Festivalul ceaiului si cafelei la Palatul Sutu

TIPĂREȘTE

De o saptamana se desfasura in Bucuresti acest festival, iar eu stateam ca pe ghimpi asteptand sa vina weekend-ul sa ajung si eu acolo.

Evenimentul s-a desfasurat la Palatul Sutu, (in prezent Muzeul Municipiului Bucuresti), acesta bijuterie arhitecturala a capitalei. Ce cladire putea fi mai nimerita decat acest palat, simbol al rafinamentului, al bunului gust si al luxului de sfarsit de sec, XIX din Bucuresti. ? Am pasit in curtea palatului, cu mare drag de asa locatie si curioasa sa aflu noutati din savuroasa lume a cafele si a ceaiului. Caci festivalul a fost un omagiu adus acestor doua plante, care ne fac diminetile mai vesele, dupamiezele mai rafinate si pe langa placera gustului ne aduc si un strop de sanatate.

In curtea palatului sub cateva copertine (corturi) importatori de astfel de produse din cele mai bune marci si-au etalat marfa. Organizatorii evenimentului i-au avut in vedere atat pe consumatorii directi, cat si pe cei ce fac o afacere din aceste doua placeri.

Un vechi proverb turcesc ne spune cum trebuie sa fie cafeaua; “…neagra ca noaptea… tare ca moartea …si dulce ca iubirea „.

Am pasit in curte si primele standuri la care m-am oprit au fost cele dedicate cafelei unde am intrat in vorba cu doua domnisoare amabile gata sa povesteasca oricui, despre aceasta bautura minunata. Apoi am mers la alt stand de unde am mai adunat cateva povesti si am mai primit cateva oferte. Din toat ce am ascultat am retinut cateva lucruri din istoria cafelei, despre traditii in prepararea ei si depre lucruri mai putin sau deloc stiute de noi, de romani.

Legenda spune ca primul care a observat efectul revigorant al boabelor de cafea, a fost un cioban etiopian care a sesizat ca turma lui de capre devine brusc mult mai vioaie dupa ce mananca aceste boabe. A incercat si el, apoi tot tribul si uite asa, obiceiul s-ar fi extins. O alta legenda spune ca se consuma cafea inca de pe vremea Cleopatrei din anticul Egipt.

Exista peste 60 de soiuri de arbori de cafea, cele mai mari plantatii fiind in Africa si in Brazilia. Cand sunt cultivati pentru producerea cafelei, arborii cresc inalti de 5-6 m. cei din soiul Arabica si 8 – 10m. cei din soiul Robusta; iar cand sunt crescuti ca arbori ornamentali, doar 1,5 – 2,5m.

La inceput, cafeau era folosita ca pulbere, amestecata cu putina grasime din care se faceau niste „ bomboane „ energizante.

Cafeau a devenit foarte populara si indispensabila in lumea musulmana, dupa ce consumul de alcool a fost interzis, iar acesta trebuia inlocuit in timpul lungilor momente de relaxare alaturi de o narghilea. Ea a ajuns in Europa adusa de negutatorii venetieini, odata cu alte marfuri din orient.

Dupa ce am ascultat toate acestea si multe alte povesti despre cafea, am avut parte si de o mica degustare, insotita de cateva sfaturi despre prepararea unei cafele delicioase. Ca regula trebuie retinut ca; cu cat timpul in care cafeaua intra in contact cu apa este mai mare cu atat creste si granulatia ei, respectiv cu cat timpul de preparare este mai mic, cu atat trebuie sa fie mai fin macinata. Apoi trebuie luat in calcul echilibrul intre cantitatea de cafea si cea de apa si posibilitatea combinarii mai multor tipuri de cafea pentru obtinerea diverselor arome.

Bine inteles ca nu putea fi uitat subiectul „ cea mai scumpa cafea din lume „; Kopi Luwak, pe numele ei, obtinuta din boabe ce au trecut prin tubul digestiv al pisicilor indoneziene, si nu au fost digerate in totalitate, doar au primit un adaos de aroma de la sucurile gastrice ale animalelor. La Londra cu 50 Lire se plateste o cescuta iar la in Bucuresti cu 200 lei la cafenea si cu 366 lei / 150g. nepreparata.

Ati observat cate alte mestesuguri sau industrii traiesc de pe urma acestei plante; producatorii de cafea, sticlari si lucratori in portelan ce fac canite si boluri in sute de modele si culori, lucratori in metral ce fac tot felul de ibrice, apoi cei care produc aparte electice (filtre, expresoare si dozatoarele acelea mari cu autoservire), mii de producatorii si de trei ori mai multi comercianti. Si datorita lor, cafeau este cea mai populara bautura din rlume. Toate aceste lucruri; vesela. ibrice, aparate si soiuri de cafea sunt expuse. In culori si forme diferite, te ademenesc si te fac sa te gandesti la o experienta orientala cu o cafea la nisip in fata sau la un frape occidental pe malul marii la o terasa.

Dupa ce m-am delectat cu cateva mini cafelute, am trecut pe la standurile dedicate istoriei, prepararii si servirii ceaiului.

Acolo, am fost intampinata de o doamna amabila care in cateva cuvine mi-a explicat de cate feluri este ceaiul. In cateva boluri erau expuse cele patru feluri de baza de ceai; alb (obtinut din muguri și a frunzulite foarte tinere pe care se distinge incă puful alb), verde (obținut oprind oxidarea frunzelor de ceai prin uscarea acestora imediat după recoltare), oolong (semioxidat) si negru (obtinut din frunze mature oxidate complet în mod natural înainte de a fi uscate) si multe alte amestecuri din plante si fructe.

Defapt exista o singura planta numita ceai, iar sortimentele se obtin in functie de gradul de oxidare al frunzelor.

Si povestea ceaiului a inceput cu o legenda. Se spune ca un imparat chenez a fost primul care a baut ceai dupa ce in bolul sau cu apa fierbinte ar fi cazut o frunza de ceai. (sincer mi se pare cea mai stupida poveste). Un lucru este sigur; ceaiul se bea in China de peste 1800 de ani si cea mai mare cultivatoare de ceai, urmata de India si de Sri Lanka. Olandezii au fost primii care au adus ceaiul in Europa.

La alt stand, un tanar si deosebit de amabil domn, explica care sunt cele cinci feluri traditioanale de preparare a ceaiului; chinezesc, japonez, englezesc, rusesc si marocan. In toate aceste metode, prepararea ceaiului este ridicata la arta si placere. Nici una din metode nu are legatura cu ceaiul facut la serviciu, cand de cele mai multe ori, uitam pliculetul cu ceai in apa fierbinte din cana.

Metoda chinezeasca presupune incalzirea cu apa fierbine a canii, (bol-ului) in care se pun frunzele de ceai trecute cateva secunde prin apa fierbinete, inainte ca aceasta sa se raceasca. Apoi se toarna apa care in functie de felul ceaiului are diferite temperaturi. Astfel la ceaiul verde apa trebuie sa fie foarte calda (50- 60 Grade Celsius) pentru ca infuzarea sa se faca lent si ceaiul sa nu devina amar, in timp ce pentru ceaiul negru temperatura trebuie sa fie mai ridicata (dar nu 100 grade, atunci cand apa fierbe). Diferit este si timpul de infuzare; 3 min. pentru ceai verde si 5 min. pentru cel negru.

La japonezi, mai importante decat prepararea propriuzisa a ceaiului sunt schimburile de amabilitati intre gazde si musafiri, si gesturile ritualice. E foarte important sa se stie cu ce mana se ia cana, sau bolul, unde se aseaza si cum se amesteca. Inainte de a bea, japonezii sorb usor de trei ori, iar la sfarsit dupa ce au terminat, trebuie sa laude atat gazda cat si ceaiul si sa ii inapoieze bolul in mana. (nu sa il lase pe masuta). Ei nu adauga nici zahar nici lapte.

Englezii, vestiti pentru pauza de la ora 17,00 cand lumea buna bea un ceai si serveste cativa biscuiti de casa au si ei traditia lor. Ei prepara ceaiul in vase mai mari, pentru toti participantii, nu in canite sau boluri individuale. Ei pun in ceainic cate o lingurita de ceai pentru fiecare persoana plus una ‚ pentru ceainic”, toarna apa fierbinte si amesteca miscand circular ceainicul; nu cu o lingurita sau cu un betisor. Apoi il toarna in cani. Canile la englezi sunt mult mai mari decat la asiatici. Ei adauga ceaiului, zahar, lamaie sau lapte.

Nu am vazut samovarele rusesti, dar am auzit explicatii despre traditiile lor. Rusii prepara intr-un ibric un ceai foarte concentrat, apoi din el pun un pic (2-3 lingurite) in fiecare cana. Apoi fiecare invitat isi pune din samovar apa fierbinte peste ce are in cana, ata cat doreste sa faca ceaiul de concentrat. Adauga zahar si amesteca de preferat cu o lingurita din argint.

In lumea araba ceaiul se prepara in doua mari ceainice din acelea de arama (sau argint cine isi permite) de catre capul familiei (deci de un barbat nu o femeie). In unul se scufunda cateva clipe frunzele de ceai iar in cel de al doilea se lasa un pic mai mult. Apoi in ambele se adauga zahar si frunze de menta. Gazda gusta ceaiul in fata musafirilor, si ii serveste nu cu una… ci cu trei cani cu ceai, din ce in ce mai dulce. Dupa ce s-a baut si ultima cana cu ceai, este semnalul ca vizita s-a terminat.

Desi nu avea nici o legatura cu tema expozitiei, o doamna vindea la un stand sapunuri naturale ce miroseau atat de bine incat mai ca iti venea sa te intebi daca sunt sapunuri sau jeleuri; si avea mare succes.

---

VIZUALIZĂRI: 2054 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI