ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 01.12.2022
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 17.07.14
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
NOV-2022
DURATA: 1 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
37.50%
Mai degraba nemulțumit
DISTRACŢ. / RELAXARE:
50.00%
Nici nemulțumit, nici mulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
43.75%

AUTORUL NU ar recomanda
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

Târgul de Crăciun din Piaţa Constituţiei - mai rău nu se putea

TIPĂREȘTE

Adresa: Piaţa Constituţiei, București

Perioadă desfășurare: 20 noiembrie – 26 decembrie 2022 (L-V 12:00-23:00 / S-D 10:00-23:00)

Cu ocazia deschiderii târgului de Crăciun din București (cel oficial, al primăriei București), am zis hai să văd ce au mai făcut de data aceasta.

Deși am citit o groază de articole, recenzii, comentarii despre târg și mi-am dorit să nu fiu subiectiv, realitatea de la fața locului m-a ajutat să fiu oricum imparțial și obiectiv. Plus că din ce mi-a scris lumea pe aici, mi s-a comunicat să nu mai copiez ce zic alții că știu și ei să caute pe net, așadar să-i dăm Cezarului ce este al Cezarului!

Anul trecut, dacă îmi aduc eu bine aminte, a fost organizat pe esplanada cu statui din Piața Universității. Un loc extrem de mic, înghesuit și nepotrivit. Plus că se mai plătea și intrarea.

Anul acesta organizatorii au ales Piața Consituției. Nu-i prima dată când este aleasă această locație, din punctul meu de vedere la fel de nepotrivită. Pentru cei ce nu știu este vorba de zona din fața Palatului Parlamentului care restul anului deservește ca parcare (cu plată mai nou).

Este practic centrul unei intersectii. Pentru a ajunge în interiorul ei, trebuie să traversezi una din trecerile de pietoni aflate în proximitate. Asta desigur după ce ai făcut slalom printre mașinile parcate pe trotuarele instituțiilor aflate vis a vis de Palatul Parlamentului.

În perioada 19 noiembrie – 27 decembrie, vor fi amplasate trei treceri pietonale temporare în zona Piaţei Constituţiei: două treceri pentru pietoni pe breteaua dinspre Calea 13 Septembrie, în zona Ministerului Mediului şi o trecere pentru pietoni dinspre Bulevardul Unirii, pe latura aferentă Ministerului de Finanţe.

Circulația nu a fost oprită pentru a facilita accesul vizitatorilor la târg, drept urmare în zonă era un mare fiasco. Mulți care probabil doar tranzitau zona dar și mulți veniți pentru târg cu mașina... apropo, nu vă recomand să veniți cu mașina aici! Nu aveți loc de parcare și se circulă bară la bară, cu preponderență seara în timpul săptămânii și mai ales în seriile din weekend când traficul ajunge la cote maxime.

Ca și comparație, Târgul de Crăciun din Sibiu este dispus pe o suprafață aproximativă de 6-7 mii de metri pătrați (adică suprafața Piaței Mare din Sibiu), pe când cel din București este dispus pe 15-16 mii de mp, adică suprafața parcării din fața Palatului.

Am putea spune că Bucureștenii (sau miticii cum le place celor din provincie să ne spună) sunt mai avantajați dar nici pe departe... ideea de mult și prost vs puțin și bun se aplică.

Așadar după o scurtă călătorie cu transportul în comun, coborâm în zona fostului Bingo și o luăm la pas spre Piață. Zona ne este foarte familiară pentru că o frecventăm des. Din start am sesizat un număr ridicat de persoane care se îndreptau către locul cu pricina, dar asta este... lumea se duce să vadă renumitul târg. Acum era primul weekend plin (26-27 noiembrie), el fiind deschis pe 20, duminică.

Până să trecem de sediul Parchetului, aflat în dreptul uneie dintre intersecțiile care ducea spre târg, dăm de mai multe afișe cam de 1 metru înălțime, unde erau printate fotografii cu persoanele decedate la tragedia din Colectiv... asta așa ca să-ți mai scadă puțin entuziasmul. Ajungem cu chiu cu vai în interiorul târgului unde realizăm că era un mare concurs de... cozi. Coadă la tarabe, coadă la casa de bilete, coadă la carusel, coadă la roata panoramică.

Ah da... pare că a devenit o modă înlocuirea bradului cu o roată panoramică. Cel puțin așa spune logica de la fața locului. În alți ani era brad dar nu era roată, acum e roată dar nu-i brad. Cel mai mult m-a uimit coada de la roata panoramică... cred că dura cel puțin 30-40 de minute statul la această coadă. Sublim! Dar mergând pe logica încasării banilor, roata aduce bani bradul nu! Păi intrarea aia gratuită trebuie să fie scoasă pe undeva, nu?

Revenind la minunatul târg, căsuțele cu “produse tradiționale” sunt dispuse pe margine, înspre Piața Unirii. Am găsit o poză postată de primărie, aici, unde se vede din dronă, cum este dispus întregul bâlci, pardon. Târg.

Pe partea cu Palatul este și o scenă, care la momentul vizitei noastre (duminică seara) era goală iar la un moment dat ce credeți? Pe monitoarele alea mari, pe boxele alea mari... un cântec de Crăciun? Un feliz navidad? Nu... au pus imagini LIVE cu meciul care era la ora aia de la campionatul mondial! Atâââât! Păi n-a vrut lumea târg tradițional? Păi tradițional să este. Mici avem, bere avem, ce mai lipsea? Meci tati.

De menționat că de cum am intrat pe poarta bâlciului, pardon iar... târgului, am sesizat lipsa unei coloane sonora specifice unui astfel de târg. Pe fundal se auzeau doar persoanele care așteptau frumos la coadă. Bine, dacă tot vreți să fim imparțiali și obiectivi, unii nu prea au așteptat cuminți. Acum câteva zile a avut loc o bătaie fix la carusel. Pare că unii nu prea s-au mai înțeles cu statul la coadă și au zis că o bătaie tradițională românească nu poate decât să completeze peisajul unui bâlci autentic de la țară. Un articol despre asta, aici

Cât costă chestiile din... târg?

Dacă vorbim de atracțiile primăriei, prețurile sunt următoarele:

-1 tichet costă 10 lei

-carusel = 1 tichet

-patinoarul (1 oră) = 2 tichete / persoană

-închiriere patine (pereche) = 2 tichete/ persoană

Tot la casa de bilete aveau și alte bazaconii de vânzare:

-penar cu mini set creioane = 35 lei

-insignă = 29 lei

-cană cu cretă = 25 lei

-mascotă pluș = 50 lei... plus altele

Intrarea la patinoar se face în serii. Prima serie (luni-vineri) se face la ora 12:00 iar în weekend de la 10:00. Fiecare serie poate sta o oră, iar de la 16-17 este pauză pentru refacerea gheții. Ultima serie intră de la 21:30 indiferent de zi.

Să vorbim de mâncătorii. În zona scenei erau mai multe truckuri cu mâncare.

Clătitele sau crêpe erau de la 20 la 25 de lei în funcție de ce aveau prin ele. Un wrap adică o shaorma cu de toate era 30 de lei, iar cea la farfurie era 40 de lei! Burgerii erau de la 35 la 45 de lei iar pentru fanii de Grecia, aveau si Gyros, de la 30 la 40 de lei în funcție de alegere.

În zona centrală erau mai multe căsuțe cu preparate tradiționale. Prețuri…

-5 sarmale cu mămăligă la 25 lei

-cârnați afumați... 12 lei suta de grame

-ciolan afumat... 12 lei suta de grame

-scăriță afumată... 12 lei suta de grame

-ceafă de porc/ piept pui... da ai ghicit. 12 lei suta de grame… pare că orice era CARNE în general, costa 120 lei/kg.

-cartofii erau ceva mai ieftini... 7 lei suta de grame

-salatele... 6 lei suta de grame

-murăturile... 6 lei suta de grame

- chifla... 2 lei bucata

În zona cățelor din margine, cele spre Piața Unirii, se vindeau produse hand made, globuri, decorațiuni de Crăciun și alte chinezării, pardon. Produse tradiționale.

Prețurile la fel de nesimțite. O turtă dulce de 30 de grame costa 10 lei!

Trecând peste unele persoane dubioase ce frecventau zona și pe lângă puștanii de 13-17 ani care călăreau toate decorațiunile și țipau isteric, m-a terminat un miros groaznic provenit din zona căsuțelor unde mâncarea era 12 lei suta de grame. Am auzit mai multe persoane care se plângeau de miros, un miros puternic, greu, de …. pește/carne stricată. Groaznic groaznic!

Rolul primăriei...

Discuția devine subiectivă iar ce am scris mai sus mea reprezintă defapt modul real în care se prezintă problema. Aș spune că este o obiectivitate emoțională.

De Crăciun, în teorie creștinii sărbătoresc nașterea Mântuitorului Iisus Christos, în iesle, în Nazaret. Iisus nu a trebuit să se nască într-un palat, în bogăție, nici măcar într-o casă simplă, ci într-un loc extrem de vulnerabil pentru o tânără familie, în iesle.

Cum spunea și Tudor Galoș, un antreprenor uimit de prețurile exagerat de mari de la târgul de Crăciun din Cluj, din păcate Crăciunul s-a transformat într-o experiență ultra-comercială, în care toată lumea vinde și cumpără. Petreceri de Crăciun, concerte de Crăciun, diverse activități de Crăciun, promoții prim mall-uri, etc. Dar toate acestea țin de latura comercială a omenirii.

O Primărie nu ar trebui să aibă interese comerciale atunci când co-organizează un târg, mai ales de Crăciun. Primăria pune la dispoziție locația și utilitățile, însă ar trebui să facă un minim efort de a se asigura că nevoile tuturor cetățenilor orașului sunt asigurate. Este acceptabil și normal până la urmă să ai tonete sau street-food gen burgeri, pizza, paste, langoși, clătite, toate la prețuri mari, dar totuși să ai opțiuni și pentru oamenii simpli, gen gogoși la 5 lei. Sau plăcinte, scovergi, covrigi etc la prețuri mici. Ca toată lumea să se poată bucura de această sărbătoare, nu doar turiștii și cei bogați.

Dacă spațiile din cadrul târgului se închiriază la prețuri prohibitive, aceste chirii se vor regăsi în prețuri, bineînțeles. Și atunci Primăria a ratat însăși esența târgului de Crăciun din oraș: un loc care să aducă aproape pe toți locuitorii Bucureștiului.

Și cam asta a fost și cu minunatul târg de Crăciun din București. Dacă în urma povestirii mele încă mai ai chef de vizitat, nu uita că pe 26 decembrie este ultima zi.

Te invit si la o mica sesiune cu fotografii, unde am surprins cele relatate mai sus.

Veni, vidi, vici...


[fb]
---
Trimis de ⭐ValentinB_88⭐ in 01.12.22 09:36:34
Validat / Publicat: 01.12.22 10:29:10
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUCUREȘTI.

VIZUALIZĂRI: 565 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

13 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (⭐ValentinB_88⭐); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P02 Scena cu meciul de fotbal. Doar este Craciun, nu?
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 23600 PMA (din 24 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

13 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[01.12.22 09:58:46]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Festivaluri, expoziții, alte manifestări cu caracter temporar, BUCUREȘTI" (deja existentă pe sait)

[Rubrica inițială: BUFFER CĂLĂTORIE]

Yoda
[01.12.22 11:47:52]
»

Pe mine ma entuziasmeaza amestecul de limbi de pe panouri. De exemplu, in poza 15 ar fi trebuit sa scrie "crêpes saintes", sau "holy pancakes", in nici un caz nu "holy crêpes". Francezii si englezii nu se inghit si nu pot vorbi limba celorlalti.

Si oricum, nu stiam ca sunt si clatite sfinte, dar orice se poate in ziua de azi. Probabil ca atunci cand au ajuns magii cu darurile, au intrat la mall si au mancat niste clatite. Trebuie sa ma duc si eu pe acolo, poate invat reteta si fac si eu clatite sfinte.

⭐ValentinB_88⭐AUTOR REVIEW
[01.12.22 14:45:22]
»

@Yoda: Felicitări pentru spiritul de observație. Nici nu am stat să analizez configurația cuvintelor ci mai degrabă prețul, iar 20 lei pentru o clătită mi se pare mult prea mult.

La târgul din Dr. Taberei, o clătită (nu știu dacă era sfințită de BOR precum cea din Constituției) dar costa 15 lei. Asta înseamnă 25% mai puțin, o diferență semnificativă, ce să mai. ????

Yoda
[01.12.22 16:17:47]
»

@⭐ValentinB_88⭐: Aia din Constitutiei era sfintita, facuse pelerinaj in jurul cladirii parlamentului, iar cea din Drumul Taberei era normala. ????

ANILUPHONE
[01.12.22 17:09:49]
»

Gusturile nu se discută... doar le prezentăm, sau le scriem și le citim!!!

Nu știu dacă ai vrut să fii ironic sau cel puțin așa am perceput eu tonul puțin ironic...

Anul acesta cred că toți ne-am dorit târguri de sărbători... că unele sunt mai mult bâlciuri... sau foarte comerciale și foarte foarte scumpe... astea sunt vremuri de le trăim...

Am fost la târgul de la Sibiu... foarte, foarte aglomerat... foarte scump... iar mirosul de hamsie prăjită... a fost...

Aseară s-a deschis și târgul de la Brașov... mă rog s-au aprins luminițele... știi cum a fost... foarte, foarte aglomerat... abia am reușit să iau un pahar cu vin fiert cu 10 lei...

În rest... ca la târg cu de toate pentru toți!

La mulți ani!

MichiPHONE
[01.12.22 17:23:13]
»

@⭐ValentinB_88⭐: Nu am fost dar se pare ca târgul din parcul Moghioros (nu stiu cum se numeste acum) este foarte reusit. Nu te duci se- l vezi si sa ni- l prezinți?

⭐ValentinB_88⭐AUTOR REVIEW
[01.12.22 18:01:21]
»

@ANILU: Bună. Am încercat să combin ironia cu realitatea dar una peste alta tot ce am descris sunt fapte de la fața locului iar prețurile din păcate nu sunt ironice deloc. Sunt prea mari și necorelate cu ceea ce primești.

Este părerea mea și nu mă aștept ca toată lumea să fie de acord cu ea dar mă repet, primăria este probabil făptașul principal, canalizând prețurile spre cote maxime, din cauza chiriilor nejustificat de mari.

⭐ValentinB_88⭐AUTOR REVIEW
[01.12.22 18:03:47]
»

@Michi: Bună Michi. Se numește West Side Christmas Market și da am fost și acolo. Urmează o recenzie și despre el.

Așa pe scurt... parcă a fost ceva ceva mai bine dar prețurile, la fel de astronomice.

zapacituPHONE
[01.12.22 19:12:09]
»

O cronică obiectivă de la fața locului, în timp real, taman bună pentru a tempera elanurile puse pe risipit! Așa e și pe la noi, luminițele intermitente asezonate cu grătarele fumegânde, triluri colindate sub un brad imens fixat în chingi în buricul-central din mediana bisectoare a micului burg, tarabele colorate cu mărfuri sclipitoare, toate acestea, ne oferă ocazia (a n-a oară) de a fi mai buni, mai buni de jumulit de către comersanți (!).

Safta Radu CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[01.12.22 20:19:03]
»

Înainte de pandemie, 3 ani la rând am fost la Târgul de Crăciun din Sibiu, iar prețurile erau destul de mari și atunci, pentru 1 kg. de plăcintă scoteai din buzunar 60-70 lei, ciocolata de casă era 60-65 de lei kg., mâncarea așa-zis tradițională era scumpă, ce ne mai miră că prețurile din prezent au luat-o razna? Totul se răsfrânge asupra buzunarului omului de rând, comercianții trebuie să-și scoată banii printre altele și din cauza taxelor mari percepute de autoritățile locale. Iar cu mâncarea tradițională m-am convins cam cum stau lucrurile, la ultima mea vizită la Novaci am tras o fugă prin Baia de Fier și Polovragi, oprind printre altele la Profi, pentru a cumpăra fructe. Acolo l-am văzut pe proprietarul unei pensiuni deschise recent în Baia de Fier, pe care îl cunosc de câțiva ani, care cumpărase 2 pungi cu carne de porc, pe care o servește turiștilor ca fiind carne curată, cumpărată de la localnici, ce să mai discutăm?

zapacituPHONE
[01.12.22 21:08:16]
»

@Safta Radu: ai atins o coardă sensibilă, cea a autenticului contrafăcut, de dragul afacerii, a profitului realizat machiavelic... Prea puțini, spre deloc, mai păstrează tradițiile nealterate. Orice imixtiune vicleană, în ceea ce numim, uneori cu mândrie, alteori cu speranță, tradiții românești (percepute în obiceiuri, feluri culinare, în artă, cultură, muzică, etc), ne umple de amărăciune. Nu de actul în sine, o știm cu toții, doar nu trăim autarhic, ci de faptul că se încearcă vânzarea mincinoasă, de produs prezentat ca tradițional românesc, făcut în curte, în casă, de mâna gospodarului, când de fapt e de industrie locală sau de import.

Or fi și taxele percepute de vină, așa cum spui, dar comercianții tradiționali nu prea mai există, sunt pe cale de dispariție. Într-o piață agro-alimentară (dintr-un cartier al urbei mele), din 60 de tarabe, 40 sunt goale. Cele ocupate sunt ale samsarilor, intermediarilor și "descurcăreților", ce vând produse industriale, ambalate fără jenă, ca tradiționale. La astfel de târguri, probabilitatea să iei plasă cu imprimeuri tradiționale, e mai mare ca la o zi de târg obișnuită (duminica, spre exemplu în târgul din Lădești)

leonasch
[02.12.22 08:56:51]
»

Un singur lucru este foarte clar, prilejul de japca, kichul si prost gustul este un lucru care nu trebuie ratat in astfel de ocazii. Targ de Craciun cu meciuri de fotbal si fara muzica, este noutatea acestui an. Se stie ca persoana care ajunge intr-un anumit loc, trebuie belita de bani, pentru ca are, ca daca nu avea statea acasa! Realitatea este cumplita, mai ales daca mergi si cu copii -nu ai ce face, joci pana la capat. Aceasta este realitatea si trebuie luata ca atare. In aceasta luna cat este deschis, castigul trebuie sa fie pentru toata iarna, asa ca nu are rost sa discutam despre preturi. Fiecare trage ce concluzie doreste, dar sa incercam sa fim realisti pana la capat.

⭐ValentinB_88⭐AUTOR REVIEW
[09.12.22 17:00:07]
»

@leonasch : multumesc

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ANILU, leonasch, Michi, Safta Radu, Yoda, zapacitu, ⭐ValentinB_88⭐
Alte impresii din această RUBRICĂFestivaluri, târguri, expoziții bucureștene:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.085792064666748 sec
    ecranul dvs: 1 x 1