ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 06.09.2014
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Constanta
ÎNSCRIS: 04.10.09
STATUS: PRETOR
DURATA: 3 zile
familie cu copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Festivalul Antic Tomis 2014 - ediția a III a

TIPĂREȘTE

Săptămâna trecută cam pe la ora la care redactez acest articol, mă aflam la Festivalul Antic Tomis organizat pentru al treilea an consecutiv, de acestă dată în cel mai mare parc al Constanței. Despre prima ediție a Festivalului am scris aici, diferența dintre cele două fiind perioada de desfășurare (cele două anterioare s-au desfășurat imediat după Ziua Marinei), locul amplasării taberelor, dar mai ales implicarea www.AmFostAcolo.ro ca unul dintre partenerii media ai acestui eveniment.

Festivalul Antic s-a desfășurat pe parcursul a trei zile, de vineri si până duminică, unul dintre scopurile acestuia fiind interacționarea cât mai bună între reenactori și vizitatori, pentru cunoașterea istoriei, obiceiurilor și tradițiilor care le mai descoperim doar în cărțile de istorie.

Încă din prima zi s-au organizat parade militare pe unul dintre principalele bulevarde ale orașului fiind prezenti reenactorii de la Terra Dacica Aeterna, filiala Cluj, Legiunea a III a Scythica din Bulgaria și Asociația Danais – Casa Noastră Constanța, participanți traditionali ai Festivalului Antic Tomis, dar și reenactori de la Alba Iulia, prin prezența Legiunii a XIII a Gemina Apulum, Lupii Apoulonului și ai gladiatorilor de la Ludus Apoulensis. O prezență inedită a fost prezența filialei Constanța a Terra Dacica Aeterna.

Paradele militare au continuat și în cea de a doua zi, de această dată în stațiunea Mamaia, chiar înăintea carelor alegorice care il aveau pe Ramses în frunte. Efectul a fost maxim și chiar dacă spațiul a fost destul de limitat datorită afluenței mari de turiști, aceștia n-au pierdut ocazia de a se fotografia cu dacii și romanii sau cu regina Tomiris, doamna Corina Martin, simbol al acestui Festival, prezentă în fruntea dacilor si a romanilor.

În tabără s-au amenajat numeroase ateliere de creație, artă și îndemânare, practic fiecare Asociație prezentând obiceiuri caracteristice culturii antice, de la gastronomia antică și până la îndemânarea pentru țesut sau pielărit, de la prelucrarea metalului și până la tehnicile de luptă pe care dacii și romanii și le perfecționau unii împotriva celorlalți. Vizitatorii și-au putut însuși modul în care strămoșii noștri făureau săbii și pumnale, armuri croite cu mare grijă, dar au și putut participa interactiv la luptele dintre daci și romani, în acest sens fiind deschise adeziuni pentru aderarea la asociațiile de reenactment.

Copii au putut trage cu arcul după ce li s-au explicat procedurile care trebuie îndeplinite, s-au putut lupta cu săbii din lemn cu daci sau romani “adevărați”, au putut participa la atelierele de ceramică unde au putut modela vase, au putut interacționa cu Cercetașii Marini prezenți în tabără, au putut partcicipa la atelierul de creație unde puteau colora și desena, sau au urmărit teatrul de păpuși prezentat de către echipa Amicii, prezentă și de această dată la Festival.

Un moment așteptat au fost bătăliile dintre daci și romani în perimetrul special amenajat, în acest an jandarmeria nu a mai fost prezentă la aceste lupte astfel încât mulți copii au pătruns in incinta arenei, stânjenindu-i pe luptători. În prima seară s-a re-editat bătălia de la Adamclisi, însă cu foarte multe artificii de improvizare, au fost două bătălii purtate de fiecare asociație în parte, amfitrionii fiind un dac si un roman care făceau glume unul pe seama celuilalt, spre amuzamentul general al audienței.

Poate cel mai interesant moment a fost cel al bătăliei dintre gladiatorii de la Ludus Apoulensis, lupta lor mobilizând întreg publicul împărțindu-l în două tabere. Spectacolul a fost maxim, au fost alternate diferite procedee de luptă, bănuiesc un judo antic cu lupte libere și sărituri care au entuziasmat copiii. Binențeles, în cele din urmă unul a pierdut iar Regina Tomiris având drept de viață și de moarte a decis. Nu știu dacă a decis cel mai bine, însă porunca ei a fost îndeplinită.

Un alt moment este cel al luptei dintre un dac mic (copil) și un roman. Dacă inițial romanul a rănit copilul în huiduelile generale ale publicului, cel mic a revenit si a ucis romanul, apoi l-a decapitat. A ridicat capul romanului (o mascotă) si l-a plimbat prin fața mulțimii în ovațiile generale.

A doua seara s-a întâmplat cam același lucru, în plus au fost prezentate publicului uniformele romanilor și ale dacilor, denumirea echipamentelor și armelor, precum si tehnicile de folosire a acestora. Unul dintre cei care a aderat la Asociatia Terra Dacica a primit un echipament de luptă și a fost echipat de față cu toți viitorii camarazi, primind felicitări din partea reginei Tomiris.

Ultima seară, după stingerea flăcării festivalului și premierea participantilor (AmFostAcolo.ro a primit o diplomă de excelentă pentru promovarea Festivalului), a urmat piesa de teatru Electra de Sofocle, un prilej de întâlnire cu teatrul antic, din păcate prea puțin promovat de factorii decizionali din cultura românească. Piesa de teatru a fost jucată în premieră de către studenții Facultății de Artă din Constanța și a avut un succes deosebit, publicul răsplătind talentul actorilor cu aplauze îndelungate.

Trebuie mentionat că pe parcursul primelor doua zile de Festival, au fost organizate dezbateri între asociațiile de reenactment din Bulgaria si România în cadrul conferinței “Istoria antică a Dobrogei – valorificarea turistică a brandului Dobrogea”, cu participarea reprezentanților Muzeului de Istorie din Constanța, unde au fost prezentate câteva idei pentru promovarea destinațiilor cu valoare istorică turiștilor care doresc să viziteze Dobrogea.

Efortul organizatorilor a fost uriaș (am fost prezent în tabără pe întreg parcursul desfășurării Festivalului), Autoritatea Nationala pentru Turism, Asociația Litoral Delta Dunarii si Primaria Constantei, reusind ca prin organizare și implicare sufletească sa pastreze locul de lider, ca principal Festival de reconstituire istorică din România. S-a estimate un numar de aproape 20.000 de vizitatori, vremea a ținut cu organizatorii, putând astfel ca activitățile planificate să se desfășoare în condiții foarte bune. Felicitări tuturor!

Vivat Tomis! Vivat Tomiris!

(fara pma)


[fb]
---
Trimis de pepsi70ro in 06.09.14 12:09:47
Validat / Publicat: 06.09.14 14:00:51
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în CONSTANȚA.

VIZUALIZĂRI: 1490 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (pepsi70ro); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P34 [fără descriere]
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE?
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 29450 PMA (din 31 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

4 ecouri scrise, până acum

crismis
[06.09.14 14:48:17]
»

@pepsi70ro: "Valorificarea brandului Dobrogea"?!! E sambata, sunt in Babadag, am venit sa vizitez Geamia si Muzeul de arta orientala si le-am gasit inchise pe amandoua!

pepsi70roAUTOR REVIEW
[06.09.14 14:54:20]
»

@crismis:

Ai dreptate, până în urmă cu câțiva ani toate obiectivele turistice culturale erau deschise 7 zile din 7. Apoi s-a întâmplat ceva și în wk unele sunt închise. Adică exact atunci când afluxul de turiști este mai mare. A fost una dintre problemele discutate la conferință, dar totul se rezumă la aspectele de ordin financiar.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
buterfly*
[06.09.14 18:53:45]
»

Imi plac foarte mult aceste manifestari. Am avut privilegiul sa asist la ASA ceva la Roma si a fost extraordinar! Felicitari AFA pentru implicare si sustinere!

Cristicop
[07.09.14 09:31:21]
»

@crismis: Pai daca oamenii sant bugetari, nu trebuie sa aiba weekendul liber? Ce conteaza ca banii cei mai multi vin sambata si duminica, ei trebuie sa stea acasa, sa se odihneasca, doar au dat cu sapa si cu tarnacopul in cele cinci zile ale saptamanii! Da cand e ziua de salariu sa-i vezi ce sprinteni sant, nu mai conteaza ca e weekend...

O sa facem si noi tot posibilul sa nu mai mergem deloc pe acolo si atunci poate vor deschide obiectivele turistice si vor veni si ei la treaba.Macar prin rotatie ca sant destui nu?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
buterfly*, crismis, Cristicop
Alte impresii din această RUBRICĂFestivalul Antic Tomis:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.17640995979309 sec
    ecranul dvs: 1 x 1