Un vis împlinit sau cum am ajuns în insula Nysiros!

TIPĂREȘTE

Un vis împlinit, sau cum am ajuns în insula Nysiros!

Vacanța din septembrie ne-a adus din nou în Grecia, din nou o insulă, de data asta Kos. Odată ce am achiziționat biletele, am căutat să văd ce putem face pe acolo, pe insulă sau în afara ei. Una din dorințele mele, mai ales că se apropia ziua mea, a fost să ajung în insula Nysiros. Sigur că visam la asta, demult, de când vedeam pozele din paginile de socializare, dar nu știam dacă se va materializa, mai ales că înainte de plecare, tocmai se anunțau zilele de grevă pentru ferry. Așa că doar speram... mai ales că la fața locului de obicei e întotdeauna altceva, decât în planurile de acasă.

Cum cazarea noastră a fost tocmai în Kos Town, am avut deplină libertate de mișcare, iar în seara în care am ajuns, ne plimbam deja în port, studiind ofertele chiar la fața locului. În câteva minute, fericită, cu biletele în mână, făceam deja planuri pentru a doua zi, când urma să fie excursia.

Excursia:

La ora 8 dimineață trebuia să fim la șoseaua principală, din apropierea hotelului, de unde un autocar urma să ne adune de la toate punctele de plecare, apoi urma să facem o plimbare până în Kardamena de unde se lua vaporașul către insula Nysiros. Peste aproximativ o oră și jumătate plecam din portul din Kardamena, alături de alte câteva vaporașe cu aceeași destinație. Vaporașul nostru nu era foarte aglomerat spre deosebire de celelalte, ceea ce ne-a dat din nou, libertate de mișcare, numai bună pentru a putea face multe poze, atât cu frumosul port din Kardamena, cu faleza lungă cu palmieri, cu plajele frumoase înșirate de-alungul insulei. Vremea era superbă, soarele strălucea cu putere, iar vântul nu era supărător, ci făcea doar mai suportabilă căldura. Așa că am avut o plimbare foarte plăcută de cca o oră, o oră și un pic. După ora 10, vaporașul nostru își croia drum printre valuri, trecând prin fața insulei Gyali, pentru ca mai apoi să acosteze în portul Mandraki, din insula Nysiros, care este totodată și capitala insulei. Am văzut pe când ne apropiam deja căsuțele albe, frumos înșirate, ca un șirag de perle, castelul sus pe un deal, a, deja îmi plăcea ceea ce vedeam. De cum am pus piciorul pe pământ, am decis, clar, îmi place!

Asta mi s-a adeverit apoi pe măsură ce descopeream încet-încet, câte puțin din pitorescul orășel. La coborâre, toată lumea se ducea frumos, ordonat, la autocarele ce aveau să-i ducă la vulcan, ceea ce era inclus în prețul excursiei, în afară de biletul de intrare la vulcan. Sinceră să fiu, deși este un mare punct de atracție, vulcanul încă activ, cu zone fumegânde, nu m-a atras, așa că noi am decis să nu mergem acolo. Am comunicat asta unei ghide locale, care primea turiștii, însoțindu-i la vulcan, am predat cartela ce ne permitea să urcăm în autobuz, promițând că vom fi la timp la vapor, pentru plecare, adică la ora 15.30.

Liberi, fără prea multă lume în jur, am luat-o la pas de-alungul mării, pe faleză, trecând prin fața clădirilor administrative, căpitănia portului, poliția și alte instituții ale marinei grecești. Drumul era frumos, marea ne însoțea pe dreapta, câțiva copaci, pini, pe o alee, între bănci, cu fața la mare, pentru a putea admira albastrul nesfârșit, ceea ce am și făcut la întoarcere. Nu peste mult timp, am ajuns într-o mică piațetă, cu un monument și un mozaic frumos cu delfini și steluțe de mare, lângă mare, lângă bornele de pe margine, cu niște bile albastre, ce se vedeau așa frumos în poze. Peste drum, stânci uriașe, negre sau gri, vulcanice, copaci, un mic muzeu în aer liber, cu un model de așezare umană timpurie, locuință tradițională, o bucătărie amenajată, câteva ustensile, un tablou din mozaic, pe o piatră imensă, cu o personalitate locală.

Pe un perete de piatră, alături, este pictată toată istoria locului, cu câteva date încă din antichitate.

Foarte frumos modul de a-și face cunoscută povestea insulei, pentru turiști, încă de la venirea pe insulă.

Cred că acum e momentul să vă dau câteva date despre insulă, înainte de a merge mai departe, cu ajutorul binevenit din partea Wikipedia:

Insula Nysiros este una din insulele Dodecanese, situată între insulele Kos și Tilos, cu o formă aproximativ rotundă, cu un diametru de cca 8 km și o suprafață de cca 42km pătrați. Se găsesc mai multe insulițe în vecinătate, cea mai mare este Gyali, pe lângă care am trecut, unde sunt depozite importante de perlit și piatră ponce.

De-alungul vremii, insula Nysiros s-a mai numit Nisiro, în timpul ocupației italiene, sau Incirli, în limba turcă. Dar numele vechi al insulei din antichitate este Porphiris, atunci când Poseidon a rupt o bucățică din Kos, aruncând-o spre mare pentru a-l învinge pe uriașul Polyvotes și formând astfel insula despre care vorbim, conform mitologiei grecești. Pereți vechi, de sec. V î. Hr., ai Acropolei, se găsesc lângă Mandraki, unde și noi am încercat să ajungem, dar ne-am întors din drum, din lipsă de timp. :(

Insula a fost cucerită de otomani, iar în 1911, a fost preluată de italieni, pentru ca mai târziu, în 1947, să devină parte a statului grec.

Desigur că mai este vulcanul, un mare punct de atracție, cu craterele Stefanos, Polyvotis și Alexandros. Alte sate în insulă ar fi, Emporio, Nikia, Avlaki, Pali, dar acolo nu am ajuns.

Patronul insulei este Sfântul Nikitas, ocrotitorul insulei, există multe biserici și mânăstiri, dar cea mai importantă este Mânăstirea Spiliani, din Mandraki, construită lângă castelul medieval ridicat de cavalerii ioaniți, spre care ne îndreptam acum și noi și vă invit și pe voi mai departe să mă urmați.

Ne apropiam ușor de satul propriu-zis, o terasă pe malul mării, magazine cu souveniruri pe stânga, apoi, după alte câteva terase, urmează drumul frumos pe lângă mare, apoi un golfuleț, cu o plajă micuță, cu nisip, cu doar câteva șezlonguri și umbrele. Drumul continuă spre dreapta, până la un dig, apoi după primul rând de case cu obloane de un albastru marin, de deschide din nou către o mică piațetă, continuă de-alungul mării, cu un spațiu mai generos, cu taverne și cafenele pe stânga, iar pe malul mării un frumos monument dedicat eroilor.

După ședința foto spre toate obiectivele, dar mai cu seamă spre castelul ce se zărea sus de tot, ne-am întors în piațeta inițială, de unde străduțele mici, înguste continuă. Totul este așa de frumos, parcă ai impresia că este un decor de teatru, minimalist, dar totul e aievea, sunt case locuite, case albe, construite din piatră vulcanică, ici-colo chiar și piatră ponce, cu balcoane de lemn, vopsite în albastru, verde sau maro, dar sunt așa de apropiate, încât cu siguranță s-ar putea trece din una în alta, de n-ar fi puțin decalate, adică nu chiar față în față. Văzusem atâtea imagini cu aceste căsuțe și străduțe iar acum pur și simplu nu-mi venea să cred că sunt acolo. Doar mă uitam și mai făceam câte o poză și încă una și tot așa. După câte o străduță foarte mică și îngustă se deschidea câte o piațetă, mai mică sau mai mare, unde pe mijloc, în centru, era neapărat un mozaic din pietricele alb-negru, cu motive florale sau animale, ori păsări. Chiar și treptele înguste de la intrarea în case, erau acoperite cu astfel de mozaicuri. Nici nu știam unde să mă uit, ca nu cumva să ratez ceva! După astfel de câteva opriri, am ajuns în piațeta principală, unde era și Primăria, în dreapta, era drumul spre castel și mânăstire, pe stânga, drumul spre piațeta acoperită de arbori bătrâni, mari, cu terase și restaurante.

Mânăstirea Spiliani, despre care vă spuneam, este situată pe un deal, la nord-vest de Mandraki. Cea mai mare parte a mânăstirii este construită într-o peșteră, o parte, nordul, este dedicat Kimisi Teotokou-Adormirea Maicii Domnului, iar sudul Agios Charalambos-Sfântul Haralambos.

Castelul care „găzduiește” mânăstirea, este al Cavalerilor Sfântului Ioan, care au fost aici pe insulă și au început construcția în 1315. Castelul este construit pe o stâncă la cca 150m înălțime, vizibilă încă de pe mare.

După cum vă spuneam, din piața principală, cea cu Primăria, am luat-o după indicator spre dreapta, ajungând pe alte străduțe mici, cu case frumoase, albe, parcă scoase din povești, cu scări decorate, cu ghivece de flori, multă verdeață și gingașele bouganvillea, fix cât să dea culoare zidurilor. Doar tocăria de lemn, colorată în albastru, mai trezea simțurile, atât de „căzute” în admirație... Am luat-o și noi tot înainte, ajungând pe lângă muzeul mânăstirii, la un golfuleț, unde credeam noi inițial că se urcă la mânăstire și castel. În față, în stânga, este impunătoare stânca pe care se înalță castelul. În dreapta chiar pe malul mării sunt câteva clădiri, probabil ceva locuințe ce aparțin de biserică și mânăstire, iar sub un platan uriaș, câteva mese, o terasă și cafenea, unde la întoarcere ne-am ostoit setea. Cum câțiva turiști mergeau pe aleea de lângă mare, ce ocolea stânca, am luat-o și noi pe acolo, crezând mai departe că pe acolo e intrarea. Dar nu era așa! aleea într-adevăr ocolea stânca, vedeam tot timpul zidurile exterioare ale castelului, parte din mânăstire, cu zidurile de un alb impecabil, dar poteca, placată și ea cu pietricele alb-negru, era doar spre o plajă frumoasă, Chochlaki Beach, cu un nisip negru vulcanic, către o mare albastră, strălucind superb în soare! idilică priveliștea, mai ales privind înapoi, căci am descoperit cât de frumos se vedea Mandraki, cu linia șerpuitoare a liniei mării! O pisică frumoasă lenevea pe alee, soțul s-a aplecat s-o mângâie, iar eu mă miram cât de mult seamănă cu pisica mea de acasă! La întoarcere, am zăbovit la cafenea, pentru un fresh de portocale și o bere, dar și pentru câte o cafea. Am descoperit o bere produsă în Patra, Mamos, absolut senzațională! V-o recomand cu drag, de o veți întâlni. :)

Am întrebat-o pe doamna care ne-a servit despre cum putem ajunge la mânăstire, așa am aflat că tocmai trecusem de o mică ieșitură de pe străduță, cu câteva scări, ce credeam noi că era intrarea spre o casă, apoi am mers într-acolo. Sigur că sunt câteva trepte de urcat, nimic de speriat, iar intrarea costă doar 2 euro. Niște scări absolut superbe, cu mozaicuri din pietricele alb-negre, cu motive florale, de mare efect, imediat ce am pătruns dincolo de zidurile castelului. Pe măsură ce urcam, casele albe, cu arhitectură cicladică, rămâneau în urmă, lăsând loc pentru poze pentru care ne-ar invidia orice fotograf profesionist. Un mic muzeu și totodată un magazin cu produse specifice, pe stânga, iar pentru mânăstire, am coborât niște scări, biserica fiind atât de simplă și frumoasă...

Peisaje de vis, din curtea mânăstirii pot fi surprinse cu satul, marea, casele...

După vizita la mânăstire, ne-am mai plimbat hai-hui pe străduțe, admirând pisici, case, ferestre cu flori, perdele dantelate, obloane de lemn, balcoane mici, scări cu modele care de care mai frumoase, create din acele pietre, ba chiar am pornit spre Paleokastro, unde se află vechea Acropole, în stare bună, se spune, cu ziduri din piatră vulcanică, am mers cca un sfert de oră, dar uitându-ne la ceas, am adunat și scăzut, ne ieșea cam cu minus, deci ne-am întors. Cca 40 minute se fac până acolo, drumul pentru întors, vizita acolo, pozele, e clar, nu ne era suficient timpul, așa că am hoinărit din nou pe străzi, am trecut pe lângă Muzeul de Arheologie, care era închis, Muzeul Folcloric, am luat magneței, am mâncat înghețată la un local lângă plajă, am poposit la o terasă de pe marginea drumului pentru câte o bere și ceva de ronțăit.

Cum timpul se scurgea în defavoarea noastră, am pornit spre port, iar la umbra copacilor, lângă mare, am mai stat să vedem zbuciumul valurilor, spărgându-se de mal într-un spectacol frumos, numai bun de pomenit și privit iarna la gura sobei!

Am fost punctuali, vaporașul Iro, ne aștepta, ducându-ne înapoi la bază, în Kardamena, apoi cu autocarul din nou în Kos Town.

Împlinirea visului a costat 40 euro, 20 de persoană, dar a meritat fiecare cent.

Vă las să vedeți pozele, să vă covingeți că este una din cele mai frumoase locuri pe care le-am văzut!

Webmaster, o rugăminte în completarea celor spuse de mine:

youtu.be/-70bfHYa4a8

mulțumesc frumos!

---

VIZUALIZĂRI: 2103 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI