lăcaș de cult ortodox este crucea de lemn acoperită cu șindrilă, 1292, pe locul căreia se ridică după un nr de ani prima bisericuță de lemn ce avea să fie amintită în 1399 într-un act al papei Bonifaciu al IX-lea ce dorea sau poruncea convertirea "fidelilor" din Șchei "care au o biserică a lor". Cercetări din anii 1970 dovedesc existența succesivă a trei biserici de cult ortodox, prima de lemn, a doua de zid a cărei construcție a început în 1495 și a treia de piatră având donații de la mulți domnitori ai Țărilor Române, însemnate fiind cele ale lui Neagoe Basarab, Petru Cercel, Mihai Viteazul - cel ce donează mânăstirii moșia Micșunești din Muntenia - sau familia domnitorului Constantin Brâncoveanu ce a plătit ridicarea unui nou paraclis (printre alți reprezentanți ai familiilor domnești aici a fost înmormântată și una din fiicele lui). Din vremea aceea sunt picturile care au făcut-o celebră printre specialiștii în iconografie. Pictorii sau cum se zice "zugravii" de biserici, craiovenii Hranite Grigore, Gheorghe Ioan și Mihai realizează între 1735 și 1738 picturile de pe pereții interiori și exteriori, temele fiind așa cum am spus, celebre, greu de interpretat iar "Roata Lumii" - pământul se învârte în jurul Soarelui cu ajutorul sfinților - este o temă unică în lume și care a făcut ca paracliserul să fie închis de securitate în 1970. Alături de aceasta sunt încă 13 fresce ale Apocalipsei, este reprezentat Sinodul de la Nicea din 325, scene din Drumul Crucii. O parte din banii necesari ridicării turnului cu ceas au fost dați de țarina Elisabeta a Rusiei în sec. XVIII, diferența fiind donată de domnitorii Moldovei și Țării Românești din acea vreme, fapt ce dovedește importanța deosebită a acestui lăcaș ortodox. Biserica a fost restaurată de mai multe ori iar pictorul care au realizat fresce istorice din biserica centrală a fost Costin Petrescu, pictorul argeșan despre care am mai scris spunându-vă că a fost profesorul de pictură a lui Arsenie Boca iar dintre operele lui de mare valoare sunt frescele Atheneului Român. Aici a pictat intrarea lui Mihai Viteazul în Brașov, încoronarea lui Ferdinand la Alba Iulia, pe mitropolitul Andrei Șaguna. Biserica aceasta are printre alte secrete și un glob în care se află un document misterios, se zice scrijelit pe foiță de aur, pe care în secolul nostru nu l-a văzut nimeni, se pare că se află în turnul cel mai înalt al bisericii.

În cimitirul bisericii se află mormântul din marmură neagră al lui Nicolae Titulescu și al soției sale. După jumătate de secol de la moartea sa, dorința testamentară i-a fost îndeplinită, el cel născut în Oltenia să fie înmormântat în Ardeal, la poalele Tâmpei. "Aparțin Bisericii Ortodoxe Române" a scris în testamentul redactat cu un an înainte de moarte și textul este săpat pe monument.

Despre această biserică ortodoxă, cu interior bizantin dar exterior apropiat ca arhitectură de lăcașurile de cult germane, cred că merită scris un articol după întâlnirea în grup pe care am propus-o la Brașov (vezi impresii), când vom afla noi amănunte și sper să o vizităm fără a fi enoriași la slujbă. Sunt convinsă că veți avea multe întrebări de pus după ce vizitați biserica, școala și împrejurimile.

Clădirea școlii, micuță și fără etaj, a fost ridicată în anul 1495 dar ea deja funcționa prin chilii sau biserică, fapt atestat de bula papală din 1399 - a fost a 8-a clădire ca importanță din Brașovul vremii; modificările ulterioare aveau să fie realizate în 1760- 1761 când s-a ridicat și etajul cu elementele stilului baroc rezultând ceea ce vedem azi. Istoria clădirii a fost destul de tristă în ultima sută de ani când, incredibil, singura reparație a fost făcută la comanda lui Nicolae Ceaușescu după vizita sa în 24 mai 1967, atunci când cel ce avea grijă de local, a scos din arhive, riscându-și libertatea, câteva documente rare, interzise dar care au fost remarcate imediat de vizitatorul care încă "nu se tâmpise" cum a remarcat cineva.

Importanța școlii este dată de prezențe celebre, Anton Pann, cel ce a fost o vreme cântăreț și la Biserica cu Sibile din București, a predat la această școală, a tradus și a făcut donații pentru locul drag lui. Cea mai importantă perioadă este însă cea în care Diaconu Coresi și colaboratorii săi tipăresc primele cărți în limba română, începând cu 1556 folosind o tehnică învechită de tipărire, xilogravura, dar foarte rapidă, ceea ce i-a permis obținerea unui număr mare de exemplare într-un timp mult mai scurt. Este perioada istorică în care se oficializează scrisul în limba română, fapt aproape uitat de autorii de manuale din zilele noastre, uitat fiind și Coresi despre care cei mai mulți elevi ce vin la muzeu însoțiți de profesori, nu știu nimic, spune cu obidă dl. Oltean. Aici primele lecții cu predare în limba română au fost în 1583. Despre varietatea cărților și manualelor tipărite - manualul de macrobiotică din 1844 de Pavel Varsici este surprinzător - au scris mulți călători ce au vizitat locul în Evul Mediu și perioada modernă și chiar acum, în vremurile acestea, cu toate pierderile suferite, sunt încă multe de văzut și amintit dar spațiul articolului acesta nu permite, doar vă amintesc că Mugur Isărescu a adus aici în vizită înalți demnitari ai Băncii Mondiale, sper însă că a făcut și o donație.

În 1961 - sper că am reținut bine, acest articol practic este și un exercițiu de memorie a ceea ce am aflat la fața locului - aici, în clădirea școlii se deschide un muzeu al cărui ultim ocrotitor este acum și de mulți ani, părintele prof. dr. Oltean. Muzeul este împărțit în câteva săli, foste clase: sala "Anton Pann", sala "Diaconu Coresi" (unde este și tiparnița încă funcțională), sala "Cartea și Cărturarii brașoveni", sala "Cartea, factor de unitate națională" și mica sală etnografică botezată " Sala cu vatră".

Aici, în recenta vizită, am aflat că cei ce călcau pragul școlii erau aleși de satul care le plătea stipendii, erau dintre cei mai buni băieți (prima fată a fost primită în sec. XIX) care în decurs de 3 -9 luni învățau din greu meseria de notar, dascăl sau preot, comunitatea ce-i trimitea plătind pentru ei bani grei, că aici dascălul avea 110 elevi în clasă și nu erau de cei mici ci doar deja flăcăi adevărați. Pentru că sunt sigură că vă place multora să ascultați povești adevărate, istorii românești, mergeți să vedeți muzeul și să aflați singuri ce este "lada de lăturoi", "lada făcliilor", cine erau "găitănarii" și unde se școleau, să aflați câte cărți rare se găsesc în depozitul care stă să cadă din curtea bisericii - Casa Barac - și pentru care, culmea, nici biserica, nici Ministerul Culturii nu are bani, să aflați povestea celor 6000 de cărți rare și 30 000 de documente încă necercetate aflate acolo și care au scăpat acelei perioade dictate de Ana Pauker când "cultura" se incendia la metru cub, real, să vedeți harta originală a Daciei Mari creată de Trebonius Laurian (la un anume muzeu al hărților care pretinde că are originalul se află de fapt copia cu ștampila muzeului din Șchei, copie pe care o puteți achiziționa cu 7 lei), să ascultați istoria imnului național, a troițelor, a junilor...

Pentru că de obicei vizitele au un timp limitat, după lungi cântăriri, am făcut acea invitație de a merge în grup la muzeu, pentru că am avea mai mult de câștigat decât în vizitele individuale.

În Piața Unirii, fostă până în 1944 a Prundului, se află o troiță de piatră mai aparte, cu bolți pictate asemeni bisericilor, cunoscută drept "crucea căpitanului Birt" sau "Troița lui Ilie Birt", înconjurată de aproape 100 de ani cu grilaj de fier pentru a o proteja. Troița aceasta a fost ridicată în 1738 pe locul unei cruci de lemn ce se deteriorase, ctitorul ei fiind nimeni altul decât legendarul Ilie poreclit Birt pentru marile lui afaceri cu alcool, născut în 1698, negustor de vază, cămătar, posesor de vii și turme de vite în Muntenia, luptător ce-și formase singur o companie cu care biruise într-o luptă cu turcii la Pitești căpătând astfel trecere la Viena, cunoscător de mai multe limbi străine, într-un cuvânt un om deștept și speculant care la moarte a lăsat averi fabuloase, după ce a contribuit mult la ridicarea etajului școlii românești dar și la ridicarea mai multor troițe în Șchei, într-o vreme când sașii încercau catolicizarea românilor. Referitor la ridicarea etajului școlii, Ilie Birt, spun documentele, este cel ce a mers la Viena și Buda pentru a obține anularea hotărârii administrației Brașovului ce interzicea renovarea școlii din curtea bisericii. Troița aceasta din piață a fost renovată în 1780, tot din banii lui Ilie Birt, inscripțiile în slavonă fiind greșite de noul pictor. Troița nefiind acceptată de sași, șmecherul Ilie Birt a închinat-o și "înălțatei Crăiesei noastre Mariei Terezia", așa că cei veniți să o dărâme au renunțat, convinși că umblărețul Ilie Birt obținu-se aprobarea împărătesei, cu bani, însă el nici nu ajunsese în fața ei. La Prima Școală Românească aflați mai multe despre legendarul Ilie Birt, de la cel ce a descifrat o parte din documentele vremii, care a inventariat practic toate troițele din Șchei, care poate povesti despre rolul pe care l-au avut în viața creștinilor români căci în jurul lor se făceau slujbele bisericești.

Tot aici în Piața Unirii se află și statuia Soldatului Necunoscut, monument dedicat soldaților din Primul Război Mondial; dezvelit în 1939 este realizat de "Reuniunea Femeilor Române" și înfățișează un soldat în poziție de atac iar inscripția spune : "Recunoștință eroilor dezrobitori de neam". Plăcuța fiind de bronz, a fost de multe ori furată.

Mă opresc aici cu poveștile mele despre Brașovul vechi deși sunt încă multe de spus, despre ce a rămas din hanurile de altă dată care asigurau pachete de servicii ce le concurau pe cele de azi (unul era "La Mielul Alb"), despre localurile unde mâncai orice și la orice oră (erau restaurante care la ora 5 dimineața își așteptau clienții cu ciorba de potroace), despre apa care curge pe sub caldarâmul orașului fiind dirijată intenționat în trecut, despre locurile unde poezia, opera și opereta erau regine, despre vechile și păgânele obiceiuri ale junilor. Despre Biserica Neagră voi scrie căci a fost un loc de unde a plecat Diaconul Coresi spre Șchei și este o emblemă a orașului dar și a țării. Poate în drumurile voastre vă opriți un timp mai lung printre clădirile vechi ale orașului, unele au doar o placă de monument istoric fără explicații dar în scorojeala zidurilor și în arhitectura veche stă câte puțin din istoria noastră.

---

VIZUALIZĂRI: 1415 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI