Zâmbetul amar al înstrăinării. Mi-e dor de țara din sufletul meu…
Inceputurile?? Offf… Greu, greu de tot. Locuiam doisprezece persoane într-un apartament cu trei camere. Mă rog, patru, că aici spaniolii nu iau la socoteală și sufrageria. O familie cu un băiețel de șapte ani într-o cameră. Patru fete în alta, în două paturi supraetajate. Ziceau că munceau ca și chelnerițe, da’ eu întotdeauna am crezut că se ocupă cu altceva, dumneavoastră mă întelegeți… Dup-aia încă trei băieți în altă cameră, și eu cu Marius, ultimii ajunși, în sufragerie; dormeam pe o canapea veche de când lumea, ne înghioldeau arcurile noaptea, da’ cine avea curaj sau suflet să se plangă? Aveam o singură baie, vă puteți închipui la ce coadă stăteam să mergem la toaletă sau să ne spălăm. Mâncam pe schimburi în bucătărie, că nu am fi încăput altfel și nu aveam nici furculițe suficiente. Dar văru’meu mi-a zis că era doar pană îmi găseam de muncă și dup-aia lucrurile se aranjau încet încet. Am stat trei săptămani acolo. E tare greu când nu știi limba, când nu știi să vorbești, dar vără-miu m-a recomandat șefului lui și am obținut repede un loc de muncă. Căram cu cârca saci de ciment pe un șantier, da’ eu niciodată nu am fugit de muncă. Luam treizeci de euro la zi, de dimineața până seara, da’ răbdam, eram fericit că aveam de muncă. Iar când le-am trimis prima sută de euro la copii, nu vă zic ce emoții am avut… Aveam noroc că ne descurcam cu mâncarea. Aveam pontul nostru. Nevoia te învață. Și pe noi ne-a învățat cum să obținem mâncare gratis. Ne strângeam seara, trei - patru băieți, și stăteam în spatele unui supermarket care era aproape de unde locuiam. Ne așezam pe o bancă și așteptam, răbdători, până când apăreau doi trei angajați cu pungi pline de mâncare. Le aruncau în niște containere enorme și se uitau la noi, în fiecare seară, cu aceeași expresie de mirare și compasiune, da’ niciodată nu ne-au zis nimic. Nu vă puteți imagina ce găseam acolo: pui întregi cu termenul expirării din ziua respectivă, da’ congelați, ce mai conta, erau așa de buni la tigaie…; sucuri, iaurturi, șuncă, chiar și fructe și legume mai stricate, da’ noi alegeam ce era mai bun și gata, aveam cumpărăturile făcute. Chiar și aruncam, atât de multă mâncare găseam. Știti cu ce ne duceam? Cu două căruțuri de-alea pe roți cu care se duc aici doamnele în vârstă la cumpărături. Le găsisem lângă un container și pe-alea. Rușine? Păi… la început da, mi-era rușine, mie și colegilor mei. Ne tot uitam în jur să vedem dacă se uita cineva la noi… Da’ dup-aia te obișnuiești. Până la urmă nu făceam niciun rău nimănui. Si așa am stat câteva luni bune. Măcar nu cheltuiam nimic pe mâncare. La bloc de-aia stăteam atâția claie peste grămadă, ca să plătim mai puțin. Și așa îmi rămâneau și mie ceva bănuți să trimit la ăia mici și să pun ceva de-o parte pentru că voiam să-i aduc aici cât mai curând posibil. La câteva luni, situația s-a schimbat, pentru că am găsit un alt loc de muncă, mai bine plătit, și legal, cu contract…
Am reușit să-mi aduc familia aici la vreo doi ani jumate dupa plecarea mea. Știți cum au fost anii ăia, lunile alea interminabile?? Fără să-mi văd copiii și soția, fără să-i pot mângâia și alina? Fără să mă pot încuraja cu ei seara, în ciuda greutăților? Foarte greu a fost… Da’ ne-am văzut visul cu ochii și-au venit cu toții. Eu deja găsisem o căsuță numai pentru noi, cu chirie mai mică, într-un sat de lângă Valladolid. Nu avea căldură, foloseam o sobă electrică iarna, da’ nu aveam mari pretenții. Copiii… ca toți copiii, s-au adaptat foarte repede aici. Pe cea mare ne-a ajutat statul să o internăm la școala asta specială, și vine acasă în weekend și în vacanțe. Ceilalți doi merg la școală aici, în sat. Lumea ne-a ajutat, nu pot să zic că nu. Cine zice că spaniolii sunt rasiști, greșește. Eu nu am simțit asta pe pielea mea. E adevărat că, atâta timp cât am avut de muncă, totul a fost bine. Și soția si-a găsit câte ceva pe ici pe colo: mai o curățenie cu ora, mai o grijă de-un copil… Nu ne puteam plânge, față de ce trăiserăm noi în țară. Acum aveam o căsuță mică și mâncare de pus pe masă copiiilor în fiecare zi. Ba chiar mai cumperi una alta și prin casă, lucru de negândit înainte. O hăinuță la o zi onomastică sau de sărbătoare celor mici, și chiar și ție… De îmbrăcat oricum n-am dus lipsă niciodată, mereu ne-au dat vecinii din sat una alta…
Răul a început din nou când a venit criza. S-au închis sute de șantiere și foarte mulți spanioli au fost dați în șomaj. Atunci au început să dea vina și pe noi… De fapt, nu neapărat să dea vina pe noi, da’ e logic ca atunci când cei de aici nu au de muncă să se uite mai susceptibil la tine, cum că vii să le iei locurile de muncă… Toți am face așa. Și uite că a sosit ziua în care a dat faliment și firma la care eu lucram. M-au dat în șomaj și în zadar m-am străduit să îmi gasesc alt loc de muncă. Nu a fost chip. Lunile de șomaj la care aveam dreptul s-au terminat destul de repede, așa încât am rămas acum cu un ajutor social de patru sute douăzeci de euro. Din care trei sute plătim numai chiria. Acum a venit iarna și nu ne permitem să punem soba aia electrică, că nu avem cu ce plăti curentul. Dar ce mă doare cel mai rău este că iar avem probleme pentru a ne hrăni copiii.
A venit într-o zi o româncă cu un grup de spanioli; voiau să ne facă martorii lui Iehova, cică să ne ajute… Da’ noi nu ne schimbăm religia, le-am zis că dacă vor să ne ajute, să îmi dea un loc de muncă, ăsta ar fi cel mai grozav ajutor.
Am mai avut noroc cu fătuca, tot româncă, de la o asociație care ajută emigrantii. Ea ne-a pus pe listă la stat să ne dea alimente din când în când de la Caritas, să aibă copiii mâncare gratis la școală la prânz, să ne mai dea un ajutor de o carte sau material școlar ceva…
E greu, e foarte greu. Dar speranța, știți dumneavoastră, moare ultima. Dacă a meritat să plecăm de acasă? Ce să vă zic eu dumneavoastră… Nu am plecat de bine, asta cred că știți. Noi suntem o familie de oameni fără studii, nu aveam alte șanse acasă, așa că nu cred că mi-am trădat țara sau că am făcut o crimă din cauza faptului că am plecat. Sunt alții care au avut succes, și și-au făcut case în țară, și au trimis bani, și țara crește și în felul ăsta, nu credeți? Să nu vă gândiți că e simplu pentru cei care am plecat. Ne-am lăsat familia, și prietenii, și limba, și multe lucruri dragi sufletului nostru… Insă atunci când îți ajunge cuțitul la os și nu ai ce le pune pe masă copiiilor tai, te agăți de prima soluție care ți se oferă. Nu că nu m-am gândit niciodată că nu mi-ar plăcea să prosper și eu, să am casa mea, să am o mașină, ca mulți alții care au reușit aici, însă prioritățile sunt cele care sunt și viața e cea care e. Sperăm doar că situația va reveni cât de cât la normal, ca să putem avea acces la un loc de muncă, pentru a ne putea crește copiii. Până atunci, cu Dumnezeu înainte!
Acesta este zâmbetul amar al înstrăinarii… Povestea de mai sus este cât se poate de reală, chiar dacă am schimbat nume, fapte... sau chiar dacă nu e una concretă. Este povestea a mii de români care au văzut drept unică solutie pentru traiul greu - înstrăinarea. Le este dor de țara de unde au plecat, de țara din sufletul lor… Multora le e foarte greu și aici, mai ales în vremurile astea, însă merg înainte, cu speranță și curaj. Chiar dacă acestea dau semne de slăbiciune câteodată…
Le mulțumesc din tot sufletul celor care au fost alături de mine în această mini-campanie: Diana (cea care ne-a selectat cazurile și căreia-i mulțumesc pentru tot – știe ea;)), Diana, Rodica (românce inimoase, care nu au ezitat să răspundă pozitiv apelului nostru), Teodora, Georgiana și tanti Anica (brăilencele mele draaaagi), Cristi și mama lui (mătușa mea;)), tanti Florica (pe care știam că mă pot baza), Flavia (italiancă pripășită și ea pe aici și care imediat a spus “prezent”), Alicia (care chiar acum o jumătate de oră mi-a mai adus două sacoșe cu alimente pe langă cele de acum câteva zile), Alicia 2 (vecină), María, Emilia, Rut, Manuel, Roberto, Manolo, Alfonso (spanioli cu o inimă care nu le încape în piept de mare ce e – așa descriu ei pe cineva cu suflet bun) …
Dați-mi voie să le mulțumesc și pe limba lor prietenilor de aici: ¡Gracias a todos, chic@s, sois maravillos@s! Me siento muy orgullosa de conoceros y teneros cerca y ojala Dios os devuelva mil veces la geerosidad que habéis mostrado. Un abrazo enorme y que tengáis Felices Fiestas.
Patru familii foarte nevoiașe s-au bucurat/se vor bucura de micul nostru ajutor. Astăzi am fost împreună cu soră-mea la una din ele. Sentimentele au fost/sunt foarte contradictorii, mai ales când fetița cea mare, care are probleme de sănătate, nu mai prididea luându-ne în brațe și pupându-ne… La celelalte trei familii va merge Diana marți. Situația nu este deloc roz aici în ultimii ani. Am hotărât să nu strângem bani, ci alimente, dulciuri, jucării și hăinuțe. Nu am putut să insist foarte mult, pentru că lucrurile sunt de așa natură încât nu poți să-i ceri omului decât o “firimitură” din puținul pe care îl are. Am prieteni și cunoscuți cu situație “normală” și alții care pot mai mult din punct de vedere economic. Bineînteles că la familiile cu membri fără un loc de muncă nici nu am îndrăznit să apelez. Fiecare cutie de lapte sau ciocolată a fost importantă și binevenită și… da, cu o floare se poate face puțină primavară în sufletul unui om/pui de om!!!
Aici s-a mobilizat foarte multă lume în ultimele săptămâni: primării, școli, ong-uri, firme particulare… La super-marketuri s-a făcut “operación kilo”, la biserica din sat “operación pañal” (pampers) și toată lumea a încercat să contribuie cu câte ceva. Este incredibil, însă sufletul îti râde atunci când vede cât putem fi de altruiști…
Trebuie să-mi cer scuze că nu am făcut mai mult. Nu vreau să dau vina pe lipsa de timp, bla-bla…, pentru că știu că s-ar fi putut face mai mult. Ne vom strădui, însă, pe viitor, să ne aducem aminte, mai des, că, deși vremurile sunt cele care sunt pentru (aproape) toată lumea, întotdeauna există cineva mai necăjit decât noi. Vă promit acest lucru și vă mulțumesc încă o dată, dragi prieteni.
“Pachetele” au fost compuse din: ulei, zahăr, făine, paste, orez, linte/fasole, bulion, lapte, sucuri, cârnați, iaurturi, pui, cartofi, portocale, cafea, cacao, biscuiți, conserve de ton, pate, pastă de dinți, șampon, gel de duș (nu știu dacă mai uit ceva), ceva hăinute, și pentru copilași păpușoi de pluș și dulciuri, pe care le-am lăsat parinților ca să le… aseze unde trebuie în dimineața zilei de 25 decembrie.
Sper să întelegeți că nu am făcut poze în nicio “bandă”; nu am dorit să incomodez pe nimeni. De altfel, în afara unui coleg de serviciu, nimeni nu a dorit sa “apară” în poze. Așa încât veți vedea doar cu ce am putut desena un zâmbet pe fața câtorva oameni…
Și, bineînțeles, vă mulțumesc VOUA, AFA, și lui Cornel îndeosebi, pentru că m-a încurajat atunci când ezitam să “iau taurul de coarne”. Mica mea comunitate de aici (internațională, nu numai de români) vă cunoaște, dragi prieteni!
Aș vrea și eu acum să fiu acasă
Lângă părinți, frați, veri, lângă surori,
Să stau și eu cu ei, voios, la masă
Acum, de-aceste Sfinte Sărbători.
Să-nchin cu ei un păhăruț de vin
Și să ascult colinde, c-altădat’,
Să simt căldura lor și-a sobei, doar puțin,
Insă nu pot. De ce? Că sunt… plecat.
Eu am ales această cale grea
Și nu a fost o hotărâre-ușoară…
Am vrut să-mi iau în mână soarta mea
Și uite-așa-i cum am plecat din țară.
Nu e ușor să stai printre străini
Chiar dacă viața mi-este mai ușoară
Dar dorul nu știi cum să ți-l alini
Și-atunci… doar m-aș intoarce-acasă, -n țară.
O scurtă-urare să vă fac aș vrea
Românilor din țară și de-afară:
Să nu vă fie viața deloc grea
Și să aveți în suflet primăvară!
Și-acum, în prag de Sfântă Sărbătoare
Oriunde-ați fi, opriți-vă puțin, români,
Și încercați sa dăruiți ceva… culoare
Și altora mai nevoiași. Să fiți mai buni!
La Mulți Ani, romani de pretutindeni!!! La Mulți Ani, AFA!!!
Trimis de alinaro in 17.12.12 00:41:16
11 ecouri scrise, până acum, la acest articol
ECOURI la acest articol
11 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Webmaster, va rog frumos sa puneti in italice "povestea" lui Ion si sa ingrosati numele celor care ne-au ajutat si frazele in spaniola pentru prietenii de aici. Eu nu stiu cum sa fac acest lucru.
Sunt convinsa ca veti pune si o colinda care sa ma faca sa plang...
Va multumesc frumos si va urez Sarbatori Fericite!
Am fost rugat să evit aprecierile personale; totuşi nu mă pot abţine să nu scriu aici măcar vechea deviză a Spaniei: nec plus ultra...
Buna ziua
Draga Alina superbonusul acordat nu are nici o importanta. Este o picatura intr-un ocean de multumiri.
Important si extraordinar de frumos este tot ceea ce ai facut tu, ce ai transmis cu acest rew. Am plans, am inteles, o increngatura de sentimente m-au coplesit si pentru ca nu vreau sa fiu patetica, inchei spunandu-ti ca te iubesc si te apreciez. Nu incape in cuvinte respectul pe care trebuie sa ti-l acordam.
La multi ani pentru intreaga comunitate de romani si Feliz Navidad pentru prietenii tai spanioli
Maine seara imi astept si eu la aeroport finul, plecat in zona Zaragosa, din aceleasi motive precum marea majoritate a romanilor de pretutindeni... Stiu exact (sau macar imi inchipui ca stiu) ce este in sufletul lui, si cu ce nerabdare asteapta sa-si vada cei doi copilasi ramasi acasa... Sarbatori fericite Alina, tie si celorlalti ce sunteti atat de departe de casa...
La Multi Ani si Sarbatori Fericite!!! Va pup cu mare drag.
@alinaro
Îți doresc să fii binecuvântată pe măsura sufletului pe care-l dăruiești cu atâta generozitate!
M-ai făcut mândru că sunt rumân! Îți mulțumesc!
Mafrenda (femininul de la mafrend), ai un suflet tare bun. N-am sa recunosc in veci ca mi-au dat lacrimile.
Mi-as dori sa citeasca acest review cat mai multi oameni si apoi sa faca ce considera ca este mai bine.
La multi ani!
Abia azi (08.01.2013) am reusit sa citesc review-ul! Ca si @MCM nu voi mai spune la nimeni ca mi-am imghitit cu greu lacrimile. Sa dea Dumnezeu sa fiti cu totii cat mai fericiti si sa va intoarceti acasa sanatosi, cu ceva bani in plus si, foarte importan, sa ajutati la schimbarea mentalitatii din tara. Poate impreuna vom schimba Romania.
La Multi Ani fericiti tie si celor apropiati!!
_alinaro!
... abia astazi-printr-o fericita intamplare -am descoperit review-ul tau si inca sunt sub imperiul emotiilor provocat de povestea si lectia de viata descrisa de tine.
Rar am avut ocazia sa citesc ceva mai impresionant si mai rascolitor ca randurile de mai sus si recunosc ca dupa "povestea" lui Ion am fost nevoit sa imi sterg ochii inlacrimati ptr a putea citi mai departe povestea ta adevarata despre viata solidaritate umana bunatate si instrainare!
Pacat-mare pacat ca suntem traitorii acestor vremuri cu povesti devastatoare ai caror protagonisti suntem chiar noi-romanii ramasi aici in tara sau risipiti prin toate zarile lumii.
Felicitari ptr ideea de a spune lumii aceasta poveste tulburatoare si mai ales ptr modul cum ai reusit sa o relatezi ajungand la sufletul oricaruia a avut privilegiul si sansa sa o citeasca!
De aici din tara ii doresc lui Ion si tuturor "Ion"-ilor "risipiti" in toata lumea multa putere si tarie ptr a putea invinge -pe langa greutatile intampinate de noi toti- si apasarea de a fi dezradacinat si departe de locurile natale de tot ceea ce inseamna intr-un singur cuvant -ACASA!!!
@alin_ph: Multumesc din suflet pentru cuvintele care mi-au mers la suflet... Un feed-back care nu demonstreaza altceva decat ca... da, si cu un ghiocel se poate face primavara.
O zi frumoasa va doresc si o primavara plina de flori!!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Apr.2019 Campanie umanitara AFA 2019 – darea de seama — scris în 07.05.19 de vulpe mihaela din BUCURESTI
- Mar.2019 SECRET BUNNY 2019 — scris în 21.03.19 de roth din BUCUREșTI
- Mar.2019 Inca o campanie umanitara AFA — scris în 18.03.19 de vulpe mihaela din BUCURESTI
- Nov.2018 SECRET SANTA 2018 — scris în 17.11.18 de roth din BUCUREșTI
- Feb.2018 Secret Bunny 2018 — scris în 26.02.18 de roth din BUCUREșTI
- Nov.2017 Secret Santa 2017 — scris în 07.11.17 de roth din BUCUREșTI
- Dec.2016 Lung ii drumul Clujului... dar cu Blue Air si o companie placuta se ajunge repede — scris în 15.12.16 de mishu din BUCURESTI