Sa fim copii, pentru inc-o zi! Veniti la 'Circo Acquatico Bellucci'!

TIPĂREȘTE

Nu mi se intampla foarte des sa fiu incantat peste masura de ceva anume, indiferent de importanta acelui fapt sau lucru. Pe masura ce anii trec, viata ne-a invatat sa privim lucrurile cat mai simplu, in alb si negru, nemaifiind atenti la intreg spectrul de culori existente intre cele doua extreme. Nuantele de gri sunt, totusi, prezente in fata noastra, dar trecem pe langa ele indiferenti de-acum, cravasati din urma de agitatul trai cotidian, de lupta perpetua pentru implinirea viselor noastre de mai mult, mai bine sau mai frumos. Dar tocmai aceasta goana nebuna ne face sa nu mai fim atenti la micile bucurii care ar putea sa ne faca sa ajungem mai repede la steaua fiecaruia dintre noi; ba dimpotriva, cu fiecare zi petrecuta in alb si negru, ne indepartam tot mai mult de ea, fara a simti macar. Si cand ne dam seama ce-am ratat, de multe ori e prea tarziu.

Saptamana aceasta am avut parte de o ocazie deosebita si m-am hotarat sa n-o mai las sa-mi scape. O bucurie mare m-a cuprins, asemanatoare celor incercate in copilarie, la vizionarea unui simplu spectacol de circ, despre care va voi povesti aici.

Dar, sa incep cu inceputul: marti ma suna sotia, mai pe dupa-amiaza si ma intreaba repede: “- Vii la circ, iti iau bilet? ” Dupa cateva secunde de ezitare (nu multe, maxim 4-5), timp in care ma gandesc rapid daca trebuie sa plec sau nu din oras, raspund tare si apasat: “-DA! ”. Urma sa mergem noi si baiatul nost’ cel mare (clasa a cincea). Desi el mai fusese de cateva ori, prima data la gradinita si-apoi aproape in fiecare an pe parcursul claselor primare, nu refuza niciodata o astfel de ocazie, un spectacol de circ nu se rateaza, sub nicio forma. Insa eu n-am apucat pana acum sa-i vad fericirea din priviri in sala de spectacol, pentru ca nu prea ne-am potrivit programul (din motive aiurea, de genul program incarcat-deplasari-lipsa timp liber); intr-o alta situatie, la un spectacol in zi de sambata, cand teoretic as fi putut merge si eu, sotia a primit doar doua invitatii de la o prietena la o premiera a circului Globus si ghiciti cine n-a avut bilet? :) Normal, au mers mamele cu copiii.

De aceasta data, in “Ziua Z” eram disponibil, ora de incepere era potrivita (19.15), nu mai trebuia sa plec niciunde din Bucuresti, asa ca... astrele pareau sa se alinieze favorabil si pentru noi. Ineditul spectacolului de circ este locul unde s-a tinut acesta, respectiv un cort impunator amplasat in parcarea supermarket-ului Billa din cartier, cel situat pe strada Codrii Neamtului. Cu cateva zile inainte de sosire, si-au facut reclama puternica plimbandu-se pe strazile limitrofe intr-o masina din aceea cu goarna care tipa “lume-lume, veniti cu mic cu mare... ”, asemanatoare celor care merg si prin campaniile electorale. Asa am aflat si noi, ascultand vrei-nu vrei reclama; biletele au costat 30 de lei pentru adulti si 25 de lei pentru copii.

Cortul instalat in parcarea Billa parea neincapator cand am sosit, coada de la intrare era complet dezordonata, dar se mergea repede gratie organizarii reusite; la intrare, cei care rupeau biletele erau chiar artistii si cei din trupa lor. Mi-a placut ca puneau mana hotarat in pieptul celor care erau certati cu bunul simt si impingeau fara jena. Inauntru, erau doua sectoare de scaune, toate din plastic: unul verde, de 4-5 randuri, mai aproape de scena (bilete un pic mai scumpe), apoi un culoar pe directia usii de intrare (paralel cu scena), apoi sectorul alb, cu 15-20 de randuri, plus cateva bancute de lemn in spate, dispuse gen amfiteatru. Prin mijloc, pe directia perpendiculara pe scena, era un alt culoar de trecere pe care lumea de la capat de rand tindea sa-l obtureze, tot tragandu-se spre centru, pentru o mai buna vizibilitate. Cativa oameni de-ai lor, vigilenti, veneau din timp in timp si-i impingeau la loc. Pe usa din stanga, fata in fata cu cea pe care se intra, se ajungea la parcul animalelor, atractie majora pentru copii, care la pauza se putea vizita, cost 5 lei/persoana. In spatele cortului, fusese amenajat si un mic chiosc cu produse pe placul celor mici, spaima celor mari: popcorn, creveti, cola-fanta, biscuiti etc.

Spectacolul de circ “Pirati” a fost sustinut de trupa italiana de circ ambulant “Circo Acquatico Bellucci” care se afla in turneu prin tara noastra de mai multe luni, ultimul spectacol sustinut fiind cel de la Baia-Mare (pentru detalii: click aici . Tema centrala a show-ului este o poveste cu si despre pirati, aflati in cautarea fericirii fara sfarsit. Capitanul, cel care era sef cu buna-dispozitia generala, vorbea o romana cu accent italian foarte simpatica, perfect inteligibila. Pe unul din piratii lui nu l-am inteles insa deloc cand ii raspundea, nici dictia nu-l prea ajuta. Indragostit fiind de o fata foarte frumoasa, al carei tablou il aduc pe scena cativa dintre membrii echipajului sau, capitanul cutreiera marile lumii in cautarea reginei inimii lui, trecand prin tot felul de peripetii - cam asa suna povestea pe scurt.

Inca de la inceput, unul din artisti, un tanar brunet, cu un par foarte bogat si frumos, gen maur, a luat o toba si a “incalzit” sala, cu ceva jocuri pentru cei mici de genul - care parte a salii tipa mai tare A, O, E... , totul pe un fond muzical antrenant ce rasuna puternic din boxe. Am recunoscut muzica, a mai aparut si pe durata show-ului, era tema filmului “Piratii din caraibe” (foarte reusita). Ma uitam la el ce suflet punea cand izbea toba aia, deja transpira si la intrare inca se mai rupeau bilete... In sfarsit, se sting luminile si incepe spectacolul.

Ce face farmecul deosebit al acestui specatacol este caracterul puternic interactiv, pe parcursul show-ului artistii umbla mereu prin sala, zambesc celor mici si celor mari deopotriva, bat cuba cu tancii veseli si guralivi, evolueaza la aparate din zona publicului, totul se petrece intr-o sala de dimensiuni reduse, dar in care nu am simtit niciun moment aglomeratia. La debut, o voce din off precizeaza ca show-ul are doua parti, cu o pauza de 10-15 minute intre ele, intai partea acrobatica si de poveste, mai apoi prezentarea animalelor. Circul se lauda cu detinerea celui mai mare acvariu mobil din lume, inclusiv rechini (n-am apucat sa-i vedem, la pauza inghesuiala a fost prea mare, am ramas pe scaunele noastre). De asemenea, announcer-ul roaga publicul sa pastreze linistea si curatenia in sala si aminteste tuturor ca este interzis fotografiatul si filmatul. Dar parca lumea intelege vreodata de ce... Pentru cel din fata mea (si altii ca el), care tot timpul facea poze facandu-se mic un scaun, de parca fura: omule, nu poza in sine e interzisa, ti-ar lua o taxa si gata, ci faptul ca atunci cand ii dai un flash orbitor omului ala ce sta agatat in brate, intr-o pozitie deloc comoda, fragila chiar, il distragi cumplit si un accident acolo sus ii poate fi fatal!

In prima parte urca toti artistii pe scena, cateva gaguri, se rade mult, copiii au nevoie doar de cateva grimase si sunt cuceriti. Urmeaza una dintre cele doua fete ale trupei (tinere, frumoase si suple, ca asa le sta bine sportivilor) care jongleaza fel de fel de lucruri pe picioare, stand sprijinita pe o masuta, in pozitia “lumanare”. Impresioneaza toata sala, primind aplauze generoase, cand pe un picior invarte un cerc mare, cu celalalt jongleaza un cilindru de lemn rotindu-l in plan vertical, iar cu mainile impleteste in aer 4 mingiute mici de tenis... ce sincronizare, ce concordanta a miscarilor, cata atentie la toate acele chestii pe care nu le scapa din ritm pret de un minut-doua... fantastic! Dupa ea, e randul baietilor, unul mic si nu foarte solid (dar numai fibra) vine in mijlocul salii si incepe sa-si arate maiestria acrobatica pe un stalp din mijlocul salii, ce parea ca face parte din structura de sustinere a cortului, dar... uite ca si-a gasit alta intrebuintare. Pare rupt din amintirile mele cu Dan Grecu, urca bara aia in fel si chip, sta la un moment cu trupul la orizontala, paralel cu podeaua intr-un exercitiu extrem de dificil, dar se tine bine in brate; prizele pe care le face sunt pline de suspans, se lasa sa alunece rapid pe bara cu capul in jos si se opreste la cativa centimetri de sol!

Dupa el urmeaza un alt sportiv, maestru la esarfe, urca si coboara pana la tavan infasurandu-se in ele cu repeziciune; la sfoara tanarul maur nu are rival - ba un coleg ii roteste funia de la capatul de jos incat centrifuga il aduce si pe el paralel cu solul. Eu, dupa asa un “tratament”, nu cred ca m-as mai tine pe picioare. Dar el coboara natural pe funie si paseste in mijlocul publicului, culegand ovatiile multimii. In mijlocul salii, chiar langa scaunul meu, coboara din tavan o instalatie gen candelabru la care specialista este cealalta tipa a trupei de acrobati. Capitanul vine si el s-o ajute, urcand si el catre tavan, dar rolul lui e mai mult de sustinere al fetei, tot ea e cea care ne da emotii prin figurile executate! Nu-mi scapa nici mie si nici sotiei observatia ca se lucreaza fara plase de protectie sub aparate, consumul de adrenalina ajunge la extrem pentru artisti in timpul show-ului. Si capitanul, inainte de-a urca, isi tine respiratia la figurile partenerei... e clar, pericolul e cat se poate real. Jongleriile cu faclii aprinse in sala sunt de efect, dar provoaca un fum de nedescris, cortul nu are aerajul corespunzator. Unul din pirati ia pe cineva din sala, un tip care sta chiar in spatele meu, sa fie voluntar pe scena - omul este legat pe un panou de lemn in care capitanul va arunca cu cutite. Ii pun un sac in cap si incep... dar este doar show si amuzament, in momentul in care capitanul arunca cutitele spre el, de la 5-6m distanta, unul din cei doi care-l tin legat, infige rapid un cutit in usa de lemn, chiar langa gatul lui... iar sala ofteaza usurata. Sotia omului, care nu prea se amuza, trimite fetita de 4-5 anisori sus pe scena, la pirati: “-Lasati-l pe tata’ meu in pace! ”

Pauza... lumea da navala catre chioscul de popcorn, apoi spre parcul acvatic; din off se-aude iarasi invitatia lansata si la inceput, numai ca de data asta vine si precizarea “cu numai 5 lei de persoana puteti vedea cele mai-cele mai animale... ”; deh, smecherie tipic latina, la intrare toata lumea a ramas cu senzatia ca vizionarea parcului este inclusa in bilet. As fi dat pana la urma si 10 lei, sa merg cu baiatul meu, care iubeste toate lighioanele pamantului, inclusiv serpi/soparle/crocodili, la toate gaseste ceva frumos, dar inghesuiala e prohibitiva... n-o sa inteleg niciodata de ce unii au tendinta asta morbida sa se bage tot timpul in fata, sa fie primii cu orice pret…Noi romanii, eram o natiune mult mai civilizata inainte de 1990, imi pare rau s-o spun.

Partea a doua a spectacolului e dedicata prezentarii animalelor din menajeria de-afara, asa ca n-am pierdut mare lucru la pauza. Mai intai crocodilii, de la cei mici americani (cei din Everglades, pentru cei pasionati de Discovery), pana la unii mai mari, si cam nervosi, tinuti cu simt de raspundere de 2-3 ingrijitori. Au fost pusi pe scena si lasati liberi, cu avertizare catre copii sa se retraga din fata scenei. Normal, acestea sunt animale chiar perculoase si au niste reactii extrem de rapide. Parintii inconstienti ii trimisesera in fata, sa vada mai bine, dar niciunul n-a venit sa-si ia odrasla inapoi. Ce oameni inconstienti! Apoi o pereche de pelicani ce alergau sprintenel dupa unul de pe scena (ahaa, ti-am vazut cei doi-trei pesti din mana!), o broasca testoasa gigant, un vultur falnic, cu gatul alb - condor andin, cred (saracul, pentru mine el reprezinta simbolul libertatii absolute, nu mi-a placut sa-l vad asa, cu vointa franta), o iguana tare cuminte pe bratul unui acrobat si multi serpi, fratilor! De la unul fals, aruncat in tribuna si care a provocat panica unde a aterizat, pana la un boa constrictor urias asezat pe gatul unui voluntar din public ce n-a clipit deloc la surpriza asta (chapeau bas, stimabile! , eu fugeam mancand pamantul sa fi fost in locul tau); si, nu in ultimul rand, vedeta incontestabila a seriei - un anaconda urias, purtat pe brate de 4-5 flacai zdraveni, printre oamenii din sala. Uriasa reptila era insa cam agitata, am avut o senzatie destul de neplacuta sa-l vad la 10 centimetri de mine, dar multi copii se intindeau sa puna mana pe el si sa-l mangaie... brrr!!

In incheiere, dupa ce animalele au fost scoase, pe scena au aparut toti protagonistii show-ului, intr-un numar de jonglerie superb, cu cercuri, bile, mingi, sabii si faclii aprinse, individual sau doi cate doi, aruncand incrucisat unul spre altul obiectele jonglate; tanarul maur, din nou urcat pe funie, din acel vartej teribil provocat de colegul de jos, a aruncat un val de confetti peste sala, provocand o feerie ca-n noaptea Anului Nou (in tot acest timp s-a tinut doar cu o mana!). Ce sa zic - virtuozitate absoluta. La final, aplauzele au curs in valuri, ca la orice piesa de teatru, lumea a rasplatit cu generozitate efortul depus de artistii circului “Acquatico Belllucci”.

Ce m-a imprsionat in mod deosebit la final? Fericirea de pe chipul fiului meu, a fost o seara minunata, tati! , mi-a spus cu fata toata numai un zambet. Si faptul ca ne-am simtit ca in familie alaturi de ei, senzatia de caldura sufleteasca fiind prezenta pe toata durata spectacolului. Si, nu in ultimul rand, modul elegant de despartire, dupa ce au iesit de pe scena, au asteptat la iesire publicul, salutand pe toata lumea si multumind tuturor pentru sustinerea din timpul show-ului. Am dat mana cu fiecare dintre ei si i-am felicitat si noi pentru efortul depus.

Molto grazie, signori!

---

VIZUALIZĂRI: 6811 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI