ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 25.08.2012
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Târgu Mureș
ÎNSCRIS: 28.03.10
STATUS: AUGUSTUS
TIMP CITIRE: 9 MIN

Câte feluri de “turism” există?

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

O banala fraza lansata ieri intr-un ecou, m-a determinat sa scriu astazi un review…Ecoul era cam asa…”De ce calatorim? ... Marele filozof american Aldous Huxley zicea... majoritatea oamenilor calatoresc, mai putin pentru a se desfata ci mai ales pentru a epata vecinii si colegii de serviciu la revenirea acasa... "iata pe unde am fost eu! "... se pare ca acest lucru le produce o bucurie mai mare decat excursia propriu zisa... exista ceva adevar si-n asta... cu toate ca eu nu sunt intru totul de acord cu marele filozof…”

Asadar, cate feluri de turism exista?

1. -Turismul adevarat sau “turismul pur”, in general curiozitatea si dorinta de inedit impinge omul sa mai iasa din casa si din tara lui ca sa mai vada cum e si prin alte parti, sa studieze modul de viata, natura, bucataria, obiceiurile, traditiile altor popoare, si poate apoi sa compare locul excursiei lor cu locul lor de bastina. Diversitatea naturii, a preparatelor culinare, clima blanda, serviciile, dotarea infrastructurii rutiere sau hoteliere, precum ale unor tari ca Grecia, Italia, Spania, Franta, sau existanta paradisurilor terestre de prin unele insule din zonele vesnic insorite ale planetei, constituie un adevarat magnet pentru orice om aflat dupa un an de “tras la saiba” la patron si nu numai…

2. -Turismul “cultural”…e-un gen aparte de turism in care te duci "tintit" asupra unui singur gen de obiectiv turistic, satisfacandu-ti astfel o pasiune… monument, castel, muzeu, galerie de arta, cladire veche legata de un anumit eveniment bine cunoscut tie, un obiect deosebit, piramide, incunabule, o biblioteca celebra, un teatru vestit, un festival de film sau muzical, comemorarea unui eveniment istoric, etc, etc…

Eu, spre exemplu cand ma duc la Paris, primul meu drum este mereu acelasi- libraria “Gibert Jeune” din Cartierul latin, ca sa vad ce-a mai aparut nou pe piata literara franceza sau prin anticariantele aceluiasi cartier si pe la standurile de buchinisti de pe malul Senei, sa vad ce “vechituri noi”, au mai fost scoase de prin beciuri si mansarde…e-o pasiune a mea…in locuinta mea e mereu mai cald, pentru ca-n camera in care locuiesc, peretii sunt mai grosi din cauza sutelor de carti adunate in decursul unei vieti intregi…In Normandia, am nimerit odata intr-o zi de 6 Iunie, ziua debarcarii aliatilor…pai credeti-ma, evenimentele festive se tineau lant, iar in oraselele din dreptul fostelor plaje Omaha, Utah, Gold, Juno si Sword…erau mai multi “aliati” decat francezi, cu totii imbracati in uniformele vremii si calare pe jeep-uri de teren sau chiar tancuri ale perioadei anilor ’45.

3. -Turismul “snob”…da! exista si acesta…auzi in anumite cercuri ca “cutare” a fost la Dubai la “shopping” sau la Milano, tu habar n-ai cu ce se mananca acestea, dar pentru a “da bine in societate”, te duci si tu pe-acolo, ca la intoarcere sa “rupi gura targului” cu ce produs extraordinar “de firma” ai cumparat…e-n firea omului de-a nu ramane mai prejos decat celalalt, fata de vecinul, prietenul sau mai ales, fata de “dusmanul” sau…acest gen de turism, e-un motor destul de puternic al turismului, bine exploatat de cei ce lucreaza in acest domeniu.

4. -Turismul “de lux” sau dimpotriva, cel “low-cost”, exista mai ales cand apar promotiile, de sarbatori…exista astazi un turism pentru toate buzunarele, agentiile de profil, managerii si psihologii din domeniu sunt inventivi si se adapteaza din mers…exista programe speciale “turism pentru seniori”, sau “turismul pentru tineri”... iar “luxul”, se plateste!... s-a ajuns acolo, incat cheltuiesti o groaza de bani pentru transport si cazare, doar pentru a cumpara un produs care e mai ieftin in alta tara decat in tara ta. In Anglia exista asa numitii “turisti de week-end”, care, trec Canalul Manecii de la Dover la Calais, unde, un week-end intreg, grupuri de “pro-bahieni”, se cazeaza pe la hotelurile din Franta si…”bea, bea, nu te lasa, nene! …”. Bautura franceza e mai buna si mai ieftina…la intoarcere pe ferryboat, acestia nu uita sa isi “faca plinul” in trolere, rucsacuri, sacose si mai ales in “stomac”…

5. -Turismul religios…de Pasti sau de Craciun sau cu ocazia unor alte evenimente religioase, se produc adevarate pelerinaje religioase pentru care agentii de turism incep sa-si frece palmele inca de la inceputul fiecarui an…sa nu uitam marele pelerinaj de Pasti de la mormantul Sfant de la Ierusalim, Vatican sau cel de la Mecca sau Lourdes din sudul Frantei, la care, cu greu mai gasesti cate un loc de cazare.

6. -Turismul sportiv…care se organizeaza ciclic, cu ocazia marilor evenimente sportive (olimpiade, campionate mondiale, turnee celebre de tenis, automobilism, ciclism, etc). Acesta a luat avant mai ales astazi, dupa ce disputele interumane sangeroase de pe campul de lupta din trecut, au fost inlocuite cu cele pasnice din arena.

7. -Turismul erotic…exista anumite tari, de obicei paupere, sau zone din anumite orase mari si bogate, care ofera acest gen de servicii care este mult mai avantajos sau poate mai “apetisant” decat cel “plictisitor” de acasa. Sa nu uitam ca in tari asiatice precum Thailanda sau Indonezia, sau chiar in…Franta, Anglia, Olanda, Germania, unde acest gen de activitate este legala, ea aduce un aport substantial la PIB-ul national.

8. -Turismul “de afaceri”, a raspuns mereu unui imbold launtric al omului de a trai mai bine si a studia oportunitatile unui profit obtinut nu neaparat in tara lui. Acest gen de turism a atras dupa sine, mari descoperiri geografice sau perfectionarea unor mijloace de transport…sa nu uitam cazul avionului supersonic de lux franco-britanic Concorde, care, timp de 25 de ani, a facut legatura, mai ales intre doua poluri finaciare ale lumii, Londra si New York sau constructia unui colos aerian “double decker”, Airbus 680, un avion ce poate transpora “in” si “dinspre” noua economie “numeber one” a lumii, China, peste 600 de pasageri. “Turismul de afaceri”, in Targu Mures, era cam asa…sosea un client strain care dorea sa viziteze piata romaneasca in dezvoltare…acesta avea la dispozitie un autoturism prin serviciul “rent a car” si un ghid, care il purta prin punctele fierbinti ale afacerilor autohtone…o astfel de “preumblare”, care dura si doua saptamani, era foarte costisitoare si aducea un profit urias agentiei organizatoare…

9. - Turimul medical, balnear sau de relaxare…foarte raspandit astazi si bine pus la punct, raspunde nevoilor unor oameni trecuti de prima tinerete, care “au tras destul la viata lor” si acum incearca sa-si repare sanatatea…caci e-o vorba din batrani, “in prima jumatate a vietii aduni bani pe care apoi ii cheltui in a doua jumatate a vietii pentru a-ti repara sanatatea! ”

10. -Turismul “pasiune” si turismul “degeaba”…exista o categorie infima de oameni, eu am intalnit cativa, care trec prin lume ca “gasca prin apa” si pe care daca-i intrebi pe unde-au fost, habar n-au…un amic de-al meu a lucrat 5 ani in Egipt…la intoarcere, mi-a zis, ca a aflat ca pe-acolo, prin Egipt, ar fi si niste ruine mari, mari, dar el n-a avut niciodata timp sa se duca pana acolo ca sa le vada… In extrema cealalta, se situeaza ”turismul ca o pasiune”, ei, cam asa suntem noi, cei de pe AFA, calatorim din placere, ne documentam, facem o mie de poze, adnotam, revenim c-un geamantan de pliante si harti, cu cate-un obiect-suvenir pentru “suveniroteca” noastra personala, la care tinem mult, pentru ca, doar privindu-le, ne rememoram ca intr-un film color, intraga noastra excursie intotdeauna “de vis” si, chiar am putea-o depana oricui, o zi intreaga, fara sa obosim.

11. -Turismul de “conferinta” sau “congres”…in urma cu cativa ani, am trimis o lucrare la un Congres de Medicina Sportiva la Budapesta…lucrarea, slabuta, mi-a fost aprobata pe loc, am primit chiar si un pliant color superb, cu fotografia si semnatura d-lui Orban Victor, presedintele Ungariei, care agrea acel congres si-mi ura un calduros “bun venit” la Budapesta. Programul propriu zis al congresului era scurt si inghesuit pe durata unei singure zi si jumatate, pentru a ramane destul timp, adica doua zile intregi, pentru a vizita crame cu vinuri alese, statiuni termale, pentru o croaziera pe Dunare, etc, fiecare activitate optionala, avea pretul ei. Bine-nteles, erai cazat, “numai” la 3 sau 4 hoteluri centrale “agreate de conferinta”, unul mai luxos decat celalalt.

In final mi-am dat seama ca pretul unui astfel de congres platit, pentru 4 zile, echivala cu o saptamana la Paris. Ce credeti c-am ales?

12. - Turismul “special” …intr-o vreme, prin anii ‘92, cand colaboram, ca translator, cu amicul meu francez JM, director de agentie turistica, stiam, dupa “expresia lui faciala si mai ales dupa cearcane” daca ii merge bine, prost sau excelent in acea zi…in acest din urma caz, sarea in sus, caci avea un client “special”…”youppii, on a un “special", bourre d’argent! ” (vine un client special, plin de bani!) …, spre exemplu un cuplu de turisti care doreau sa filmeze pelicanii din Delta Dunarii, sau un turist care dorea sa patrunda pe un teritoriu interzis, in “gypsy world”, (unde JM avea deja relatii excelente, “cumparate” cu-o caruta de bani), si care vroia sa obtina un inteviu sau sa scrie un reportaj despre acest subiect, foarte “gustat” in acea vreme in strainatate…

In acest gen de “turism special” am avut si surprise neplacute…dupa cateva infratiri cultural-sportive reusite, eram asaltat de grupuri-grupuri de cetateni straini care urmareau cu totul altceva decat infratirea sau cultura sau sportul, ci afacerile…puneau ochii cam pe tot ceea ce se poate cumpara ieftin de la noi si vinde scump pe la ei…dar, cea mai mare surpriza, a venit din partea unei tinere, fiica unor profesori din Franta, care a dorit sa viziteze un orfelinat si un cartier pauper…am dus-o pe-acolo si ea a fotografiat mizeria ce domnea pe la noi... intoarsa acasa, a transformat fotografiile in postere si a deschis o expozitie, cu intrare (5 Franci biletul), intitulata…”Voila la Roumanie! ”, ”Aceasta e Romania! ”…Din fericire, a doua zi, primarul localitatii, a inchis sandramaua…

Turism “special” era considerat si “vanarea unui urs sau a unui cerb in Carpati”…

13. -Turismul “potential”… “13” e un numar cu ghinion….acesta e-un turism precum labirintul din Minos, sau firul Ariadnei, care stii ca are un inceput dar n-ajungi niciodata la capatul ei, mai pe romaneste, asta insemna ca o regiune sau o tara are un imens potential turistic, dar care, din varii motive, ce tin mai ales de oamenii locului, nu reuseste sa il dezvolte, pierzand pe an ce trece, clienti tot mai multi (pentru ca concurenta nu doarme niciodata) …Pe la noi, eu as nominaliza cateva zone pe care le-am batut adesea cu piciorul, bicicleta, masina sau salupa…e vorba de superbele judete Harghita si Covasna, Dunarea si Delta Dunarii, dar “potentialul vesnic insuficient valorificat” al acestor zone poate fi, cu mici exceptii, extrapolat la nivelul intregii noastre tari. Poate totul nu se datoreaza decat cifrei 13...

Desigur ca mai exista si alte genuri de turism, acum nu-mi vin in minte toate, dar lista e deschisa, asadar, dragi useri, daca mai gasiti cate ceva ce am omis, puteti sa adaugati la “ecouri”…

Va multumesc!

“Emmenz-moi au bout de la terre, emmenz moi au pays des merveilles, il me semble que la misere, serait moins penible au soleil…Duceti-ma la capatul pamantului, duceti-ma in tara minunilor, mi se pare ca mizeria, e mai putin penibila sub razele soarelui…”

@Web, te rog melodia “Emmenez moi” cu Charles Aznavour

http://www.youtube.com/watch? v=4HZ4T00JU2w

Dorgo


[fb]
---
Trimis de dorgo in 25.08.12 11:00:36
Validat / Publicat: 25.08.12 23:21:19

VIZUALIZĂRI: 2439 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

14 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Suveniroteca mea
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE?
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 16406 PMA (din 24 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

14 ecouri scrise, până acum

MCM
[25.08.12 23:39:08]
»

Imi place

Si sunt de acord cu "turismul pasiune". Cel putin in ultimii ani, m-a apucat asa o disperare ca nu-mi ajunge timpul sa vad cate minuni sunt in lumea asta mare. De bani ce sa mai zic (desi daca te organizezi foarte din timp si stii unde si ce sa cauti, iesi destul de ieftin). Asadar votez, intotdeauna, cu pasiunea . Desi am trecut prin aproape toate celelalte tipuri de turism, mai putin cel balnear (deocamdata) si inca vreo 2-3

Se vede ca suverinoteca (by the way, am una aproape la fel, nu chiar atat de mare) este extrem de apreciata. Nu vad fir de praf acolo )

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][3 voturi]
Gabise
[26.08.12 01:18:56]
»

Mi- a placut mult felul in care ati reusit sa sintetizati " felurile de turism" si implicit de turisti. Sunt sigura ca citind un review fiecare din noi punem implicit si eticheta " tipului" de turist care l- a scris, din modul in care se exprima, ce scop a urmarit facand acea calatorie, etc.

Daca tot ati lasat lista deschisa si nu va deranjeaza, as aduce o completare unei categorii de turism cu care intru in contact, respectiv turismul dentar, care face parte tot din categoria turismului medical insa nu se adreseaza numai persoanelor in varsta.

Datorita preturilor care inca sunt mai scazute la noi in domeniul stomatologiei (de exemplu o coroana dentara care la noi costa 100 Euro in Franta este 600) si a faptului ca aici sunt tratati preferential- cand stii ca ai un astfel de pacient si medicul si tehnicianul ii acorda prioritate, prefera sa vina in țările estice sa - si trateze dintii. Din păcate mulți prefera Ungaria datorită condițiilor care li se oferă acolo (si nu mă refer la partea stomatologica ci la conditia lor de turist).

De asemeni in cadrul turismului medical cred ca ar mai intra acea categorie de oameni care își tratează problemele de sănătate in alte tari (de exemplu Viena) din multe motive care va spun din proprie experiența ca nu țin de "snobeala".

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][3 voturi]
dorgoAUTOR REVIEW
[26.08.12 07:31:08]
»

@Gabise: Corect!... intr-o vreme, clinicile private din Timisoara, Arad, Oradea. au absorbit o mare parte din pacientii cu probleme dentare din Occident, care in doua saptamani de bai termale, isi puneau la punct, in concediu, si partea reumatica si "dintii" la jumatate de pret... astazi insa situatia s-a schimbat, Ungaria e mai aproape de Occident, conditiile sunt superioare si au si ei dentisti buni si bai termale excelente...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][3 voturi]
webmaster
[26.08.12 10:31:45]
»

Mutat, la reorganizare, in rubrica "Filozofari... turistice" (deja existenta pe site)

nickro
[26.08.12 13:36:39]
»

Foarte interesanta clasificarea, iar talentul de fotograf iese, clar, în evidenţă (mai ales poza a noua, ce îmbină, armonios, natura excepţională grecească cu trei graţioase prezenţe feminine, îngenuncheate... de atâta frumuseţe, bineînţeles!

florinsta
[26.08.12 14:10:40]
»

@dorgo: Cred ca ai analizat mult si foarte bine subiectul. Este foarte interesanta si fundamentata clasificarea facuta. Poate ca ar merita si o carte dar nu ar avea succes decit catre putine categorii din cele enumerate.

Iti mai sugerez o categorie: turismul intimplator - mergi cu treaba pe un anumit traseu rutier si vezi un indicator, ceva, care te-ar indruma la un obiectiv turistic; se intimpla, atunci cind iti permiti ca timp, sa faci un mic ocol si sa vezi ceva foarte interesant din punct de vedere turistic (evident neplanificat). Ai devenit turist pentru 1-2 ore cu toate ca nu aveai in plan.

Felicitari pentru clasificari.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
iulianic
[26.08.12 14:17:39]
»

@dorgo: Interesant review-ul tau!

Nu prea ii inteleg pe cei care practica turismul de "shopping". De ce sa merg la cumparaturi in Dubai sau la Milano cand pot cumpara din tara mea, cu avantajul de a plati in lei si nu in valuta?

Am admirat poarta maramureseana din P03, dar mai ales "suveniroteca" ta de scoici si pietre. Spune-mi te rog, iti mai amintesti de unde sunt pietricele acelea albe, rotunjite si foarte slefuite? Marea Mediterana, in Cipru, are asemenea pietre, dar sunt nu numai albe ci si negre, maronii si diverse nuante de gri.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
gheisa
[26.08.12 14:35:03]
»

@dorgo:

Turimul medical, balnear sau de relaxare…foarte raspandit astazi si bine pus la punct, raspunde nevoilor unor oameni trecuti de prima tinerete, care “au tras destul la viata lor” si acum incearca sa-si repare sanatatea…

Turismul medical nu se rezuma doar la asta si nu este sinonim cu turismul balnear; in ultimul timp numerosi turisti din alte tari vin in Romania si pentru alte servicii medicale: tratamente stomatologice, mult mai convenabile ca in alte state, celebrele silicoane (nu pot sa cred ca ati scapat acest aspect ), iar aceasta enumerare nu este una exhaustiva.

Ceva review-uri de la Peninsula ati postat? Cred ca ati avut material suficient pentru a va inspira, acum dau o fuga sa vad ce ati mai postat

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][3 voturi]
dorgoAUTOR REVIEW
[26.08.12 17:59:54]
»

@gheisa... despre turismul balnear am scris un review mai demult. Cele aprox. 50 de statiuni balneare functionale dar si cele in paragina, au fost descrise in cateva review-uri... cea mai mare parte a turistilor din Occident prefera Ungaria iar daca vor Romania, se opresc la granita, la Felix, mai departe n-au curaj sa porneasca, din cauza infrastructurii si lipsei unei autostrazi, se pierde timp... din pacate nu toate statiunile balneare sunt insirate ca margelele pe ata pe granita de Vest. Elefunctioneaza mai les pe baza de "turisti-pacienti autohtoni"... Turismul medical, mai ales dentar si de remodelare corporala mai este inca bine reprezentat in vestul tarii, vezi Timisoara, din cauza preturilor mici si a specialistilor buni dar si datorita faptului ca Timisoara e tot la intrarea in tara. Cea mai buna consultatie o primesti pe Google, folosind serviciul (cuvantul) dorit spre exemplu aceesezi " implant de silicoane", sau "implant dentar", vei obtine adresa institutiei, numere de telefon, si cineva te va lamuri intotdeuna... s-au invatat deja si strainii sa procedeze la fel... cunosc cazuri...

Inca Instit. de Balneo din Bucurestii sau Min. Sanatatii, ale caror cele mai recente manuale cu profil balneo dateaza din anii '75 si '78, (cand laboratoare mobile umblau prin tara si efectuau analizele chimice ale apelor minerale, namoluri, mofete, etc) n-au facut o reactualizare si o clasificare clara a statiunilor, localitatilor balneare (generale, zonale, locale), a Acvaland-urilor, a BalneoSpa-urilor sau ce e acela un Wellness Club... spre exemplu la Sangeorgiu de Mures, la Wellness Club, ai in acelasi spatiu si un bazin terapeutic (apa sarata), si un bazin de agrement (apa dulce) si 4 saune... lucruile sunt amestecate... si pacientul se autotrateaza citind indicatiile aflate la vedere... practic, el isi asuma raspunderea proprie pentru unele proceduri destul de solicitante... miscarea in apa sarata incalzita si sauna sau... procedurile alternate (cald-rece-cald-rece)...

Am fost la Peninsula, acum sunt lucrari, primarul nostru largeste perimetrului celui mai mare festival rock din tara (mini-Woodstock) cu inca 2 hectare, e harmalaie mare in fiecare zi si noapte pe-aici, anul trecut am postat un review cu acest festival international (plus unul cu cel international al sarmalelor din Praid), dar acestea sunt considerate "locale", fara valoare, (si poate asa si e) deci nu mai scriu... Dire Straits a cantat grozav chiar in lipsa unui solist de baza... "Walk of life" e incantator si-acum, dupa atatia ani, ti-l pun aici...

@Web muzical te rog daca se poate s-o servesti pe colega...

http://www.youtube.com/watch? v=kd9TlGDZGkI

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
benescu75
[26.08.12 18:09:29]
»

Cred ca ar mai fi un tip de turism, "turismul de vacanta" i-as zice! Eu asta fac in general, pe langa turismul de afaceri pe care sunt obligat sa-l practic si care nu ma incanta foarte mult, cu familia practic turism de vacanta.

Adica in concediul anual ne alegem o destinatie relaxanta cu servicii care ni se potrivesc in acel moment si plecam acolo. Si ne simtim bine ca de aia mergi in vacanta, nu? Cred ca asta e genul de turism pe care il practica majoritatea romanilor, nu prea cred ca se practica la scara larga celelalte genuri 'speciale'.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
dorgoAUTOR REVIEW
[26.08.12 18:38:14]
»

@iulianic... pietricele (ousoarele de marmura) albe si slefuite de timp si valuri, sunt de pe Marble Beach din Thassos, am fost acolo de doua ori si am scris un review numai despre aceasta incantatoare si ciudata plaje greceasca ce cred ca poate intra fara-ndoiala in TOP 10-ul plajelor intregii Grecii...

@florinsta... da... exista si turismul intamplator... mie mi s-a intamplat asa ceva, vara trecuta, cand am pornit de-acasa doar pt ca era vara si frumos pe-afara si am ajuns la baile Persani unde am facut o baie grozava... (vezi review "Baile Persani dupa 8 ani")... odata am luat un cutitas si l-am asezat pe-o piatra si l-am invartit... incotro s-a oprit varful, intr-acolo am luat-o... de data asta n-a mai mers, caci am ajuns la un supermarket...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
iulianic
[26.08.12 19:24:33]
»

@dorgo: Multumesc! Banuiam ca sunt de pe tarmurile grecesti, dar nu si de unde exact.

dorgoAUTOR REVIEW
[28.08.12 06:49:24]
»

@gheisa... si mai e ceva cu turismul asta balnear si cel medical... prioritatea "zero" a tarii noastre, imediat dupa Revolutie, trebuia sa fie o autostrada sau doua care sa lege Vestul tarii (Timisoara, Oradea) de Sudul tarii (Giurgiu) si Estul tarii (Constanta), eventual si Iasi-ul... pentru a ne racorda la tarile din jur (care au facut-o deja, exista autostrazi in Bulgaria, Ungaria, Serbia, etc...)... astfel, turistii straini nu s-ar mai fi "impiedicat" la granita de Vest (mai ales) ci ar fi patruns mai adanc in interiorul tarii, la Cluj, Iasi, Craiova, TgMures, Craiova, Bucureesti, unde s-ar fi desvoltat turismul medical (sunt centre universitare cu cadre medicale bine pregatite) si cel balnear... astfel statiuni balneare precum Tasnad, Marghita, Bazna, Ocna Sibiului, Cojocna, Figa-Beclean, Dej, Gherla, Sovata, Sangeorgiu Mures, Sangeoz Bai (Bistrita), Tusnad, Baile Jigodin, Ocna Sugatag, Slanic Moldova, Slanic Prahova, Telega, Sarata Monteoru, Buzias, Calimanesti-Olanesti-Caciulata, Ocnee Mari, Sacelu, Pucioasa, Baile Herculane, Amara, Lacul Sarat, etc, n-ar fi dus lipsa de turisti straini... iar alte statiuni in paragina precum Borsec, Ocna Mures, Balnvanyos, Cristur, Baile Szeike Odorhei, Baile Remetea, Valcele, Malnas, Baile Madaras, Bogat, Miercurea Sibiului, Sarmasel, etc... ar fi "reinviat"... poate acest lucru se va produce dupa ce apar autostrazile, dar... cred ca va fi prea tarziu, tara noastra a pierdut trenul, pacientii Europei s-au indreptat spre alte tari in care conditiile de primire si infrastructura era deja de mult functionala...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
grecudoina
[30.08.12 10:55:37]
»

mi-am studiat si eu profilul, in functie de rw-ul tau si cred ca initial m-am incadrat in cel de la nr. 1, ca apoi, din toamna lui 2011, sa aflu de AFA, la tratament in Mangalia, cand eram turist balnear (din necesitate), iar acum pot sa zic, ca pot fi incadrata si la nr. 10De fapt, de atunci mi-am scos colectia de CD-uri, cu jurnalul de calatorii si va povestesc si voua, despre experientele traite, recomandandu-va si voua, nimic pe lume nu merita mai mult, decat sa cunosti lumea, asta e o adevarata avere, am cheltuit enorm, dar sunt cea mai multumita de investitia facuta. Voi pleca din lumea asta cu lucrul cel mai de pret pe care l-am facut si desi am 64 ani (in curand ii voi implini), am energia suficienta de a continua sa fac numai circuite, asa poti cunoaste intregul loc vizitat, Mi-a placut mult sa citesc acest rw

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
11 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
benescu75, dorgo, florinsta, Gabise, gheisa, grecudoina, iulianic, MCM, nickro, sirbuvio, valimi
Alte articole din această RUBRICĂFilozofări... turistice:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.060909032821655 sec
    ecranul dvs: 1 x 1