Am dormit la conac în Ioanina!

TIPĂREȘTE

Odată aleasă Ioanina ca popas pe drumul nostru de întoarcere din vacanță, mai rămânea doar de găsit un loc decent de înnoptat. Iar asta chiar nu mai e o problemă, de când s-au inventat booking și alte asemenea lui! Îmi plăcuse dormitoria Elvirei de cu un an înainte, dar nu aveau camere libere. Dealtfel, pentru o noapte nu prea conta; puteam să nu fim chiar „în miezul acțiunii”, nici prețul nu era prea important, tot ce ne interesa era să avem baie proprie și loc de parcare pentru mașina noastră.

De când am făcut primele rezervări pentru această excursie (cu muuulte luni înainte), am ales Kastro Guesthouse și asta a rămas, nu m-am mai sucit după aia, atât de bine arăta în pozele de pe booking! Și, în plus, era situat între zidurile cetății, aproape de majoritatea obiectivelor turistice!

Aveau disponibile mai multe tipuri de camere (buget, standard și standard superioară, cu sau fără mic dejun, duble și triple), desigur că prețurile erau diferite și ne-am hotărât până la urmă la o dublă buget cu mic dejun inclus, pe care am antamat-o pentru 69 euro.

Contrar obiceiului nostru, ne-am adunat de pe drumuri la o oră (prea) rezonabilă, adică pe la vreo 5 jumate-6 după-amiaza.

Am intrat în Ioanina și am mers tot înainte câțiva km buni, în direcția lacului, până am observat zidurile cenușii ale vechii cetăți pe partea stângă. Ne-am învârtit un pic prin zonă, pentru că părea că intrarea în cetate cu mașina este interzisă, dar până la urmă, apropiindu-ne mai bine de „poarta” nordică, am remarcat celebra inscripție „cu excepția riveranilor”. Mda. Păi dacă ne cazăm în cetate, înseamnă că suntem riverani, ce Dumnezeu?! Helga (GPS-a noastră) era ușor confuză și ea, așa că am parcat sub niște copaci, alături de alte 2-3 mașini și am pornit la pas să ne căutăm ghesthausu'.

Str. Paleologou nr. 57 scria pe booking și tot Helga, după ce s-a scuturat puțin, a fost cea care ne-a condus până acolo. Iat-o! O clădire crem cu două niveluri, cu brâu de piatră, înconjurată de un gard înalt tot de piatră...

Am pătruns în curtea pavată cu plăci mari de piatră șlefuită, am admirat din mers cele 2-3 locuri de relaxare care ne erau atât de familiare (la cât tot vizionasem pozele de pe booking!), dar și zecile de flori de toate culorile. Înăuntru, dincolo de micul birou alb, eram așteptați de un tânăr care ne-a întâmpinat cu zâmbetul pe buze și care s-a prezentat a fi chiar proprietarul pensiunii. S-a minunat că n-a auzit zgomot de motor și i-am explicat că n-am știut exact cum să ajungem și am lăsat mașina ceva mai încolo. „Cum, dar v-am trimis un mail cu o schemă, cum să ajungeți! Nu l-ați primit?! ” „L-om fi primit, dar la ce rețea de internet au băieții ăia din Corfu... ”

N-a fost bai, tânărul i-a explicat pe hartă lui Tati pe unde s-o ia (străduțele din cetate sunt destul de înguste și multe au sensuri unice de circulație) și i-a înmânat un cartonaș pe care trebuia să-l păstrăm tot timpul șederii noastre în Ioanina pus pe parbriz ca să nu riscăm să luăm amendă. Avea să parcheze apoi pe trotuar, chiar în fața casei, alături de mașina proprietarului și de alte autoturisme. În timp ce Tati s-a dus după mașină, eu am rămas să iau în primire camera pe care o rezervasem.

Aceasta se afla chiar la parter, în dreapta recepției și arăta chiar mai bine decât în pozele de pe booking. Tânăra noastră gazdă mi-a spus însă că cineva a anulat în ultimul moment și mai are disponibilă o cameră la etaj, mai mare și mai luminoasă ca asta, pentru numai 10 euro în plus; aș vrea să o văd? Păi de ce nu?!

Camera de la etaj era, cu adevărat, mult mai mare și mai luminoasă ca prima și am compilat repede: fie, unde merge mia, mai merge și suta! Ce mai sunt 10 euro în ziua de azi?! :) Și am rămas în camera de la etaj. (Tati avea să fie foarte încântat de schimbare; pe bune!)

Paranteză: După multă vreme, amintindu-mi faza, am făcut o simulare pe booking și am constatat că tipul chiar ne făcuse o reducere de preț, camera tip standard superior pe care ne-a oferit-o era de fapt cu 20 de euro mai scumpă decât cea rezervată de noi.

Până a venit Tati, am avut vreme să inspectez cu simț de răspundere teritoriul și să-l fotografiez așijderea. Evident, orice cercetare de acest fel începe cu piesa de rezistență, patul. În cazul nostru, un pat matrimonial, cu cadru metalic vopsit în alb, acoperit cu o saltea ce avea să se dovedească foarte odihnitoare, cu lenjerie albă de bumbac și cu un pled subțire, de culoarea nisipului. Câte 2 perne de fiecare, de dimensiuni diferite, precum și 4 prosoape rulate, 2 mai mari și 2 mai mici, completau decorul.

De-o parte și de alta a patului era câte o noptieră, una mai mică înspre fereastră și alta mai mărișoară în cealaltă parte. Pe fiecare din ele se afla câte o veioză cu abajur, în plus pe cea mică o cutie cu șervețele, iar pe cealaltă, telefonul fix, telecomanda TV-ului și câteva obiecte de decor, printre care două suporturi zvelte de lumânări. Decorațiunile aceastea erau colorate în mare parte în turcoaz deschis, nuanță ce contrasta plăcut și liniștitor cu albul patinat al mobilierului. Lângă noptiera mare am găsit și un scaun cu spătar (din același film), precum și suportul de bagaje și un coș de gunoi. Deasupra, o oglindă cu ramă vintage.

Zona opusă patului era împărțită în două: chiar lângă intrare baia, iar alături o zonă de relaxare, mobilată cu o canapea cu pernuțe, căptușită cu un material textil de aceeași culoare, turcoaz deschis. În fața canapelei, fixat în perete la o distanță optimă, ecranul plat al TV-ului (pe care noi n-am prea avut timp să-l deschidem).

V-am spus că încăperea era spațioasă și ca să înțelegeți mai bine aspectul, trebuie să menționez că rămânea un culoar de trecere apreciabil între zona de dormit și cea de relaxare, dealtfel nu era nevoie să te strecori pe niciunde ai fi avut treabă. Întreaga suprafață a camerei era acoperită cu parchet laminat de culoare deschisă, foarte curat și bine întreținut. 3 ferestre permiteau din plin luminii solare să pătrundă în încăpere, asta când frumoasele transperante înflorate erau ridicate. Mi-au plăcut mult acestea, erau „pata de culoare” care înveselea restul decorului, colorat în nuanțe neutre, șterse. Mi-a plăcut și contrastul pe care îl făceau cu tâmplăria maro-închis a ferestrelor. În puținul timp în care am locuit în camera asta frumoasă, am stat pur și simplu pe canapea și m-am uitat nu la televizor, ci la ferestrele acoperite pe interior cu transperantele acelea minunate, iar pe exterior cu gratii din fier forjat, dispuse și acestea într-un desen complicat!

În colțul dintre ușa de la intrarea în cameră și cea a băii mai erau două piese importante: răcitorul și dulapul. Răcitorul era micuț, dar perfect funcțional, iar în el am găsit un pet mic de apă (ne-a fost de mare ajutor a doua zi, când ne-am întors din vizitele noastre prin împrejurimi) și vreo 3-4 cu diverse sucuri. Pe el se aflau mai multe chestii: un fiebător electric, 2 farfurioare cu 2 ceșcuțe, 2 pahare, un recipient cu plicuri de nes, zahăr și cutiuțe de lapte condensat, precum și lista cu prețurile articolelor din minibar, precum și ale celor ce puteau fi solicitate de la barul pensiunii (în general băuturi, dar și vreo 2 variante de sendvișuri).

Prețurile mi s-au părut absolut rezonabile pentru cele 4 stele atribuite hotelașului, de exemplu apa la 0,5 l am plătit-o cu 50 de cenți. Dulapul în două uși era compartimentat inteligent, cu sertare, rafturi și zonă pentru agățat hainele (cu destule umerașe). Înăuntru am găsit și seif, dar nu l-am folosit. Deasupra dulapului, mai era un compartiment de depozitate, pe care nu l-am deschis.

Baia mi s-a părut destul de spațioasă și ea, iar designul era fără cusur. Gresie și faianță de culoarea nisipului, obiecte sanitare noi și perfect funcționale: chiuvetă cu „aripi” laterale, oglindă imensă, vas de toaletă, coș de gunoi de inox cu pedală și capac, uscător de păr, cabină de duș care se închidea perfect. Dozatoare cu săpun lichid lângă chiuvetă și la duș. Păhărel pentru periuțele de dinți fixat în perete. Nici consumabilele nu erau neglijate: prosop de pus pe jos după duș, hârtie igienică (plus rezervă), flaconașe cu șampon, balsam și lapte de corp, precum și câte o cutiuță ce conținea câte o cască de baie. Pe scurt, calitate și răsfăț.

La o a doua privire, am găsit pe una din noptiere și o foaie format A4, plastifiată, pe care erau câteva informații interesante și utile (scrise pe o parte în limba greacă, pe cealaltă în engleză). Am aflat astfel că pensiunea datează din 1998, dar clădirea ce o adăpostește, un vechi conac aflat pe lista Monumentelor Bizantine și Postbizantine, a împlinit venerabila vârstă de... 2 secole! Între mai 2011 și martie 2015, toate spațiile de cazare și anexele (recepția, holurile, sala de mese) au fost renovate și redecorate, fiind aduse la aspectul actual. Kastro conține 7 camere, fiecare decorată diferit, 3 duble la parter și alte 3 la etaj, precum și o triplă. Sigur, urmau informații precum numere de telefon, parole de wi-fi (a propos: care a funcționat brici; în sfârșit! eram deja în sevraj, după experiența din Corfu!), când se servește micul dejun, când se face check-out, chestii de-astea...

Am avut timp până s-a întors Tati să admir și splendidul decor al spațiului comun de la etaj, pe care îl știam de asemenea din pozele de pe booking. Pe scurt, mobilă de epocă, covoare persane, șemineu, candelabre bogate agățate de un plafon casetat... Totul emanând luxul și bunul gust al unei epoci îndepărtate... Foarte frumos, o să vedeți în poze!

... După o scurtă refreșuire, am coborât cu Tati la recepție, unde tânăra noastră gazdă ne aștepta să ne dea recomandări despre obiective turistice și cele mai bune mâncătorii, pe care ni le-a însemnat pe hartă. Ne-a mai spus că, din motive de siguranță, incinta pensiunii se încuie după ora 22 și ne-a indicat cea de-a doua cheie dintre cele pe care le primiserăm, rugându-ne ca, după ce intrăm, să nu uităm să încuiem la loc. Ne-a înmânat cartea lui de vizită, încurajându-ne să-l sunăm dacă mai avem nelămuriri și ne-a urat plimbare plăcută.

Chiar am ales unul din restaurantele indicate de el, în exteriorul cetății, dar nu prea departe și am fost foarte mulțumiți. Ne-am mai plimbat un pic pe malul lacului, am savurat o bere rece la una dintre terasele tradiționale, am avut parte de un apus de soare minunat, apoi, obosiți fiind, ne-am retras.

Micul dejun se servește între orele 8 și 10:30 într-un spațiu destinat, la parter, în stânga recepției. Decorul este simplu și elegant în același timp: pereți de piatră, pardoseala acoperită cu o gresie interesantă, ce închipuia un model cu cercuri și flori în tonuri de gri, mese și scaune simple, de lemn, fețe de masă cenușii-albăstrii, asortate cu alte elemente de decor, precum pernuțele cadrilate de la capetele banchetei dispuse pe toată lungimea încăperii. Pe o mică tejghea erau disponibile recipiente transparente în care se zăreau diferite tipuri de cereale. Dar acestea cred că erau singurele la discreție, în rest micul dejun se servește în varianta „fix”, de către o tânără plus o tanti mai în vârstă (pe care am văzut-o ulterior la recepție, în locul tânărului de cu o zi înainte, am bănuit că or fi ceva rude, poate era chiar mama lui).

Pe scurt, am primit cafea, suc de portocale (din cutie; mie nu-mi place), ouă fierte, câte 2 senvișuri cu pâine prăjită, șuncă și brânză, iaurt (excelent) și ceva prăjiturele cam uscate. Una peste alta, un bun început de zi de hoinăreală!

Ne-am mișcat cu talent și am reușit să vizităm cam tot ce era interesant prin cetate, iar la ora 12 ne-am întors să predăm camera. Am calculat că am avea timp și de o plimbare mică până pe insulița de pe lac, dar ce să facem cu mașina?! Una din variante era s-o rugăm pe doamna de la recepție să ne mai lase cartonașul din parbriz vreo 2 ore, alta să căutăm o parcare cu plată prin împrejurimi (de fapt, ochisem una). Doamna a fost însă amabilă și ne-a lăsat cartonașul, chiar a zis să nu ne grăbim la întoarcere. Am apreciat mult gestul, nu neapărat pentru că ne-a scutit de câțiva euro, ci pentru că ne-a permis să câștigăm timp. Când i-am predat permisul de parcare, i-am dăruit cu drag un mic album cu fotografii din România, așa cum procedaserăm și cu celelalte gazde ale noastre de până acum.

În consecință, da, sigur, recomand cu toată gura cazarea la Kastro Guesthouse! Chiar dacă dai un ban, cred că am dovedit că stai în față! E poziționat perfect, aproape de obiectivele turistice, de lac, de o multitudine de terase și restaurante bune. E curat și liniștit, întreținut de oameni amabili. Ca să nu mai zic - lucrul cel mai important pentru mine - că spune o poveste!

---

VIZUALIZĂRI: 1515 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI