Ce nu-ți spune nimeni despre Muzeul Vatican

TIPĂREȘTE

Nu voi povesti în acest articol despre lucrurile extraordinare care se pot vedea în acest muzeu. Au făcut-o alții mult mai bine ca mine; are dl. @msdn niște articole extraordinare despre Vatican.

Ceea ce voi povesti în continuare este experiența noastră, destul de neplăcută legată de Muzeul Vatican, experiență întâmplată anul acesta pe 22 iunie, deci nu chiar în plin sezon (pentru că acesta începe după 1 iulie), dar nici în extrasezon. De fapt cred că la Roma e sezon tot timpul anului, cu un vârf în iulie și august. Era vineri dimineața, deci încă nu năvăliseră turiștii de weekend.

În primul rând pentru cumpărarea biletelor folosiți site-ul biglietteriamusei.vatican ... isita=26&step=2. În cazul cumpărării biletelor online vi se aplică o taxă de 4 euro (cam scump) pentru rezervare. Ceea ce primiți prin email sunt niște vouchere care vor fi preschimbate pe biletele reale la casa de bilete din interiorul muzeului. De aceea e bine să ajungeți cu ceva timp înainte de ora scrisă pe bilet (cam 30 de minute).

Experiența neplăcută începe de cum te apropii de Vatican. Încearcă să te agațe tot soiul de indivizi care îți propun diverse variante de ați face rost de bilete, ghizi etc., la niște prețuri astronomice.

Biletul de intrare costă 17 euro + taxa de rezervare online 4 euro = 21 de euro. Ce-ți propun ăștia începe de pe la 40-45 euro de persoană și urcă până cine știe unde, înspre zări... în funcție de ceea ce-ți propun, probabil și cină privată cu papa :).

Sunt zeci de asemenea indivizi și sunt extrem de agasanți, mai agasanți chiar decât negrii aceia care încearcă să-ți vândă tot soiul de nimicuri.

Noi aveam rezervare la 10:30. Am ajuns la colțul clădirii unde era finalul cozii pentru cei care nu aveau bilete rezervate pe la 9:20. Pentru cei cu rezervare există un culoar special paralel cu coada.

La intrarea pe culoarul special ne-a agățat un individ care a încercat foarte insistent, deși aveam bilete rezervate, să ne vândă un upgrade. În ce consta upgrade-ul? Să ne scoată pe un pasaj secret din Capela Sixtină direct spre Basilica San Pietro + un audioguide, la prețul exorbitant de 20 euro/persoană. Pasajul respectiv e accesibil oricui ajunge în Capela Sixtină, nu-ți trebuie nici un upgrade, iar un audioguide e 8 euro, dar ca să vedeți la ce se pretează și ce escroci mișună prin zonă.

Ca să scăpăm de individul respectiv am trecut pe trotuarul de vis-a-vis și am jurat că nu mai vorbesc decât cu o persoană în uniformă, care să fie clar angajat al Vaticanului. Am traversat înapoi pe trotuarul Vaticanului chiar în dreptul intrării. Aici era o babilonie generală. Nu se înțelegea pe unde intră grupurile, pe unde cei cu rezervare ca noi, pe unde persoanele cu handicap etc. Erau vreo 5 cozi, dar n-am înțeles pentru ce era fiecare, grupuri masive mișunau în toate părțile.

Cu chiu cu vai am găsit un bărbat îmbrăcat în uniformă, cu ecuson la vedere pe care scria Musei Vaticani, i-am arătat rezervarea și m-a trimis pe un culoar unde scria că e intrarea pentru persoane cu handicap. M-am conformat și în 2 minute am fost înăuntru. Aici alt haloimis. Toată lumea se înghesuia la aparatele pentru controlul de securitate în care bagi tot: borseta cu acte, rucsacul, camera foto/video, telefonul mobil etc. Doar că se pun la grămadă, câte 4-5 inși odată și tot la grămadă ies pe partea cealaltă.

Trebuie să fii foarte vigilent să nu-ți ia altul, chiar din greșeală, borseta cu acte sau telefonul, tableta, camera foto/video. Întrucât în Muzeul Vaticanului se intră pe o parte și se iese pe alta, nu se lasă rucsacul la garderobă, așa că umbli cu el tot muzeul, deci luați-vă unul ușurel, doar cu strictul necesar.

După ce-am trecut de controlul de securitate am văzut pe partea stângă casele pentru bilete rezervate online. Deși ar trebui să meargă foarte repede, adică doar să arăți rezervarea și să-ți dea biletele, durează mult pentru că mulți își iau audioguide-uri sau pun tot soiul de întrebări și țin coada în loc. Cu toate astea înainte de 10 aveam biletele în mână și ne gândeam ce facem până la 10:30 când era rezervarea noastră.

M-am uitat pe bilete, nu scria nicăieri ora. O fi în codul de bare care se scanează, m-am gândit. M-am luat totuși după masa de oameni care urcau cu scara rulantă. Sus erau porțile de acces. Am pus biletele și surpriză: au funcționat. Deci nu țin cont foarte strict de ora de rezervare.

Odată ajunși sus am făcut rost de o hartă a muzeului de la un ghișeu unde se dădeau audioguide-uri. Îmi trimiseseră o astfel de hartă și când am făcut rezervarea, dar o aveam listată alb-negru. Harta e destul de prost făcută, după părerea mea; eu nu prea m-am descurcat cu ea, nu-ți recomandă un traseu, adică 1. vizitezi muzeul X, 2. vizitezi muzeul Y etc. ; nu te interesează muzeul X? ok, treci la următorul.

Am văzut că toată lumea se înghesuia într-un fel de curte. Am ieșit și noi crezând că e ceva de văzut acolo. Supriză, dar nu era. Lumea fuma, dădea mesaje pe telefon și niște ghizi le povesteau unor turiști depre Capela Sixtină. De ce aici? Pentru că în capelă teoretic nu ai voie să vorbești. Am ieșit înapoi în hol și am dat cu banul: dreapta sau stânga. Am luat-o la stânga. Pe dreapta altă curte, doar că mult mai mare ca prima. Am ieșit în ea, același lucru ca în prima, nimic de văzut. Excepție un ananas gigantic. Ciudat!

Am ajuns într-o sală cu sculpturi, unde am găsit spre suprinderea noastră și un cap de dac. Un dac la Vatican! Aici era destul de lejer și chiar ne-am bucurat că am scăpat de aglomerația și babilonia de la intrarea în muzeu. Apoi am urcat niște scări și de aici a început nebunia. Am intrat într-o aglomerație cumplită, față de care cea de la intrare părea o palidă umbră.

Știți cum era? Cam cum e la metroul din București, în zi de lucru, la Piața Unirii pe la ora 8 dimineața. Efectiv stăteai ca sardeaua. Sau mai bine zis te mișcai ca sardeaua odată cu întreaga masă de oameni. De văzut? Ce să vezi? La statuia lui Laocoon, pe care chiar țineam morțiș s-o văd, cred că am dat o duzină de coate în stânga și tot atâtea în dreapta și nu mai știu câte am încasat. Dar am reușit cumva să ajung în față s-o văd. Așa am mers tot muzeul.

În plus, era o gălăgie de nedescris. Foarte mulți erau cu ghizi personali. Ce înseamnă asta? Înseamnă că eu și soțul de exemplu dăm 100 de euro (sau mai mult) unei persoane ca să ne facă rost de bilete și să ne prezinte muzeul. Eu nu înțeleg la ce-ți trebuie așa ceva, când poți să-ți iei bilet online + un audioguide dacă vrei. Dar fiecare face ce crede de cuviință cu banii proprii.

E ultima modă la Roma asta cu ghizii personali. I-am văzut și la Colosseum și la Vila Borghese. Doar că, spre deosebire de ghizii care aveau grupuri mari și vorbeau la microfon, iar oamenii îi ascultau în căști, ghizii personali n-aveau așa ceva. Cum erau zeci și toți vorbeau în toate limbile pământului, urlau efectiv ca să se facă auziți. Era un fel Turn Babel. Se urla în toate limbile pământului. M-am nimerit de-a lungul muzeului lângă mai mulți astfel de ghizi. Informațiile pe care le dădeau mi s-au părut destul de seci, din cele pe care în maxim 24 de ore le-ai uitat, dar poate există și unii mai pricepuți, la cât de mulți erau.

După părerea mea, meseria de ghid e una grea. El trebuie să-ți spună o poveste, una adevărată e drept, de așa natură încât să te impresioneze și s-o ții minte. Altfel până a doua zi ai uitat cam trei sferturi din ce ți-a spus ghidul respectiv, iar până luna viitoare chiar nu-ți mai amintești nimic.

Grupurile mari erau și mai rele. Ăștia se blocau toți într-o unitate de monolit în jurul ghidului în fața uneia sau mai multor opere mai importante. Nu puteai să treci de ei și apoi să te întorci, pentru că ar fi însemnat să înoți contra curentului, ceea ce era foarte greu, aproape imposibil. Așa că stăteai după ei, timp în care masa de sardele din spate avansa și te presa.

Am sărit peste Muzeul Etrusc și Muzeul Egiptean, care oricum nu ne interesau și am continuat în marea de sardele. Bonus peste toate astea nu mergea aerul condiționat sau mergea dar nu făcea față. Deși n-am prins foarte cald în Roma (maxim 30 de grade) și deși camerele sunt foarte înalte, din cauza multitudinii de oameni, în muzeu era foarte cald. Singurele încăperi unde am simțit aerul condiționat au fost în Galeria Tapițeriilor (Galleria degli Arazzi) și în Capela Sixtină. În rest au curs apele pe noi.

M-a cuprins așa o indignare... Bun, își bat joc de vizitatori, fie pentru că nu-i interesează, bani să iasă, fie pentru că sunt depășiți de situație, fie naiba știe de ce. Dar își bat joc de operele acelea de artă de o valoare inestimabilă. Stanzele (camerele) lui Rafael sunt destul de mici, iar picturile sunt gen fresce. Păi imaginați-vă într-o cameră din asta 100 de oameni tranpirați și respirând din greu. În câțiva ani se vor deteriora iremediabil aceste picturi.

După Stanzele lui Rafael se intră în Muzeul de Artă Modernă. Aici pe nimeni nu interesează, toți trec cu viteză maximă cu ghizi sau fără. O pornisem și noi cu gloata, noroc că m-a fulgerat la un moment dat un tablou. "Ăsta e Salvador Dali", mi-am zis. Știți că sunt fan. Un tablou excepțional, Peisaj cu îngeri, care pare pictat pe sticlă și iluminat din spate. O lumină excepțională! Alături Sfânta Treime, de același pictor. M-am întors, că tot era lejer, și am văzut și alte picturi ale unor pictori modeni celebri, între care câteva Chagall. Toate acestea sunt puse în niște camere mici, fără ferestre, doar cu lumină artificială, parcă ar fi niște debarale.

Am ajuns într-un final în Capela Sixtină, unde teoretic ar fi trebuit să fie liniște. E drept că nu mai era vacarmul din restul muzeului, nu se mai urla, se vorbea normal. Degeaba strigau angajații muzeului din când în când în mai multe limbi „Liniște, vă rog!”, era liniște 2 secunde, apoi iar se vorbea.

Apropos de celebrul pasaj care te scoate direct spre Basilica San Pietro, pentru a ajunge la el trebuie să ieșiți din Capela Sixtină pe ușa din dreapta cum stați cu spatele la Judecata de Apoi. Doar că procedând astfel, nu mai vedeți restul muzeului. Noi din această cauză nu am mai văzut Pinacoteca și celebra scară în formă de șurub cu mai multe începuturi. Ne-a părut rău, mai ales că Basilica San Pietro o mai văzusem acum 8 ani, la precedenta vizită la Roma.

Am rămas cu niște sentimente contradictorii. Efectiv mă aflam într-unul din cele mai frumoase muzee din lume, în jurul meu erau secole de istorie și de artă. Și totuși, în loc să mă bucur de toate astea, principalul meu gând era cum să ies mai repede de acolo. Toate pozele le-am făcut cu aparatul sus, cât de sus puteam, pe deasupra capetelor oamenilor și oricum am făcut puține fotografii. Aici chiar e util un stick. Vizita a durat în jur de 3-4 ore. Ar fi trebuit mult mai mult, dar nu s-a putut. Din cauza aglomerației, nu există ca în alte muzee bănci pe care să stai și să te odihnești, să admiri în liniște o operă de artă care îți place.

Ce s-ar putea face? Nu știu, e greu de spus, dar e clar că e necesară o limitare drastică a numărului de vizitatori, altfel acest muzeu se prăbușește sub propria lui celebritate. Din moment ce alte muzee, tot foarte mari (de exemplu Alhambra) pot face acest lucru, ar trebui să se poată și aici. Până atunci, păcat, mare păcat!

Este posibil ca în alte anotimpuri să nu fie atât de rău. Dacă prindeți un sezon mai lejer, foarte bine, dar e bine să stiți că se poate întâmpla și așa cum am pățit noi. Am rămas cu un gust amar și un mare regret.

---

VIZUALIZĂRI: 18361 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI