Început de drum în Regat

TIPĂREȘTE

Pentru prima zi de itinerariu ne-am prezentat la sediul Europcar in Coventry conform rezervării, la ora 12. Aveam o oarecare strângere de inimă, să nu îşi dea seama angajaţii că rezervarea era pe numele Adrianei iar cel care va ţine de covrig sunt eu, fără a fi plătit şi pentru un al doilea şofer.

Hârţoagele au fost întocmite rapid, ne-au dat factura şi dovada blocării banilor în cont apoi am ieşit în parcare şi ni s-a predat un VW Golf alb, bine întreţinut cu puţin peste 25.000 de mile la bord, nu înainte de a ni se arăta două mici defecţiuni abia vizibile cu ochiul liber al profanului. Nu le-am menţionat în procesul verbal de predare primire – aşa cum procedasem în iarnă în Madeira – dar mă găndeam că odată prezentate, aceste mici zgârieturi nu vor fi negate la predare. Şi nici nu au fost.

Instalaţi altfel decât în mod obişnuit, adică eu în dreapta şi Adriana în stânga, dar tot eu trebuind a fi atent la semne, semafoare şi vitezometru, am pornit în cunoaşterea Angliei.

Primul obiectiv, unul aflat la o distanţă mică: Castelul Warwick. Punct de interes maxim pentru pasagera de lângă mine, astfel încât l-am aşezat cap de listă odată porniţi la drum (acum, între noi fie vorba, şi aşezarea geografică a avut un rol esenţial).

Deschis între orele 10 – 17, preţul de intrare este de 27 lire dacă îl achiziţionezi de la casa de bilete şi 18 lire în cazul în care te duci cu el printat, luat online.

Aşezat pe o stâncă pe marginea râului Avon, două cadre naturale care i-au conferit şi siguranţă în apărare, castelul medieval construit de Wiliam Cuceritorul în anul 1068 pentru a-şi menţine controlul asupra Midlands-ului. A fost refăcut în timpul domniei regelui Henric al II-lea şi a cunoscut agitaţia trupelor militare în războiul de 100 de ani pentru ca ulterior în 1604, ajuns în ruine, să fie făcut cadou de regele James I lui Sir Fulke de Greville. Folosit ca şi casă de ţară pentru recreerea aristocratului şi a invitaţilor săi.

De-a lungul celor 950 de ani de existenţă, castelul a avut 36 de proprietari privaţi şi 4 perioade când s-a aflat sub administrare regală, cel mai tânăr proprietar fiind o fetiţă de 2 ani şi jumătate.

Astăzi întregul complex este administrat de un consorţiu financiar care, părerea mea, scoate bani frumoşi. Dar trebuie remarcată şi preocuparea pentru diversificarea programelor puse la dispoziţia vizitatorilor, astfel încât să le stârnească şi menţină interesul crescut pe toată durata vizitei.

Sunt organizate la ore fixe – programul diferă zilnic şi poate fi consultat pe site-ul lor – tururi istorice gratuite, lupte medievale, dresaj de vulturi, exerciţii de folosire a catapultei, publicul având şi posibilitatea de a-şi testa aptitudinile la tragerile cu arcul.

Odată intrat în curtea castelului, ai ocazia să observi o mulţime de oameni care mişună între diversele clădiri, turnuri şi trepte sau care stau liniştiţi şi tolăniţi pe iarbă bucurându-se de căldura soarelui.

Din curte intri în holul principal, o sală mare în care sunt expuse trofee de vânătoare, arme şi armuri din diferite epoci. Turul se continuă apoi prin cele 12 camere deschise publicului, unele dintre ele pictate de italianul Canaletto, în care sunt prezentate inclusiv figuri din ceară ale unor personaje care au însemnat ceva pentru istoria Angliei şi nu numai.

În prima dintre ele poţi zări măreţul rege Henric al VIII-lea, faimă care nu ştiu exact pentru ce îi e acordată: calităţile sale de cârmuitor sau de apetitul lui pentru sexul frumos. Fără nicio altă explicaţie, în cameră este prezentat alături de cele 6 soţii ale sale, aşa că o fărâmă din izvorul faimei lui se poate deduce odată intrat în încăpere.

Ce mi-a atras atenţia încă de la contactul cu primele manechine, e senzaţia de prezenţă fizică a unui personaj real şi nu a unuia din ceară în faţa ta.

În camere sau dependinţe sunt create scene din viaţa anilor trecuţi. O soţie – sau amanta... – stă aplecată peste umărul unui pianist ce mângăie delicat clapele instrumentului, o scenă de flirt timpuriu între George Cornwallis West şi lady Randolph Churchill (văduvă la acel moment), scenă considerată autentică şi care a avut ca finalitate căsătoria dintre cei doi.

De asemenea, este reconstituit momentul în care Winston Churchill, încă soldat şi coresponent e presă în război, face unul din primii paşi în lumea alambicată a politicii, fiind primit de lordul Broke, al cincilea conte de Warwick, şi Spencer Cavendish, figură politică marcantă, lider al republicanilor în periaoda victoriană.

Însă nu doar regi, viitori prim-miniştrii sau conţi sunt prezentaţi. Într-o baie, deasupra unei căzi înspumate – ai impresia că sunt reali până şi clăbucii!! – stă aplecată o servitoare care înmoaie lenjeria cuiva pentru a o pregăti pentru seara următoare.

Continuată hoinăreala prin castel, ajungi la un moment dat într-un hol pe al cărui perete sunt înşirate rame de tablouri. Numai că în interiorul ramelor nu se află bucăţi de pânză măiastru colorate ci monitoare de diferite diagonale care redau prin diverse şi surprinzătoare filmuleţe scene şi întâlniri jucate de actori, având legătură cu persoanele ce au locuit pe aici.

E incitant şi de admirat să constaţi că din 10 „tablouri” în 9 toate personajele stau aidoma Monalisei de nemişcate iar dintr-unul îţi vorbeşte un cavaler care, la un moment dat, bate la o uşă, i se deschide şi acţiunea continuă în alt tablou... Pentru ca aceste scene să se repete apoi şi să se desfăşoare în toate obiectele atârnate pe perete.

Finalizata explorarea interiorului, ne îndreptăm spre una din curţi, acolo unde are loc spectacolul dresajului de vulturi, cu o mulţime de privitori aşezaţi pe băncuţe sau jos pe iarbă.

Castelul are şi o curte mare, perfect aranjată, tunsă impecabil, cu ronduri de flori printre care se mişcă leneşi câţiva păuni mândri de podoaba cozilor, deschise fotogenic pentru aparatele turiştilor.

În Conservator este amenajată o cafenea iar de pe terasa acesteia grădina castelului poate fi admirată în toată splendoarea sa.

Cobori un deal la stânga şi ajungi la râul Avon, pe malul căruia te poţi plimba în voie şi admira impozanta construcţie, de la baza ei până la cel mai înalt turn. Dincolo de râu găseşti incinta special destinată luptelor medievale din perioada Războiului Rozelor, lupte care au loc doar duminica şi pentru care se achită tarif suplimentar.

În dorinţa de a nu se plictisi cei mai mici vizitatori şi pentru a le stimula creativitatea şi menţine interesul crescut, în interiorul castelului este amenajat un labirint. La intrare sunt foi de hârtie pe care trebuie să capsezi dovada descoperirii tuturor celor 9 obiective, fiecare dintre ele având un sigiliu specific. Aşa că cei mici – şi nu doar – pornesc în căutarea corabiei piraţilor, a ghilotinei sau a tranşeelor din primul război mondial, ca să enumăr doar o treime din ele.

Rezultatul? Glasuri gălăgioase şi cristaline, râsete, chemări pe culoare deja străbătute, pufăieli pentru cei care s-au încurcat, toate acestea într-o zonă plină de verdeaţă propice mişcării în aer liber a celor mici.

Părăsim fortăreaţa ce a avut-o printre oaspeţii de onoare şi pe Lady Diana, în 8 iulie 1986, după vreo 4 ore şi ceva şi apucăm drumul oraşului lui Shakespeare, Stratford-upon-Avon, cu intenţia de a ne plimba pe strada Henley şi a vedea casa în care se presupune că s-a născut marele om de litere, cea considerată “Mecca tuturor iubitorilor de literatură”.

Ştiam de acasă că nu vom avea ocazia să intrăm întrucât se va închide până la ora estimată a sosirii noastre în zonă, drept pentru care ne-am plimbat şi fotografiat în faţa ei.

Casa este una relativ simplă, însă am înţeles că la vremea ridicării ei reprezenta ceva în plan urban, tatăl marelui Will fiind un om de afaceri, mai exact comerciant de lână şi producător de mănuşi.

Orăşelul prin care ne-am plimbat cam un ceas mi se pare unul tipic englezesc, case joase în culori închise, între care îşi fac loc cele albe cu structuri din lemn ieşit în evidenţă, la parter cu magazine al căror aspect e neschimbat de când lumea (ceea ce reprezintă o notă de autenticitate).

Undeva, pe o străduţă ce se desprinde din High Street, dăm peste crâşma a cărei denumire îmi smulge un zîmbet de apreciere vizavi de inventivitatea patronului: Shakesbeer...

Seara ne prinde pe drumurile şi prin satele Cotswolds-ului, o zonă mirifică, cu peisaje idilice.

Ne oprim în Bourton-on-the Water, ne plimbăm la ceas aproape târziu pe malul frumos amenajat al râului ce străbate satul, cu poduleţe mici şi rustice, cu sălcii plângătoare atârnându-şi braţele peste apă întru ocrotirea răţuştelor ieşite şi ele la plimbare odată cu retragerea ultimelor raze ale soarelui.

Pentru finalul zilei lăsasem micuţul sătuleţ Bibury cu ale sale case de pe Arlington Row, atât de cunoscute în întreaga lume şi apărute în mai toate broşurile cu Regatul Unit.

Le-am găsit destul de greu în acel mic sat, lipsa indicatoarelor fiind o problemă identificată în mai multe zone din această parte de lume.

După ce căutările noastre ne duc până la ieşirea din sat iar întunericul ne împresoară tot mai abitir, hotărâţi să revenim la autoturism şi să plecăm spre cazare, în deznădejdea noastră îmi fug ochii pe un stâlp şi observ săgeata ce indica izbăvitoarea direcţie. Paralelă cu şoseaua şi cursul de apă peste care mai trecusem, dincolo de pădurea de ierburi înalte de vreun metru şi jumătate am găsit aleea pe care am păşit spre căsuţe.

Din piatră odată albă, dar de un gri cenuşiu acum, aliniate şi înghesuite una într-alta, cu o arhitectură identică cele cinci căsuţe par că au încremenit timpul în loc. O senzaţie de linişte, de întoarcere în satul bunicilor mei şi de bucurie m-a cuprins pe uliţa din faţa lor.

Plecăm de lângă ele în stropii fini şi jucăuşi de ai unei burniţe scurte şi calde, singura caracteristică meteorologică britanică a concediului nostru.

Ne îndreptăm spre Oxford, leagănul şcolii englezeşti.

---

VIZUALIZĂRI: 943 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI