GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Cot la cot cu Cotul Dunării, explorând fragmente din peisajul și cultura ungară
Am tranzitat Ungaria de multe ori și de fiecare dată am făcut-o cu mare plăcere, descoperind rând pe rând noi repere care să mă încânte și care să mă facă să-mi doresc a reveni prin acele locuri. În 1998, când am trecut pentru prima oară granița de la Nădlac, mă așteptam să cunosc o țară pârjolită de focul ucigător al soarelui, așa după cum îmi sugera mie denumirea de ”pusta maghiară”. Câmpia Panoniei însemna în imaginația mea o întindere anostă de pământ, săracă în priveliști și monotonă în imagini care să-ți atragă atenția, un fel de Bărăgan de-al nostru, golaș după seceriș și ars de dorul apei vara, răvășit de vânturi aspre și întroienit sub valuri de zăpadă, iarna. Numai astfel puteam justifica dorul ungurilor după Apusenii noștri …
Dar niciuna dintre aceste imagini preconcepute nu s-a dovedit a fi conformă cu realitatea. Câmpia ungară nu e nici monotonă, nici veștejită de soarele nemilos, nici plată și lipsită de puncte de reper. Este un teritoriu frumos modelat, în care colinele înverzite, pâlcurile de păduri și câmpurile pretutindeni cultivate sunt parcă întrețesute de ițele rețelei de șosele și autostrăzi într-un minunat covor vegetal multicolor. Flora și fauna sunt evident protejate, încât în locul degadantelor mormane de gunoi de pe la noi, am zărit mai degrabă căprioare, iepuri și fazani, spectatori fără teamă la showul traficului rutier.
Ei bine, o altă față a Ungariei de azi, una mult mai urbană și pot spune mai umană, am descoperit-o cu trei ani în urmă, când împreună cu familia m-am aflat în Budapesta pentru un sejur de cinci zile. Patru zile le-am dedicat capitalei, iar una am afectat-o unei excursii opționale.
Danube Band Tour, excursia la Cotul Dunării, căci despre ea este vorba, este o ofertă turistică aflată în portofoliul oricărei agenții maghiare de profil. Noi am achiziționat-o de pe un site specializat la prețul de aproximativ 65 euro de persoană. Pachetul de servicii cuprindea:
- transport cu autocarul pe traseul Budapesta - Szentendre - Esztergom – Visegrad- Szentendre
- asistență ghid vorbitor de mai multe limbi străine;
- tranzitarea celor ”trei orașe ale regilor” (mai sus indicate), cu vizitarea celui mai reprezentativ obiectiv turistic din zonă;
- un prânz la Visegrad
-întoarcere la Budapesta beneficiind de o croazieră pe Dunăre cu vaporașul, cu plecare de la Szentendre (oferta este valabilă doar în perioada 1 aprilie-31 octombrie, în restul anului, tot autocarul este mijlocul de transport folosit la întoarcere)
Plecarea s-a făcut din fața Hotelului Intercontinental, iar faptul că nu eram oaspeții acestui hotel nu a însemnat o povară în plus pentru noi, legată de deplasarea și prezentarea la locul de plecare și potrivit orei fixate. Asta pentru că (și aici ungurii ne-au surprins încă o dată la modul cel mai plăcut), agenția turistică ne-a trimis un taxi (gratuit) care să ne transporte de la hotelul unde eram cazați, până la Hotelul Intercontinental.
Un autocar elegant și un ghid cosmopolit ne așteptau la locul de întâlnire stabilit. După ce grupul de turiști din diferite țări a fost complet am pornit pe traseul cuprins în program. Ghidul și-a intrat îndată în atribuții și a depănat pe rând, în engleză, franceză și italiană povestea capitalei budapestane pe care tocmai o tranzitam. Rulând pe Batthayány Utca, autocarul ne-a purtat când prin vecinătatea unor clădiri impresionante prin arhitectura lor veche, plină de dantelării în piatră, când prin cartiere pline de blocuri muncitorești, banale prin arhitectură, dar puse în valoare de bogăția spațiilor verzi ce le înconjoarau.
Ieșirea din Budapesta a fost aproape inobservabilă, căci trecerea spre localitățile limitrofe se face firesc, fără ruperea peisajului urban: clădirile, parcurile, strandurile, marile supermarketuri și chiar un sit arheologic roman, modest dar bine pus în valoare, însoțesc întregul parcurs pe E11, până la Szentendre. Acolo am făcut primul popas, pentru a vizita centrul de bijuterii și diamante industriale de la Caprice Hungarian Jewellery Center. Denumirea mi s-a părut cumva improprie, pentru că din explicațiile ghidului am înțeles că proprietarii acestui centru sunt niște evrei stabiliți în Israel, nici măcar niște nativi unguri de etnie iudaică. Vizita a durat cam jumătate de oră și a cuprins: vizionarea unui film (cu coloana sonoră în limba engleză), inspirat din istoria extragerii, prelucrării diamantelor și fabricării bijuteriilor cu pietre prețioase, vizitarea Muzeului prelucrării diamantelor și a showroom-ului de profil, cu vânzare liberă pentru cei cu buzunarele pline. Nimic spectaculos în muzeu, poate doar câteva mostre de bijuterii devenite faimoase datorită personajelor istorice ce le-au purtat, însă nu se poate să nu remarci atenția pentru detalii și puneri în scenă, pentru ordine și curățenie (n-am sesizat praf pe exponate), pentru asistență și explicații de specialitate ale personalului de ghidare. Magazinul cu vânzare a fost doar locul gurilor căscate și a ochilor uimiți, căci din pricina prețurilor exorbitante nici cei pe care îi credeam plini de bani (câteva cupluri de vorbitori de engleză) nu s-au arătat interesați de vreo achiziție.
De la Szentendre, autocarul a urmat o vreme cursul Dunării, apoi a deviat ușor spre nord-vest, până la Esztergom, următorul nostru punct de popas. Refăcând pe hartă drumul parcurs de la plecare până la întoarcere, am constatat că am mers aproape pe conturul unei inimi dintr-aceea stilizate, ca și cum traseul străbătut a desenat însăși inima Ungariei. Și chiar așa este, pentru că, după cum aveam să aflu, istoria veche a maghiarimii este legată cel mai puternic de acest perimetru terestru, acest petec de pământ pe care și-au pus amprenta câteva din cele mai mari personalități ale Ungariei, între care și primul ei rege creștin, Sfântul Ștefan.
Ceea ce n-am uitat însă din parcurgerea acelui drum, este pitorescul lui de un inedit aparte, pe care nu l-am mai întâlnit niciunde în altă parte. Rareori drumul este flancat de câmpuri deschise, cel mai adesea părându-mi-se că străbatem stațiuni turistice. N-am văzut case cu ogrăzi de animale alături, cele mai multe construcții erau vile elegante și deloc noi, cu arhitectură arhaică, ascunse atât de bine în vegetația abundentă, încât de la stradă cu greu puteai zări un petec de curte. Zona pare a fi blagoslovită de Dumnezeu cu o bogăție nemaiîntâlnită de ape geotermale. Am văzut multe stranduri publice despre care ghidul ne-a asigurat că funcționează în orice anotimp cu apă caldă. Iar localnicii sunt și ei privilegiați, căci și piscinele lor sunt încălzite de mama natură. Un peisaj uman atât de curat și de pur, atât de elegant și totuși atât de comun, nu am întâlnit nicăieri. Și asta, fără a beneficia de avantajul vreunei forme de relief spectaculoase. Era doar un drum de șes, brodat pe margini cu multă vegetație și colorat de acoperișuri roșii, ape albastre, câmpuri pline la momentul vizitei noastre de galbenul florii-soarelui, regina tarlalelor. Un peisaj curat ca în Elveția, dar cu trăsăturile și chipul frumoaselor noastre sate din Bucovina. Nu degeaba tot drumul este presărat cu panouri promoționale, afișe, invitații la cazare în pensiuni și case de vacanță!
După cca. 50 km, am ajuns la Esztergom, ”orașul sacru” și una din cele mai vechi așezări urbane din Ungaria (sec 9), cu clădiri şi monumente istorice remarcabile, locul unde s-a născut și și-a stabilit reședința în anul 1000 primul rege maghiar, Sfântul Ștefan și unde a funcționat prima arhiepiscopie catolică din regat.
Am străbătut centrul orașului fără a opri și ne-am îndreptat direct spre Catedrala catolică. Unii îi spun ”bazilică”, pentru mine însă mai proprie mi se pare denumirea de ”catedrală”. Este o construcție impozantă, dominatoare prin înălțime (100 m, fiind și azi cea mai înaltă clădire din Ungaria), dar și prin diametrul cupolei (33 m). A fost construită într-un interval de aproape 35 ani, fiind sfințită în anul 1856. Arhitectura este una de inspirație antică, impunând în prim plan un portal cu mai multe coloane cu capitel doric, flancat de-o parte și de alta de două turnuri impozante, iar în plan central de marea cupolă modelată în stilul Renașterii italiene. Catedrala este închinată Maicii Domnului, semnificație pe care o deslușim și din prezența unei statui de mari dimensiuni înfățișând-o pe Sfânta Fecioară Maria cu Pruncul, care a fost plasată chiar în fața portalului cu coloane.
Accesul în incintă se face pe intrarea laterală stângă și nu se percepe nicio taxă de vizitare. Intrând în naos, surprindem imensitatea spațiului de rugăciune, dar și neașteptata lui luminozitate, încât toate detaliile de construcție pot fi cercetate cu mare acuratețe. Tot acolo, ghidul ne-a oferit câteva repere legate de istoria lăcașului, de artiștii care au înobilat arhitectura și decorarea ei, dar și de locurile cu cea mai mare rezonanță istorică și turistică aflate în interior.
Am aflat astfel că orga lăcașului este cea mai mare din Ungaria și a treia în lume. Datorită materialelor de construcție și cupolei de mari dimensiuni, sunetul orgii este unul de o rezonanță și o armonie aparte, cu totul deosebită, astfel încât un concert de orgă în catedrală este fără doar și poate o experiența ce nu se poate uita ușor. Mai ales dacă ai șansa să asculți imnul sfințirii catedralei (anul 1856), o melodie compusă de însuși Franz Liszt.
Altarul este înnobilat de cea mai mare pictură religioasă pe pânză din lume (13/6,5 metri). Este opera lui Michelangelo Grigoletti și înfățișează Adormirea Maicii Domnului.
Un alt loc de venerație este capela Fecioarei Maria, cea mai veche parte a construcției. De fapt, acest lăcaș, parte supraviețuitoare a primei biserici medievale ctitorite pe același loc, dar distruse în timpul invaziilor otomane, a fost înglobat în noua catedrală și a adăugat hramului inițial al bisericii (cel al Sfântului Adalbert), pe cel al Sfântei Fecioare Maria.
Tot o supraviețuitoare este și Capela Arhiepiscopului Bakócz Tamás (cea mai mare personalitate religioasă din istoria Ungariei, care a ajuns la rangul de Arhiepiscop al Constantinopolului și chiar a candidat la funcția papală). Aici este și locul odihnei de veci a înaltului prelat. Minunatele decorațiuni în marmură roșie și albă de Carrara au fost realizate chiar la comanda defunctului, dar nu toate sunt originale, ci o parte dintre ele sunt reconstituiri operate după distrugerile provocate de năvălitorii turci.
În incinta catedralei se poate vizita și Muzeul Eclezial al Trezoreriei, contra unei contribuții de 4 euro. Spațiul muzeal expune cea mai mare colecție de artă religioasă din Ungaria (potire, cruci, veșminte, sfeșnice, vase rituale, bijuterii, etc). Exponatul cel mai valoros este crucea filigranată din aur pe care jurau la încoronare regii maghiari.
Se poate urca de asemenea pe cupola bazilicii, cîștigul fiind firește captarea unei perfecte priveliști panoramice circulare asupra întregii zone.
După vizitarea Catedralei, a urmat programul liber: o jumătate de oră fără supravegherea profesorului! Un timp prea scurt ca să ne putem contura un traseu și mai ales pentru a putea vedea toate ofertele turistice ce ne-ar fi fost accesibile în proxima vecinătate a bazilicii: Castelul regal și muzeul său, Muzeul creștin, Palatul și Parcul Arhiepiscopiei Ungariei.
Ne-am mărginit astfel să urcăm pe o mică colină din vecinătatea dreaptă a Catedralei, pentru a admira panorama Dunării la granița de nord a Ungariei. Locul, cunoscut sub numele de Víziváros (Turnul de apă) este de fapt o terasă îngustă, mărginită de un zid fortificat, ce se întinde de-a lungul dealului ce mărginește albia Dunării. De la înălțimea ei se poate zări o frumoasă imagine panoramică spre vale, acolo unde Dunărea desparte Esztergomul de localitatea slovacă Stúrovo, dar le și unește prin podul Maria-Valeria. În prim plan, peisajul e dominat de clădirea impozantă a Muzeului creștin, pe care poate îl vom vizita cu altă ocazie, căci atunci timpul nu a fost de partea noastră.
În aceeași zonă se află Monumentul Încoronării lui Ștefan I, primul rege creștin al Ungariei. Ansamblul statutar înfățișând momentul în care episcopul așează coroana regală pe creștetul lui Ștefan, este opera lui Miklos Melocco, un celebru sculptor maghiar încă în viață. Dimensiunea monumentului este dublă față de mărimea reală a personajelor, făcând ca măreția și solemnitatea sa să fie și mai evidente. De altfel, cât timp ne-am agitat noi prin zonă, am avut ocazia să fim martori la fel și fel de ceremonii de cinstire a eroilor imortalizați în granit: plecăciuni, saluturi, recitări, mici imnuri. ”Actorii” erau grupuri de copii sau adolescenți veniți în excursie cu școala, tineri sau vârstnici hrăniți cu laptele dragostei de țară. Nu se jenau deloc de gesturile lor, iar respectul afișat pentru strămoși a fost și pentru noi o bună lecție inspiratoare.
Între Monumentul Încoronării și Catedrală se află un parc de două ori răcoros: o dată pentru că e plin de copaci bătrâni cu coronament atotcuprinzător și o dată pentru că găzduiește o fântână cu apă proaspătă și rece, tocmai bună pentru a-ți reface rezervele de hidratare. L-am străbătut și noi, iar de la înălțimea zidului său dinspre sud am admirat clădirea elegantă a fostului Palat Arhiepiscopal, apoi Seminar Episcopal, acum sediul Szent Adalbert Kὄzpont, un complex de instituții religioase, de artă și academice. Frumosul său parc, cu aleile perfect aliniate și rondurile de vegetație evident îngrijite, a fost și el o ”Fata Morgana”, un miraj pe care nu l-am putut ”pipăi” din criză de timp. În aceleași circumstanțe am abordat și ultimele puncte de interes din vecinătatea stângă a Catedralei: Palatul Regal și Muzeul Castelului. Nu am vizitat decât curtea interioară, ne-am plimbat de-a lungul zidurilor, am făcut ceva fotografii și…ne-am întors la autocar, căci venise ora plecării mai departe.
Se apropia și ora prânzului promis, iar noi deja simțeam nevoia reîncărcării bateriilor. De aceea poate, drumul de la Esztergom până la Visegrad (E11) l-am parcurs fără prea mult interes și fără a consemna vreun reper demn de atenție, în afara curburii sub formă de S întors a cursului Dunării, loc cunoscut sub denumirea de Cotul Dunării.
Visegrad este un orășel micuț și aparent neînsemnat, dar cu o istorie care i-a rezervat un rol de prim rang, acela de capitală a regatului ungar în perioada secolului 15. Domnia regelui Matei Corvin este și ea strâns legată de istoria Visegradului, în special prin contribuția sa la edificarea a două construcții emblematice pentru această așezare: Castelul de Sus (de fapt o adevărată cetate fortificată așezată pe vârful unui deal) și Palatul Regal, reședință regală abandonată definitiv prin secolul 18, atunci când starea de ruină ajunsese la temelii (se mai întâmplă și la alții, așadar!). Numai că astăzi, contrucția a fost în mare parte reconstituită și se oferă cu mândrie iubitorilor de turism. Nu am vizitat niciunul din aceste obiective, am trecut doar prin vecinătatea lor, iar ghidul ne-a vorbit pe îndelete despre istoria lor. La fel a procedat și când am depășit în trecere ruinele unei foste tabere romane, din care au rămas doar câteva temelii, dar pe care ghidul le prezenta cu atâta ardoare, încât ai fi zis că acolo fusese capitala Imperiului Roman de Răsărit.
N-am făcut niciun popas, așa că am ajuns destul de repede la restaurantul unde aveam să ne ospătăm de prânz. Locația, una foarte spectaculoasă prin așezare (în vârful unui deal cu aspect de munte), dar și prin decorare (din cauza vegetației abundente care-o îmbrăca părea un mic palat japonez), ne-a cucerit de la început. Interiorul însă nu era foarte sofisticat, ba aș putea spune că era de-a dreptul banal. Asta nu ne-a deranjat în vreun fel, pentru că mâncarea servită a fost una foarte gustoasă și asta contează! Ni s-au servit trei feluri de mîncare, (lăudate ca făcând parte din bucătăria tradițională, dar lesne întâlnite și pe la noi: supă de pasăre cu tăieței, gulaș de vită și plăcintă cu brânză), iar berea am comandat-o și am plătit-o separat. Am fi aspirat noi spre o degustare cu vin alb de Tokay, dar căldura care tocmai se înstăpânise afară, ne-a convins că mai sănătoasă era o hidratare cu bere rece Soproni...
De pe terasa restaurantului o pitorească priveliște spre Castelul de Sus se cerea imortalizată de aparatul foto. Căutând unghiurile cele mai potrivite pentru... ședința foto, am coborât la parterul localului și am dat o raită prin împrejurimi. Dar în loc de o nouă panoramă, am avut parte de un inedit spectacol de... Tiroliană! Suspendați cu un scripete de un cablu metalic fixat la extremități în puncte fixe, deasupra unei adevărate prăpăstii a cărei adevărată adâncime nici măcar nu putea fi aproximată din cauza vegetației abundente, câțiva tineri, fete și băieți, gustau cu entuziasm plăcerea traversării hăului printre ramurile copacilor sau pe deasupra lor. Erau asigurați firește cu echipament de protecție (hamuri, căști, mănuși speciale pentru frânare) și erau asistați de doi tehnicieni, pentru evitarea oricărui accident.
Ne-am distrat și noi pe seama șovăielii unora sau a strigătelor de bucurie ale altora, iar la ora fixată ne-am întors în parcare.
Autocarul a coborât încet panta dealului până într-un loc situat la semiînălțime, acolo unde ghidul ne-a invitat să coborâm pentru a admira o încântătoare panoramă a Dunării și a dealurilor ce-i mărginesc albia. Era într-adevăr un peisaj frumos, pe care ne-am grăbit să-l facem vedetă de film sau de... wallpaper! Am fost impresionată de înălțimea dealurilor din zonă, nu știu de ce mi s-au părut adevărați munți... poate că i-am măsurat în raport cu valea mult adâncită a Dunării, poate că puzderia de case împrăștiate pe pante mi-a dat temei să le asemăn cu peisajul nostru montan din zona marilor trecători.
Curând, am ajuns din nou la Szentandre. Era punctul de pornire în croaziera pe Dunăre, dar până la ora programată a plecării, am avut răgaz aproape două ore pentru a face o incursiune pe străzile bătrînului oraș. Vorbind despre acest vechi târg cu atmosferă încă medievală, patria artiștilor și breslelor meșteșugărești, ghidul ne-a prezentat principalele repere de interes turistic: o pleiadă de muzee și galerii de artă (Muzeul satului-cel mai mare muzeu etnografic din Ungaria, Muzeul ciocolatei, Muzeul Național al Vinului, Muzeul Barksay, sunt numai câteva din cele nominalizate), Biserica Ortodoxă Sârbă și muzeul ei, străzi și alei înguste, cu arhitectură veche, terase, restaurante și magazine cu cele mai diverse profiluri comerciale. Firește că n-am avut timp material suficient pentru a le vizita, în schimb, ne-am plimbat îndelung pe străduțele înguste, pavate cu piatră cubică și flancate de construcții pitorești, nu prea înalte (doar câte un etaj), dar foarte colorate și gătite cu multe flori. Am trecut pragul mai multor magazine de artizanat și chiar am făcut o degustare într-unul din ele.
Am poposit mai îndelung în Piața Publică Centrală (Főtér) , un spațiu în care se întâlnesc câteva străzi adiacente. În mijlocul său, un mic obelisc de marmură înalță spre cer o cruce ornamentată: este Crucea comercianților sârbi, un modest tribut adus Divinității de comunitatea sârbă stabilită aici prin secolul al XIV-lea, când năvălirile otomane i-a obligat să se refugieze undeva mai în nord de pământul sârb. Acolo ei au fondat orașul Szentandre și cu toate că în cele din urmă otomanii au inclus și această așezare în pașalâc, sârbii au reușit să-și păstreze identitatea etnică și creștin ortodoxă, punând umărul la consolidarea economică a orașului. Contribuția lor n-a contat deloc atunci când printr-un decret regal li s-a impus să jure supunere totală (inclusiv religioasă) față de instituția regală maghiară și biserica catolică. Întrucât nesupunerea era consderată trădare, sârbii au fost nevoiți să-și părăsească gospodăriile și să se întoarcă în Serbia. Au rămas de pe urma lor case tradiționale, obiceiuri și o importantă cultură creștin ortodoxă de inspirație sârbească. Dintre ele, cădirea Bisericii Ortodoxe Sârbe, încă funcțională, este azi cel mai cunoscut obiectiv turistic de factură religioasă din Szentandre. Din păcate, la ora trecerii noastre pe acolo, sfântul lăcaș era închis.
Aproape de ora 17 ne-am prezentat la debarcader și ne-am îmbarcat la bordul unui mic vas de croazieră. A urmat un frumos voiaj pe apele învolburate ale Dunării, pornind spre sud, către capitala ungară. Drumul a durat cam o oră și ne-a prilejuit o altfel de întâlnire cu marele fluviu: o alunecare lină pe ape, un peisaj în permanentă schimbare pe ambele maluri, o întrecere involuntară cu bărci, caiace și alte ambarcațiuni de agrement, o companie insolită a unei împingător mic dar voinic, capabil să urnească o barjă imensă plină cu minereu, câteva treceri pe sub podurile budapestane, multe priviri admirative spre construcțiile mai noi sau mai vechi de pe ambele maluri ale Dunării, atât pe parcursul drumului, cât și în zona capitalei. De data asta ghidul nu ne-a mai fost aproape, așa că ne-am întrecut în familie să recunoaștem clădirile, podurile, monumentele.
Am debarcat sub lumina blândă a unui asfințit aflat la debut. Încă nu ne dezmeticisem din acel vals dunărean și parcă am fi vrut ca drumul să nu se sfârșească atunci și acolo. Dar…. fraților, până aici ați plătit! Și dacă v-a plăcut atât de mult, mai puteți veni și altădată! Ei da, poate vom mai veni, dar mai mult ca sigur o vom face cu mijloace proprii, așa încât circuitul acesta atât de inspirat să-l credităm cu mai mult timp și cu mai multă liberate, acea libertate care ne permite să ne conturăm propriul program de vizitare. Căci multe ar fi fost de vizitat, iar noi nu le-am văzut, deși amfostacolo ….
Trimis de mariana.olaru in 18.04.12 19:47:24
12 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mariana.olaru); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
12 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru aceasta destinatie.
Mutat la rubrica "Excursii Ungaria" (deja existenta pe site).
webmaster și webmaster13, vă mulțumesc!
Melodia e foarte frumoasă și sincer, regret că nu știu boabă de maghiară, ca să pricep și sensul versurilor
F frumos review, f frumoase pozele, na ca am reusit sa vin si cu superbonusul: -) !
cristina65, primește te rog mulțumirile mele, după cum și eu am primit cu bucurie aprecierea ta!
@mariana-olaru
Buna inspiratie ai avut sa alegi aceasta excursie oprionala. Ai avut parte de tot ce isi poate dori un turist profesionist; vreme buna, peisaje frumoase, putina istorie, putina religie, mancare buna si relaxare.
Iar noi avem parte de o descriere de buna calitate si de fotografii frumoase. Felicitari.
Diaura, îți mulțumesc pentru generoasele cuvinte de apreciere! Recunosc că a fost o bună inspirație, dar cred că și mare noroc: că am avut parte de vreme frumoasă, peisaje deosebite, ghid bun, mâncare gustoasă și o bună dispoziție de dispoziție de zile mari. Ceea ce îți doresc și ție, cu orice prilej și oriunde!
@mariana.olaru: Am admirat si eu, odata cu tine, minunatele peisaje maghiare, iti multumesc (si) pentru generosul jurnal fotografic.
Chiar daca nu ne convine s-o recunoastem, ungurii au niste zeci de ani in fata noastra, in ceea ce priveste diferenta de civilizatie, ani pe care nu cred ca-i vom putea "arde" atat de usor pe cat am vrea. Uitandu-ma la nenumaratele poduri peste Dunare, as zice ca nici la tehnica nu stau rau...
bessondm, și eu îți mulțumesc pentru generoasele aprecieri!
Da, ungurii stau mai bine decât noi la multe capitole, între care turismul cred că se află pe primul loc. Asta nu înseamnă că sunt mai harnici sau mai inteligenți decât românii. Cred că pur și simplu fiecare popor duce mai departe ”tradițiile” moștenite de la cei care mai mult sau mai puțin le-au fost stăpâni: ungurii - rigoarea, perseverența și stăruința în a respecta întocmai legea, românii - cultul peșcheșului, mulțumirea de sine pe seama zicalei ”merge și așa”, disprețul față de lege. Iar dacă năzuim să avem o altă scară a valorilor, cât mai apropiată de civilizația occidentală, da, cred că va trebui să ”ardem” multă vreme obiceiurile noastre păguboase. Deși s-ar putea să nu ne trebuiască așa mult timp, căci ”practicile” orientale par să molipsească puțin câte puțin și Occidentul
De o sută de ori îmi cer iertare și dacă se poate, rog webmasterul să șteargă votul negativ la ecoul lui @bessondm. Din viteză am pus mousul pe ”Nu-mi place-1” și votul eronat s-a contabilizat. Cum la ecouri nu mai există posibilitatea ștergerii, intenția inițială de a puncta cu 150 puncte ecoul respectiv a fost sortită abandonului.
Mulțumesc mult pentru înțelegere!
Dacai zic recenzie, parca improsc cu gunoi la adresa acestui articol de mare valoare. Un document care atesta o realitate perfecta a cea ce Mariana si familia a vazut, simtit si experimentat in Ungaria.
In legatura cu sfarsitul relatarii: "Ei da, poate vom mai veni, dar mai mult ca sigur o vom face cu mijloace proprii, așa încât circuitul acesta atât de inspirat să-l credităm cu mai mult timp și cu mai multă liberate, acea libertate care ne permite să ne conturăm propriul program de vizitare. Căci multe ar fi fost de vizitat, iar noi nu le-am văzut, deși amfostacolo …. ", pot spune ca daca o pornesc din nou la drum, ii voi calauzi in locuri, poteci neumblate de grupuri de straini insa cu o valoare la fel de mare in cea ce priveste acest tinut numit odinioara Pannonia. Am mai facuto si cu alti prieteni din Ro si din reactiile lor ulterioare pot spune ca le-au placut chiar mai mult decat acele drumuri "oficiale".
@mariana. olaru: Melodia se numeste DN 67 cantata de Republic.
Refrenul:
Csillagok, csillagok mondjátok el nekem,
Merre jár, hol lehet most a kedvesem,
Veszélyes út, amin jársz, veszélyes út, amin járok,
Egyszer te is hazatalálsz, egyszer én is hazatalálok.
Stelelor, stelelor spuneti-mi mie
Pe unde oare i-mi umbla, undeo fi acum dragostea mea,
Pe drum periculos umbli si tu, pe drum periculos umblu si eu,
Odata si tu te vei rentoarce acasa, odata si eu ma voi intoarce acasa.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2013 Vacanta Ungaria — scris în 04.10.13 de Nicu din TIMISOARA - RECOMANDĂ
- Apr.2012 De la Bucuresti la Gyor intr-o zi — scris în 26.04.12 de adryana din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- May.2010 Ungaria — excursie reușită — scris în 27.02.17 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- Jan.2010 Informatii Ungaria pe ****** — scris în 15.07.10 de Bgabi* din AJKA
- Aug.2009 Marathon in Ungaria — scris în 05.02.10 de ionescunic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2008 Peripetii prin Ungaria — scris în 13.07.10 de Simonaaa* din BUCURESTI - nu recomandă
- Sep.2001 Un popor civilizat care se raporteaza la tarile vestice - Cazare la rude — scris în 10.08.10 de antalgbr din BUCURESTI - RECOMANDĂ