Dobrogea, a patra zi: complexul rupestru de la Basarabi, Adamclisi, mănăstirea Peştera sf. Andrei

TIPĂREȘTE

Am plecat de la vila Kos din Năvodari- Mamaia Sat v. aici vezi impresii şi ar fi trebuit să mergem pe DJ226 până în localitatea Lumina de unde urma să intrăm pe E87 până la Ovidiu. Numai că ne-am încurcat pe la marginile Constanţei, probabil am ratat ieşirea din vreun giratoriu, că ne-am pierdut o mulţime de timp până să ajungem la drum-lumină. Din Ovidiu am mers o porţiune pe A4 până la ieşirea din autostradă spre Murfatlar. Aici am întâlnit DN3 pe care, cu excepţia unor bretele la obiectivele de vizitat, nu aveam să-l mai părăsim până la Bucureşti. Am trecut de comuna Valul lui Traian, am mers o porţiune paralel cu Canalul Dunărea- Marea Neagră şi am ajuns în Murfatlar la o distanţă de 40 km de punctul de plecare dar pierzând proape două ore din cauza încurcăturii. În Murfatlar am găsit un indicator spre bisericuţele rupestre de la Basarabi. Este bine de ştiut că din 2007 din motive de reclamă oenologică întreaga localitate se numeşte Murfatlar şi nu Basarabi. Am mers vreo 3 km pe un drum rău de pământ şi am trecut pe lângă o carieră de calcar şi o clădire de beton cu acoperiş în trepte plus alta ce semăna a şopron. Cum singurul indicator era către mănăstirea Basarabi, am mers mai departe. La capătul drumului am găsit o bisericuţă foarte frumos proporţionată, o adevărată bijuterie semănând cu bisericile greceşti.Era mănăstirea sf. Teotim (N 44°10'2", E28°24'23") construită în 2004. Biserica a fost clădită în apropierea bisericuţelor rupestre descoperite la Basarabi. Sfântul Teotim născut în Dobrogea a fost episcop al Tomisului în jurul anului 390 şi a fost un mare cărturar scrierile sale fiind la baza filocaliei româneşti (iubire de frumuseţe divină). În interior pe schele, se lucra la picturi. În faţa bisericii era o curte mare şi îngrijită şi un corp mare de clădire. La capătul grădinii era un zid de piatră şi o poartă prin care vedeai în vale oraşul Murfatlar. Dealtfel în zonă au mai fost găsite ziduri antice de locuinţe. Am vorbit cu un preot care mi-a spus că sub clădirea cu acoperişul în trepte mai există ce a mai rămas din bisericuţele rupestre, că din cauza stricăciunilor nu se pot vizita şi cândva se va înfiinţa acolo un muzeu dar... nu sunt bani. La întoarcere am oprit să pozez construcţia ciudată ca să-mi rămână amintire. Complexul rupestru de la Basarabi a fost descoperit în 1957 într-un deal în care funcţiona o carieră de cretă. Au fost descoperite şase bisericuţe rupestre săpate în cretă, legate între ele prin coridoare, chilii şi morminte. Monumentul unic în ţară, datează din sec. X-XI şi are scrijelit pe pereţi desene, cruci de diferite tipuri şi înscripţii. Abia după cca 15 ani s-au găsit ceva fonduri pentru protejare şi consolidare printr-o construcţie de beton (cea cu acoperiş în trepte) care nu e terminată. Această construcţie nu permite aerisirea ceeace a dus la apariţia mucegaiului pe pereţii inscripţionaţi. Între timp parte din ce se descoperise fusese distrus. În 1990 s-au alocat fonduri pentru reparaţii la clădirea de beton dar lucrările deşi neterminate au fost sistate. Complexul nu poate fi vizitat fiind într-o stare avansată de degradare. Bisericuţele au fost numerotate cu litere de alfabet. Prima descoperită a fost bisericuţa B1, aşezată în amonte faţă de celelalte şi care a apărut în urma surpării dealului escavat. Data întemeierii bisericuţelor inscripţionată pe un perete este 6500 adică 992. Au urmat în timp B2, B3, B4, camerele comunicante C1, C2, galeriile E, o descriere completă a complexului este prezentată în http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/basarabi-complexul-biserici-rupestre-68033. html. Ca şi concluzie, mare păcat şi ruşine că ne batem joc de istoria şi credinţa noastră.

GPS ne-a dus prin periferiile Murfatlarului pe cel mai îngrozitor drum posibil, cu şleauri adânci pe toată lăţimea drumului. Noroc că porţiunea a fost cam de 1 km după care am mers pe asfalt ca în palmă până la Adamclisi 45 km pe DN3.

Monumentul Tropaeum Traiani (N 44º6'6" E, 27º57'18) El a fost pentru prima oară investigat de marele arheolog Grigore Tocilescu între anii 1882-1890. Mihail Kogălniceanu a spus că ˝ monumentul este o cronică gravată în piatră, actul de naştere al poporului român ˝ Monumentul avea o înălţime de 39 m şi un diametru de 38 m. În partea superioară este trofeul bifacial de 11m care este o armură cu patru scuturi. Sub trofeu sunt două grupuri cu prizonieri daci. Baza monumentului este formată din 7 trepte de piatră. De jur împrejurul monumentului sunt 54 dreptunghiuri de piatră înalte de 1.50 m numite metope pe care sunt sculptate scene din războiul cu dacii. Aceste metope, din care se mai păstrează 48, sunt foarte importante pentru istoria noastră, ele conţinând la fel ca şi Columna lui Traian informaţii asupra portului, înfăţişării şi armelor utilizate de daci. Deasupra metopelor se află o friză crenelată deasemeni cu sculpturi în basorelief. Din cauza stării înaintate de degradare monumentul a fost reconstituit în 1977. A fost reabilitat în perioada 2007-2013 când au fost puse în valoare tumulul, altarul şi amenajări în întregul sit. Am avut privilegiul să vizitez Tropaeum Traiani prin anii 70. Era însemnat de trecerea celor aproape 2000 de ani dar mult mai impresionant decât cel actual care nu are patina vremii.

Înafară de monumentul Tropaeum Traiani, complexul mai cuprinde un tumulus al unui general roman cu nume necunoscut căruia i se datorează înfrângerea dacilor şi vestigiile unui altar funerar pe pereţii căruia erau scrise numele a 3800 oşteni romani căzuţi în lupta cu dacii. La 2 km de monument, Gr. Tocilescu a descoperit cetatea antică cu nume necunoscut din timpul geto-dacilor. Ea a fost refăcută de Traian după primul război daco-roman din anul 102, devenind municipiu şi primind numele de Tropaeum Traian. Municipiul avea o suprafaţă de cca 10ha fortificată şi după sec. II-III o populaţie majoritar creştină. A fost cel mai mare oraş roman de pe teritoriul Dobrogei fiind locuit de veteranii are au luptat cu dacii şi au fost colonizaţi aici. Ei s-au căsătorit cu femei dace. Oraşul a fost distrus de goţi, refăcut cu ziduri de întărire dar în sec. VI, neputând rezista atacurilor avarilor a fost părăsit Muzeul arheologic Adamclisi a fost inaugurat în 1977 odată cu reconstrucţia monumentului. Este foarte interesant şi cuprinde bucăţi originale din monument: statuia iniţială a trofeului, majoritatea metopelor, frizele inferioară şi superioară, inscripţii, vase de ceramică getică, de sticlă, amfore greceşti, opaiţe, tubulatură de apeducte. Din cetate sunt expuse blocuri de parapet, porţiuni de ziduri.

După 15 km de mers pe DN3 am ajuns în comuna Ion Corvin de la capătul căreia la 5 km, trecând printr-o superbă pădure se află Mănăstirea Peştera sf. Apostol Andrei. Cu toate că biserica nouă îţi ia ochii cu cele cinci turle şi aspectul impozant, principalul obiectiv pe care voiam să-l văd era Peştera sf. Andrei. Aceasta în 1918 i se arătase în vis unui avocat din Constanţa, Ion Dinu care împreună cu preotul din Adamclisi a descoperit-o şi a curăţat-o de vegetaţia care o năpădise. Auzind de ea au venit aici să trăiască viaţa de obşte câţiva călugări care şi-au construit chilii dar abia în 1943 peştera a fost recunoscută şi sfinţită de episcopul Tomisului. Sub comunişti călugării au fost alungaţi prin decret. Abia în 1990 s-a reluat viaţa monahală şi sfinţit schitul de călugări care în 1994 s-a transformat în mănăstirea Peştera Sf. Andrei. În fiecare an pe 30 noiembrie se adună la peşteră mii de cerdincioşi care comemorează martirizarea apostolului în Patra în anul 60. Sfântului apostol Andrei care era fratele lui Petru, după Înălţarea lui Iisus la ceruri, i-a revenit sarcina să răspândească credinţa şi să creştineze Asia Mică, Turcia, Scytia Minor– actuala Dobroge. Întors în Grecia a fost prins în Patras şi răstignit cu capul în jos pe o cruce cu braţele în formă de X devenind astfel martir. Cât a creştinat în Scyţia a locuit în peştera a de lângă localitatea Cuzgan, astăzi Ion Corvin. Peştera sfântului apostolului Andrei în totalitate săpată în stâncă este prima biserică din Romania în care s-au ţinut predici. Intrarea în peşteră a fost lărgită, s-a construit o faţadă de zidărie dar în interior aspectul grotei e acelaş ca la începutul creştinismului. Lângă intrare sunt două laviţe de piatră pe care dormea sfântul. Astăzi mulţi credincioşi bolnavi dacă se odihnesc un timp pe aceste laviţe şi se roagă, se vindecă. Sunt mai multe icoane cu sfântul şi Maica Domnului şi sute de bileţele de hârtie, acatiste puse de credincioşi în ungherele şi crăpăturile grotei cu rugămintea fierbinte de a fi scăpaţi de necazuri. În spatele altarului care e o simplă masă se află icoana sfântului Andrei. Biserica mare cu hramul sf. Apostol Andrei a fost ridicată între 1998-2002 şi sugerează prin stilul arhitectonic, proporţii şi pictura interioară măreţia şi importanţa acestor locuri. Este superb pictată cu portrete de sfinţi, cu scene religioase, cu figurile patriarhilor României printre care Teoctist. Într-o raclă este o sculptură de lemn cu trupul sfântului Andrei. Lumina este filtrată prin turla de deasupra naosului îmbrăcând în auriu picturile din jur. Poate şi faptul că era multă linişte fiind singura vizitatoare a bisericii în acel moment, m-am simţit reconfortată şi la fel ca în peşteră m-am rugat pentru sănătatea celor dragi. Biserica mică cu hramul Acoperământul Maicii Domnului are interiorul mai modest dar foarte valoros pentru că deţine ca moaşte degetul sfântului apostol în mijlocul unei cruci în formă de X.

Am reintrat pe DN3 şi după 15 km am ajuns în orăşelul Băneasa cu 5500 de locuitori. Aici am găsit în sfârşit unde să mâncăm la o locantă ceva mai curăţică. De aici, 15 km am mers pe DJ391A drum bun şi frumos pe lângă lacul Oltina. până la pensiunea Casa Emy unde aveam reţinută o cameră pentu o noapte.

-va continua-

---

VIZUALIZĂRI: 2837 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI