GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Jerusalem Hotel(încă) NECLASIFICATĂ / MENIU
Jerusalem Hotel din Ierusalim, o cazare bună dar cu semne de întrebare
Primul popas din excursia făcută iarna aceasta în Israel a fost în oraşul Ierusalim, vezi impresii, oraș situat pe un platou în Munţii Iudeei, în apropierea a trei mări, Marea Moartă, Marea Mediterană şi Marea Roşie.
Ierusalim sau Jerusalem
Aşa este denumit de noi, românii şi de comunitatea internaţională unul dintre cele mai vechi oraşe din lume, oraş sfânt pentru trei mari religii, creştinismul, iudaismul şi islamul.
Are o istorie zbuciumată, a fost distrus de două ori, asediat, atacat, cucerit şi recucerit de zeci de ori şi nu cred că este un alt oraş mai controversat ca el. Capitală a două state, Palestina şi Israel, administrat teoretic de ONU, practic nu, căci deciziile comunității internaționale nu au fost niciodată acceptate, Ierusalimul nu are nici astăzi un statut clar şi se pare că pe zi ce trece devine tot mai controversat, mai neclar.
Cel mai important obiectiv turistic este “Oraşul Vechi”, ce se întinde pe aproape 1 kilometru pătrat, împărţit în patru cartiere, înconjurat de ziduri cu 7 porţi de acces deschise şi “Poarta de Aur” închisă. În anul 1981 Oraşul Vechi şi Zidurile lui au devenit Patrimoniu Mondial UNESCO, dar este trecut şi pe Lista Patrimoniului Mondial în Pericol.
De la Staţia Poarta Damasc la Hotelul Jerusalem
Hotelul se află la circa 300 de metri de Staţia Poarta Damasc a metroului ușor. Coborând din metrou se merge înainte, paralel cu linia metroului până la prima intersectie, o intersecţie mare, cam 100 de metri, prima stradă la dreapta fiind Strada Antara Ben Shadad pe care la numărul 15 se află Hotelul Jerusalem, 4 – 5 minute de mers lejer pe jos.
Am găsit strada, dar la numărul 4, cum scrie pe Booking, era o casă particulară, nu un hotel. Alte căutări, strada era cam pustie, şi cineva ne-a arătat numărul 15 şi hotelul. Firma era acoperită de un pom aşa că nici ştiind că hotelul este acolo nu o prea vedeam. Mai ușor de localizat, hotelul este vizavi de o stație terminală de autobuze.
Alte date de contact, +972 2 628 3282 telefon şi jrshotel.com site-ul hotelului, coordonatele GPS fiind 31°47,052 N, respectiv 35°13,712 E.
Hotelul Jerusalem
Hotelul este amenajat într-un elegant conac arab construit în secolul 19, în interior cu ferestre arcuite, cu tavane înalte, cu pavaj din piatră rece şi pereți groși de piatră cremoasă de Ierusalim, acoperiţi cu tencuială arabă tradițională, un exemplu de autentică arhitectură arabă a acelui secol. Are mobilier în stil arab şi este decorat cu antichități orientale. Administrat de peste 50 de ani de o familie care a menţinut ospitalitatea şi prietenia tradiţională, ambianţa confortabilă şi autentică din Ierusalim, Jerusalem este astăzi un hotel de 3*.
Deosebite sunt gradina terasă, concepută ca un sat palestinian cu un chioşc din viţă de vie, şi micul restaurant amenajat într-o pivniţă cu tavan încrucişat, veche de 300 de ani, unde se serveşte şi micul dejun. Acum grădina terasă era acoperită cu folie transparentă pentru a putea fi utilizată.
De ce semne de întrebare??
Cum am mai spus şi cu alte ocazii prefer excursiile organizate de mine: achiziţionez biletele de avion, schiţez programul excursiei, fac rezervările la hoteluri, fac documentarea, plec în excursie, revin în ţară, îmi povestesc impresiile, mai multe sau mai puţine, pe AFA…
Aşa am demarat şi excursia din Israel, aşa s-a şi derulat până înainte cu câteva zile de plecare, când am primit un e-mail de la Booking în care se spunea că în perioada în care urma să fiu acolo hotelul este în renovare şi că este posibil să fie ceva disconfort. Rezervarea făcută de mine era fără rambursarea banilor în caz de anulare, acesta fiind tipul de rezervare pe care îl prefer. Am sunat la Booking, mi-a răspuns robotul că nu este disponibil un operator de limbă română şi că mă transferă la unul de engleză. M-au transferat de mai multe ori, la ore normale sau anormale, târzii în noapte, dar nu mi-a răspuns nimeni. Am trimis un e-mail la booking în care rugam să mi se spună cum pot renunţa la rezervare şi să mi se ramburseze plata, dar nici până azi nu am primit răspuns.
Aici apar semnele de întrebare!
Oare managementul hotelului a decis începerea renovărilor cu câteva zile înainte?? După cum arătau lucrările demarate cred că nu. A fost anunţat Booking aşa târziu sau Booking nu m-a anunţat pe mine în timp util??
După experienţa avută cu Booking la cazarea din Petra, vezi impresii, nu ştiu ce să mai cred, mai ales că personalul hotelului a făcut eforturi pentru a ne asigura condiţii cât mai bune. În prima seară i-am rugat să ne asigure micul dejun la ora 7 în loc de 7:30 şi a doua zi la ora solicitată micul dejun ne aştepta, şi aştepta şi pe ceilalţi turişti, în zilele următoare am mers înainte de ora 7:30 dar micul dejun nu era încă aranjat; nefiind suficient de cald în cameră ne-au dat radiatorul electric de la recepţie care a asigurat temperatura necesară; lucrările de renovare începeau la ora 9; ne-au depozitat bagajele după chek-out până la revenirea noastră din oraş...
Dar să revenim…
Am fost întâmpinaţi de un domn, vorbitor de limba engleza, care ne-a urat “welcome”, ne pregătise documentele de cazare, plata deja o făcusem cu cardul, ne-a invitat la restaurant pentru o băutură din partea casei, am mulţumit dar am refuzat-o şi am mers în cameră, fiind obosiţi, dar mai ales ştiind că ziua următoare avea să fie una plină.
Amplasarea hotelului
Hotelul l-am ales de pe Booking, unde este listat din noiembrie 2012 şi apreciat cu nota 8,3 din 360 de comentarii. Alegerea a fost influenţată şi de Certificatul de Ecelenţă acordat de Tripadvisor în anul 2016, dar, mai ales, de apropierea lui de zona turistică, de metroul şi staţiile de autobuze din zona arabă, fiind Shabbatul, în zona evreiască nu circulau mijloacele de transport în comun.
Hotelul este bine poziționat, în apropierea Stațiilor de Autobuze Sultan Sulliman Terminal şi HaNevi’im Terminal, câteva minute de mers pe jos, aproape și de Poarta Damasc și la circa 1 kilometru de Biserica Sfântului Mormânt. În zonă erau magazine, tarabe cu fructe și cu alte produse.
Facilitățile hotelului
Hotelul nu are parcare proprie, în apropiere este o parcare publică ce poate fi folosită gratuit. Se asigură contra cost transferul la și de la aeroport, închirieri auto şi se organizează excursii, tip sau individuale.
Hotelul are parter, unde se află recepția, zona de relaxare şi 5 camere şi 2 etaje cu încă 9 camere, care sunt Camere single cu un pat dublu, Camere twin mică cu două paturi de o persoană, Camere duble standard cu un pat dublu sau două paturi de o persoană, Camere de familie cu două paturi duble și Camere triple standard cu două paturi duble mari. Nu se introduc paturi suplimentare în camere, dar la solicitare se asigură gratis doar un pătuţ pentru un copil de până la 2 ani. Paturile suplimentare nu sunt necesare pentru că majoritatea camerelor au paturi duble suficient de mari pentru două persoane.
Atenție! Așa era oferta hotelului scrisă pe Booking, acum nu mai este valabilă, deși ei nu precizează pentru că am urcat la etaj și aici era totul dat jos, un șantier veritabil!? Mă întreb cum poate să fie gata totul la sfârșit de martie cum ne anunțase pe noi că se termină lucrările!? Sigur este că doar parterul este folosit pentru cazare, cele cinci camere.
Se acceptă şi cardurile europene dar se poate plăti și în dolari sau euro, se efectuează schimb valutar. Plata în avans, politica de anulare a rezervării depinde de tipul camerei şi se stabileşte odată cu rezervarea camerei.
Personalul de la recepţie, ca şi cel de la restaurant, vorbeşte limba engleză, este amabil, politicos şi profesionist. Ne-a oferit cu plăcere orice informaţie solicitată.
Check-in se face la sosire, accesul în cameră se face după orele 14:00, check-out se face cel târziu la ora 12:00 dar depozitează bagajele celor care vor să meargă în oraș. Noi le-am depozitat în ultima zi, când plecam spre Haifa, următoarea noastră destinaţie.
Camera
”Am Fost Acolo” în februarie 2018, trei nopţi, costul fiind de 102 euro pe noapte, cu mic dejun inclus. Am avut rezervată o cameră de familie, cu două paturi, cu o suprafaţă de 24 metri pătraţi, doar camera şi înaltă de peste 3,5 metri, cu aer condiţionat folosit pentru încălzire și Wi Fi inclus în tariful de cazare. Mă gândeam că vara mărimea camerei este benefică pentru clima călduroasă din Ierusalim, acum iarna este mai complicat....
Camera este dotată cu un birou cu mapă pentru corespondență, cu telefon, televizor cu mai multe canale israeliene, engleze şi ruse. Aerul condiţionat şi Wi-Fi-ul au funcţionat bine. În Israel apa este potabilă.
Mobilierul de culoare închisă, pereţii din piatră acoperiţi cu tencuială de culoare alb-gălbuie, dar mai ales draperiile, cuverturile şi tablourile în culori vii creează acea atmosferă arabă, plăcută, odihnitoare, deconectantă aşa cum întâlnisem şi la alte cazări mai ales în Iran, iar înălţimea camerei desăvârşea această atmosferă.
Paturile aveau saltele şi perne foarte bune, lenjeria de pat, prosoapele de baie ne așteptau.
Baia cu cabină pentru duș, mare dar nu de înălţimea camerei, are toate dotările necesare, articole de igienă, săpun, șampon, uscător de păr şi chiar o mică instalaţie de aer condiţionat pe care am folosit-o pentru încălzire. Inslalaţiile au funcţionat foarte bine chiar dacă se efectuau lucrări de renovare în hotel, mai puţin cea de încălzire.
Singurul inconvenient produs de renovările ce aveau loc a fost că a doua seară când am venit de la plimbare era destul de rece în cameră. Am pornit aerul condiţionat dar trebuia aşteptat mai mult timp până să se încălzească aşa că am vorbit la recepţie de unde am primit un radiator electric care a rezolvat neajunsul.
Micul dejun
Acesta a fost inclus în preț, este de tip bufet și se servește între orele 7:30 și 9:30, având specific israelian cu ușoare influențe europene. Are un bar, pentru sucuri, iar ceaiul și cafeaua cu tot ce este necesar, lapte, zahăr, etc... sunt aduse de personalul restaurantului. Mâncarea oferită a fost diversificată şi în cantități suficiente: unt, brânză, diferite gemuri, miere, roșii, castraveți, ouă fierte și omletă, diferite salamuri, compot, iaurt, fructe, curmale foarte dulci și pâine specifică.
Hotelul se adresează în special turiștilor interesați de vizite, istorie și cultură, care vor să se odihnească și să relaxeze după plimbările prin oraș şi se recomandă prin poziția lui aproape de obiective turistice importante, prin liniștea, confortul și curățenia pe care le oferă, prin costurile rezonabile pentru Ierusalim pe care le practică.
Trimis de mprofeanu in 22.02.18 11:01:57
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ORIENTUL MIJLOCIU.
9 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mprofeanu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 31.78415300 N, 35.22858700 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
9 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)===
Mutat în rubrica "Jerusalem Hotel, IERUSALIM" (nou-creată pe sait)
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@mprofeanu: Apreciez acest loc de cazare, arată „cool”, atât de tradițional. Îmi plac pereții de piatră, decorațiunile de pe hol, mobilierul din cameră, textilele... Observ că ați fost în asentimentul meu și ați dat note bune acestul loc de cazare în stil arab. Prețul bun, condițiile ok și poziționarea în apropierea obiectivelor din Ierusalim îl recomandă drept o alegere potrivită. Mulțumim pentru prezentare.
@webmaster45: Este OK!
@tata123: Așa este, cu precizarea chiar dacă mă repet, doar parterul este folosit. Și la parter se încerca să se păstreze frumusețea interiorului dar se cunoștea totuși că sus este un șantier. Terasa era și ea protejată cu folie, nu își arăta pe întreg adevărata sa frumusețe. Când va fi complet recondiționat cred că va avea alte prețuri la cazare.
Mulțumesc și eu frumos pentru ecou!
@mprofeanu: Un hotel foarte primitor, bine dotat, cu mic dejun îndestulător! Îmi place tare mult mobilierul în stil arab, culoarea zidurilor, pavimentul, totul.
Această îmbinare de „vechi” tradițional arab și „nou”, te fac să te simți bine (mă refer la confortul băii, cu produsele de la Marea Moartă - f. bune - și căldura ambientală a camerei).
Cred că Booking-ul a întârziat să vă anunțe, sau, -cine știe?!? - chiar hotelul a amenajat pe ultima sută de metri spațiul de la parter. Indiferent cum a fost, e bine că v-a plăcut și că v-ați simțit bine!
Felicitări! Am citit cu interes și am votat cu drag!
@doinafil: Ai dreptate hotelul este primitor și familia care îl administrează a încercat să-i mențină specificul arab de conac vechi. Pentru confort au introdus elemente moderne, cerințe ale zilelor noastre.
Despre Booking nu știu ce să spun, important a fost că totul s-a terminat cu bine....
Mulțumesc frumos pentru ecou!
@mprofeanu: Totul e bine cand se sfarseste cu bine! Felicitari, votat cu mare drag.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)