Festivalul armenilor

TIPĂREȘTE

"La Radio Erevan se intreaba:

Este adevarat ca Adam si Eva au fost primii socialisti?

Radio Erevan:

In principiu da. Nu aveau ce sa imbrace, traiau numai din ceea ce produceau si nu aveau locuinta. Si totusi credeau ca traiesc in Paradis."

Nu stiu daca am vazut in marile capitale europene pe unde am colindat o asemenea strada, chiar si o statie de autobuz numita simplu “statia armeneasca”, poate am ratat eu intalnirea cu armenii dar sigur in Bucuresti exista o zona foarte centrala intre cal. Mosilor si Piata Rosetti unde exista chiar daca si mutilata de constructii haotice inalte si moderne, cu sticla si otel o lume parca anacronica cu modernul, cu cladiri vechi, unele foarte afectate de trecerea vremii si vremurilor dar care transmit un” ceva anume” cu aroma de cafea parfumata pentru care in mod deosebit armenii sunt recunoscuti.

Cu foarte multi ani in urma in zona Foisorului de Foc, in apropierea Caii Mosilor, pe actualul bd. Carol I, la Verdun exista un magazin pe langa care treceam zilnic in drumul meu spre serviciu, magazin care ma fascina prin mirosurile pe care le emana, prin atmosfera arhaica si plina de mister pe care o transmitea. Era un magazin in care un armean vindea cafea, de fapt nu vindea, desfasura un adevarat ritual pentru cunoscatori si nu numai, mangaia boabele de cafea cu surasul pe fata, cu vorba dulce si ochii luminosi, le macina si apoi impacheta comoara aromata ca pe un dar de pret pentru fiecare cumparator. Erau multe feluri de cafea, boabele mai bronzate sau mai terne, mai mari sau mai mici, mai vesele sau mai mohorate la aspect, iar armeanul te intreba cum iti place cafeua si in raport de raspunsul tau iti recomanda o anumita cafea, sfatuindu-te totodata cum sa o pregatesti. Imi placea atunci spectacolul oferit, era o adevarata arta si emana o pasiune fara seaman pentru licoarea aceasta atat de iubita de mine. Din pacate magazinul nu stiu din care motive s-a pierdut.

Trecand pe acolo inca parca si acum dupa multi ani simt mirosul de neuitat, aroma care te invaluia inca de la coltul strazii pana la usa magazinului, amintindu-mi de anii mei de adolescenta si tinerete si de vremuri trecute cu gust de cafea armeneasca. Caci fie painea cat de rea, tot mai buna e o cafea, nu?

Despre cel mai mare “cafegiu” armean al Bucurestiului interbelic am avut bucuria se aflu absolut intamplator butonand intr-o zi in cutia plina de “diverse” a tv-ului in speranta ca voi vedea orice altceva in afara de circul politic. Ce vad si aud? Un oltean placut, aflat la varsta a treia povestea cu dragoste si respect despre prietenul sau cel mai bun de la care a invatat totul despre cafea. Olteanul nostru Gheorghe Florescu insotit de Anton Carabelaian fiul octogenar al lui Avedis Carabelaian cel mai cunoscut “cafegiu armean” au inceput sa vorbeasca despre cafea si arome, despre prepararea ei dar mai ales despre povestile de viata ale armenilor si anume genocidul armean din 1915. Ei, si acum intorcandu-ma la subiectul rew. meu, trebuie sa spun ca sentimentul pe care mi l-a transmis festivalul din Str. Armeneasca este exact acelasi cu cel resimtit in emisiunea mai sus mentionata, de prietenie intre armeni si nearmeni, cu bucuresteni sau nebucuresteni pe o strada incarcata de istorie, de cladiri mai vechi sau mai noi, dar mai ales de biserica armeneasca de o frumusete completa si complexa.

Tara din Caucaz despre care vorbesc aici, Armenia, care se invecineaza cu Georgia, Azerbaijan, Iranul si Turcia a fost o tara oropsita si marcata de genocidul din 1915 cand se spune ca intre 1 -1,5 milioane de oameni au fost omorati de turci care nici pana azi nu au recunoscut decat partial tragedia. Europa era prea ocupata in primul razboi mondial cu tragediile ei si nu era interesata de evenimentele ce se desfasurau in estul Turciei. Aici se afla orase armenesti turcizate iar cel mai bun exemplu este orasul fantoma Ani. Si ca sa fie tragedia complete in 1921 Lenin i-a daruit lui Ataturk, Muntele Ararat care a fost simbolul Armeniei. Aici se ajunge numai din Turcia pentru ca granita dintre cele doua tari este inchisa. Araratul este foarte aproape de Erevan pe care insa armenii nu pot decat sa-l priveasca in zilele senine de la departare. Armenia are si o enclava azerbajiana in regiunea Makhichivan dar si coridorul Nagomo-Karabakh inca nerezolvat. In Armenia actuala treiesc aproximativ 3 mil. de oameni dar peste granitele ei sunt cca. 7 mil. Despre arca lui Noe de pe Araratul armean, numai tacere....

La punctul de informare insemnand o masa asezata in coltul strazii am achizitionat programul festivalului stradaarmeneasca.ro si apoi am strabatut strada cu chioschiurile insirate pe cele doua trotuare ca pe fundal sa fie amenajate bancutele pentru spectatori si scena pe care s-au desfasurat spectacolele. Printre acestea au fost spectacole pentru copii, spectacole de teatru sustinute de compania Rampa, Ansamblul de dansuri armenesti Hayakaghak, si ansamblul Vartavar, Corul Hazamir al comunitatii Evreiesti, Ansamblul Asteria, ansamblul Kymata, bataie cu apa dar si concertul de muzica religioasa si liturghia de duminica care s-au tinut bineinteles in biserica.

La micile tarabe incropite pe strada am vazut diferite obiecte de imbracaminte, covoare armenesti gablonzuri si bijouri din pietre semipretioase, argint, obiecte din alama, dar si dulciuri si o mica cafenea incropita pe perne autentice. Am mai vazut si carti, multe carti foarte interesante, literatura autentica si multe carti despre istoria si mai ales holocaustul armean. Editura Ararat avea foarte multe volume de oferit.

Mi-a atras atentia si o trasura impodobita, flasnetarul cu papagalul cu noroc dar si un personaj mai special un tanar imbracat in tinuta de epoca, zambitor si prietenos. Pe cine intruchipa? Am aflat de la el si apoi din revista evenimentului ca incerca si chiar reusea sa aminteasca bucurestenilor de un tanar gazetar care isi desfasura activitatea acum 75 de ani prin cartierul armenesc. In volumul "Figuri de armeni din Romania” a lui Bogdan Caus se vorbeste de Victor Vartan Mestugean, nascut in Bucuresti in 1869 dintr-o familie armeana, cu un tata intelectual, director al scolii armene din capitala. A lucrat in redactia ziarului Universul, ca si corector, apoi reporter. Cu ocazia Expozitiei nationale din capitala din 1906 a inceput sa scrie articole speciale despre cultura armeana si apropierea de cea romana, scotand peste 2 ani revista “Aurora”. A desfasurat o bogata activitate in cadrul comitetului eparhiei armene, a participat la infiintarea bibliotecii centrale armene. Dar cea mai mare realizare a fost in 1924 cand Mestugean a infiintat revista “Ararat” care timp de 18 ani a aparut necontenit.

A fost un prieten nepretuit al lui Caragiale cu care a corespondat necontenit atata timp cat Caragiale a locuit la Berlin. A murit asa cum a si trait, modest, intr-o camera de azil, in 1942 si odata cu el si revista Ararat care a reaparut numai dupa evenimentele din decembrie 1989.

In curtea laterala a Bisericii se afla amenajat in stil rustic un loc de joaca si odihna pentru copii, o mica oaza pentru parintii care doreau sa rasufle putin lasandu-si copiii in libertate.

Tot acolo se afla si un cort amenajat cu mese si banci de lemn unde daca iti doreai puteai servi cate ceva din specialitatile pregatite de cateva doamne ale comunitatii, traditionalele salate de vinete, cus-cus , rulouri cu vinete, pilaf de orez cu stafide, tolma, adica sarmalute in foi de vita cu ghimbir, piept de pui dulce cu fasole verde prajita dar si paklava un desert oriental cu nuci si zahar foarte aspectuos si gustos. Nu se comercializau bauturi alcoolice.Nu mi s-a parut sincer a fi o mare oferta si nici foarte atractiva ca pret, insa clienti erau destui.

Casa de Cultura Duduian sau Centrul Cultural Armean cum se mai numeste cu biblioteca si muzeul aferent a fost construit in 1943. Muzeul este la etaj si se urca printre carti si portrete , am remarcat in mod deosebit pe cel al afaceristului si colectionarului Krikor Zambaccian. Am vazut aici o harta a bisericilor armene din Romania printre care si cea din Gherla numita Armenopolis, fiind una dintre cele cinci localitati din Ardeal populate de armeni. Se mai pot vedea in muzeu blazoane nobiliare armenesti din Transilvania, o evanghelie armeneasca din 1351, un vas pentru mir sub forma de pasare.

Biblioteca este deasemenea foarte interesanta, detinand o carte de exceptie, prima biblie tiparita in limba armeana la Amsterdam cu reproduceri dupa Durer dar si cel mai mare manuscris armenesc 80x60 cm adus cu sacrificiul vietii in timpul genocidului. In muzeu se mai afla si un saz – instrument muzical oriental, lucrat de un armean luat prizonier in cel de al II-lea razboi mondial. Am mai remarcat lucrari reprezentand arbori genealogici ai unor vechi familii armene.

În curtea interioara din fata bisericii se afla o zona cu cateva exponate de exceptie insemnand illustrate vechi primite sau trimise de armeni , cateva obiecte numismatice toate avand o considerabila valoare sentimentala.

Exista de asemenea o expozitie cu tablouri realizate de armeni foarte interesanta si bogata.

In Catedrala sfanta liturghie era pe sfarsite la momentul in care am intrat. Primul lacas de rugaciune armean a existat intre 1581-1629. Prima biserica s-a ridicat in 1743 pe locul celei de astazi pe temeiul unui hristov domnesc al lui Mihail Racovita cu contributia unui armean din Constantinopol Harutiun Amira Hovvian avand hramul sf. Apostoli. In urma unui incendiu biserica a fost arsa ca mai apoi sa fie reconstruita sub Alexandru Ipsilanti Voda in 1781 cu ajutor material din partea descendentilor primului ctitor.

Biserica actuala este construita intre 1911 -1915 in stil armenesc, conform planurilor arh. Maimarolu, acelasi care a conceput si cladirea Cercului Militar. Arhitectura bisericii este inspirata de cea a Catedralei Echmiadzin, socotita centrul spiritual al Armeniei.

In curtea bisericii se afla un monument ridicat in memoria genocidului, o fantana si un bust al generalului Andranik.

In interior, biserica este “un pic altfel” decat o biserica ortodoxa si aceasta datorita faptului ca altarul nu este in spatele unui iconostas. Biserica apostolica armeana a rupt legatura cu Roma si Constantinopol in 554 asa incat armenii nu au cunoscut perioada iconoclasta. Mi-a placut in mod deosebit pictura pantocratorului. Deasupra altarului este crucea armeneasca care reprezinta copacul vietii vesnice din Rai , in stanga aflandu-se o capela de botez. Deasupra intrarii se afla orga iar biserica este mobilata cu banci pentru credinciosi.

Pe gardul complexului armenesc erau expuse panouri cu personalitatile armene care si-au desfasurat activitatea in diferite domenii de activitate cultural, spiritual, tehnic, artistic atat in Romania cat si in alte parti ale batranului continent.

Personalitati precum Gheorghe Asachi scriitor si jurnalist, Ana Aslan gerontolog, marele pictor Theodor Aman, Manuc Bei omul de afaceri din sec. XIX care ne-a lasat celebrul han al lui Manuc in centrul istoric al Bucurestiului, matematicianul, fizicianul, politicianul Spiru Haret, criticul literar Garabet Ibraileanu, compozitorul Mihai Jora, tenorul David Ohanesian, istoricul si traducatorul operelor lui Eminescu H.Dj. Sirunu, sunt numai cateva varfuri ale comunitatii armene care si-au lasat amprenta in viata si istoria romanilor.

Mi-a placut ceea ce am vazut la festival, organizare foarte buna,program variat atat pentru copii, tineri dar si mai putin tineri. Obiectivele sunt foarte bine semnalizate si se gasesc informatii despre ele inscriptionate pe panourile cladirilor. Istoricul bisericii este si el la loc de cinste afisat chiar la intrare asa incat pentru orice turist dornic de cunoastere a monumentelor este facil sa afle orice informatie doreste.

Va doresc tuturor vacante frumoase .

Il rog pe web sa incadreze articolul acolo unde crede de cuvinta, caci nu am gasit un capitol cu festivaluri in Bucuresti (am gasit festivaluri in alte orase ale tarii, Brasov, Sibiu, etc) si de asemenea daca poate introduce de pe you tube: Festivalul Strada Armeneasca – Ansamblul Vartavar. multumesc

---

VIZUALIZĂRI: 1718 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI