REZONABIL
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Un hotel ce nu își merită cotarea
După ce am debarcat de pe Ferry-boat-ul „Stena Spirit” în Karlskrona, (Suedia), despre care am scris aici, am plecat cu autocarul spre capitala Suediei, Stockholm, unde am vizitat câteva din obiectivele trecute în itinerariul excursiei noastre.
La finalul vizitelor, seara, ne-am îndreptat spre cazarea la Good Morning Hotel - Hägersten., la aprox. 10 km de centrul capitalei. Adresa mai exactă este:
Västertorpsvägen 131,129 44 Hägersten, Suedia,
iar pentru automobiliști, coordonatele GPS sunt:
Latitudine: 59°17' 11" – N
Longitudine: 17°57' 68" - E
Hägersten este un cartier situat puțin în sud-vestul capitalei, și face parte din zona suburbană Söderort, districtul Liljeholmen. Autostrada E4 este la aprox. 550 m de hotel, iar până la stația de metrou Västertorp sunt cam 600 m, care pot fi parcurși pe jos, fără nici o dificultate. Tot aproape de hotel sunt și stații de transport public.
Autocarul ne-a lăsat chiar în fața hotelului, la intrarea principală. Recepția este puțin în stânga intrării și nu are nimic deosebit, este simplă, cum – de altfel – am văzut că sunt mai toate recepțiile hotelurilor nordice.
Clădirea are parter + trei etaje, iar noi am primit camera cu nr. 307, etaj trei, cu vedere spre spatele hotelului. Sunt două lifturi la care nu am așteptat prea mult, chiar dacă hotelul are peste 180 camere de cazare, dintre care 150 duble și 30 single.
Ajunsă acasă m-am uitat pe sit-ul hotelului să văd cu câte stele este cotat, pentru că acolo nu am văzut nici un înscris de felul ăsta și, surpriză :-?? spune că este de 4*, lucru care, după părerea mea nu se justifică! Spun asta pentru că în alte părți și în alte țări, chiar europene, cotarea cu 4* oferă mai mult decât am observat aici.
Personalul
Deși am stat în acest hotel 2 nopți, am interacționat foarte puțin cu personalul. Ca urmare, nu am amintiri prea clare despre acesta. Cert este că după prima zi s-a golit coșul de gunoi, dar alte schimbări nu am remarcat.
Camera
Este una obișnuită, puțin cam mică, în opinia mea! Are un pat dublu, confortabil, „îmbrăcat” cu saltele de calitate superioară, cu cearșafuri și perne de calitate, impecabil de curate, în care am dormit foarte bine ambele nopți. T. V. -ul modern, cu diagonala mare a ecranului și cu 10 canale de emisie este montat pe un suport în colțul din stânga al ferestrei. Lângă pat, pe ambele părți este câte o veioză montată pe perete, fiecare cu câte două becuri, dintre care unul este flexibil, ca să poată dirija fluxul luminos spre pagina cărții de citit. Sub veioze sunt două corpuri de mobilier, de culoare închisă, pe post de noptiere.
Sub fereastră este montat un blat de lemn care ține loc de masă/birou, și un singur scaun. În stânga, dedesubt, este un compartiment despărțit cu un raft. În dreapta, imediat ce intri în cameră este un dulap fără ușă, cu o poliță în partea de sus, unde sunt pilote/perne de rezervă, și în dreapta, mai jos, sunt trei polițe pe post de rafturi. Sub polița de sus este o bară metalică și câteva umerașe. În lateralul dulapului este o masă mică, pentru bagaje. Frigider sau cană electrică, nu am găsit în cameră și nici vreun seif. Ajunsă acasă am aflat, de la amicul „Google” că există un seif la recepție.
Baia
Este una modestă, nu prea mare, dar echipată cu strictul necesar: cabină de duș, lavoar și vas de WC. Apă fierbinte a fost pe toată durata sejurului nostru acolo. Am remarcat că toată instalația sanitară (țevi de apă și fitinguri) este montată aparent. Am găsit prosoape de calitate, două pentru fiecare, plus unul pentru pășit când se iese din cabina de duș. La lavoar este un dozator obișnuit de săpun lichid și un altul, personalizat (cu sigla hotelului) cu gel + șampon, în cabina de duș. Nu am văzut uscător de păr, lucru impardonabil pentru un hotel de 4*.
Despre WiFi
Știu că este gratuit, dar noi nu l-am folosit în cameră, eram obosiți după atâta mers pe jos, iar când ajungeam seara târziu, abia aveam timp să mâncăm câte ceva și să facem un duș fierbinte. Știu sigur că în spațiile comune acesta funcționează fără probleme. Mai știu și că în spatele hotelului este loc de parcare, și cred că este gratuit.
Micul dejun
Restaurantul unde se servea acesta este la parter, lângă recepție. A fost, în ambele dimineți, unul obișnuit, de tip „bufet suedez” , (că - doar - suntem în Suedia!) cu produse variate, proaspete și de foarte bună calitate, cum oferă mai toate hotelurile nordice. Ca de obicei, sunt cârcotașă la calitatea cafelei, „slabă și lungă” . :(Cred că pozele atașate (pentru a căror calitate îmi cer scuze), vor arăta mai bine despre ce am vrut să relatez.
Ar mai fi de menționat că în momentul în care am coborât din autocar am remarcat pe fațada clădirii cuvântul „Actic” . Inițial am crezut că este numele hotelului. La întoarcerea din vizitele prin Stockholm de a doua zi, prin câteva ferestre de la parter, am observat o serie de echipamente de fitness. Abia acasă, în urma unei verificări pe același „Google” , am aflat că „Actic” este unul dintre cele mai importante lanțuri de săli de sport, din Suedia.
Ca o concluzie, consider că hotelul „Good Morning” este un hotel acceptabil pentru sejururi de scurtă durată, deși este destul de departe de obiectivele turistice ale capitalei Suediei, iar încadrarea sa la 4* este, după părerea mea, ușor exagerată.
Trimis de doinafil in 19.09.22 16:49:50
- A fost prima sa vizită/vacanță în ȚĂRILE SCANDINAVE
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (doinafil); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 59.28991000 N, 17.95400600 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@doinafil:
”Frigider sau cană electrică, nu am găsit în cameră și nici vreun seif. Ajunsă acasă am aflat, de la amicul „Google” că există un seif la recepție.
asta cu seif la receptie mi se pare tare aiurea. Daca apelezi la un seif se presupune ca umbli zilnic in el, ce faci? cobori in papuci la receptie ca sa iei sau sa pui ceva in seif? , glumesc, dar poate fi incomod pentru cineva care utilizeaza seiful.
”Nu am văzut uscător de păr, lucru impardonabil pentru un hotel de 4*
corect, sau si pe acesta trebuia sa il solicitati la receptie, sau era in seif?
”Ca o concluzie, consider că hotelul „Good Morning” este un hotel acceptabil pentru sejururi de scurtă durată
poate pentru tranzit, atfel daca chiar vrei sa fii aproape de obiective te mai orientezi, chiar daca presupun ca si preturile sunt mari.
Felicitari penru articol, votat cu mare drag si asteptam urmatoarele povesti.
Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ”
— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@doinafil:
Offf măi Doina, se pare că nici hotelul ăsta nu a fost tocmai ce trebuie, chiar dacă mi se pare mult mai OK decât cel din Budapesta.
”Ajunsă acasă m-am uitat pe sit-ul hotelului să văd cu câte stele este cotat, pentru că acolo nu am văzut nici un înscris de felul ăsta și, surpriză spune că este de 4*, lucru care, după părerea mea nu se justifică! Spun asta pentru că în alte părți și în alte țări, chiar europene, cotarea cu 4* oferă mai mult decât am observat aici.
Clasificarea hotelurilor o face fiecare ţară după criterii proprii, chiar dacă ne-am aştepta la anumite criterii comune, cel puţin în Europa. Şi mie mi se par cam multe stelele astea pentru un hotel cu camere micuţe de 15-17 metri pătraţi.
Referitor la dotări, şi astea sunt cam puţine şi mă surprinde neplăcut lipsa uscătorului de păr.
Parcarea gratuită este totuşi un plus, deşi voi nu eraţi deloc interesaţi de acest aspect, important însă având în vedere poziţionarea destul de izolată a hotelului. Să faci 10 kilometri până în centru este mult.
Existenţa lifturilor la un hotel P+3 este iarăşi un plus.
M-a amuzat şi dulapul fără uşă, probabil din lipsa spaţiului.
Lipsa frigiderului poate nu este aşa importantă pentru o ţară nordică şi mai friguroasă în general, dar o cană electrică ar fi fost totuşi utilă. Seif la recepţie am întâlnit doar în cazul hotelurilor vechi şi asta cu ani buni în urmă.
Îmi place camera, micuţă, dar luminoasă, iar dacă patul a fost confortabil, cam asta este tot ce contează la un asemenea hotel mai degrabă de trazit.
Felicitări pentru vacanţă şi pentru articol!
@nicole33:
”Clasificarea hotelurilor o face fiecare ţară după criterii proprii, chiar dacă ne-am aştepta la anumite criterii comune, cel puţin în Europa.
Asta mi-a spus și Mihai, dar mie mi se pare injust acest lucru!
Aș fi înțeles dacă fiecare continent și-ar fi ales criteriile lui, dar așa...
”Parcarea gratuită este totuşi un plus, deşi voi nu eraţi deloc interesaţi de acest aspect, important însă având în vedere poziţionarea destul de izolată a hotelului. Să faci 10 kilometri până în centru este mult.
Așa este, parcarea gratuită este un plus, la fel și odihna bună în patul cu saltea și așternuturi de calitate, dar lipsa uscătorului de păr și a unei căni electrice este un minus care lasă de dorit! Sunt hoteluri cu două stele care au așa ceva.
Cred că și acest hotel, ca și „Budapest” din Ungaria au contracte cu anumite agenții de turism, din toate țările europene (și nu numai) care organizează circuite, și știu - din start - că mai mult de una sau două nopți turiștii nu stau ala ei, așa că... de ce să mai aducă ceva îmbunătățiri?!
Mulțumesc pentru ecou, vot și...
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2016 Good Morning+ Hägersten - impresii hotel 2016 — scris în 30.06.16 de webber din TG-JIU - RECOMANDĂ
- Jul.2013 Mercure Hotel Stockholm South — scris în 26.08.13 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ