Hampton Court Palace. Sub umbra lui Henry al VIII-lea.

TIPĂREȘTE

Soarta a făcut ca, în timpul uneia din vizitele mele la Londra, să locuiesc în apropierea a unuia din cele mai interesante și importante monumente istorice ale Marii Britanii. Palat regal vreme de mai multe secole, aparținând și în prezent Coroanei, Hampton Court Palace este cunoscut în primul rând datorită lui Henry al VIII-lea, regele cu șase neveste, primul locuitor al palatului. Ulterior i-au mai urmat și alții. În prezent, o parte din el este deschis pentru vizitare. Dar să o luăm cu începutul.

Pe la începutul anilor 1300, pe aceste locuri erau o serie de clădiri și terenuri aparținând Ordinului Cavalerilor Sfântului Ioan, cei implicați și în câteva din Cruciadele din Țara Sfântă. În 1494, Giles Daubeney, cel mai important curtean al regelui Henry al VII-lea, preia terenul, și din această perioadă datează cea mai veche parte a palatului. În 1514 acesta trece în posesia lui Thomas Wosley, cardinal și administrator al lui Henry al VIII-lea. Acesta începe construcția unui palat pentru regele său, să fie folosit ca reședință și loc de întâlnire cu demnitarii străini. În 1525 palatul este gata și întreaga curte regală se mută aici. Dar în 1529, întrucât Wosley nu reușește cu demersurile sale pe lângă Papă să anuleze căsătoria regelui cu Catherine of Aragon, Henry al VIII-lea îl scoate din viața politică și îl îndepărtează de la Hampton Court.

Henry al VIII-lea, rege în perioada 1509 – 1547, continuă dezvoltarea palatului, adăugând noi apartamente pentru următoarea soție, Anne Boleyn, spații pentru Consiliul Regal și o imensă bucătărie, capabilă să satisfacă nevoile unei curți regale care absorbea până la 1200 mese pe zi. Din aceiași perioadă datează și toaletele regale, echipate cu apă curentă rece și caldă, o noutate a vremii. Amator de sport, Henry al VIII-lea construiește și un teren de tenis și două piste de bowling. Anne Boleyn nu a apucat să locuiască în apartamentul său, fiind decapitată în 1536 pentru motivele arhicunoscute. I-a urmat ca regină Jane Seymour, care din nefericire, moare în 1537, la nașterea Prințului Eduard. Au mai urmat ca regine Anne of Cleves, căsătorie anulată în 1540, Catherine Howard, decapitată pentru trădare (adulter) în 1541, și Catherine Parr, care supraviețuiește regelui.

Urmează la tron Eduard al VI-lea (1547 – 1553), fiul lui Henry al VIII-lea care, minor fiind, este pus sub îndrumarea Ducelui de Somerset, Lord Protector. În această perioadă Hampton Court este folosit numai ca reședință de vară. Mary I-a, fiica lui Henry și a Catherinei of Aragon, care domnește între1553 și 1558 nu folosește palatul decât la căsătoria cu Regele Philip al II-lea al Spaniei și în timpul bolii considerată „sarcina fantomă” din 1555, care i-a adus sfârșitul trei ani mai târziu. Succesoarea sa, Elisabeth I-a (1558 – 1603), fiica lui Henry al VIII-lea și al Annei Boleyn, care fusese forțată să stea la Hampton Court pe timpul „sarcinii fantomă” de frica unei posibile rebeliuni, capătă o oarecare afecțiune față de acest palat, și este prima care îi mai aduce ceva îmbunătățiri după tatăl său. Astfel, construiește o bucătărie privată și un „garaj” (scuze, nu am găsit alt termen) pentru calești, cel mai modern mijloc de transport al timpului.

Regele James I-ul (1603 – 1625) nu petrece foarte mult timp în acest palat. Totuși, organizează aici mai multe spectacole de teatru, la care îl aduce și pe William Shakespeare. Dar cel mai important eveniment organizat de el aici a fost în ianuarie 1604, sub forma unei dezbateri religioase, în urma căreia a rezultat necesitatea traducerii Bibliei în limba engleză. Urmașul său, Charles I-ul (1625 – 1649), are o contribuție deosebită în dezvoltarea colecției de tablouri a palatului, orientându-se în principal către opere ale maeștrilor italieni.

După războiul civil și execuția lui Charles, majoritatea bunurilor regale sunt distruse sau vândute. Este interesant însă că liderul revoltei, Oliver Cromwell, păstrează ca atare Hampton Court și toate bogățiile sale, și trăiește acolo ca un adevărat rege. După restaurarea din 1660, Regele Charles al II-lea (1660 – 1685) construiește un nou teren de tenis și extinde proprietatea cu un imens teren de vânătoare către nord – est față de palat. Totodată, modifică vechile apartamente ale Annei Boleyn pentru luna de miere cu regina sa portugheză Catherine of Braganza.

James al II-lea (1685 – 1688) nu folosește palatul, dar fiica sa Mary a II-a, regină între 1688 și 1694, căsătorită cu Wilhelm al III-lea de Orania, cunoscut ca rege al Angliei (1688 – 1702) sub numele de William al III-lea, decide să reconstruiască din temelii palatul. Costurile mari cerute de o asemenea investiție fac ca în final reconstrucția să se limiteze numai la o parte din acesta. În plus, lucrările sunt oprite la moartea subită a reginei. Abia după 6 ani William reia lucrările la apartamentele sale și ale soției, dar nu le folosește decât 2 ani, până la moartea sa subită. La tron urmează Regina Anne (1702 – 1714), care nu folosește prea mult palatul, deși finalizează o serie de lucrări. Se mută totuși aici în ultimii ani de viață, când se ocupă și de renovarea capelei construită de Thomas Wosley la începutul secolului XVI. Următorul rege, George I-ul (1714 – 1727) nu a fost interesat de Hampton Court, dar fiul său, George al II-lea (1727 – 1760) și Regina Caroline s-au mutat aici cu toată familia și prietenii săi.

Aceștia au fost ultimi monarhi care au locuit la Hampton Court Palace. În următoarele două secole palatul a fost locuit de membrii din linia a doua a familiei regale. În 1839 Regina Victoria deschide palatul pentru vizitatori. În anii care au urmat palatul a fost restaurat pas cu pas, astfel ca vizitatorii să se bucure din plin de bogățiile și frumusețile acestuia.

Astăzi palatul poate fi vizitat pe 6 trasee:

—Turul 1 – Henry al VIII-lea la Hampton Court Palace;
—Turul 2 – Bucătăriile lui Henry al VIII-lea;
—Turul 3 – Apartamentul lui William al III-lea;
—Turul 4 – Apartamentul reginei Mary a II-a;
—Turul 5 – Apartamentul regilor Georgieni;
—Turul 6 – Grădinile și labirintul.

Beneficiind de vecinătatea cu un asemenea obiectiv, bineînțeles că nu am ratat ocazia de a-l vizita. Intrarea în incintă se face direct din Hampton Court Way, printr-o poartă străjuită de mai mulți lei postați pe doi stâlpi din cărămidă. Unii poartă coroane regale pe cap, iar altul are un corn de inorog. Probabil că are o semnificație pentru Casa Regală Britanică. Imediat după poartă, pe partea stângă, sunt casele de bilete și unul din magazinele de suveniruri. Se găsesc aici o mare varietate de obiecte, de la cești la magneți, majoritatea cu imaginea lui Henry al VIII-lea. Am cumpărat de aici Ghidul care mi-a inspirat rândurile de mai sus, și a furnizat și primele două imagini dintre fotografiile anexate.

Ne începem vizita cu grădinile palatului, și alegem să le parcurgem în sensul acelor de ceasornic. Ca urmare, intrăm pentru început în Grădina cu trandafiri. Dar suntem într-o lună de ianuarie și ca urmare nu este prea mult de văzut aici. Toate celelalte grădini care urmează au ceva mai mult verde decât aceasta. Până și statuile sunt învelite în folii de plastic și legate cu sfoară, probabil pentru a fi protejate împotriva intemperiilor. Totuși nu ne trebuie prea mult pentru a descoperi trei pete de culoare. Prima este o măceașă de un roșu aprins. Realizez atunci că măceșul nostru (rosa canina), ale cărui fructe le folosim în multe feluri, este o rudă apropiată a trandafirului. Urmează o floare de trandafir roșie, cam obosită de trecerea timpului și ceva mai departe una galbenă încă în oarecare putere. Să nu uităm însă că în noaptea ce abia trecuse fuseseră – 6 grade Celsius.

Imediat la nord de Grădina cu trandafiri este Grădina turnirurilor. Se mai păstrează acum numai una din cele cinci construcții inițiale din care Henry al VIII-lea și suita sa urmăreau competițiile. Aici este amenajat un restaurant. Ulterior, regele a transformat zona în teren de tenis și piste de bowling.

La nord de această grădină este Labirintul. Acesta a fost proiectat de George London și Henry Wise și inaugurat în jurul anului 1700 de către William al III-lea. Inițial au fost folosiți arbuști de carpen dar mai târziu s-au plantat arbori de tisa. Este cel mai vechi labirint din Marea Britanie încă utilizabil. Din punct de vedere constructiv, în plan are o formă trapezoidală, și este de tipul „labirint puzzle” sau „multi-căi”, adică creează mai multe variante de traseu, din care unul singur conduce la destinație, iar celelalte se înfundă. Până la acesta, labirinturile din Marea Britanie aveau o singură cale, de formă spiralată, care conducea în final în centrul acestuia. Am întâlnit un asemenea labirint în curtea interioară a catedralei din Norwich. La Hampton Court Palace, după câteva bâjbâieli, îmi aduc aminte de regula de rezolvare a unui labirint, fără firul Ariadnei: te ții în permanență cu aceiași mână de un perete, și mergi în continuare fără a desprinde mâna. În final trebuie să ajungi în centru. Totuși ajung al doilea, la câteva minute după celălalt participant la întrecere.

În dreptul fațadei posterioare a palatului, orientată spre est, există Grădina marii fântâni, sau ”Grădina întâlnirilor oficiale”. Inițial aici a fost o parte din terenurile de vânătoare ale lui Henry al VIII-lea. În 1689 Daniel Marot proiectează aici o grădină pentru întâlniri oficiale ornată cu arbori de tisă de 1.80 m înălțime, tunși sub formă de obelisc, și cu o rețea de alei cu pietriș și 13 fântâni. Fântâna centrală a acestui aranjament există și astăzi, precum și arborii, care o lungă perioadă de timp nu au mai fost tunși, ajungând la înălțimea de azi. Tunsoarea pomilor în forma actuală a fost reluată la începutul secolului XX. Înspre est grădina se continuă cu un luciu de apă, clar făcut de mâna omului, cu o formă perfect rectangulară în plan, de circa 40 m lățime și ceva peste 1 km lungime. A fost realizat în 1660 pentru Charles al II-lea. Se pare că undeva în suprafața acestuia există o fântână arteziană, ”Fântâna Jubileului”, executată în 2002, cu ocazia aniversării a 50 de ani de domnie a Reginei Elisabeta a II-a. Noi nu am văzut-o funcționând. Însă, din primul moment mi-am imaginat aici niște curse de caiac – canoe.

Spre sud față de palat se întinde Grădina privată, folosită pentru uz personal de toți monarhii care au domiciliat în palat. Începută în 1530 pentru Henry al VIII-lea, cu o suprafață relativ modestă (circa 60 x 90 m), ea a fost dezvoltată continuu de succesorii săi, ajungând la mărimea actuală, până la Râul Tamisa la 1702, în timpul lui William al III-lea, care îi schimbă totodată și plantația de arbori de tisă, și statuile. În secolul al XIX-lea grădina decade, iar ceea ce vedem noi acum este reconstrucția grădinii lui William al III-lea din 1702 realizată în 1995.

Imediat vest de Grădina privată, tot la sud față de palat, este Grădina eleșteului. Dacă în timpul lui Henry al VIII-lea aici era un iaz ce asigura rezerva de pește necesară bucătăriei regale, în 1690 iazul este secat, iar Regina Mary a II-a decide că aici locul ideal pentru amplasarea colecției de plante exotice adusă de ea din Olanda. La data vizitei noastre, grădina nu avea prea multe plante, numai câteva statui și în centru o mică fântână arteziană cu apa ce cădea peste un arbust pe care nu l-am recunoscut, fiind acoperit de gheață.

Pe latura sudică a palatului, în colțul vestic al acesteia, există o seră de circa 8 x 25 m în plan care adăpostește Marele butuc de viță de vie. Aici există un butuc unic de viță de vie din soiul Hamburg negru, care ocupă întreaga seră. Pare a fi un monument al naturii, fiind încă pe rod, deși este plantat în 1768. Se estimează că circa 280000 vizitatori vin anual la Hampton Court Palace numai pentru a-l vedea. La data vizitei noastre nu avea nici măcar o frunză.

Înainte de a intra în interiorul palatului, trebuie să spun câteva cuvinte despre terenul de vânătoare achiziționat de Charles al II-lea. Amplasat la nord – est față de palat, cu o suprafață pe care o estimez la circa 250 ha, este cunoscut în prezent sub numele de Bush Park. Este deschis publicului larg, fără nici o taxă. O parte din el l-am vizitat cu câteva zile înainte de a ajunge la palat. În zona estică a acestuia există două iazuri pe care trăiesc mai multe specii de păsări acvatice, de la rațe, la lebede. Nu știu dacă să le spun sălbatice, pentru că îndeletnicirea de bază a lor este să aștepte bucăți de pâine de la cei ce vizitează parcul. Adevărul este că nu cred că păsările au vreo vină, hrănirea acestora, indiferent de luciul de apă pe care trăiesc, părând a fi un fel de sport național. La nord de aceste iazuri este o zonă în care trăiește în completă libertate o turmă de căprioare. Suntem atenționați că luna ianuarie este o lună de împerechere a lor, așa că e bine să păstrăm o oarecare distanță, să nu stârnim gelozia unor cerbi mai suspicioși.

Întrucât turul grădinilor se încheie în partea de sud a palatului, intrăm în interior în Apartamentul lui William al III-lea. Acesta seste amplasat la parterul și etajul palatului, pe fațada sudică a acestuia, în dreptul Grădinii Private. Accesul în interior se face direct într-o casă a scării ce ne conduce la etaj. Aici ne intersectăm cu două personaje ce par a veni direct de la curtea lui William al III-lea. Ulterior aveam să aflăm că sunt ghizi ai palatului îmbrăcați în costume de epocă. Scara în sine nu este foarte monumentală, ea urmând trei din pereții încăperii. Ceea ce mă uimește este faptul că nu există nici măcar un centimetru pătrat de perete sau plafon, care să nu fie pictat. La etaj intrăm în ”Camera Gărzii”, amenajată în prezent ca o sală a armelor. Aproape 3000 de arme decorează pereții încăperii, fiind așezate în diferite forme geometrice. Se pare că este cea mai importantă colecție de arme din secolele XVII – XVIII. Urmează camera de audiențe a regelui. Un tron relativ modest ca mărime, amplasat sub un baldachin, toate îmbrăcate în catifea roșie, era folosit de rege pentru a-și primi curtenii. Un impozant tablou ecvestru al regelui este pe peretele opus tronului. Urmează apoi biroul regelui, cu un mobilier foarte simplu față de standardele actuale, și sala personală de mese. După aceea trecem prin „marele dormitor”, în care regele își făcea toaleta de seară în prezența curtenilor și a principalilor miniștri, și „micul dormitor”, destinat odihnei într-o relativă intimitate. Aici se poate vedea și WC-ul regal. Este de precizat că în 1986 un puternic incendiu a distrus o parte din acest apartament. Au fost necesare eforturi imense, care au durat câțiva ani, pentru refacerea acestuia. Tot acest șir de camere mi se par foarte întunecoase, încărcate, mult prea bogate în tablouri și tapiserii. O parte din acestea au fost aduse din apartamentul lui Henry al VIII-a. În continuare coborâm la parter. Aici parcurgem un culoar lung, amplasat sub toate camerele vizitate anterior, și care ne conduce în una din curțile interioare, cunoscută sub numele de ”Curtea Ceasului”.

Intrăm apoi în Apartamentul Reginei Mary a II-a. Acesta este amplasat la etajul palatului, pe latura estică a acestuia, fațada spre Grădina Marii Fântâni, dezvoltându-se apoi pe latura nordică a curții interioare a fântânii. Amenajat pe locul apartamentului Annei Boleyn, care nu a apucat să se bucure de el, nici noul apartament nu a apucat să o găzduiască pe Mary. De lucrările parțial finalizate de Regina Anne va beneficia Regina Caroline (1727 – 1737), soția lui Charles al II-lea. Structural vorbind, acest apartament este oarecum similar cu cel al lui William al III-lea. Există și aici o casă a scării, camera gărzii, camera de audiențe, sala de mese privată, dormitorul, toaleta. Apare în plus un salon cu o vedere minunată asupra Grădinii Marii Fântâni și asupra pistei de apă de 1200 m lungime, o sală de banchete sau baluri și o galerie de artă, care a fost folosită frecvent de William ca loc de recreere și plimbare, după moartea soției. Rămân cu impresia că decorațiile acestui apartament nu mai sun așa de încărcate ca cele ale lui William, tablourile au dimensiuni ceva mai mici, tapiseriile sunt ceva mai puține și înlocuite cu lambriuri de lemn. Toate astea îmi dau impresia unor încăperi mai luminoase.

Continuăm vizita cu Apartamentul regilor Georgieni, amplasat pe trei laturi ale curții interioare a fântânii, pe conturul interior al apartamentelor lui William al III-lea și al Reginei Mary a II-a. Dar remarcăm brusc că am intrat în criză de timp și punem în pericol etapele următoare ale programului. În consecință, parcurgem apartamentul în grabă, fără film și fără fotografii. Remarc totuși că decorațiunile sunt chiar mai puține decât cele din apartamentul Reginei Marii a II-a, și parcă și tablourile sunt mai luminoase. Începe chiar să se vadă și tencuiala pe pereți.

Din nefericire, oprim vizita aici. Mai erau de văzut Apartamentul lui Henry al VIII-lea, Bucătăria lui Henry al VIII-lea și Capela regală. Am ratat de asemenea seria de nouă tablouri intitulată Triumful lui Caesar, pictată în perioada 1484 – 1492 de artistul renascentist italian Andrea Mantegna. Adusă la Hampton Court Palace în 1629 de Charles I-ul, este considerată creația de top în colecția de picturi ale palatului. În prezent, capodopera este amplasată în Pavilionul Oranjeriei, în partea stângă a curții principale, după intrare.

Toate astea mă obligă ca, la următorul drum la Londra, să reiau vizita și să completez cu ceea ce-mi lipsește acum.

X X

X

Îmi cer scuze pentru calitatea execrabilă a fotografiilor anexate, dar pierderea hardului de care m-am plâns câteva luni în urmă m-a obligat să extrag aceste imagini de pe CD-urile cu filmele făcute cu ocazia vizitei, care au suferit și ele câteva prelucrări până să ajungă pe CD. În plus, și camera video de la acea dată nu permitea imagini de calitate, în special în interior. Am considerat totuși util de a însoți textul și de o serie de fotografii care să ilustreze explicațiile.

---

VIZUALIZĂRI: 3212 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI