Brașovul istoric privit de un turist român (I)

TIPĂREȘTE

V-am povestit aici despre cele două nopți pe care le-am petrecut în Piața Sfatului din Brașov. A fost o vizită interesantă, plăcută, o lecție de istorie, cugetări asupra felului nostru românesc de a face turism, observații asupra gusturilor, atracțiilor, culturii turiștilor noștri autohtoni și, de ce nu, despre cum ne privesc cei plătiți pentru a fi utili turiștilor. M-am gândit mult de unde să încep a vă povesti despre Brașov și am ales punctul 0 al orașului dar și punctul de plecare al nostru, Piața Sfatului. Deși s-a scris pe aici despre istoria locurilor, a orașului, după cum mulți mă cunoașteți nu pot trece mai departe fără a vă aminti și eu doar câteva date, practic fără un curs cronologic dar care sunt importante pentru un vizitator al zonei vechi a Brașovului.

Brașovul este situat în centrul țării, în depresiunea Brașovului sau Țara Bârsei, la 625 m altitudine iar pintenul Postăvarului, Tâmpa, 960 m, îl face singurul oraș din lume cu o rezervație naturală inclusă în zona intravilană, orașul de azi înconjurând practic Tâmpa și dealurile din jur. Aveam să aflu când căutam cameră că Brașovul are cele mai multe unități de cazare înregistrate dintre orașele din România, cele mai scumpe și mai greu de găsit, toate acestea raportate la un oraș de munte. Și că Brașovul este orașul turistic al celor patru anotimpuri, practic locuitorii lui nu au un răgaz numai al lor când străinii de toate națiile să nu-l viziteze.

Numele actual de Brașov pare a fi de origine pecenegă, venind de la râul Baraso ("bara su" însemnând apa cenușie) identificat cu râul Graft de azi, se pare cea mai plauzibilă formă ținând cont de multitudinea numelor din zonă cu această origine dar, așa cum spune profesorul dr. Oltean, problema nu este încă lămurită.

Istoric, orașul a fost atestat documentar prima dată în 1234 în Catalogul Ninivensis cu numele de Corona, catalog ce înregistra aici două clădiri ale unui ordin religios și eliminând astfel suspiciunea că a fost ridicat după marea invazie mongolă din 1241. Dar primele așezări umane de pe aceste locuri apar chiar în neolitic, fapt confirmat în urma săpăturilor arheologice pe Dealul Melcilor și Valea Cetății iar dacii au avut așezări importante aici, în zona Pieții Sfatului, a Pietrelor lui Solomon sau Răcădău. În 1288 numele regăsit în documente este Brașov, abia în 1950 până la 1960 mai are numele schimbat în orașul Stalin, după numele unui personaj de tristă amintire. Cavalerii Teutoni, acel ordin călugăresc-militar german ce avea misiunea de a răspândi cu spada "religia iubirii", catolicismul, va domina depresiunea și deci și Brașovul în sec. XIII, timp de 14 ani, lor datorându-se colonizarea sașilor care au rămas definitiv în zonă. Tot ei aveau misiunea de a opri năvălirea otomanilor spre Transilvania, dar dorința de a-și întemeia propriul stat în Țara Bârsei a dus la alungarea lor de către unguri. Istoria ordinului o găsiți ușor pe net și vă asigur că merită citită. Trec peste toate perioadele importante din istoria orașului și amintesc momentul care i-a marcat existența în tot Evul Mediu și nu numai sau, mai bine zis, ce a condus la înflorirea unei cetăți atât de însemnate, cel mai mare centru comercial al Transilvaniei, ușor de apărat fiind înconjurată de munți, căci toate clădirile istorice, turnuri, poduri, ziduri și canale înconjurătoare, porți, nenumăratele hanuri și biserici, sinagogile, toate sunt urmare a faptului că Brașovul a fost locul unde s-au intersectat marile drumuri comerciale medievale, atât dintre țările române cât și dintre Orient, Occident și sudul Europei. Istoria scrisă a acestui drum comercial important începe la 28 iunie 1358 când, printr-un privilegiu domnesc acordat negustorilor brașoveni se amintește și de "drumul cel mare al Brașovului", drum ce-și pierde importanța abia în 1789 când austriecii amenajează șoseaua de pe Valea Prahovei. Drumul acesta este menționat în acte domnești mult timp ca drum comercial international practic. Dar acest drum a existat cu multe secole înainte de atestare, spune istoricul Vasile Pârvan care-l numea "drumul mare de plai".

Pe locul Casei Sfatului era înainte de 1420 un magazin de vânzare al Breslei Blănarilor iar la 23 decembrie 1420 Adunarea Districtului Țării Bârsei a primit acordul breslei de a construi un nou nivel cu o cameră pentru "acordare a dreptății" și ședințele sfatului orașului, de fapt o cameră de tortură și judecată, execuțiile având loc unde este azi fântâna arteziană. Din 1503 devine "Praetorium", primărie, până în 1876. Clădirea a căpătat în timp 4 turnulețe ce dovedeau că judele orașului putea dispune de "Jus gladii" - dreptatea sabiei, adică dreptul de a absolvi sau condamna pe cineva la moarte, semn arhitectonic întâlnit și la alte clădiri din oraș și nu numai. Se numea și "Turnul Trompeților" deoarece era punctul de observație asupra cetății, de aici dându-se alarma în caz de pericol. Astăzi, la anumite ore, pentru turiști se transmite ceva din Crai Nou a lui Ciprian Porumbescu a cărei premieră a avut loc în Brașov, din păcate nu pot confirma, n-am reușit să fim prin zonă la orele indicate. Fiind ridicată și renovată de mai multe ori în decurs de secole, chiar și turnul inițial în formă de ceapă a fost modificat. Și o istorie amuzantă s-a petrecut aici: ceasul actual este din 1892, sună și mecanismul este similar cu cel original din 1520. Cel vechi avea o păpușă care la ore fixe bătea gongul, fapt ce a stresat papagalul comandantului austriac ce ocupase cetatea în 1690 așa că a dat ordin ca toate gunoaiele orașului să fie strânse aici până se oprește ceasul care era mândria localnicilor. Pe Casa Sfatului este singura stemă colorată a orașului și istoricii spun că este legată de o legendă de acum 1000 de ani : regele Solomon al ungurilor, luptându-se cu cumanii, a ajuns în zona Brașovului și, pentru a nu fi recunoscut și omorât și-a îngropat coroana la rădăcina unui brad; a fost descoperită de un țăran care a luat-o cu bucățica de copac și a dus-o la Biserica Neagră, orașul a căpătat numele de Kronstadt -orașul coroanei iar simbolurile sunt multe, unul fiind că rădăcinile simbolizează cele 13 comunități rurale ale Țării Bârsei. Sunt multe interpretări, mai mult sau mai puțin plăcute fiecărei etnii locuitoare a Brașovului.

Din anul 1950 în Casa Sfatului funcționează Muzeul Județean de Istorie Brașov, posesor al unui patrimoniu de aproape 160 000 de piese aparținând tuturor epocilor istorice. Clădirea din Piața Sfatului are o expoziție permanentă și un etaj pentru expoziții temporare unde, în prezent este expoziția "Regele Mihai, o copilărie fericită". Pe unul din pereții exteriori este un ecran pentru filmele documentare ce se dau în fiecare zi de luni, până la 26 septembrie. Dar muzeul funcționează cu expoziții și în Bastionul Graft cu expoziție permanentă având ca temă meșteșugurile din zonă iar în Bastionul Țesătorilor tema este cea a fortificațiilor din Țara Bârsei. Clădirea centrală prezintă colecțiile în ordine cronologică, istoria breslelor, istoria medicinei și farmaciei pe plan local, istorie militară și multe altele dar, din păcate, nu prea există informații. Sunt multe documente originale în limba germană la care te uiți nu spun cum, în orele de vârf muzeografii sunt depășiți de numărul vizitatorilor, apoi deja plictisiți, nu există un ghid nici audio și nici tipărit contra cost, pagina de net este destul de săracă așa că doar privești în proporție de 75% cred, plătești cei 7 lei adult / 4 lei pensionar și copii 1,5 lei și pleci să cauți singur câte ceva acasă sau rămâi doar dezamăgit de cum sunt prezentate unele activități; aici am ceva de spus la reconstituirea unei farmacii din secolul trecut, de fapt o reconstituire incompletă în care lipsește tocmai partea mai importantă și mai atractivă publicului, laboratorul. Programul muzeului este de marți până duminică, de la 10 la 18, cu ultimul bilet vândut la ora 17.30.

Câștigătoare pe TripAdvisor în 2015 pe baza voturilor turiștilor din toată lumea, inima, sufletul Brașovului, locul cel mai încărcat de istoria Evului Mediu și, se spune, locul cu cele mai multe monumente de arhitectură germanică apropiate unele de altele, este sigur Piața Sfatului sau cum apare în documente vechi, Markplatz. Neoficial, din 1364 dar atestat din 1520, negustorii localnici și cei veniți special pentru a vinde marfă, organizau periodic Târgul Peștelui, al Boilor, Șirul Inului, al Grâului sau al Fructelor, fiecare negustor având un loc bine stabilit și fiind supravegheat de administrația locală. Tot aici în piață a fost Stâlpul Infamiei la care erau legați vinovații ce-și primeau pedepsele corporale, aici au fost torturate zisele vrăjitoare ce nu ajungeau să dea testul bălții (Balta Vrăjitoarelor), aici se aplicau pedepsele cu moartea ori se țineau serbări și festivaluri precum în anii noștri "Cerbul de Aur". Tot pe aici a trecut și primul tramvai cu aburi, câteva decenii începând din 1892, inițial făcut pentru cei ce nu-și permiteau plata unei trăsuri. Se zice că sub caldarâmul pieții se află gropile cu provizii de grâne ale dacilor, după alții ale cetății medievale, locul lor fiind știut la vremea aceea doar de 3 oameni care dețineau fiecare doar o bucățică din "codul" de deschidere a depozitului. Aici în piață se țin acum proiecții de filme, noi am prins cinematograful în aer liber Caravana Metropolis când, pe un ecran gonflabil de 120 mp se proiectează filme cu ajutorul unui proiector mobil performant. Caravana vine în Brașov de câțiva ani, acum a fost între 26 și 31 iulie, noi am văzut "Fiul lui Saul" și "Amy". Biletele se vând prin agenții sau la mașina din piață, costă 10 lei adult și 5 lei elev dar sincer nu le văd rostul din moment ce poți privi filmul gratis de la majoritatea teraselor din piață, noi, cum v-am spus în articolul despre cazare, puteam privi chiar din pat. Este lăudabilă acțiunea dar nu și locul deoarece proiecția începe la ora 21.30 când în zonă sunt încă mulți copii la joacă - Fiul lui Saul nu era nici cum un film pentru cei mici - iar sonorul este atât de puternic încât ai de ales între a scrie ce vrei să-i spui partenerului de discuție sau să urli unul la altul.

Casa aceasta a fost ridicată de văduva judelui (primar) Lucas Hirscher înainte de prima jumătate a sec. XVI drept mulțumire că fiica sa a fost descoperită vie în mormânt sau biserică, sunt variante, de un gropar ce vroia de fapt să-i fure bijuteriile. Sunt desenate amândouă într-o frescă pe frontonul clădirii. Casa avea magazine, ateliere negustorești, beciul era împărțit în depozite și cramă de vinuri numită "Casa de beție". S-a numit și Podul Bătușilor pentru că pod era termenul pentru vânzarea de produse de genul cojoacelor sau încălțărilor iar bătuș se spunea cizmarilor, în casa aceea fiind la un moment dat foarte mulți pantofari, cum zic ardelenii. În 1960 intră în renovare și se deschide aici în 1963 celebrul restaurant "cerbul carpatin" cu săli frumoase, crama celebră și prețuri pe masură.

Cu ieșirea spre Piața Sfatului, se află o biserică a cărei fațadă este ascunsă de casele de locuit și către care se circulă pe un gang. Nu este singura cu acest aspect, au fost construite așa pentru că în 1791 grecii obțin ca biserica Sf. Treime să fie declarată biserică grecească națională, ocazie cu care alungă parohul român și interzic accesul românilor la slujbe iar în acea perioadă sașii interziceau bisericile ortodoxe românești. Abia în 1828 românii reușesc să obțină aprobarea pentru a ridica o micuță capelă, prea mică pentru numărul credincioșilor români. Se fac noi intervenții la guvern de către familiile foarte bogate și în 1899 se sfințește biserica ridicată după modelul celei grecești din Viena. La stradă se află casa parohială, turnul clopotniței fiind deasupra acesteia. În biserică se ajunge trecând printr-un gang. Biserica, pictura, iconostasul, toate au fost lucrate de renumiți meșteri brașoveni, doar cele trei clopote sunt aduse de afară. Biserica este foarte frumoasă în interior, erau parastase și nu am putut fotografia.

Cu fața spre Piața Sfatului se află și muzeul Casa Mureșenilor, proprietate a familiei Andrei Mureșanu - aveam să aflăm în alt muzeu că este corect Mureșianu. Casa cu ce se mai găsea în ea și o bogată colecție de aprox. 25 000 documente a fost donată statului român în 1968 pentru a fi muzeu (probabil știți deja că aceste donații nu erau benevole), deși se spune că s-a respectat dorința testamentară a lui Iacob Mureșan. Deși aveam de pe site-ul lor programul și prețul biletelor, am găsit-o închisă și fără nici un anunț. Mai multe despre istoria imnului național aveam să aflăm într-un alt muzeu.

Aflat tot în Piața Sfatului, vis-a-vis de Galeriile Corona, este o filială a Muzeului de Etnografie Brașov al cărui sediu principal este într-o frumoasă clădire veche de pe bld. Eroilor, aproape de parcul central. Nu am intrat deoarece văzusem o prezentare video și știam că ne trebuie ceva timp așa că l-am lăsat pentru o viitoare vizită în anotimpul rece. Pot să vă spun doar că se află într-o clădire monument istoric și arhitectural, clădirea atestată încă din sec. XIII - XIV. Intrarea pentru adulți este 7 lei, pensionari 3 lei și elevi 2 lei, programul este de marți până duminică.

Pentru momentul când căutați o terasă, ceva nou care să vă atragă și pentru că nu vă ia prea mult timp, mergeți pe strada Republicii, cea mai comercială stradă pietonală din Brașov și sigur nu veți regreta dacă vă opriți din loc în loc și admirați etajul sau etajele caselor. Ulița Căldărarilor sau Strada Porții, sunt două din numele pe care le-a purtat în timp, prima pentru că acolo aveau case cei din breasla căldărarilor și al doilea deoarece la capătul ei era una din cele mai vechi porți, Poarta Moldavica, prin care circulau căruțele către și de la Moldova. Informațiile acestea le găsiți și pe plăcuțele care indică numele actual al străzii dar și pe cele vechi, o idee foarte bună. Ce o mai face specială pe Republicii? Cele 51 de ganguri mari și mici, adică porțile pe unde altă dată se intra cu carul spre curtea proprie. Din toate doar câteva mai au picturile săsești greu de observat între atâtea reclame comerciale.

La capătul str. Republicii înspre Bld. Eroilor se află clădirea Primăriei, fostă Palatul Finanțelor, ridicată în 1897- 1898, asemănătoare arhitectural clădirilor Budapestei. Părea renovată de curând dar, ca și la Prefectură, întinse sfori și anunțuri "cade tencuială"!

Clădire monument istoric construită în 1900, lângă care se construiesc până în 1902 și un penitenciar cu ateliere pentru deținuți. Stilul eclectic francez se datorează dorinței președintelui tribunalului menționată în cererea de atribuire a terenului necesar către administrația orașului. Se află peste drum de primărie de la care a luat boala "cade tencuială" și ocolește tu pieton pe unde poți că doar era proaspăt căzută doar de la vânt!

Actualul bulevard Eroilor, fost Carol I, fost Rudolf - după numele prințului moștenitor austro-ungar mort la Mayerling - este suprapus pe latura de nord-est a șanțului medieval de apărare iar între acest șanț și dealul Cetății a fost amenajat parcul Rudolf, astăzi parcul central Nicolae Titulescu care mai păstrează încă pomii plantați de grădinarul șef al orașului Carol Hermann. De curând a fost refăcută după fotografii vechi și "fântâna cu sirene" ce fusese furată după '89 pentru fier vechi iar zona din jurul ei a reprimit numele de parc Rudolf. Fântâna originală a fost una din primele două fântâni publice ale Brașovului din 1885, cealaltă, apropiată ca model - "impudica" de la Liceul Șaguna, dispărând fără urmă. Aici în micul parc Rudolf, în jurul fântânii sunt câteva băncuțe care ne-au făcut suportabilă căldura acelei zile de iulie.

O clădire frumoasă ridicată în perioada interbelică cu o arhitectură interesantă. Sincer, azi pare o clădire fără viață, nu dădea prea multe semne că în restaurantul ei s-ar petrece ceva deosebit, poate doar o nuntă. Aici se țin concertele Filarmonicii Gh. Dima.

Clădirea ridicată între anii 1881-1885, după planurile arhitectului orașului, este cu adevărat impresionantă prin tablourile nivelului superior cu figuri alegorice executate într-o tehnică italiană mai deosebită dar care au mari urme de degradare. Plăcute sunt jardinierele cu flori de la fiecare fereastră a rectoratului. Un loc care are ceva băncuțe stradale unde se poate sta și studia clădirea, dacă vă lasă porumbeii, stăpânii locului.

Venind dinspre rectoratul Universității Transilvania, pe Calea Mureșenilor spre Piața Sfatului, întâlnim o biserică impozantă, cu ziduri puțin degradate, cu un ceas în turn care nu funcționează. Încercăm ușile imense de stejar dar erau închise însă a doua zi spre prânz vedem una deschisă și îndrăznim. Tocmai se terminase creștinarea unui flăcău frumos așa că am așteptat să plece participanții și am făcut câteva poze pe fugă, căci o mamaie se grăbea să închidă frumoasa biserică. Aveam să aflăm dintr-un ghid că este unicul monument în întregime baroc din oraș, a fost construit în 1782 cu ajutorul împărătesei Maria Tereza, pe locul unei foste mânăstiri dominicane. Altarul mare este impresionant ca lucrare, este din lemn și poleit cu aur; biserica are încă șase altare cu picturi și sculpturi deosebite; orga bisericii este din perioada interbelică și lucrată la Timișoara, asemeni celei de la Catedrala Sf. Iosif din București. Vitraliile sunt lucrate la Budapesta în sec. XIX și, deși pe fugă, am reușit să vedem cele 14 tablouri ale Căii Crucii și câteva din covoarele din colecție.

De la biserica romano-catolică am luat-o pe o scurtătură spre a ne întoarce în Piața Sfatului unde aveam cazarea și așa am nimerit într-o plăcută piațetă despre care aveam să aflu de pe o plăcuță că se numește Piața George Enescu. Este plină de mici localuri, ce par mult mai intime și mai liniștite decât cele din Piața Sfatului, doar că revenind seara am constatat că este imposibil de găsit un loc dacă nu ai rezervare. La o bere am aflat că vechea denumire era de Prundul Rozelor sau Rosenanger, de la trandafirii sălbatici de aici, că în casa cu gang ce duce la Piața Sfatului florăresele țineau noaptea florile și că s-a propus revenirea la vechiul nume dar din respect pentru Enescu, sașii au renunțat!

Brașovul istoric are multe de arătat, trebuie timp, picioare bune și atenție să vezi și să reții cât mai multe. Pentru zonele pe unde am călcat peste păgânele urme ale junilor, ale lutheranilor, ale lui Coresi și multe alte locuri, vă povestesc în partea a doua a articolului.

---

VIZUALIZĂRI: 1867 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI