La pas pe Calea Victoriei... de odinioară și de azi

TIPĂREȘTE

Profitând de cele câteva zile în care am fost “bucureșteni” (păi da, că am avut inclusiv abonament la RATB) am hotărât să umblăm cât putem și să vedem cât încape în cele 4 zile pline în care am stat acolo (de fapt în Chiajana, nu chiar în Capitală, dar tot cam aia e).

Auzind despre manifestarea “La Pas pe Calea Victoriei”, organizată de Primăria Capitalei prin CREART – “Centrul de Creație, Artă și Tradiție” al Municipiului București, în zilele de 3 și 4 iunie a. c., ne-am hotărât să ajungem în zona respectivă, mai ales că evenimentul se desfășura cu interzicerea circulației auto în sectorul respectiv.

Ne-am dus acolo cu convingerea că o să ne placă ceea ce vom vedea și că n-o să ne pară rău pentru calea bătută până acolo. Și așa a fost. :)

Prima surpriză, nu chiar plăcută, ne-a adus-o lipsa noastră de informare. Știam că manifestarea stradală e pe Calea Victoriei, dar artera asta-i tare lungă și nu aveam cunoștință cam pe care tronson al ei.

Așa că am luat-o pe jos de la intersecția cu Bd. Regina Elisabeta, uitându-ne în zare cam pe unde-i zona aia pietonală cu evenimentul căutat. După aproape 1 km, de la Cișmigiu, unde am coborât din autobuz, până la str. George Enescu, am ajuns la locul faptei.

Prima impresie - pozitivă.

Pe o arteră extrem de poluată, unde circulația este deosebit de intensă în orice moment al zilei, te poți plimba în voie, fără teamă de a inhala noxele sutelor de mașini ce circulă pe aici, fără teamă că poți fi lovit, din neatenție, de vreun șoferist zăbăuc și neatent, tocmai pe trecere.

O teamă și implicit neplăcerea legată de ea, apărea din cauza unor bicicliști care circulau, cică pe banda destinată lor, fără nici o jenă, chiar sub ochii polițiștilor, ba chiar foarte supărați pe pietonii ce mergeau pe acolo. Păi n-am înțeles? Era o arteră cu circulația interzisă tuturor vehiculelor rutiere, sau nu? Dacă da, atunci ce căutau bicicliștii pe acolo, călare pe bicicletele lor, care tot vehicule rutiere sunt? Am văzut câțiva care, procedau corect, mergând pe jos, conducându-și bicicleta de ghidon. Nu am nimic contra bicicliștilor, ba din contra, au luptat să-și câștige un drept al lor, benzile de circulație pentru ei, însă a exploata acest drept, încălcând legea, trecând în tabăra celor atât de blamați (mă refer la „jmecheri”) cărora nu le pasă decât de dreptul lor, de legea lor. Dacă bicicliștii nu cred că bicicleta este un vehicul rutier, am să le spun doar atât: în momentul în care un biciclist trece cu bicicleta ținută de ghidon pe o trecere de pietoni, este privit ca un pieton și orice automobilist care-l accidentează răspunde. Însă dacă același accident, virtual, se petrece tot pe trecerea de pietoni, dar biciclistul este călare pe vehiculul său, vina aparține doar biciclistului. Cred că, în această situație, nu numai Codul rutier ar fi trebuit respectat ci și Codul bunului simț. Nu a fost cazul, de data asta. Și pentru că am vorbit de bicicliști aș face o remarcă, pozitivă, despre pista pentru circulația bicicletelor pe Calea Victoriei. Îmi închipui că așa ar trebui să arate orice velo-pistă, oriunde ar fi ea: cu borduri pe ambele ei părți care să o separe de ceilalți participanți la trafic, fie ei pietoni sau automobile, cu semnalistică rutieră: semafoare, treceri de pietoni semnalizate, poate chiar și cu limitări de viteză.

M-am ambalat puțin »:(și-mi cer scuze, mai ales că doresc să fie un review vesel, vioi, de citit cu plăcere. :))

Ne-am plimbat alene, în voie, cca. 1,5 ore, poate chiar ceva mai mult, până la intersecția cu Bd. Dacia, n-am ajuns până la Piața Victoriei, bucurându-ne de ceea ce vedeam. Lume multă, de toate vârstele. Copii micuți, mititei sau mai măricei, purtați de părinții lor în cărucioare elegante, sau de mânuță, pe umeri sau chiar în brațe. Adulți singuri, perechi, cu copii sau în grupuri, de la tineri, mai de vârsta a doua sau bunicuți, ca noi, cu nepoți, ori singurei, tot ca noi, bucurându-se cu toții de aceste activități recreative.

Lume veselă, destinsă, care se bucura de fiecare moment al plimbării, de faptul că în afară de stresul existenței noastre zilnice, mai pot avea parte și de astfel de evenimente. Se bucurau nu numai de aerul mai puțin poluat decât în alte zile, dar și de ceea ce vedeau la fiecare pas: pictori ce-i transformau pe copii, vopsindu-le fețele, în personaje din poveștile citite de prin cărți, sau văzute de ei pe la tv., animatoare cu jocuri pentru cei mici, păpuși gigantice pe picioroange, mimi, portretiști și caricaturiști ce-ți desenau figura ca un frumos portret sau o și mai frumoasă, caricatură. Erau desenate pe caldarâm jocuri din copilăria noastră, spre a-i învăța și pe cei mici de azi cam ce se juca odată: șotron, 7 pietre, sau se juca elasticul, coarda, ori alte jocuri din alte vremi.

Ne-au încântat auzul grupuri vocale, instrumentiști la diverse instrumente cum ar fi chitara, tam-tam-uri, instrumente de suflat, etc.

Ca tacâmul să fie complet, iar evenimentul deplin, întâlneai la tot pasul tarabe (aici termenul nu-I folosit în sens peiorativ) unde tot plimbărețul putea găsi ceva pe gustul lui. De mâncare: dulciuri, băuturi răcoritoare, cafea, o zonă cu street food, dar și locuri unde-ți puteai cumpăra diverse souveniruri handmade: brățări, inele, brelocuri, medalioane, icoane, ceramica, obiecte de vestimentație aparținând portului popular, sau o șapcă de efect confecționată după modele existente de pe sfârșitul sec. XIX până prin anii 1940.

Și mai erau prezente la tot pasul mari panouri cu fotografii, „La pas pe Calea Victoriei”, fotocopii ce prezentau viața din alte vremuri, perioada numită „La Belle Epoque” și chiar înainte de 1900, ale Bucureștilor de altădată.

Iar pentru că știm cum e azi, hai să vedem ce ne spun aceste panouri despre timpurile alea.

Pentru că manifestarea a fost organizată în preajma zilei de 1 Iunie, să-I dăm Cezarului ce-i al Cezarului, adică copiilor.

Aflăm, astfel, că și în perioada interbelică presa vremii conținea urări de bine adresate copiilor de ziua lor, unul dintre ei, Victoraș, “un mic răsfățat interbelic”, avea foarte multe jucării, așa cum, poate, mulți dintre noi am avut.

O găsim și pe mica d-ră Olimpia, de acum 110 ani, cu păpușa ei preferată, dar și pe duduița Bambola care, cu vreo 120 de ani în urmă, deținea o păpușă la fel de drăguță ca și ea. Însă, Cătălina, mai sportivă cred, avea, pe la 1930, drept jucărie preferată un căluț de lemn.

Apoi doi frățiori, simpatici tare, îmbrăcați în costume bavareze, pentru că părinții lor aveau, probabil, pe la începutul sec. XX, sentimente filogermane.

În schimb duduca Lizuca, cu toate că era tare mititică, obișnuia, prin 1940, să iasă la plimbare, în cărucior, cu mamița ei, cu bona și cu alte dame bine (tanti Aglae, tanti Maria și tanti Veta).

Și ca un tânăr bine ce ești și te respecți, chiar dacă ai doar 10 – 12 ani, e recomandat să porți, când colinzi bulevardul cu părinții, ochelari de soare.

Premianții la școală primeau cadouri, cum ar fi 1 kg de halviță căpătat de Cristian de la sora sa, produs cumpărat de la o cofetărie selectă de pe Calea Victoriei, făcându-se totodată și specificarea că după 22 ani, în 1965, tânărul ajungea inginer constructor.

Mai aflăm că una dintre revistele citite de copii era și atunci “Universul copiilor”, cu apariții pe la 1930 sau poate chiar mai dinainte și că, pentru a avea dinții frumoși, strălucitori și sănătoși, să te speli cu pasta de dinți “Nivea”, care se fabrica la Brașov.

Dar nu acestea erau singurele știri despre copii. Am văzut fotografii din perioada interbelică prezentând elevi în sălile de clasă, în sălile de mese, în tabere sau în biblioteci.

Ce ne mai spun, sau ce mai arată panourile despre Bucureștii de odinioară?

Păi sunt diverse anunțuri din zona mondenă a vremii. Aflăm că secretul lipiciului unei femei elegante sunt produsele Tokalon, cremă și pudră, care cuceresc un bărbat de la prima întâlnire, sau folosind săpunul Bobb, ori cum se face un flirt la Şosea plimbându-te cu câinele. Sau faptul că la Casa DORTHEIMER, onor doamnelor și domnișoerelor li se pot face „tunsori de gen potrivit fiecărei figuri”, precum „coafuri moderne”, „ondulațiuni permanente” sau „coafuri de mirese”.

Printre frizerii căutați era și Ilie Clanță, cu un salon modern pe Calea Victoriei, locul unde distinsele doamne își făceau coafuri după ultima modă.

Unul dintre anunţurile foarte haioase, așa ni se pare acum, dar extrem de serioase la vremea apariției lor, erau cele matrimoniale. Astfel societatea “Viitor fericit”, din gara Periș, “mijlocitoare (și ajutor) la căsătorii”, te ajuta să te căsătorești după gust, stand acasă. Discreția era absolută, iar încrederea desăvârșită. O statistică din 1869 arăta că “în luna lui Octombre 1869”, în România, s’a făcută patru sute de căsătorii; tăte însă de interesu și numa una din amoru”.

Însă anunțul care mi-a plăcut mult, cei care-l citeau se distrau grozav, era unul de căsătorie. Iată ce scria acolo (cu voia dvs. voi cita o parte din el: “Un tinĕr inteligent, oficer în reservă, etate 29 ani, cu un venit fix anual 3000 cor., avere privată..., pe această cale își caută soția vieții. Caută o Româncă frumoasă, cultă, vieață nepătată, gospodară, fără caprițuri și pretensiuni, cărea-‘i place vieața la țeară și posede în numĕrar 6000 cor. precum și mobile pentru patru odăi. Recerință principală: cât de puțin se știe căsnì pianul, dar cu atât mai bine învêrtì lingura la foc. Numai ofertele la cari sûnt alăturate și posa sunt luate în considerare. Cel mai profund secret se asigură. Ofertele sûnt a se adresa la administrația acestei foi sub devisa “Ce agonisește bărbatul femeia sĕ știe cruța. ”

Numeroase anunțuri sunt dedicate vânzărilor de tot felul de la automobile de lux (“Chevrolet” cu 6 cilindri și caroserie Fisher de la LEONIDA &Co., sau un elegant NASH din 1939), până la velocipede de la Frații Kepick, sau benzină etilată, ulei de motor de la firma UNIREA.

Interesante au fost și panourile dedicate telefoniei (construcția Palatului telefoanelor, avantajele utilizării telefonului pentru urgențe medicale, apeluri la oră fixă, etc.) sau cel în care iubitorilor de muzică li se prezentau cele mai noi modele de aparate de radio, mărcile MARCONI sau COLUMBIA și gramofoane (sau “mașini de cântat” cum li se spunea pe la 1928).

Mai aflăm și că la magazinul “Vulturul de mare cu peștele în gheare”, aparținând firmei Theodor Atanasiu & Co., te poți îmbrăca elegant, după ultima modă, sau că furnizorul Casei Regale, Paul Milker, produce articole de marochinărie fină pentru voiaj şi tot pentru călătorii este bine să-ţi cumperi genţi, valize de la magazinul “La Valiza”.

Din categoria, proprie site-ului AFA, “Unde mâncăm în București” se poate încadra și anunțul ««VIZITAȚI BODEGA “La foștii elevi ai casei Mercur” din Pasagiul imobiliar (Calea Victoriei) »», bodega având următoarea deviză “Curat, eftin serviciu a la automat”.

Un panou prezintă ilustrate cu imagini din Războiul de Independență. Panoul are în partea sa dreaptă de sus vechea stemă a Bucureștilor, cu deviza “PATRIA ȘI DREPTUL MEU”, coroana din oțel a Regelui Carol I pe centru și în partea stângă imaginea Regelui Carol I. Mai sunt acolo fotocopii ale afișelor ce prezintă două cântece patriotice. Unul dintre ele este “Imnul Neamului”, pe versuri de Vasile Militaru, muzica Dumitru Mihăilescu-Toscani având imaginea unei tinere cu tricolorul în mâna stângă, o sabie în dreapta și în față stema regală, varianta mica, imagine probabil inspirată de tabloul lui Gh. Tătărescu “11 februarie 1866 România Modernă”, iar celălalt marșul “Trecerea Dunării”, de Johann Jalovitzky. Mai sunt pe acest panou fotocopii ale unor cărți poștale ilustrae din vremea războiului de Independență, având imagini ale trupelor armatei române, roșiori, dorobanți, etc. cu tradiționala urare “Salutări din România”, precum și fotografiile unor ofițeri.

Un alt panou prezintă Marea Pecete a Regatului României la 1879, având în centru stemele celor patru provincii componente ale României (Moldova, Dobrogea, Muntenia și Oltenia), cu deviza “NIHIL SINE DEO”. Sunt prezente și pe acest panou imagini cu cărți poștale ilustrate.

Sunt prezente numeroase reclame pentru hoteluri precum Grand Hotel “Lafayette”, modern cu apă caldă și rece în toate camerele, sau “Capșa” ce are un restaurant “a la française” și saloane pentru dansuri și banchete.

A fost o plimbare nu numai instructivă, dar și distractivă. Din păcate picioarele noastre nu ne-au lăsat să mergem până la capăt (P-ța Victorie), oprindu-ne la intersecția acestei artere cu B-dul Dacia.

---

VIZUALIZĂRI: 864 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI