ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 17.01.2010
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Piteşti
ÎNSCRIS: 02.09.09
STATUS: CONSUL
DATE SEJUR
AUG-2006
DURATA: 2 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
PLAJA şi MAREA:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
98.33%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Pe drumul Banatului

TIPĂREȘTE

Aurelia ARDELEANU - Pe drumul Banatului

În 2006 am făcut un circuit în Apuseni, de unde am revenit făcând un ocol prin Banat, pentru că doream să mai revăd locuri pe unde nu mai trecusem de ceva vreme. Traseul descris aici, de la Arad la Orşova, aproximativ 250 km, l-am parcurs într-un ritm alert, în două zile.

Am parcurs acest traseu, dar fără opriri lungi, în ambele sensuri şi în vara anului trecut, dar data trecută la review este cea din 2006, pentru că atunci am făcut şi pozele ataşate.

Dacă în 2006 DN6/E70, care formează cea mai mare parte a drumului parcurs în această descriere era la începutul reabilitării, în august 2009 aceasta era spre finalizare şi, între timp, ea a fost finalizată, astfel că traseul poate fi parcurs în condiţii foarte bune, constituind, pentru cei din sud, o alternativă categoric de preferat, pentru ieşirea în Ungaria, la E68. Chiar şi ieşirea prin vama Cenad, venind de la Timişoara şi drumul până la Mako, sunt de preferat variantei mult mai cunoscute, dar şi mai aglomerate, prin Arad şi vama Nădlac.

În 2006, însă am parcurs traseul Arad-Timişoara-Lugoj-Caransebeş-Orşova venind din ţară, mai exact de la Brad, prin Chişineu-Criş. De aici am ajuns, pe DN79, la Arad, pe la 10 dimineaţa.

Aici am dat o raită prin centru, constatând că oraşul arată bine, este curat şi străzile proaspăt asfaltate, fără gropile din anii '90.

Am făcut fotografii, am vizitat Catedala Romano-Catolică, după care am pornit spre Timişoara.

Aici ne-am oprit (unde altundeva? ) la Catedrala Ortodoxă, pe care am admirat-o încă o dată, ne-am plimbat prin Piaţa Victoriei până la Operă, am dat de mâncare dintr-un covrig porumbeilor de la fântâna arteziană şi, după vreo trei-patru ore, am pornit mai departe, pe DN6/E70.

Prima oprire nu a fost prea departe, la vreo 25 km de Timişoara, la Recaş. Dacă sunteţi în trecere pe-aici, nu rataţi ocazia de a vă opri ca să daţi o raită printr-unul din cele două magazine (aflate de-o parte şi de alta a şoselei) de prezentare ale Cramelor Recas şi, eventual să cumpăraţi un vin "de la mama lui", îmbuteliat în sticle, sau direct din butoi. În acest caz, nu vă faceţi griji că nu aveţi recipient, magazinele vă oferă recipiente de plastic, de diferite capacităţi (pare-mi-se, chiar de 10 litri), bineînţeles noi, virgine, de unică folosinţă. Eu am cumpărat vinul clasic roşu, dulce, într-un recipient de 3 litri, care s-a păstrat foarte bine şi pe care l-am băut cu plăcere când am ajuns acasă.

Ne-am continuat drumul spre Lugoj (încă vreo 40 km), unde am ajuns spre seară şi ne-am oprit doar pentru o scurtă plimbare în centru, după care am pornit mai departe, spre Caransebeş (încă 45 km). Am înnoptat la un popas aflat chiar la şosea, la intrarea în Caransebeş, pensiunea Simina, unde am luat o cameră dublă la mansardă, cam înghesuită, dar decentă. În afara dimensiunilor minuscule ale camerei şi, mai ales ale băii, nu am ce reproşuri să fac, mai ales că amabilitatea gazdelor a compensat aceste mici neajunsuri.

A doua zi, ne-am continuat drumul spre sud, pe DN6. La vreo 25 km de Caransebeş am oprit la un popas, unde se găseşte mănăstirea Piatra Scrisă. Schitul de la icoana ce dă numele mănăstirii este săpat chiar în stânca ce susţine podul de cale ferată ce trece peste râul Timiş.

Mănăstirea propriu-zisă este un pic mai departe (amănunte despre mănăstire aflaţi pe crestinortodox.ro.

De aici am continuat pe un drum cu peisaje splendide, am trecut prin Mehadia şi ne-am îndreptat spre Orşova. Deşi acest oraş face parte din Mehedinţi, istoric el este bănăţean get-beget. Oltenia începe abia de la Turnu-Severin. Aici mă opresc şi eu cu povestirea, invitându-vă să vedeţi fotografiile ataşate.

În acest timp, ascultaţi şi o melodie bănăţeană, pe care am să-l rog pe WB să o ataşeze de la adresa:

http://www.trilulilu.ro/mary_pantziru/c063d6e2c2078d


[fb]
---
Trimis de Costi in 17.01.10 20:51:02
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 2515 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

7 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Costi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P02 Clădirea Palatului Administrativ din Arad.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 0 PMA (din 0 vot)

ECOURI la acest articol

7 ecouri scrise, până acum

Admin
[17.01.10 21:11:05]
»

atasat melodia propusa ca ilustratie muzicala perfecta a review-ului.

david
[17.01.10 23:23:21]
»

stancosty cand mai treci prin Recas iti recomand sa mergi in locatia unde se produce vinul de Recas.

Acolo vei gasi o terasa cocheta unde poti servi masa si bineinteles degusta toata gama de vinuri

molko*
[17.01.10 23:43:59]
»

am fost eu... doar ca e mai greu sa degusti vinurile fiind cu masina. Pe de alta parte si in Bucuresti sunt vreo 2 magazine de prezentare Recas... (fransiza sau chiar proprietate recas- nu stiu sigur). Cert este ca se poate cumpara toata gama Recas. Unul la Tineretului si unul in zona Auchan titan.

CostiAUTOR REVIEW
[17.01.10 23:50:24]
»

@david

Ştiam că există posibilitatea de vizitare a cramelor, cu program de degustare de vinuri, dar că se poate şi mânca (să meargă mai bine vinul), asta nu ştiam. Mulţumesc pentru informaţie.

Eventual, poate ne oferi mai multe amănunte unde se găseşte locaţia respectivă, sau cum se poate ajunge la ea.

@molko

Şi în Piteşti este un astfel de magazin.

În privinţa degustării, aşa este, ce te faci dacă eşti cu maşina? Răspuns: rămâi peste noapte, sau iei vinul pentru acasă.

Mai există şi o a treia posibilitate: şoferul personal. În caz de nevoie, se poate folosi nevasta.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
CostiAUTOR REVIEW
[17.01.10 23:57:11]
»

Nu ştiu cum, dar am omis să pun comentariul de la poza P02, în care apare frumoasa clădire a Palatului Administrativ din Arad.

Acest ecou nu trebuie punctat.

Admin
[18.01.10 00:21:38]
»

completat textul la poza P02

david
[18.01.10 08:54:24]
»

Dupa ce ai trecut de cele doua reprezentante Recas iesi de pe drumul national mergand tot inainte, nu stanga pe drumul national.

Dupa scoala faci stanga iar dupa 2 km dreapta si apoi stanga si ajungi la crama.

Sunt indicatoare care te ghideaza foarte usor.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Costi, david, molko*
Alte impresii din această RUBRICĂHaihui prin Banat:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.05242395401001 sec
    ecranul dvs: 1 x 1