Hotel Inn Rossio, cazare ultracentrală în Lisabona

TIPĂREȘTE

Anul trecut în octombrie, am avut bucuria să ajungem din nou la Lisabona, experienţă la care au contribuit doi factori propice. Primul l-a constituit dorinţa soţului meu de a-l prinde următoarea aniversare tot pe plaiuri lusitane, ca şi în 2020, iar cel de-al doilea, ce a dus la concretizarea efectivă a minivacanţei, a fost reprezentat de promoţiile de 1+1 gratis ale companiei BlueAir, care au venit în mai multe rânduri la fine de 2020 şi începutul anului trecut. Am cumpărat atunci un zbor Bucureşti-Lisabona şi retur pentru două persoane, în ultima decadă din octombrie la interval de şase zile, cu 317 lei (doar cu bagaj de mână), o sumă derizorie aş spune. Eram conştienţi că ar fi fost foarte posibil să nu se materializeze, dar la preţul ăsta ne-am zis că nici pagubă nu se poate numi.

Desigur, la puţin timp după cumpărarea biletelor, cunoscând un picuţ oraşul, am purces la puricat marele site de rezervări online pentru a găsi o cazare care să ne convină din mai multe puncte de vedere: să fie centrală, cu mic-dejun inclus, confort ok, anulare gratuită şi plata la proprietate, curăţică şi nu foarte scumpă, fiindcă preţurile urcaseră binişor faţă de anul precedent. Nu în ultimul rând, existenţa frigiderului/minibarului în cameră a fost hotărâtoare.

După mai multe tatonări, am ales hotelul Inn Rossio cu o amplasare excelentă, fix lângă Praça Rossio, un fel de punct zero al Lisabonei. În luarea deciziei a cântărit şi faptul că mi s-a făcut, graţie statutului meu pe booking, upgrade gratuit la o cameră dublă superioară, după ce, iniţial, rezervasem o dublă standard. Pentru şase nopţi urma să plătim 306 €.

Dar, lucrurile nu au fost deloc simple aşa cum au părut, fiindcă înainte cu circa o lună, BlueAir a anulat zborurile din zilele alese de mine din motive de “modificare de orar” , dându-mi posibilitatea să le reprogramez, fără să plătesc nimic în plus, în alte zile disponibile, aşa încât nu am mai găsit decât la interval de patru zile, ceea ce a dus, în consecinţă, şi la necesitatea modificării cazării. Şi ce să vezi?! Cele patru nopţi costau acum aproape la fel cu cele şase rezervate iniţial: 282 €. Însă, măcar îmi păstram camera dublă superioară!

Aşadar, cu vacanţa un pic micşorată din cauze independente de voinţa noastră, dar foarte dornici de o nouă experienţă lusitană, am aşteptat cuminţi să ne vină rândul în intervalul 18-22 octombrie.

Despre Hotel Inn Rossio, 2*, Lisabona

După cum am mai spus, hotelul acesta are o poziţie foarte bună, amplasarea sa în cartierul Baixa, “Oraşul de jos” , face toţi banii, acesta fiind principalul motiv care îl face să fie la mare căutare printre turişti. Apropierea de staţiile de metrou Rossio şi Restauradores, de gara Rossio reprezintă avantaje excelente pentru o deplasare facilă în oraş şi în afara oraşului: Sintra, Cascais, Estoril. Practic, de la hotel pe jos se poate accede în orice punct al oraşului istoric, ceea ce mi se pare o facilitate minunată.

Hotel Inn Rossio este un hotel legendar în Lisabona, în sensul că are în spate o adevărată poveste cu parfum de epocă. A debutat ca Hotel Americano deținut de firma „Candeira & Vieitez” , în primul deceniu al secolului al XX-lea, deci are un centenar la activ, iar numele de Americano încă mai apare pe frontispiciu. În decursul timpului, a trecut prin mâinile a mai multor proprietari, fiind renovat în mai multe rânduri. Acum are 49 de camere de diferite tipuri de confort, dispuse pe două etaje, la parter aflându-se recepţia, lifturile, şi scara ce porneşte din centru. Are spaţiile comune decorate cu fotografii la scară mare ce redau cele mai cunoscute simboluri ale Lisabonei: tramvaiul istoric, 28, Catedrala Se, dar şi alte desene sugestive, foarte interesante.

Cel mai mare plus mi s-a părut faptul că la parterul clădirii hotelului se află mai multe magazine, cafenele, dintre ele cel mai util fiind supermarketul Pingo Doce, care încadrează intrarea în hotel de-o parte şi de alta, foarte bine aprovizionat, de unde ne-am făcut cumpărăturile de mărfuri de bază: apă, fructe, bere, etc.

Experienţa noastră

Zborul nostru spre capitala Portugaliei a fost după-amiaza târziu, urmând să ajungem pe seară la destinaţie, după patru ore şi jumătate, în prealabil informând hotelul că vom avea intrarea în intervalul 22,00-23,00. Recepţia are program non-stop, aşa că nu părea să fie nicio problemă. Doar că neprevăzutul şi-a băgat coada din nou în sensul că, deşi aterizarea a fost la timp, metroul în care ne-am urcat a fost obligat să staţioneze mai mult de jumătate de oră într-una dintre staţii din cauza unei tinere ce coborâse direct pe linie într-o încercare de suicid. Acţiunea de dejucare a planului fetei implicând poliţie, firmă de securitate, ambulanţă, etc., ne-a întârziat sosirea, aşa încât abia spre miezul nopţii ne-am ridicat la suprafaţă, la staţia Rossio. Am traversat Praça Rossio, am intrat pe Rua 1º de Dezembro ce dă în piaţă şi în câţiva metri am dat de hotel.

La recepţie era un tip între două vârste, cam morăcănos, în faţa căruia am arătat actele necesare. Mi-a găsit rezervarea, ne-a făcut check-in, ne-a înmânat cartela camerei 121 de la primul etaj, nu înainte să-mi ceară să achit cash spunându-mi că vrea aşa pe motiv că nu-i funcţionează POS-ul. M-am executat fără crâcnire fiind prea obosiţi pentru discuţii în contradictoriu şi am ţinut-o direct spre cameră, morţi de oboseală.

De cum am păşit în cameră, mi-am dat seama că nu corespundea cu ceea ce aveam în rezervare, adică o dublă superioară, ci ne dăduse o cameră dublă standard. Dar, osteniţi peste măsură, nu am mai coborât la recepţie pentru a-mi cere dreptul firesc, ci ne-am zis să o lăsăm pe a doua zi pentru a purta o conversaţie civilizată, fără nervi şi stres. Ideea a fost că pentru o noapte a fost ok, am dormit ca nişte prunci, după ce abia am mai avut putere de-un duş.

A doua zi de dimineaţă, după micul-dejun, am vrut să respirăm aerul diurn al Lisabonei şi să ieşim din hotel în recunoaştere, în jur. Am observat, în trecere, că la recepţie nu mai era recepţionerul cu pricina, ci un bărbat mai în vârstă, care trebuie să fi fost un şef, cel puţin aşa reieşea la citirea ecusonului. M-am gândit că ar fi foarte potrivit pentru problema noastră, aşa că la întoarcere în hotel, am îndrăznit şi l-am abordat imediat povestindu-i de-a fir a păr toată întâmplarea.

A verificat în calculator, a stat un pic să filtreze informaţiile, apoi mi-a dat dreptate: camera ce trebuia s-o primim nu era de tipul celei primite de noi, apoi şi-a cerut scuze în numele colegului său, repartizându-ne o alta la etajul al doilea.

Ei, camera asta făcea cam cât două din cea primită iniţial, un mic apartament. Practic, aveam două încăperi: dormitor generos precedat de un salon larg dotat cu spaţiu de socializare compus din fotolii şi măsuţă, canapea extensibilă, dulap de haine încăpător, cuier foarte util, tv foarte mare. Ca paranteză, am observat că în acest hotel, toate televizoarele erau protejate împotriva accidentelor, fiind introduse în corpuri suspendate, învelite cu sticlă fină.

Între salon şi dormitor se afla uşa din care se intra în baie. Dormitorul avea pat matrimonial ce trona pe mijloc, încadrat de noptiere şi veioze, birou cu taburet, minibar, tv cu ecran mare, fereastră aproape pe un întreg perete. Camera nu are balcon, de fapt camerele de la Inn Rossio nu dispun de balcon. Pardoseala era din parchet, iar fiecare incintă era dotată cu propriul aparat de aer condiţionat, folosit din plin, vremea fiind foarte călduroasă pentru cea de-a treia decadă a lunii octombrie.

Baia era cam înghesuită judecând după spaţiile largi pe care le aveam, dar dotată cu tot ce trebuie. Obiectele sanitare, deşi nu noi, moderne şi bine întreţinute, cabina de duş se închidea ermetic, nelăsând niciun fir de apă să se strecoare afară. Totul strălucea de curăţenie, iar serviciul de curăţenie se efectua zilnic şi temeinic. Consumabilele primite erau personalizate ca la orice hotel ce se respectă şi se reînnoiau pe măsura epuizării lor. Prosoapele le-am găsit în corpul din josul chiuvetei, acestea ne-au fost schimbate în fiecare zi, dar nu şi lenjeria.

Micul-dejun era servit între 07,30-10,30 într-o sală situată la primul etaj, cu pereţi îmbrăcaţi frumos în desene la scară mare şi consta în produse simple, nepretenţioase, dar proaspete. Sistemul de servire era bufet, iar produsele puse la bătaie atât sărate, cât şi dulci, dar într-o gamă nu foarte variată. De băut erau disponibile: cafea, ceai, lapte, sucuri, cu menţiunea că am avut parte de una dintre cele mai bune cafele întâlnite.

Este important de precizat că hotelul nu dispune de parcare, iar pentru fumători singurul loc în care se putea sta cu ţigările aprinse era amenajat în faţa clădirii, la intrare.

Concluzie

Hotelul Inn Rossio a fost cazarea ce a contribuit mult la reuşita vacanţei noastre lusitane, nouă potrivindu-ni-se mănuşă. Deşi numărul de stele şi comentariile celor ce i-au trecut pragul nu-l recomandă călduros întotdeauna, eu rămân la părerea că este o variantă foarte bună pentru cei ce vor să se bucure de o şedere în buricul târgului, cu avantaje clare. Dacă va fi să mai ajungem în Lisabona, cu siguranţă îl voi alege din nou, cu condiţia ca preţul să nu explodeze.

Nu pot să închei articolul fără a spune că finalul vacanţei ne-a adus o surpriză foarte plăcută, respectiv revederea cu o veche cunoştinţă de pe AFA, un prieten drag: @marius gaudi pe care l-am întâlnit în aeroport la poarta de îmbarcare spre Bucureşti. De fapt, el a fost cel care ne-a recunoscut (în special pe soţ), în pofida măştilor, iar bucuria a fost mult mai mare, mai cu seamă că nu mai ştiam nimic de el de câţiva ani. Din nou, am putut exclama: Ce mică este lumea asta mare!

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 1704 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI