Un vis devenit realitate!

TIPĂREȘTE

Povestea mea incepe cu multi ani in urma, cind, dupa revolutie, bunicii mei au primit ajutoare din Olanda si am gasit intr-o cutie o felicitare de la familia care facuse acel pachet iar eu am scris un raspuns de multumire celor care s-au gindit la oropsitul popor roman.

Si uite-asa intre mine si fiul familiei respective a inceput o corespondenta care a durat citiva ani buni. Intr-un an tin minte ca Hans Van Wees (asa se numea fiul familiei respective) mi-a trimis un colet in care se afla o caseta cu muzica fermecata. Nu stiam cine cinta, dar valsurile alea au ramas imprimate in inima mea de adolescenta. Si dupa vreo 20 de ani aveam sa aflu ascultind " din greseala" pe youtube piesele de pe caseta mea minunata. Era Andre Rieu si de atunci am tot sperat ca vreoata in viata am sa ajung la un concert de-al lui.

Anul trecut am avut intentia ca sa merg de ziua mea impreuna cu o prietena, la Budapesta, unde acest minunat artist avea sa sustina un concert, insa nesansa a facut ca acea prietena sa aiba o problema si am renuntat la excursie.

Prin toamna am intilnit pe net un organizator de evenimente artisitice si printre altele l-am intrebat de ce nu il invita pe Rieu. Mi-a zis ca el are in spate o intreaga industire muzicala si ca romanii nu isi vor permite nicioata sa cumpere un bilet la un concert de-al lui. Am fost extrem de dezamagita cind am aflat asta, i-am zis ca romanii sint iubitori de cultura, iubitori de frumos si ca sint sigura ca s-ar gasi oameni care a umple o sala de concerte.

Si uite ca intr-o seara, la stiri, nu mi-a venit sa cred cind am auzit ca Rieu va cinta in Romania. Doamneeeeeeeeeeee! Visul meu o sa devina realitate.

Am fost cu ochii pe stiri si in ziua in care s-au pus biletele in vinzare, desi eu credeam ca o sa am timp berechet sa aleg, n-am apucat decit bilete la ultima categorie. Am cumparat 4 ca sa merg cu copiii. Lor nu le-am spus pina in seara de Ajun cind le-am dat ca si cadou de Mos Craciun. Nu va spun cum au topait de fericire!

Si cum stateam eu pe latop toata ziua, am fost pe faza cind s-a anuntat si cel de-al doilea concert pentru duminica, asa ca am zis sa joc lozul cistigator. Am cumparat bilet la clasa VIP chiar daca am ramas falita pe sezonul sarbatorilor. :)

Si acum nu mai venea luna iunie... mi se parea ca sint ani. Usor, usor timpul a trecut si cu o saptamina inainte m-am organizat frumusel, am inchiriat o garsoniera linga Palatul Parlamentului, ca ,deh, eram o VIPa. :)), mi-am luat copchilasii din dotare si am purces catre capitala.

Cind s-a facut ora 18, nu mai aveam rabdare asa ca ne-am dus in piata. Stiam regulamentul de acasa asa ca nu am avut apa sau alimente la noi si gardienii s-au uitat in poseta dar nu au scormonit printrinsa.

Era ceva lume si din ce in ce veneau valuri de spectatori. Gradina Palatului era plina ochi de oameni care au cumparat biletele de caritate. Am facut citeva poze pe linga scena bine pazita de cei de la securitate, care nu m-au lasat sa pun un picior pe treapta. La 8 jumate fix artistii deja urcau pe scena in ropote de aplauze.

Desi vazusem pe net absolut tot ce inseamna Andre Rieu, chiar si piesele cintate la Bucuresti in serile precedente, emotia a fost prezenta de la prima nota si pina la ultima.

Nu va povestesc despre vocile de inger ale sopranelor, despre Tenorii de Platina si ceilalti care au interpretat diferite arii.

Cind a intrat Gheorghe Zamfir, fata mea a inceput sa tipe. Mi-a zis " e muzica e la Dan Puric! ". Era incintata la maxim.

Nu stiu cind au trecut cele 3 ore. As fi vrut sa dansez dar locurile noastre erau la jumatatea rindului si daca ceilalti spectatori nu s-au ridicat de pe scaune, nu mi-am permis sa ii deranjez.

Am plecat tirziu in noapte inginind melodii din spectacol.

A doua zi am trimis copiii acasa si la ora 19 m-am dus in piata. De data asta am avut in geanta sticla de apa pe care dadusem 10 lei cu o seara inainte si pentru ca a fost prea rece nu am putut sa o beau. Am cumparat si 2 ciocolate mai mici si le-am bagat in buzunarelul posetei. S-a uitat gardianca dar nu a observat nimic suspect,sticla era acoperita cu o esarfa.

In toate serile vremea a fost superba, dar aseara nori negri stateau peste acoperisul Casei Poporului. La intrare, garda in rosu impartea pelerine de ploaie. de data asta am avut bilet pe rindul 12, chiar in margine dar nu central si am fost foarte trista ca Andre (cu care visasem ca fugisem in lume) nu a trecut pe linga mine sa imi faca cu ochiul. In schimb m-am filmat cu taurul de plus care a trecut pe pe-aproape.

Desi stiam pe derost fiecare replica, fiecare piesa ce urma sa fie interpretata, emotia a fost la fel de maxima ca si in ziua precedenta. Am putut sa filmez citeva clipuri, de fapt cite putin din fiecare piesa si l-am vazut pe Andre pe scena, direct, nu a mai trebuit sa ma uit pe ecranele cele mari.

M-am incarcat cu energie buna pentru mult timp, sint fericita si n-am alte cuvinte.

Am uitat sa va spun ca au picurat doar doua picaturi de ploaie apoi norii s-au imprastiat. A fost superb. Daca in prima seara am avut parte de o invazie de musculite betive, in cea de-a doua seara totul a fost perfect. Nu imi pare rau de banii cheltuiti pe bilete, chiar daca aproape toti cei care au auzit ca ma duc de doua ori, au zis ca sint nebuna de legat!

Chiar sint nebuna! (dupa Andre Rieu!!!)

---

VIZUALIZĂRI: 951 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI