ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 09.12.2022
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 24.05.11
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
OCT-2022
DURATA: 1 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 11 MIN

Brașov - un tur pietonal

TIPĂREȘTE

În programul circuitului Povești din Țara Făgărașului pe care l-am făcut în această toamnă, Brașovul nu figura ca destinație turistică în sine, dar până a ajunge la Făgăraș, cu Cetatea Făgăraşului - cel mai important obiectiv al zilei, trecând prin Brașov, orașul de la poalele Tâmpei, puteam oare să nu oprim chiar și numai pentru un tur pietonal? M-am bucurat că primul popas cu adevărat turistic a fost făcut la Brașov - orașul în care nu mai fusesem de multă vreme și, în plus, pentru mine, orașul unor frumoase amintiri, Poiana Brașov și Hotel Bradul situat în poiană, la poalele Muntelui Postăvaru, marcând începutul vieții noastre de familie.

Autocarul ne-a lăsat în Livada Poștei, lângă Biblioteca Județeană "George Barițiu", un loc destul de aglomerat atunci, în zi de duminică (16 octombrie 2022). Circulația era restricționată, dirijată de mai mulți agenți de poliție, mulți localnici fiind adunați acolo pentru a admira mașinile de curse care soseau necontenit. Era în pregătire Raliul Brașovului.

Turul nostru pietonal a fost cât se poate de binevenit după cele câteva ore de amorțeală și de moțăială în autocar. Prima parte, în grup, urmându-ne ghidul și mai ascultându-i poveștile, a fost un avantaj mai ales pentru cei care nu mai fuseseră niciodată la Brașov. La sfârșit, cam o oră, a fost timp pentru plimbări individuale, mai relaxante, menite a ne fixa niște obiective pentru vizite ulterioare sau pentru a savura o cafea la numeroasele terase stradale care încă mai funcționau în Piața Sfatului și pe străduțele adiacente.

Așadar, să pornim spre Centrul Vechi!

La sensul giratoriu, pe lângă Universitatea "Transilvania" - Brașov și Hotel Aro Palace, ne încadrăm pe Str. Mureșenilor, la dreapta. Pe ambele părți ale străzii remarcăm clădiri vechi la parterul cărora sunt diverse firme și magazine, dar și Casa Mureșenilor situată pe partea dreaptă, o construcție care adăpostește un muzeu, înghesuită lângă o alta, frumoasă, roz, ceva mai înaltă. Nu avem timp pentru vizite la muzee, continuăm și în scurt timp ajungem în Piața Sfatului - locul în care s-a desfășurat ani de-a rândul Festivalul "Cerbul de Aur" de la Brașov. Atunci, în zi de duminică, dimineața, zona era liniștită, cu destul de puțini localnici aflați la promenadă. Am admirat și am fotografiat în tihnă Casa Sfatului, vechea primărie a oraşului, cel mai important monument laic al Brașovului, din 1950 Muzeu de istorie a orașului. Deținând un mare patrimoniu (159.255 piese), acoperind toate perioadele istorice, din preistorie până în perioada contemporană, acest muzeu trebuie neapărat vizitat.

În mijlocul Pieței Sfatului tronează Fântâna arteziană, iar de jur-împrejur sunt clădiri vechi, frumoase, precum și mai multe terase. Muzeul Civilizației Urbane, Librăria Arhidiecezana Brașov - o clădire care seamănă cu o biserică frumoasă, ca și Casa Mureșenilor de cealaltă parte a străzii, au fost alte obiective notate în minte pentru o vizită ulterioară.

Dacă vrem să aflăm mai multe despre familia Mureșenilor, cea care a dat României atâtea personalități de seamă, culturale şi politice (poetul și autorul imnului național "Deșteaptă-te, Române" - Andrei Mureșanu, publicistul și conducătorul Gazetei de Transilvania - Iacob Mureșianu, compozitorul Iacob Mureșianu Jr., pictorița Elena Mureșianu, sculptorul Traian Mureșianu), la o revenire în Brașov, trebuie să ne facem timp și pentru o vizită la Muzeul "Casa Mureșenilor" din Piața Sfatului, nr. 25.

Știam că în puținul timp pe care îl aveam la dispoziție nu puteam vizita nimic, totuși la Biserica Neagră - lăcașul de cult al comunității luterane din Brașov, mi-aș fi dorit o revenire. Nu mai fusesem acolo de ani buni. Din păcate, nu a fost posibil să o vizităm. Duminica, accesul turiștilor este permis doar după ora 12.00, iar noi, în drum spre alte destinații, la acea oră trebuia să fi părăsit deja orașul. Am reținut totuși că programul de vizite este variabil în principal ca ore de închidere, în anumite perioade ale anului. Acesta este: Duminică și Luni între orele 12.00-17.00 (18.00 sau 19.00), Marți - Sâmbătă între orele 10.00-18.00 (sau 19.00 în sezonul cald). Taxele de acces sunt: 15 lei/persoană - adulți, 10 lei/persoană - pensionari și studenți, 5 lei/persoană - elevi. Persoanele cu dizabilități și copiii mici beneficiază de gratuitate.

Dacă nu am vizitat Biserica Neagră în interior, i-am dat ocol fotografiindu-i zidurile masive, înnegrite de incendiul din 1689 (de aici și numele de Biserica Neagră). Veche de peste 500 de ani, Biserica Neagră - cel mai reprezentativ monument istoric al Brașovului, este cea mai mare biserică gotică din Transilvania și - conform unor specialiști - cel mai mare edificiu religios situat între Viena și Istanbul. Interiorul său adăpostește una dintre cele mai mari orgi din Europa și cea mai mare colecție de covoare vechi, provenite din Asia Mică. Cu atât de multe "cel mai" și "cea mai" care o caracterizează, cum să nu-ți dorești să vizitezi Biserica Neagră?

Lângă zidurile monumentalei biserici am admirat statuia lui Johannes Honterus - învățat umanist sas, reformator religios al sașilor din Transilvania, fondatorul gimnaziului săsesc din Brașov, actualul Colegiu Național "Johannes Honterus" aflat în curtea Bisericii Negre. Johannes Honterus (1498-1549) s-a născut și a încetat din viață la Brașov. Este înmormântat în Biserica Neagră.

Dar, să ne continuăm turul pietonal!

Prin Str. Hans Benkner, ajungem în Str. Poarta Șchei, dar nu aceasta era obiectivul nostru. Strada Sforii construită ca o scurtătură între străzile Poarta Șchei și Cerbului pentru a înlesni intervențiile pompierilor, menționată în documente încă din sec. XVII, se află pe locul trei în topul celor mai înguste străzi din Europa. Are o lungime de 80 m și o lățime variind între 1,11 și 1,35 m. Prin proiectul "Sfoara Brașovului" finanțat din bugetul municipiului Brașov în anul 2018, Strada Sforii a fost reinventată ca o galerie de artă stradală. Cei care trec pe acolo, pot admira picturile murale ale tinerilor artiști brașoveni, precum și - la ieșire, în Str. Cerbului - Statuia Sforii, ciungă, arâtând spre culoarul-monument istoric.

Ca o paranteză, aș vrea să adaug aici că și Bucureștiul se poate lăuda cu o stradă îngustă, atât de îngustă încât mulți nici nu o iau în seamă. Este vorba despre Str. Obolului, situată în sectorul 4 al capitalei, relativ aproape de Orășelul Copiilor, făcând legătura între Șos. Olteniței și Str. Mărțișor. Capătul dinspre Str. Mărțișor este atât de îngust încât mulți o consideră fundătură. Pe acolo se circulă doar pietonal. Nu știu dacă merită încadrată în vreun top al celor mai înguste străzi din România.

Revenind la plimbarea noastră pietonală prin centrul vechi al orașului Brașov, la ieșirea din Strada Sforii, pe Str. Cerbului, continuăm spre linia fortificaţiilor de sud-vest ale Cetăţii Braşovului. Zidurile nu se mai păstrează așa cum erau inițial. Ne îndreptăm și curând ajungem la Poarta Șchei. Construcția începută în 1817 și finalizată un an mai târziu, era necesară pentru fluidizarea circulaţiei între Cetatea Braşovului şi "Suburbiul de Sus". Poarta, în stil neoclasic, are forma unui arc de triumf. Construită din piatră și cărămidă, poarta are trei arcade, cea din mijloc, mai mare, fiind destinată circulației vehiculelor, iar celelalte două, amplasate de o parte și de alta, mai mici, destinate pietonilor. Lucrarea a fost finanţată de negustorii români din Brașov și realizată de meşterul zidar Joseph Jani. Deasupra arcadelor mici, atât pe partea interioară (spre centru), cât și pe partea exterioară (spre Șchei), sunt câteva inscripții latinești, parțial deteriorate.

Cetatea Brașovului a avut inițial patru porți: Poarta Ecaterinei, Poarta Vămii (sau Poarta Mănăstirii), Poarta Principală și Poarta Străzii Negre. Dintre acestea, doar Poarta Ecaterinei s-a păstrat până în zilele noastre. Am ajuns și noi la Poarta Ecaterinei, edificiu datând din anul 1559, înălțat din iniţiativa judelui primar Johannes Benkner. În prezent, pe partea exterioară a turnului poate fi observată stema orașului.

Timp de aproape trei secole, Poarta Ecaterina a fost singura poartă care asigura trecerea prin zidul dublu al cetății, venind dinspre Șchei. În sec. XVIII, comerțul în plină ascensiune a impus construirea și a altor porți. Sunt multe de povestit din istoria Cetății Brașovului. Nu e locul potrivit aici pentru a intra în detalii. Nici ghidul nostru nu ne-a dat prea multe detalii, lăsându-ne să descoperim singuri ceea ce ne interesează mai mult.

Admirăm de la distanță Colegiul Național "Andrei Șaguna" și intrăm în Parcul Gheorghe Dima din apropierea Porții Ecaterina, acolo unde s-a făcut și un popas la umbră de arbori falnici, înveșmântați în culorile toamnei. Aici ghidul a început a povesti câte ceva din istoria modernă a orașului, despre perioada de influență politică sovietică, perioadă în care s-a numit "Orașul Stalin"...

În perioada comunistă, Brașovul era unul dintre cele mai importante centre industriale ale țării. Cei mai vârstnici încă ne mai amintim de revolta muncitorească din 15 noiembrie 1987. Ea a adus orașului faima de focar de luptă împotriva regimului totalitar abolit prin revoluția din decembrie 1989, în urma căreia Brașovul a devenit "oraș-martir".

Remarcând statuile fraților gemeni Ioan I. Lapedatu și Alexandru I. Lapedatu, importante personalități românești, bustul lui Ciprian Porumbescu, cunoscutul compozitor român, pentru scurt timp profesor de muzică la Gimnaziul Românesc din Brașov (Colegiul Național "Andrei Șaguna" de astăzi), precum și Facultatea de Silvicultură și Exploatări Forestiere, curând am ieșit din parc.

Din Strada "După Ziduri" ni se semnalează Bastionul Fierarilor. Situat în colțul nord-vestic al Cetății Brașov, cunoscând de-a lungul timpului mai multe transformări datorate vicisitudinilor vremii, Turnul Fierarilor cu o istorie datând din 1521, a servit inițial scopurilor militare. A fost transformat apoi în depozit de cereale, iar din 1923 adăpostește Arhivele Brașovului găzduite până atunci de Casa Sfatului.

În depărtare, ni se semnalează Turnul Negru. Construcția datând din sec. XV avea rol de observație și apărare. Lovit de fulger, turnul a fost incendiat, iar zidurile înnegrite de fum au fost motivul pentru care a fost denumit Turnul Negru. Remarcăm acoperișul de sticlă, desigur, un adaos mai nou.

Lăsăm în dreapta Turnul Măcelarilor, apoi Turnul Alb și el văzut tot în depărtare. Turnul Alb, cu rol de apărare, prevăzut cu metereze și guri de tragere, era întreținut de breslele cositorarilor și arămarilor. Pentru că nu avem timp să ajungem la niciunul dintre aceste turnuri, mai înscriem ceva pe lista noastră de opțiuni viitoare și continuăm spre Parcarea "După Ziduri" Livada Poștei. Ne apropiem încet-încet de locul din care am plecat, încheindu-ne astfel turul pietonal, în grup.

Am petrecut timpul alocat plimbării pietonale individuale tot în Piața Sfatului, loc de acum cunoscut nouă, tuturor. Împreună cu prietena mea de călătorie am admirat din nou construcțiile istorice și ne-am aventurat pe Strada Republicii - stradă pietonală în zona comercială a centrului istoric. Numită și Strada Porții pentru că la capătul ei se afla una dintre cele mai vechi porți ale cetății - Poarta Principală, în evul mediu strada era cunoscută drept Ulița Căldărarilor, acolo fiind grupați membri ai breslei căldărarilor.

Important vad comercial al Brașovului medieval, strada a păstrat ceva din aspectul de atunci. Pietonală, cu terase amenajate direct pe caldarâm, mărginită de construcții cu fațade frumoase... Ca turist, este o plăcere să te plimbi pe acolo. La una din terasele care începeau deja să se aglomereze, am poposit și noi pentru a sorbi, grăbit, câte o cafea.

În cele din urmă, pe același drum, am revenit în Bulevardul Eroilor, nu departe de parcul central - Parcul Nicolae Titulescu. Vis-à-vis de locul regrupării, admirăm Fântâna din Parcul Rudolf și chiar traversăm pentru a o studia mai bine. Alături se află Cercul Militar Brașov, o construcție monument istoric înălțată în perioada 1936-1946, numită pe atunci Cercul Ofițerilor.

Ulterior am aflat că după construirea Cercului Militar Brașov, prin anii 1940, acest mic parc a dispărut și odată cu el și frumoasa fântână care a fost furată bucată cu bucată.

Fântâna, datând din 1885, cea mai veche de acest fel din Brașov, a fost amplasată la început în fața Gimnaziului Românesc din Brașov (actualmente Colegiul Național "Andrei Saguna"), iar în 1910 a fost mutată în Parcul Rudolf. Ceea ce vedem astăzi este o reproducere realizată în bronz după o fotografie din 1903.

Cam acesta a fost turul nostru pietonal în orașul de la poalele Tâmpei. Ne-a plăcut, în special mie ca fiind orașul unor frumoase aduceri aminte, dar și prietenei mele care, de atunci, mă tot întreabă când mergem la Brașov, doar noi două, pentru a-l vizita pe îndelete, punctând toate obiectivele care au fost doar bifate cu ocazia turului pietonal, în grup.


[fb]
---
Trimis de iulianic in 09.12.22 06:17:21
Validat / Publicat: 09.12.22 08:14:17
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BRAȘOV.

VIZUALIZĂRI: 1878 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

7 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P24 Brașov - Poarta Ecaterinei.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 21800 PMA (din 22 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

7 ecouri scrise, până acum

webmasterPHONE
[09.12.22 08:25:00]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

liviu49
[09.12.22 08:29:32]
»

Start vot! Sper ca @mishu nu se supara pe mine.

Chiar mi-era dor de o plimbare prin centrul Brasovului! Anul trecut in drum spre Praid si de acolo in Maramures, am ocolit Brasovul, pe centura. Ma bucur sa constat ca nu si-a pierdut din frumusetea pe care am admirat-o mereu la Brasov. Pacat ca nu ati putut vizita, sau macar vedea si Biserica Sf. Nicolae, prima scoala romaneasca sau mormantul lui Nicolae Titulescu. Oricum ati realizat un veritabil tur de forta vizitand atatea in centrul istoric al Brasovului.

Numai bine si calatorii placute!

iulianicAUTOR REVIEW
[09.12.22 09:07:22]
»

@liviu49: Mulțumesc pentru urări și pentru aprecieri.

... ati realizat un veritabil tur de forta vizitand atatea in centrul istoric al Brasovului.

N-aș zice chiar că am vizitat. Mai degrabă am trecut pe lângă obiective făcând scurte popasuri pentru poze și pentru a asculta ceea ce ne spunea ghidul. Mi-am conturat însă o listă de obiective turistice pe care vreau să le vizitez în viitor, în momente mai liniștite. Biserica Sf. Nicolae, prima școală românească și mormântul lui Nicolae Titulescu fac parte dintre acestea.

Așteptăm zile cu temperaturi mai potrivite plimbărilor lungi și ne vom întoarce la Brașov.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
ANILUPHONE
[09.12.22 10:18:37]
»

Constat că mai am multe de văzut/vizitat în Brașov, chiar dacă periodic am stat în oraș în ultimul an (soțul lucrează în Brașov iar eu profit)... chiar eram acolo când ați făcut acest tur pietonal... Am doar o singură completare de făcut legată de Librăria Arhidiecezana, care arată ca o biserică... intrând pe acea ușă/poartă veți ajunge într-o mică curte interioară a Bisericii ortodoxe cu hramul Sf. Gheorghe (sper să nu greșesc). Am descoperit-o pe 1 ianuarie anul acesta... era dimineața anului nou... (obișnuiesc să merg la biserică de anul nou acolo unde mă gasește...) Culmea este că eu o vedeam ca pe interfata bisericii nicidecum ca o librărie... data viitoare voi intra sigur să văd ce și cum...

Felicitări pentru plimbare!

Articolul chiar este un Minighid al orașului și folositor pentru cei ce vor să se plimbe prin centrul vechi al Brașovului!

Toate cele bune!

Michi
[09.12.22 15:47:25]
»

@iulianic: Ar trebui să fiu complexată că am fost de atâtea ori la Braşov şi nu am văzut/ aflat/ ştiut nici un sfert din câte ai văzut şi scris tu. Nu pun la socoteală vizitele făcute până în 2010 an după care intrând în AFA am învăţat să sistematizez, să triez, să fotografiez. Practic am făcut o şcoală, cam târzior dar am făcut-o. Acum ca să fiu sinceră nu sunt complexată deloc pentru că stând în fotoliu, citind impecabilul tău review şi pozele foarte frumoase, combin ce am văzut cu ochii mei cu ce ai scris şi apare cunoaşterea.

iulianicAUTOR REVIEW
[09.12.22 18:48:32]
»

@ANILU:

Articolul chiar este un Minighid al orașului și folositor pentru cei ce vor să se plimbe prin centrul vechi al Brașovului!

Nu știu dacă articolul meu este un bun minighid al orașului, dar eu, când voi reveni la Brașov, pe cont propriu, tot calea aceasta o voi urma. Bineînțeles, mai adăugând și altele pentru că timpul nu va mai fi doar de câteva ore.

Cât despre Librăria Arhidiecezana... și eu simt nevoia unor clarificări. Atunci când am trecut pe acolo, am crezut că este o biserică. Mai târziu mi s-a spus că este o librărie. Pentru că nu am avut timp atunci de cercetări amănunțițe, problema rămâne pentru mine ca una care urmează a fi rezolvată.

Mulțumesc pentru ecou și pentru aprecieri!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
iulianicAUTOR REVIEW
[09.12.22 18:59:15]
»

@Michi: Ori de câte ori mergem într-un oraș important, cu o istorie veche în spate, mai descoperim câte ceva ce încă nu am văzut, ce încă nu am vizitat. Este normal să fie așa, mai ales în situațiile în care timpul parcă nu este de partea noastră. Mereu suntem grabiți, mereu suntem cu ochii pe ceas... Când ești într-un grup organizat, cu program strict, stabilit pe ore... cu atât mai mult.

Nu pot spune că la Brașov, de astă dată, am vizitat ceva. De văzut, da, am văzut atâtea încât am devenit nerăbdătoare să mă întorc. Prietena mea deja mă întreabă când mergem la Brașov, dar eu parcă aș aștepta o vreme mai caldă.

Mulțumesc pentru ecou și pentru aprecieri!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ANILU, iulianic, liviu49, Michi
Alte impresii din această RUBRICĂLa pas prin Brașov:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.074582099914551 sec
    ecranul dvs: 1 x 1