ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 22.11.2018
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: constanta
ÎNSCRIS: 28.09.09
STATUS: SILVER
DATE SEJUR
FEB-2018
DURATA: 7 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
96.25%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Mare, soare, aventură

TIPĂREȘTE URM de aici

V-am prezentat cazarea noastră din Ao Nang, Krabi, la Red Ginger Chic Resort. În acest articol vă vom prezenta excursiile făcute de noi. Știam din țară, de la alți prieteni, numele unui firme care organiza excursii la prețuri bune.

Înainte de a lua legătura cu ei, am mers prin Ao Nang și ne-am informat și la alte agenții. Fiind un grup mai mare și dorind să achiziționăm mai multe excursii, obțineam prețuri bunicele, dar, în final, am ales să facem toate excursiile tot cu cei la care ne gândisem inițial, un cuplu simpatic de tineri thailandezi, care ne-au însoțit, pe rând, în fiecare excursie. Acest lucru a făcut diferența față de celelalte firme. Au făcut pe ghizii pentru noi, au negociat pentru noi și ne-au creat sentimentul de siguranță.

Nu știu dacă vă pot descrie aromele și gusturile simțite, priveliștile exotice, din filme, toate acestea au făcut ca această săptămână să treacă ca prin vis.

Prima excursie a fost una combinată și a cuprins mai multe obiective, dar, pentru că eram doar noi și ghidul nostru, Kit, am făcut programul cum am dorit noi. Nu ne-a grăbit nimeni, nu am depins de nimeni.

Traficul până la prima oprire a fost infernal. Claxoane, reguli de circulație pe care le știu doar ei, un amestec de scutere și jeepuri, o lume diversă colorată și inedită. Am ajuns la Tiger Cave Temple. Pentru început am vizitat templele de jos, apoi ne-am făcut curaj să pornim spre vârf. Da, punctul de maxim interes se află sus, cu o urcare de „doar” 1237 de trepte, abrupte pe alocuri, la 35 de grade și cu umiditate foarte mare. Din urcuș nu îmi amintesc prea multe pentru că eram foarte preocupată de respirație și atentă la maimuțele furăcioase. Efortul depus la urcare a meritat. Priveliștea e fenomenală. Sus trebuie să te descalți, fiind un templu. Tot acolo se află o statuie mare aurie. Coborârea a fost în pași de dans, după ce ne-am revenit sus din urcare.

Următoarea oprire din această primă zi a fost la Emerald Pool și la Hot Springs. Întâi am luat prânzul la un restaurant, organizat acest prânz de Kit. Mâncarea a fost jumătate europeană, jumătate thailandeză, așadar pe gustul tuturor. Peisajul, prin pădurile luxuriante, a fost de vis. Cele două atracții puțin cam aglomerate, dar pentru că nu depindeam de alți turiști, am putut să ne relaxăm și să facem câte o baie.

Seara, ne-am întors la hotel, ne-am odihnit puțin și am luat cina la o terasă drăguță, recomandată de Kit. Mâncarea a fost gustoasă și pe toate gusturile.

A doua zi, dis-de-dimineață, am plecat în următoarea aventură - Phi-Phi și Maya Bay. Tot singuri, doar noi și Kit, cu un speed boat, am mers către Phi-Phi. Marea Andaman e plină de insule și stânci ieșite din apă, peisajele fiind exact cum ți-ai imagina că este exotismul. Am oprit și pentru snorkeling (frumos, dar nu ca în Grecia. Singurul lucru minus).

Următoarea oprire la fost la Maya Beach, da, celebra insulă despre care toată lumea povestește. Foarte aglomerat, dar, dacă treceai de plajă și intrai puțin printre liane, te trezeai exact într-un film cu junglă și mare. În ciuda aglomerației, nu am fost dezamăgiți, veți vedea și în poze.

Apoi am oprit pe Phi-Phi și am avut timp la dispoziție cât ne-am dorit ca să vizităm ambele părți ale insulei. Un amestec de atmosferă de Vama Veche, într-un peisaj asiatic.

O altă excursie a fost la James Bond Island, combinată cu satul Ko Panyi, acel sat celebru, aflat pe piloni, în mare. Am găsit thailandezii cu programul lor normal, de zi cu zi, am prins copiii la școală, cei mici își făceau siesta, cei mari aveau încă ore. James Bond Island frumoasă, aglomerată, dar m-a impresionat mai mult plimbarea cu o canoe printre stânci și mangrove.

O altă zi am petrecut-o la rafting și într-o plimbare cu un atv, prin natura sălbatică. Această zi a fost una plină de adrenalină. Raftingul l-am făcut, în munți, iar experiența a fost uimitoare. Mai lejer traseul decât cel din Antalya, dar palpitant. Am reușit cu camere Go-Pro să filmăm. După o pauză de prânz, am mers într-o altă zonă montană și ne-am plimbat mai bine de o oră, fiecare cu câte un atv, prin junglă.

Bineînțeles că nu am ratat ieșirea la Night Market în Krabi. O lume pestriță, atât vizual, cât și din punct de vedere al aromelor care nu sunt pentru stomacurile sensibile. Nu am rata ocazia de a gusta greieri crocanți.

Soțul meu și-a făcut damblaua de a face scuba în Marea Andama. I-a plăcut, dar nu a fost la fel de impresionant ca în Grecia. Într-adevăr, lumea subacvatică de aici nu se compară cu mările mai aproape de noi, dar compensează din plin la peisaje, oameni)

Nu am ratat nici Railey, peninsula ”de după colț” din Ao Nang. Frumoasă, liniștitoare, exotică.

În fiecare seară, după ce luam cina pe la diverse restaurante, mergeam, în jur de 22-23, la un foot massage de o oră. Nu am ratat nicio seară de masaj. După ce umblam în fiecare zi de dimineața până noaptea, acest masaj era visul împlinit.

Sfaturi:

1) să aveți bancnote cât mai mari pentru a beneficia de un curs cât mai bun. Diferă pentru cele de 50-100 euro / dolar, 20, 5-10.

2) consumați doar băuturi îmbuteliate; evitați băuturile care conțin gheața (câțiva din grupul nostru au avut probleme intestinale)

Dacă aveți întrebări, vă răspund cu drag.


[fb]
---
Trimis de rares_roxana in 22.11.18 21:44:47
Validat / Publicat: 23.11.18 08:28:31
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în THAILANDA

VIZUALIZĂRI: 3664 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

13 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (rares_roxana); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P13 [fără descriere]
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 22700 PMA (din 24 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

13 ecouri scrise, până acum

webmaster
[23.11.18 08:44:06]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

krisstinna
[23.11.18 13:22:29]
»

@rares_roxana: Felicitări pentru excursii, vacanță!

Nu era rece apa de la cascadă?

Ce năsuc roșu aveai

Ce de falusuri colorate

Super poze! Mi-am amintit de Avatar, unul dintre filmele mele preferate

rares_roxanaAUTOR REVIEW
[23.11.18 13:38:27]
»

@krisstinna: Mulțumim!!! Daaa, apa era rece, fiind în munți. Peisajele sunt, într-adevăr, de vis.

Dan&Ema
[24.11.18 07:12:37]
»

@rares_roxana:

Nu știu dacă vă pot descrie aromele și gusturile simțite, priveliștile exotice, din filme, toate acestea au făcut ca această săptămână să treacă ca prin vis.

Din acest motiv, mi-am propus sa ajung in Asia de Sud Est sa simt si sa gust aromele lor, dar sa si vizitez o alta cultura si obiective inedite.

Fain de tot articolul tau si poze de colectie. Felicitari!

Numai de bine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
rares_roxanaAUTOR REVIEW
[24.11.18 09:28:27]
»

@Dan&Ema: Mulțumesc! Îți doresc să ajungi acolo. Nu e atât de scump sau de imposibil de ajuns. Mult timp am crezut că e o destinație inaccesibilă, dar nu e așa.

liviugabi
[27.11.18 11:00:12]
»

@rares_roxana: FOARTE FRUMOS ARTICOLUL SI POZELE. AS VREA SA AJUNG SI EU ACOLO DAR NU STIU PRIN CE AGENTIE AS PUTEA ACHIZITIONA BILETUL CU TOT CU AVION SI CIT AR PUTEA COSTA UN ASTFEL DE CONCEDIU?

webmasterX
[27.11.18 11:19:42]
»

@liviugabi: te rog să eviţi pe viitor folosirea exclusivă a literelor MAJUSCULE (LITERE MARI), această practică este nerecomandată (îngreunează citirea) şi în general considerată lipsită de politeţe pe internet.

În limbaj internaut, a scrie cu LITERE MARI înseamnă că strigi la noi! Vezi, de exemplu, aici

rares_roxanaAUTOR REVIEW
[27.11.18 14:01:55]
»

@liviugabi: Noi am achizitionat vacanta printr-o agentie (iti trimit numele in privat) si a costat 1550 de euro, 2 persoane, zbor, cazare 4*, MD.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Cristina A.
[02.01.19 16:23:56]
»

@rares_roxana:

Mi-a placut mult articolul.

Pentru ca vom merge in curand in Ao Nang, Krabi, si suntem mari amatori de excursii, m-ar interesa numele agentiei lui Kit sau datele sale de contact.

Multumesc!

rares_roxanaAUTOR REVIEW
[02.01.19 16:59:12]
»

@Cristina A. : Ti-am trimis mesaj privat! Have fun!

lilica2001
[26.01.20 11:54:38]
»

Buna ziua! Pentru ca vom ajunge peste 4 zile in Ao Nang am rugamintea sa-mi spuneti numele agentiei lui Kit, care au fost preturile pentru fiecare dintre excursiile in care ati fost. Va multumesc anticipat pentru orice sfat pentru vacanta noastra in Ao Nang.

rares_roxanaAUTOR REVIEW
[26.01.20 16:39:35]
»

@lilica2001: Buna ziua! Numele agentiei nu il mai stiu. Daca il contactati pe facebook, va va raspunde:Kit Thanawat Ninbovorn. Din pacate, dupa doi ani, nu imi mai amintesc preturile, dar pt ca am negociat toate excursiile cu el si am fost mai multe persoane, am scos un pret foarte bun, fata de ce ne ofereau ceilalti. Mi-au placut, si el, si sotia, pt ca s-au ocupat exclusiv de noi. Sunt doi tineri foarte bine crescuti, ne-au insotit, pe rand, peste tot.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
lilica2001
[27.01.20 09:11:53]
»

@rares_roxana: Mulțumesc mult!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Cristina A., Dan&Ema, lilica2001, liviugabi, rares_roxana
Alte impresii din această RUBRICĂExcursii opționale din Krabi:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.05812406539917 sec
    ecranul dvs: 1 x 1