Pe Drumul Vinului, în Peninsula Pelješac. Bonus: Stațiunea Slano, Arboretum Trsteno, Zidurile de la Ston și Satul de pescari Trpanj

TIPĂREȘTE

Mi-am făcut destul de superficial temele pentru Croația de anul ăsta pentru că decizia a fost luată târziu, dar nu mi-am făcut griji prea mari pentru că întotdeauna mă orientez bine și la fața locului. Tot ce am făcut mai serios acasă a fost să mă uit la hartă și să studiez puțin zona înconjurătoare față de cazarea noastră, pentru că se conturase cât de cât 2 zile Dubrovnik, 2 zile croaziere (vezi impresii), iar într-o zi voiam să facem o excursie cu mașinile noastre până la max 100 de km față de Zaton. Croazierele le alegeam la fața locului, dar despre excursia cu mașina aș fi vrut să-mi fac o idee.

Pe hartă am văzut în apropiere de Zaton, Peninsula Pelješac și mi s-a părut o variantă bună pentru o excursie de o zi. Din Zaton se ajungea foarte bine, mare parte pe drumul senzațional de coastă, nu treceam prin nici un oraș mare, care să ne încurce, iar apoi am citit că acolo este Drumul Vinului și că până intram pe peninsulă mai aveam obiective importante de văzut.

Într-una din seri am chemat-o pe gazda noastră (vezi impresii) ca să mai aflăm și de la ea câte ceva în legătură cu excursia noastră și am aflat o grămadă de lucruri, așa că Pelješac a rămas pe listă, împreună cu multe altele de care am aflat și care ne erau în drum.

Am făcut traseul astfel încât să nu mergem mai mult de 100 de km în ziua cu pricina și a trebuit să mai renunțăm la unele din obiectivele de care aflasem pentru că nu era timp pentru toate. Așa că la ora 9 eram plecați de acasă, în sens opus Dubrovnik-ului, urmărind obiectivele alese pe traseul Zaton - 6 km – Trsteno (ptr Arboretum) – 15 km – Stațiunea Slano - 21 km – Ston – 19 km – Putnikovik (Drumul Vinului) - 10 km – Drace – 13 km – Potomje (Drumul Vinului) – 13 km - Trpanj – și retur, în total 97 de km pe sens. La întoarcere, ca să nu venim pe același drum, de la Trpanj am traversat peninsula pe coasta cealaltă, până la Orebic, localitatea de unde se ia feribotul pentru Korčula.

Am avut parte de un spectaculos drum de coastă, cu șosele libere prin munte sau pe lângă Adriatica, pe care ne-am oprit de n-șpe ori, iar în plimbarea asta mi s-a deschis mintea în legătură cu excursiile și ne-am dat seama câte puteam să facem pe cont propriu la mai bine de jumătate de preț față de cât vindeau agențiile. De la agenții nu scoți un cuvințel pe tema asta însă. Nici vorbă să-ți spună dacă ai vreo altă variantă singur și am vorbit cu tipul de la Agenția Corner de unde am cumpărat noi excursia în Insulele Elaphite, o grămadă. Ne-a văzut că suntem încurcați, că nu voiam Elaphite, că, Korčula nu era în ziua în care puteam noi și am stat să ne câcâim o juma de oră lângă el până am ales, dar să ne spună vreun cuvințel despre variante, neam. Nu vreau nici să mă înțelegeți greșit. Mie îmi plac excursiile cu ghizi și cu agenții pentru că asta înseamnă în primul rând o grămadă de timp scutit și ai și alte avantaje, dar vorbind strict de situația aceasta nu mi-a plăcut că agenția m-a văzut încurcată dar nu m-a ajutat deloc să mă descurc.

Și acum hai să vedem ce a fost cu fiecare oprire de pe traseul nostru, pomenit mai sus. Fiecare dintre ele merita un articol separat dar nu am eu timpul necesar. Mai greu va fi cu pozele că va trebui să le exemplific pe toate în același articol și îmi va părea rău pentru unele, dar asta e, nu le putem avea pe toate în viața asta.

Înainte de toate repet iar că acolo unde mai mi-am notat o să mă refer la prețurile în kuna, moneda locală, dar că am schimbat 1 EUR cu 7,32 kune.

Arboretum Trsteno, declarat monument natural protejat încă din 1962, este cea mai veche grădină botanică din zona Dalmației, formată numai din copaci din zonă. Trsteno este localitatea în care se află, la 20 de km de Dubrovnik și la 6 de Zaton-ul nostru, iar numele îi vine de la trstika, care în croată înseamnă trestie, care crește din abundență aici datorită apei dulci. În grădina asta sunt copaci unici în Europa de 45-60 m înălțime, unii cu trunchiuri de 5 m și vechi de peste 400 de ani.

Accesul către grădină este foarte ușor pentru că există o singură șosea de coastă și chiar din ea, după ce am intrat în Trsteno, am avut indicatoare către Arboretum, care se află la aprox 200 de m din șosea.

Programul de vizitare este 7-19 din mai până în octombrie și 8 - 16 din noiembrie până în aprilie, iar intrarea a fost 50 de kuna de persoană (aprox 7 EUR).

Parcul are o alee principală largă și umbroasă unde copacii de pe-o parte și alta sunt uniți. Stânga, dreapta sunt poteci care te duc la diferite specii de arboret, dar cele mai multe sunt pe partea stângă. În capătul aleii este ieșirea la mare și un balcon pentru belvedere, iar în stânga este Vila, casa care a fost reședința de vară a influentei familii Gozze, chioșcul unde s-a filmat Urzeala Tronurilor, vechea fabrică de măsline (presa de măsline), biserica și întorcându-ne înapoi am trecut prin pădurea de bambus, care este una dintre atracții. Fântâna grădinii, foarte frumos amenajată, cu verdeață multă, nuferi și un grup de statui de piatră în mijlocul cărora se află Neptun, zeul mării și al apelor, era alimentată pe vremuri de un apeduct de 70 de m, cu 14 arcade, care este foarte bine conservat. Vă recomand această grădină, ne-am simțit foarte bine aici și ne-a părut rău că nu am avut mai mult timp la dispoziție.

Stațiunea Slano este o stațiune litorală, până la care am avut încă puțini km. Situată într-un golf lung, ca și Zaton, se vede foarte frumos de sus, de pe șoseaua pe care veneam. Am zis că nu ne oprim atunci, ci la finalul zilei, după ce ne terminăm treaba, ca să zăbovim aproape de casă la un pahar de ceva, în port. Nu ne-am oprit nici la finalul zilei pentru că era întuneric beznă când am ajuns înapoi, dar am făcut-o la vreo 2 zile distanță când ne întorceam dintr-o altă excursie, tot noaptea, din păcate. Și exact de ce ziceam am avut timp: de un pahar de ceva în port, dar ne-am și învârtit puțin în jurul lui și profit de ocazie să spun tot aici câteva cuvinte.

Chiar dacă era noapte când am intrat în Slano i-am dat roată portului, unul destul de mare, ne-am dus către o biserică luminată foarte frumos și cred că este una dintre cele mai frumoase din această zonă, Biserica Franciscană a Sfântului Hieronim, lângă care se afla și Muzeul de Arheologie Lapidarij, care avea intrare liberă. Apoi am ales una din terasele din port pentru un frappe dar cred că stațiunea oferă mult mai mult. Citisem pe un pliant că a fost stațiunea de vacanță a nobilimii și că pe dealurile din jur sunt multe ruine și monumente grecești și romane (@irinad, ia vezi tu ce-i cu ele pe-acolo).

De la Slano există un drum care duce spre Zavala, în Herțegovina, unde se află faimoasa peșteră stâncoasă Vjetrenica, unde voiam să ajungem și noi, dar nici pentru ea n-a mai fost timp. Ea a fost tăiată de pe listă în timpul dezbaterilor din seara dinaintea excursiei. De la Slano erau 14 km dar aveam nevoie de mai mult timp pentru că nu știam cum stăteau lucrurile la peșteră și în plus aveam de trecut o vamă. Am zis că ne mai întoarcem în zonă așa că trebuie să mai rămână ceva de făcut.

Peninsula Pelješac (în care intri la scurt timp după Slano) și Drumul Vinului au fost scopul excursiei noastre din ziua aceea, dar am avut parte de mult mai mult. Pelješac este cea mai lungă dintre toate peninsulele dalmate și este renumită pentru tradiția maritimă veche (de aici fiind cei mai pricepuți și curajoși căpitani), dar și pentru podgoriile și vinurile excelente, celebre în toată lumea. În plus urma să găsim golfuri multe, după cum ne-a spus gazda noastră, păduri, plaje, fiorduri…. și așa a fost pentru că ne-am oprit de nu știu câte ori pentru peisaje și parcă ne-am fi oprit într-una.

Ston se află la aprox 50 de km de Dubrovnik, dar noi din Zaton am avut câțiva mai puțini. Cu toate că după ce am ajuns acolo mi-am dat seama că a fost un loc de o mare importanță economică și strategică pentru fosta Republică Dubrovnik, eu nu am auzit de Ston ăsta până n-am citit de Peninsula Pelješac și am pus la cale excursia acolo.

La Ston sunt urme de viață din sec 14, iar zidurile monumentale construite tot atunci, de 5,5 km lungime și între 5 și 10 înălțime, fortificate cu peste 40 de tunuri și bastioane, sunt cele mai lungi din Europa și se spune că sunt pe locul doi în lume, după Zidul Chinezesc.

Ca și Zaton, Ston este împărțit în Mali și Veliki Ston, ambele fiind orășele mici, pline de clădiri vechi, de pe vremea Republicii și de câteva castele.

Ne-am oprit în Ston pentru ziduri dar ne-am dat seama că nu avem timp, pentru că noi nici nu intrasem bine în peninsula Pelješac, scopul excursiei noastre. Așa că ne-am luat o înghețată și informații despre accesul pe ziduri, astfel încât să nu mai bâjbâim când venim, pentru că era clar că nu voi pleca din Croația până nu mă urc pe zidurile acelea, care se vedeau atât de frumos.

Pentru că am mai trecut o dată prin Ston, cu ocazia altei excursii, ne-am făcut planul că vom pleca foarte devreme de acasă, intrăm la ziduri, pentru că și așa trebuia să o facem dimineața sau seara, la cât era de cald și apoi mergem mai departe. Și chiar dacă am mers pe ele în altă zi vă spun despre asta acum, ca să se lege traseul nostru cum trebuie.

La data excursiei noastre porțiuni din ziduri se recondiționau și erau deschise 2 trasee, unul mai scurt, care avea și intrarea și ieșirea în Ston Veliki, practic partea de jos, de la baza dealului care nu presupunea un efort foarte mare și durează aprox 20 de minute, spun ei, dar 30 mi se pare mai ok pentru că te oprești des pentru poze.

Traseul lung, până în Mali Ston, a fost destul de solicitant și a durat undeva la 1,5 ore. Și despre el pliantele spun o oră, dar te oprești de nu știu câte ori pentru poze și ca să admiri peisajele. Și trebuie să adaugi și mersul pe jos între Mali Ston și Veliki Ston, înapoi, acolo unde o să lași mașina, care înseamnă o plimbare de vreo 15 minute. Dacă nimerești o zi bună, plimbarea pe zidurile de la Ston este absolut spectaculoasă, dar nu ușoară. Cine a mers pe zidurile din cetatea Dubrovnik-ului să știe că pe zidurile de la Ston este ceva mai greu, chiar ceva mai mult.

Zidurile erau deschise de la 8 la 19 dar ultima intrare era la ora 18. Accesul a costat 70 kuna de persoană și aveți grijă când alegeți să urcați pe ele, neapărat dimineața devreme sau spre sfârșitul zilei pentru că noi la 9 dimineața eram intrați pe traseu, dar tot a fost extraordinar de cald, iar efortul nu e mic deloc dacă alegeți traseul lung. În orice caz zidurile se văd spectaculos de pe șosea.

Ston mai este renumit pentru producția de sare de mare care se desfășoară aici de secole. Pentru că nu înțelegeam deloc cum se întâmplă asta am oprit la întoarcere, chiar dacă era târziu și am vizitat canalul Ston și câmpurile unde se producea sarea naturală. Cu toate că inițial am crezut că asta s-a întâmplat doar demult, ne-am dat seama că procedeul se întâmplă întocmai și acum.

Nu știu dacă explic prea bine dar eu am înțeles așa. Câmpurile alea se inundă cu apă din mare prin canalul Ston și apoi este lăsată să se evapore. Sarea rămâne ca niște buchețele pe terenul acela după care este colectată și adusă la fabrica de sare, în locul în care se ambala, cu ajutorul unei linii de cale ferată pe care se plimbă vagonetele de lemn, încărcate cu sare. Am fost să vedem și locul acela, care se vizitează și cu toate că programul se terminase, l-am rugat cât am putut eu de frumos pe băiatul de la poartă să mă lase să arunc un ochi și m-a lăsat. Foarte interesantă povestea asta cu sarea, dar cu toate că aveau și un magazin de desfacere nu prea mi-a venit să cumpăr sarea aia pe care o vedeam pe pământ. Dar ea i-a umplut de bogăție pe locuitorii din zonă pe vremea Republicii Dubrovnik, care a avut monopol asupra acestui produs și comercializau sarea în tot teritoriul balcanic. Solana Ston este deschisă pentru vizitare între 7 și 20, vinde suveniruri din sare, dar și sare. Cea mai scumpă este cea de la suprafață și este evident, este doar sare. Ceea ce se adună din ultimul strat s-ar putea să mai conțină și ceva pământ.

Nu departe de Ston este Golful Prapratno de care ne spusese gazda noastră, cu plajă minunată de nisip și pietricele, unde ne-a recomandat neapărat să ne oprim. Am lăsat golful tot pentru întoarcere, în speranța că poate prindem și o baie. Și am prins. La întoarcere ne-am schimbat între ușile mașinii și ne-am bălăcit preț de vreo juma de oră, numai noi și încă vreo 2 perechi. Se înserase aproape, dar apa a fost bună, peisajul încântător și plaja doar a noastră. În golful acesta, imediat după plajă era un camping auto, destul de mare.

Și am avut și un bonus o dată cu oprirea asta. Când am plecat din golf, înainte să intrăm în șosea, am văzut că în partea opusă, puțin mai jos, șoseaua ducea către un port. Am luat-o într-acolo ca să vedem ce este pentru că noi rămăsesem cu o zi neacoperită. Și bucurie mare, era portul de unde pleca ferry către insula Mljet, care era prima insulă de pe lista mea de acasă, despre care citisem niște povești frumoase și din cauza căreia mă întristasem tare când am văzut că nu erau excursii. Poate de aceea am fost atât de necăjită când am fost nevoită să aleg între Elaphite și Korčula, când eu voiam Mljet. Dar lucrurile s-au aranjat cum nu se poate mai bine.

Pentru că intrăm și mai adânc în Peninsula Pelješac vreau să mai spun doar că și la Trsteno, și la Slano, și la Ston se poate ajunge din centrul Dubrovnik-ului cu transportul în comun și că toate merită o vizită. La Trsteno și Slano câteva ore, dar Ston merită o zi. Sunt acolo zidurile, Solana, orașul cochet, un castel chiar în centru, vis-à-vis de Solana, care se vizitează și altele la distanțe scurte, unde se poate și mânca.

Gazda noastră ne-a recomandat să ne oprim pe drumul vinului la cele mai renumite podgorii și anume la Putnikovic și Potomje, care au fost în această ordine pe drumul nostru.

Așa am și făcut. Am început cu Putnikovic, unde am avut parte și de o prezentare înainte de degustare, am văzut și muzeul tematic unde am aflat despre cum se întâmplă lucrurile în podgoriile lor, apoi am degustat și am cumpărat. La fel am făcut și la celelalte două iar la Jurica, o podgorie din Potomje, ne-a plăcut cel mai mult. Degustarea a avut loc într-o pivniță și în afară de vinuri, acolo ne-a dat și o grămadă de lichioruri de n-am mai știut de capul nostru. Asta cu drumul vinului a fost o experiență pe cinste, exagerată probabil și pentru faptul că nouă ni se cam urcase la cap toate băuturile alea.

O altă experiență am avut-o la Drace. În toată peninsula se cultivă scoici de stridii și în unele locuri sunt terase rustice, dar foarte frumoase, amenajate chiar pe malurile golfurilor, unde poți mânca, într-un decor demențial, în special fruncte de mare, stridiile fiind vedetele zonei. Eu n-am mâncat stridii până anul acesta în Italia, la Lerici. Cineva din grup ne-a arătat cum se mănâncă, s-a mițăit tot că ce bune sunt și am zis să încerc și eu că-mi lipsea din palmares. Eu sunt pofticioasă și mâncăcioasă tare și îmi place să savurez mâncarea, să o simt, să o plimb prin gură, dar cu stridiile astea nu m-am înțeles. Când mi-a făcut instructajul finul meu și mi-a spus că trebuie să storc lămâia și să dau stridia pe gât, n-am înțeles unde e plăcerea mâncatului, dar am mâncat-o. Deci, asta a fost la Lerici, în Italia.

În excursia asta a fost cineva care e înnebunită după stridii și ne-am oprit la Drace ca să mănânce ea și soțul ei. O gașcă de 8 persoane ne-am oprit ca să mănânce 2. Când ne-am dat seama că ne uităm în gura lor, dar mai ales când i-am văzut cum savurau ei stridiile alea, am zis să mai încercăm și noi o dată că astea or avea alt gust. Mai ales că de data asta am aflat că nu trebuie musai să le dai pe gât, poți să le și mesteci. Când am văzut că femeia care ne servea s-a dus jos la apă, pe un ponton și de acolo a scos un sac de stridii din care a luat pentru noi câte comandasem, am zis că mi se face rău. Chiar așa direct din mare, doar cu puțină apă aruncată peste ele?

Până la urmă am mâncat două stridii și cu toate că n-au fost așa rele, eu tot n-am simțit vreo plăcere a mâncatului. În afara efectului afrodisiac, într-adevăr, dar asta o fi fost și de la vinurile și lichiorurile pe care le aveam la bord:). V-oi fi plictisit cu stridiile mele dar voiam să vă spun despre asta pentru că în zona localității Drace este patria lor, pentru că ne-am amuzat și în urma experienței am hotărât să rămân de la țară, pentru că stridiile nu sunt de mine. Și apropo au fost 8 kuna/bucata, mai ieftine decât în Italia unde am dat 2 EUR pe una.

Satul istoric de pescari Trpanj a fost ultima noastră oprire, după care urma să facem cale întoarsă. Inițial am vrut să ne întoarcem după degustări, dar apoi am văzut că până la satul acesta nu mai aveam mult de mers și l-am pus și pe el pe listă, pentru că ne așteptam să vedem ceva frumos și într-adevăr așa a fost.

Trpanj este o așezare istorică, într-un loc uitat de lume. Am parcat mașina în port și apoi am luat-o pe jos prin micul sat, căutând în primul rând o terasă ca să mâncăm pentru că am tot amânat, convinși că aici o să mâncăm cel mai bine. Satul este mic și plin de terase și magazine de suveniruri dar din păcate multe terase erau închise pentru că nu începuse sezonul (1 iunie). N-am văzut așa ceva! Și ce vreme frumoasă era afară!

Ne-am învârtit până la capătul portului, pe plajă, am intrat în toate restaurantele, am întrebat unde se mănâncă cel mai bine, dar ori era închis că nu începuse sezonul, ori nu serveau la ora aceea că trecuse prânzul și mai deschideau spre seară.

Până la urmă ne-am întors la terasa de la intrarea în sat, pe care o văzusem dar am crezut că găsim ceva mai cu moț. Am mâncat la Konoba (terasa) Skojera, un loc excelent, cevapcici, mâncare specifică, tradițional croată, care înseamnă de fapt mici, porția având 8 mici, mai mici decât ai noștri + cartofi prăjiți, 50 de kuna porția. Alții au mâncat midii cu rizotto și sos de roșii, calamari prăjiți cu cartofi și salate de caracatițe, iar în afară de cevapcici care au fost 50 de kuna porția, restul uniformă, 70 kuna/porția. Mâncarea de aici a fost la 1/3 față de cea de la Ancora din Zaton, sau din Dubrovnik și a fost extraordinar de bună. Asta, apropo de ce vă spuneam că prețurile scad foarte mult pe măsură ce te depărtezi de Dubrovnik.

Abia mai respiram când am plecat de la masă, dar am găsit resurse ca din parcare, înainte să plecăm, să urc deasupra portului unde se găsesc rămășițe ale ruinelor vechii cetăți și de unde am avut o vedere frumoasă asupra satului și portului.

Mi-a plăcut mult Trpanj și mi-aș fi dorit vreo 2-3 zile în liniștea de acolo. Ne-am întors pe partea cealaltă a coastei, pe la Orebic, portul de unde se ia ferry spre Korčula, cum spuneam, dar de la un moment dat am intrat pe același drum pe care venisem, numai bine ca să ne oprim la Ston, unde aveam câteva lucruri de făcut și la golful Prapratno pentru bălăceală.

Concluzia zilei a fost: Am văzut niște locuri și am trăit niște experiențe de neuitat. M-aș întoarce și mâine în Peninsula Pelješac pentru că mai erau lucruri de făcut și golfuri cu plaje de nisip și apă pentru bălăcit.

Prețurile au fost cu totul și cu totul altele în afara Dubrovnik-ului. Parcă eram în altă țară. Parcarea a fost numai la liber sau 5 kuna/oră în Ston, singurul loc în care am plătit parcare toată ziua, dar incomparabil cu cât costă parcarea în Dubrovnik. Iar mâncarea, ce să zic? Cred că o treime față de Dubrovnik.

Și vinurile erau din ce în ce mai ieftine, cu cât te îndepărtai în interiorul peninsulei. Dacă la Putnikovic am dat 120 de kuna pe o sticlă de vin de 70 ml, la Potomje am dat 100, iar la Jurica 60. În orice caz am cumpărat în neștire. Ne-au amețit ăia acolo cu vinurile lor și ne-au făcut să cumpărăm. Dar au fost foarte, foarte bune.

La întoarcere ne-am oprit la Plaja Prapratno cu nisip și pietricele recomandată de gazde ca fiind cea mai bună din zonă, am descoperit și portul pentru următoarea noastră excursie și am luat relații, apoi la Ston ca să mă lămuresc cu sarea și foarte târziu am ajuns acasă, după o zi senzațională.

Dacă ajungeți în zonă și dacă sunteți cu mașina voastră sau cu una închiriată, plimbați-vă spre Peninsula Pelješac pentru că merită. Să țineți seamă că nu tot ce am înșirat aici le-am făcut în ziua aceea. Chiar dacă le-am pomenit, pentru că inițial așa făcusem programul, într-o zi nu este timp pentru toate. La zidurile de la Ston și stațiunea Slano, am ajuns în alte zile.

---

VIZUALIZĂRI: 2998 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI