ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 04.07.2024
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 17.07.14
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
JUN-2024
DURATA: 1 zile
Familie

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Prima dată cu BACUL, o experiență memorabilă

TIPĂREȘTE

Fiindcă este vară, într-o zi de duminică, am decis să mergem... undeva!

În majoritatea cazurilor planific o ieșire cu ceva timp înainte, dar fiind vorba de o mini excursie de o zi, planificarea nu era imperios necesară. Totuși, am hotărât de acasă că vom traversa Dunărea cu... FERIBOTUL (cel puțin acesta era planul), lucru pe care nu-l mai făcusem absolut niciodată.

Am mai avut acest gând acum ceva vreme dar parcă aveam un ușor sentiment de frică. Totuși am hotărât că este cazul să trec peste acest sentiment, cumva nejustificat. Am luat rapid decizia de a merge spre Călărași pentru a luat feribotul sau bacul (nu știam sigur) către Silistra (Bulgaria).

Din verificările mele, mai mult pe un topic mai vechi de aici de pe AFA, nu am reușit să mă lămuresc 100%. Am plecat totuși la drum având destinația... Feribot Călărași.

Undeva după 12, am ajuns la malul Dunării. Venind dinspre Călărași, aveam Dunărea la stânga. Prima dată era locația Bacului și puțin mai înainte feribotul. Am dat și de panoul informativ cu orele feribotului.  

Înțelesesem că ar fi 2 feriboturi care fac cursele după un program prestabilit. Primul feribot pleacă din Călărași la ora 7 dimineața, apoi la interval de30-50 de minute se fac curse alături de feribotul bulgăresc denumit 'SPIKA FERI'. Cel românesc se numește '5 CĂLĂRAȘI'.

Așadar am ajuns în zona de control a poliției de frontieră, imediat înainte de îmbarcarea în feribot. Polițistul de acolo ne-a întrebat unde mergem... noi am zis: Păi... Bulgaria, Silistra...

El ne-a comunicat foarte amabil că feribotul este folosit acum doar de TIRuri, iar timpul de așteptare dar și cel de traversare este foarte mare, ajungând undeva la 2-3 ore cu totul! Ne-a spus că feribotul merge și foarte lent și are și traseul mai lung. O rețetă tocmai 'perfectă' pentru un timp de traversare exagerat de lung !

Ne-a recomandat BACUL pe lângă tocmai ce trecusem, acesta fiind folosit exclusiv de turisme sau alte mașini mici. Am făcut cale întoarsă și am ajuns în zona de îmbarcare (sau debarcare căci este aceeași) a BACului. Am plătit taxa de 55 lei pentru autoturism și ne-am îmbarcat.  

Procesul de îmbarcare și de plecare propiu-zisă a fost extrem de rapid și chiar mi-a plăcut agilitatea cu care se mișcau angajații Bacului, în număr de 3-4. Am asistat precum un copil, la manevrele acționării sistemului de compensare (echilibrare) a bacului.

În cazul bacurilor și al altor tipuri de ambarcațiuni de transport, aceste sisteme folosesc de obicei pistoane hidraulice sau cilindri hidraulici pentru a ajusta poziția și unghiul rampei de îmbarcare și debarcare, asigurând astfel un transfer sigur și lin între bac și mal.

Aceste sisteme sunt esențiale pentru a compensa variațiile de nivel ale apei și pentru a asigura alinierea corectă a rampei cu platforma de pe mal, indiferent de condițiile de încărcare ale bacului sau de nivelul apei.

După ce ne-am desprins de mal, călătoria a durat undeva la 8-10 minute, adică extrem de rapidă. La dus am folosit bacul denumit CRISTIAN. Spre diferență de feriboturile imense cu care eram obișnuit din Grecia și Turcia, aici nu prea am avut mult loc unde să ne putem feri de razele solare care erau destul de puternice. Motiv pentru care mulți rămăseseră în mașini. Bacurile acestea nu sunt mari, având o capacitate redusă, de 15-20 mașini.

Ni se spusese de la casierie că vama este pe partea opusă, tot în România și îmi dădea cu virgulă... cum tot România? Nu traversăm în... Bulgaria? Nu...

De aici din Sudul Călărași-ului sau nordul orașului Silistra, granița României 'o ia' în jos, mult mai jos de cursul Dunării, ajungând la un moment dat la Vama Veche. Așa că debarcarea s-a făcut tot pe pământ românesc, cumva ciudată granița. O mică parte din malul orașului Silistra este pământ românesc. Ajungi la debarcare, mergi pe strada care duce spre  vamă, iar pe dreapta după ceva copaci și cred că și un gard... Bulgaria, unde am zărit multe blocuri vechi, din perioada comunistă.

Așadar debarcarea s-a produs la fel de repede ca și îmbarcarea. Chiar și mașinile cu garda la sol ceva mai redusă, nu păreau să întâmpine probleme din cauza diferențelor de nivel.

Cum spuneam, am debarcat pe pământ românesc, iar dacă am menține direcția drumului DN3, am putea merge liniștiți spre Ostrov, Bugeac, Lipnița, plus multe alte localități din România, fără să intrăm în Bulgaria.

Revenind. Imediat cum am debarcat, am mai mers câteva sute de metri și ne-am pus la coadă la vama Ostrov-Silistra. O vamă mică cu doar 2 porți pe sens din care doar un culoare era deschis. Vama era la marginea unui cartier de blocuri vechi (cele menționate anterior), o poziționare tare ciudată din punctul meu de vedere. Multe persoane traversaseră cu BACUL pe jos. După calculele mele erau bulgari care probabil au fost în vizită la noi sau români care vizitau Bulgaria. Nu știu cât costă trecerea pe cale pietonală, nu am întrebat.

Entuziasmul mersului cu bacul s-a tăiat destul de brusc când am observat că mașinile din fața noastră care așteptau la control, nu se mișcau deloc. Deși aveam doar 6-7 mașini, am stat mai bine de 20 de minute. Din ce am văzut, aveau prioritate cei care erau pe jos. S-au pus la coadă ca la magazin, pe partea stângă, erau verificați și abia apoi au început să verifice mașinile.  

Cumva stranie această continuă tevatură birocratică dintre români și bulgari. Am fost controlați inclusiv la bagaje iar la acte... totul regulamentar. Pașapoartele scanate atât de vameșul român cât și de cel bulgar, plus talonul mașinii. Da știu că așa este procedura dar mi s-a părut cam exagerat plus că abia se mișcau.

Returul

După ce am vizitat una alta de prin Silistra, ne-am întors spre bac. La retur desigur că am stat din nou la minunata vamă, undeva la 15 minute deși numărul de mașini nu era ridicat dar ca și la venire, din cele 2 benzi, era deschisă doar una.

Am plătit din nou 55 lei (cu cardul) pentru autoturism (nu contează numărul de persoane). Ne-am pus la rând, fiind a doua mașină ce aștepta îmbarcarea. După aproximativ 10 minute a venit și bacul, de data aceasta bacul MARIA.

Am urmărit din nou cu mare curiozitate, mânuirea sistemului de compensare dintre bac și mal. O invenție atât de banală dar atât de eficientă, fără de care nu prea aveam cum să folosim bacul. Ca și la dus, călătoria a fost super rapidă, în nici 10 minute fiind deja lipiți de malul debarcării.

Per total mi-a plăcut foarte mult experiența și cu siguranță aș repeta o ieșire de genul acesta. Despre preț nu știu ce să zic... dar costurile operării unor astfel de bacuri sunt convins că nu sunt mici, apoi ai combustibil, personal, salarii plus alte cheltuieli. De trecut ca turist nu treci des pe aici, așa că cei 11 euro/sens mi se par chiar decenți ca și tarif.  

Pentru mine nu a fost doar o traversare, a fost o... experiență frumoasă.

 

 

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de ⭐ValentinB_88⭐ in 04.07.24 13:16:43
Validat / Publicat: 04.07.24 16:01:07
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în CĂLĂRAŞI
  • Alte destinații turistice prin care a fost: -

VIZUALIZĂRI: 3897 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

14 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (⭐ValentinB_88⭐); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P04 Cu bacul la dus.... Ostrov - Silistra
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 25400 PMA (din 26 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

14 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[04.07.24 16:00:23]
»

Mutat în rubrica "Info bac Călărași - Silistra, CĂLĂRAŞI" (nou-creată pe sait)

[Rubrica inițială: BUFFER CĂLĂTORIE]

cosminapPHONE
[05.07.24 05:35:44]
»

Felicitări pentru rubrica nou creată, în condițiile în care bacul va fi opțiunea de luat în seamă dacă vreau să evit semafoarele de la podul Prieteniei.

Am ales această variantă acum vreo câțiva ani și cred că am dat de aceeași vameși 😁, adică de cei care se mișcau încet spre foarte încet.

După cum am scris și atunci, cred că bacul cu care am făcut traversarea a fost și-n filmul "Toate pânzele sus", adică foarte vechi!

Vacanțe plăcute!

ANILUPHONE
[05.07.24 13:08:24]
»

@⭐ValentinB_88⭐: Plăcută experiență ați avut și totodată este bine venit review-ul tău pentru cei interesați să meargă în vacanță în Grecia și chiar Bulgaria!

Am trăit și noi plimbarea asta cu bacul pe Dunăre... dar numai pentru a merge la mare la noi sau pur și simplu ne-am plimbat prin zona Mănăstirilor... Ne place drumul ăla de la Ostrov până la mare, printre livezi și viță de vie...

Nu am experimentat trecerea vamei spre Silistra... dar ultima dată, coada era tare lungă, numai mașini străine... și probabil că vara asta va fi și mai aglomerat...

Drumuri bune și vacanțe plăcute!

tata123 🔱 CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[06.07.24 09:14:12]
»

@⭐ValentinB_88⭐: Traversarea motorizată a unui curs de apă este o experiență interesantă, mai ales la prima trecere, atât pentru copii, cât și pentru adulți. Am traversat și noi de câteva ori Dunărea pe la Călărași și Brăila - am povestit aici: vezi impresii.

Bacul de la Călărași este cunoscut drept „bacul de la Chiciu” și în vremurile în care am traversat eu era vorba de remorchere cu platformă de dimensiuni destul de mici. Acum nu îmi dau seama din fotografiile tale dacă e vorba despre același sistem, nu ai făcut nici o fotografie de ansamblu a bacului?

Mulțumim pentru articol.

⭐ValentinB_88⭐AUTOR REVIEW
[06.07.24 09:48:19]
»

@tata123 🔱: Salut tata.

Nu mă pricep la vase, așa că o să încerc să te ajut cu niște fotografii de pe marintraffic, cu unul dintre bacurile care face cursele acestea regulate. Se pare că sunt defapt 3... sau cel puțin 3. Cristian, Maria și... am găsit acum bacul ELENA.

Fotografii aici.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
tata123 🔱 CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[06.07.24 10:57:08]
»

@⭐ValentinB_88⭐: Mulțumesc, m-am lămurit, eu am „prins” câteva ambarcațiuni mai vechi. Astfel, înainte de anul 2015, am mers cu bacul „Chiciu” , un vas ceva mai mare ce opera la Brăila (vezi foto) și cu remorcherul „Cardinal” care împingea o platformă în zona Călărași-Chiciu (pe FB). De asemenea, la Chiciu mai era și remorcherul „Plaiul Viilor” (vezi foto). Sunt ambarcațiuni vechi, construite la sfârșitul anilor '60 - anii '70, unele trecute prin mai multe modernizări.

Oricum aceste nave fluviale nu se pot compara cu feriboturile care navighează în zonele maritime costiere/insulare. Călătoria cu bacul/feribotul este o experiență frumoasă.

tata123 🔱 CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[06.07.24 11:12:03]
»

@⭐ValentinB_88⭐:

Am fost controlați inclusiv la bagaje iar la acte... totul regulamentar. Pașapoartele scanate atât de vameșul român cât și de cel bulgar, plus talonul mașinii. 

Când spui „scanate” te referi efectiv la acest proces tehnic ori doar că le-au verificat vizual? Săptămâna trecută când am trecut prin vămile românești, bulgărești și grecești, dus-întors, actele de identitate și pașaportul copilului au fost verificate vizual, superficial - nu le-au trecut prin scannerul de documente.

Așteptăm articolul cu obiectivele vizitate în Silistra (bănuiesc despre ce e vorba)

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
⭐ValentinB_88⭐PHONEAUTOR REVIEW
[06.07.24 11:30:34]
»

@tata123 🔱: Când am spus 'scanate' m-am referit la procedeul tehnic. Au fost puse rând pe rând în mini-scannerul special de documente.

Și da am folosit corect termenul de 'pașaport' pentru că am luat pașapoartele chiar dacă noi adulții aveam și buletine, căutând pașaportul kinderului, le-am luat grămadă pe toate. 😁

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
k-lator
[08.07.24 15:25:48]
»

@⭐ValentinB_88⭐: Un articol care va fi” la mare preț” întrucât s-a anunțat deja că Podul Prieteniei va intra parțial în” renovare” . Este normal ca turiștii români să caute alternative mai convenabile de călătorie către/dinspre Bulgaria, Grecia sau Turcia - adică reducerea pe cât posibil a timpului de stat la cozile din vamă... deși, se pare că vameșii de la puctul de trecere Silistra nu sunt prea eficienți. Am folosit și eu această rută anul trecut, în mini-vacanța de Rusalii - 1 iunie, când tot așa de încet se mișcau, cu toate că aglomerația nu era mare.

Anul acesta, tot cu ocazia vacanței de Rusalii, am folosit punctul de trecere Turnu Măgurele-Nikopol, cu Eurobacul . Traversarea a costat 70 lei dus/14 Euro întors, iar timpul de trecere aici a fost mai redus, circa 5 minute, întrucât Dunărea este mai îngustă - spre deosebire de punctul de la Chiciu, unde se lățește datorită despărțirii în cele 2 brațe. N-aș putea spune că băieții-vameș s-au mișcat cu mai mult talent, atâta timp cât am trecut în 15 min cu toate că în fața noastră erau 2 autoturisme și vreo 3 persoane fizice (fără alte mijloace de transport). În plus, vameșii au stat doar în cașcarabeta lor, nu s-a deplasat niciun lucrător vamal la fiecare mașină să verifice/preia documentele (cum se întâmpla la Giurgiu-Ruse). Fiecare șofer se cobora frumușel din mașină și se prezenta la ghișeu cu documentele în mânuță. Dacă era cineva care uita talonul mașinii (spre exemplu), ghinionul celor din coadă... că așteptau după uituc...

Un alt inconvenient, pe drumul din orașul Turnu Măgurele către granița naturală (Dunărea) exista la vremea trecerii noastre pe acolo, o porțiune de drum în lucru cu semafor. În speranța că lucrările se vor fi terminat sau nu mai durează mult, cei care aleg să treacă în Bulgaria pe aici nu vor avea alte neplăceri

Aaaa... se lucrează și pe drumul DN52 - Alexandria - Turnu Măgurele, pe o porțiune destul de mare și sensurile pe care se circulă sunt foarte-foarte rele. GPS-ul ne-a dus pe acolo la întoarcere, dar a fost o alegere de-a dreptul neinspirată, așa că este de evitat!

⭐ValentinB_88⭐AUTOR REVIEW
[08.07.24 16:16:30]
»

@k-lator: Mulțumesc pentru ecoul informativ.

Da, la Silistra venea nenea vameșul, lua actele (talon + buletine/pașapoarte), apoi avansai cu mașina până ajungeai aproape de ghișeu, te dădeai jos și le recuperai. A fost la fel și la dus și la întors. Probabil logica lor era să fluidizeze procedura. Mie unul nu mi s-a pătut nimic "fluid", doar solid...

La alte vămi stai frumos în mașina și oprești în dreptul ghișeului, dai actele, deschizi și geamul spate ca să vadă pasagerii și aia e... am făcut așa și la vama Giurgiu-Ruse, sau cea dintre Bulgaria și Turcia sau Turcia cu Grecia. Te dădeai jos doar pentru control bagaje care dura 30 de secunde-1 minut.

Asta este ce să facem, ne conformăm! Drumuri bune tuturor!

Pușcașu Marin
[25.09.24 09:05:56]
»

@⭐ValentinB_88⭐: Mulțumesc pentru acest articol. Informațiile m-au ajutat să configurez un traseu despre care sper că voi avea timp să povestesc.

Ideea e că ce-am citit aici îmi dă convingerea c-am luat o decizie bună să traversez Dunărea cu bacul prin acest punct de trecere. Sper doar să nu fie probleme săptămâna viitoare cu debitul mărit al Dunării, dar voi telefona în avans la numărul de telefon găsit, să vedem cum stă treaba.

⭐ValentinB_88⭐AUTOR REVIEW
[25.09.24 09:19:59]
»

@Pușcașu Marin: Mă bucur că informațiile ți-au fost de ajutor. Referitor la problema cu debitul, da... ar fi bine să te informezi de dinainte de a pleca despre eventualele probleme ce pot apărea. Să sperăm că apa nu "va da" pe afară iar debitul, deși mărit, va menține nivelul apei în albiile special create.

Drum bun!

adsoPHONE
[25.09.24 10:06:36]
»

@Pușcașu Marin: Cică vine Ashley!

adevarul.ro/stiri-interne ... od-2390297.html

Pușcașu Marin
[25.09.24 10:28:03]
»

@adso: Nu-l cunosc . Eu (încă) aștept să vină CC Catch, Sabrina, astea nume” furtunoase” . N-am decapotabilă, așa că ploaia nu mă sperie, iar frigul îl suport mult mai ușor decât căldura. Și dacă n-o circula bacul, mă-ntorc din drum până în puctul unde voi putea să trec” gârla” pe podul de la Cernavodă.

Important e că m-am lămurit din acest articol care-i treaba cu bacul și feribotul. Pe site am citit și m-a confuzat. Acolo nu înțelesesem că feribotul e pentru TIR-uri și bacul pentru autoturisme.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ANILU, cosminap, k-lator, Pușcașu Marin, tata123 🔱

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.085783004760742 sec
    ecranul dvs: 1 x 1