Lung ii drumul Clujului... dar cu Blue Air si o companie placuta se ajunge repede

TIPĂREȘTE

Si uite asa a mai trecut ceva vreme si AFA isi face iar aparitia cu fapte frumoase. De data aceasta faptele bune s-au indreptat spre Cluj. De la inceput vreau sa va spun ca pentru persoanele pe care le voi mentiona aici voi folosi doar user name-ul ca sa fie mai usor pentru toti, mai putin pentru Camelia (@roth) careia ii voi spune pe nume.

Asa cum va spunea Camelia aici orasul Cluj a fost urmatoarea destinatie aleasa pentru fapte bune. Am urmarit firul discutiei si tot ce s-a mai intamplat si in urma cu cateva zile primesc un telefon de la Camelia, “Ce zici, mergi la Cluj pe 14? ”. I-am cerut un ragaz de cateva ore ca sa vad daca totul este in regula si am confirmat ca merg.

Asadar acest articol (care numai filozofeala nu este insa nu poate fi incadrat altfel) va prezinta ziua de ieri, asa cum am procedat cu Iasi-ul. Si daca am fi sa facem o comparatie cu patinajul eu sunt cu impresia “artistica” iar Camelia cu partea “tehnica”.

Acestea fiind zise, ne-am sculat dis de dimineata astfel incat sa avem timp suficient pentru check-in, si chiar am avut surpriza sa nu fie nimeni la check-in astfel incat totul a decurs foarte repede si dupa controlul de securitate (aici pot sa va spun ca arat a infractor, atat la dus cat si la intors m-au pus sa ma descalt, stati linistiti insa, Camelia e ok, asa ca puteti pleca ok cu ea, nu cu mine).

In continuare ne-am proptit in cate un scaun si am inceput sa asteptam studiind celelalte zboruri si am constatat ca au prins bine la public zborurile interne indiferent de companie.

Si stateam, si timpul trecea (lent), si tot asa pana am vazut rosu in fata ochilor, dar nu va impacientati, nu m-am enervat, era doar Andone si toata echipa Dinamo. Unde credeti ca zburau? la Cluj, de am zis ca s-a dus linistea noastra din avion. Am avut insa noroc, cred ca inca nu se trezisera prea bine si au fost baieti cuminti.

Si dupa ce ca ajunsesem devreme, am mai si stat o jumatate de ora in plus, timp care nu a putut fi recuperat in zborul de 50 de minute cat dura cursa nici daca o lua pe scurtatura.

Am ajuns tefere la Cluj - chiar daca am mai prins si niste mici goluri de aer :) - si acolo am fost preluate de @flystar, care a fost un mare dragut si ii multumesc pentru orele petrecute impreuna, au fost minunate si ar avea multe de povestit daca ar dori sa reia scrisul.

Am mers impreuna la Starbucks unde am luat ceai sau cafea (fiecare dupa dorinta) si ceva dulce. Am stat la povesti precum niste prieteni vechi ce nu s-au vazut de multa vreme dupa care am plecat spre locul de intalnire anuntat de Camelia, respectiv restaurantul ROD.

Acest restaurant a fost ales de catre @maxic, si a fost alegerea perfecta, o sa vedeti in poze ce placut este acest loc. Am mers la etaj intr-un loc mai retras si acolo am stabilit cartierul general, si adaugam cate o masa pe masura ce ne adunam mai multi.

Aici a fost ceva ce m-a amuzat tare mult, stiam ca cine urca scarile si vine spre noi (mai erau vreo 2-3 mese ocupate) e din AFA dupa zambetul larg afisat. Si uite asa gasca se tot marea si eram precum o mare familie care s-a strans sa mai depene niste povesti. Am facut si o poza de grup din care lipsesc insa @Tavi1971 si Luminita Petrean si am sa mentionez in poza ordinea, aici am sa ii mentionez pe cei care au dorit sa participe la intalnire (ocazie cu care s-au mai strans si niste bani – nu spun mai mult intru in partea tehnica a Cameliei). Am fost astfel (ordinea este intamplatoare): @Florin1963, @Tavi1971 (era venit si cu una dintre fetele sale), @maxIC, @Lila Mo, @Maya_C, @flystar, @victorole, @NAZARICA + sotul, Luminita Petrean (nu am gasit un user name).

Am povestit o multime, am si mancat sau baut cate ceva (non-alcoolic) si aici pot spune ca a venit Zaha (sotul Nazaricai) cu un lichid de frana (tinut in butoi din dud), bun de tot, ca daca toata lumea a zis pas, pe mine mama m-a invatat sa fiu politicoasa si sa nu refuz :), asa ca m-am sacrificat, si nu o data, chiar de doua ori, adica pentru mine si Camelia doar, ca nu era sa ma sacrific pentru toata lumea.

Nu credeam insa ca timpul petrecut alaturi de prieteni ne va deveni cel mai mare dusman, asa ca din pacate, stiti cum e, ce e frumos se termina repede iar noi eram la Cluj cu un scop bine stabilit, astfel incat ne-am luat la revedere de la noii prieteni, cu promisiunea de revedere si am plecat spre primul dintre cele 2 spitale unde am dus jucarii si ce a mai fost nevoie (insotite de @Lila Mo).

Despre asta va va povesti Camelia mai mult, eu doar vreau sa va spun inca o data cat de apreciate sunt cadourile voastre. S-a intamplat sa ajungem in acelasi timp cu niste domnisoare care erau si ele cu cadouri, insa tintite clar pe copil si tragand cu ochiul am vazut in pachete mai degraba articole de imbracaminte (poate ca mai era si altceva, insa erau pentru ei, de luat acasa).

Locul (camera) de joaca este un loc comun, unde copiii vin sa se bucure de ceea ce le este pus la dispozitie, si unde cu cat sunt mai multe jocurile cu atat au mai multe optiuni. Trebuia sa le vedeti fetele pline de luminite in momentul in care au vazut masa plina de jocuri. Poate ca putin stangaci si timizi se jenau in prezenta noastra, insa multumirile lor aratau ca sunt incantati. Am inteles ca dupa ce am plecat noi de acolo s-au manifestat intradevar liber imediat au desfacut tot si au aranjat noile jucarii pe rafturi.

Avand in vedere diversitatea varstelor copiilor, jocurile trebuie sa acopere cat mai mult din preferintele lor. Ce am observat aici insa cu mare placere, iar Diana – coordonatoarea de la Cluj a asociatiei Little People, era chiar mandra de acest spatiu, exista o camera adiacenta camerei de joaca si care este destinata exclusiv adolescentilor. Aici se pot retrage ei si sa se simta ca sunt incadrati intr-o alta categorie, deoarece ei se simt totusi mai stingheri in prezenta copiilor mici (care uneori sunt insotiti de mamici).

Impreuna cu Diana ne-am indreptat apoi spre cel de-al doilea spital (aici am facut conditie fizica, spatiul de joaca este la ultimul etaj, adica 5, si am urcat pe scari). Aici sunt doar vreo 10 paturi astfel incat nu mai vorbim de o camera de joaca, ci de un loc amenajat pe culoar, insa in ambele locuri ne-am pus halate pe noi si supraincaltari peste incaltaminea noastra si ne-am spalat/dezinfectat mainile.

Nu stiu in ce masura va pot povesti prea multe despre acesti copii, insa vreau sa va spun ca sunt deosebiti, cei mici insa nu stiu ce li se intampla si se comporta precum majoritatea copiilor mici, bucurandu-se de fiecare jucarie in parte (era o fetita de aproape 3 ani care avea niste ochisori zglobii si ochise din prima o jucarioara bebe pe care a luat-o sa se joace cu ea). Cu cat sunt mai mari insa cu atat inteleg si stiu mai multe si trebuie sa stii sa le vorbesti sunt poate mai maturi decat adultii, insa pana la urma sunt tot copii si jocurile ii atrag si pe ei. Erau niste brelocuri oferite de @adrianbogdan din care deja isi alesesera nu numai unul ci chiar 2 si sunt convinsa ca si-ar fi ales mai multe.

Nu vreau sa va spun mai mult despre ei insa pentru mine este cel de-al treilea loc in care merg si sa stiti ca aceasta contributie a voastra face zilele unui copil suferind mai frumoase, si poate ca pentru cateva clipe uita de boala prin care trece, si pe langa acesti copii ganditi-va si la parintii lor, la ceea ce simt ei cand isi vad copii zambind sau chiar razand. Sunt clipe pe care nu ai vrea sa le pierzi si pentru asta trebuie sa fim recunoscatori ca suntem sanatosi si din ceea ce avem putem darui mai departe o particica.

Hai ca ma prinde melancolia si mai trebuie sa si plecam. Deja iarasi timpul lucra in defavoarea noastra, astfel incat dupa ce ne-am despartit de Diana am plecat cu @Lila Mo spre aeroport, admirand ca la tenis, cand pe stanga cand pe dreapta orasul.

Aici formalitatile au decurs usor (v-am spus insa, nici aici aspectul meu de infractor nu a scapat agentilor de securitate vigilenti, si iarasi m-am descaltat (data viitoare merg in sandale).

De data aceasta nu am mai avut intarziere, am plecat la vreme (ceea ce m-a bucurat deoarece incepuse sa fulguiasca si nu stii niciodata in ce se transforma). Drumul a avut ceva denivelari (motiv pentru care am fost rugati de comandantul aeronavei sa pastram centurile de suguranta puse), iar aterizarea, profesionista de altfel, s-a produs si ea cu niste falfaieli de aripa.

Si uite asa putem spune ca “Daruiesti si Castigi” si va doresc sa fiti sanatosi si sa va petreceti timpul alaturi de cei dragi gandindu-va ce norocosi sunteti.

---

VIZUALIZĂRI: 1396 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI