Pe poteci de apă: „croazieră” pe Olt

TIPĂREȘTE

Valea Oltului se numără printre zonele pitorești ale Carpaților noștri, o trecătoare încântătoare din punctul de vedere al peisajului geografic, vechi drum de legătură între Transilvania și Țara Românească. Citisem cu ceva timp înainte de pandemie (uite cum a devenit acest eveniment punct de referință temporal!?) despre reapariția unor curse de agrement pe râul Olt în zona Călimănești-Căciulata și mi-am zis că trebuie să „navighez” pe apele Alutus-ului cu prima ocazie. Am alcătuit traseul vacanței din august ținând cont de câteva dorințe mai vechi și astfel am ajuns și pe la Călimănești unde am efectuat o minicroazieră pe râul Olt.

Repere istorice. Oltul își începe călătoria în muntele Hășmașul Mare, la mică distanță de fratele său, Mureșul. Pe parcursul celor peste 600 km de la izvoare la vărsare în Dunăre râul traversează trei defilee, primește peste 100 de afluenți, umple 30 de lacuri de acumulare și se scurge când mai lent, când mai vijelios pe lângă așezări cunoscute.

Navigația pe Olt este atestată în secolele al II-lea și al III-lea în preajma castrului Buridava de la Stolniceni, lângă Râmnicu Vâlcea. Romanii au construit aici docuri unde sarea exploatată la Ocnele Mari era urcată în ambarcațiuni care o duceau la Dunăre, apoi în Imperiu. Peste o mie de ani, prin anii 1222, cavalerii teutoni obțin de la regele Ungariei dreptul de a naviga cu 6 corăbii pe Olt pentru a transporta sare spre Dunăre.

Alte sute de ani mai târziu, în secolul al XVIII-lea, Imperiul Austriac ocupă Oltenia și începe mari lucrări de infrastructură: Via Karolina – o șosea care să înlesnească transporturile militare și comerciale pe Valea Oltului, între Turnu Roșu și Râmnicu Vâlcea (actualul DN 7). Cu această ocazie a fost curățată și adâncită albia râului, sfârmându-se mai multe stânci periculoase în câteva puncte pentru ca luntrile comerciale să poată circula în siguranță.

În veacul al XIX-lea se desfășoară transporturi pe apă de provizii, diverse mărfuri, sticlă, fier, potasă (carbonat de potasiu). Între 1837-1844 ființează la Sibiu o societate de navigație pe Olt care va construi vase de transport.

Cei care vor utiliza intens râul Olt pentru transport de lemne au fost plutașii, ultimele plute fiind zărite în anii ' 60. Prin anii ' 80 a mai circulat un vaporaș pe un lac de acumulare lângă Râmnicu Vâlcea, în zona Fedeleșoiu.

Informații utile. Prin 2016 s-au reluat plimbările cu ambarcațiuni de agrement pe râul Olt în cadrul unor proiecte turistice. Am fost surprins să văd în 2021 o afacere înfloritoare în domeniul minicroazierelor pe Olt, cei 2-3 întreprinzători deținând acum cel puțin 6 ambarcațiuni.

Noi am mers cu un „catamaran” nou-nouț condus de călimăneșteanul R. M., unul din investitorii în turism din zonă. Plimbările se desfășoară zilnic, din oră în oră, începând cu ora 9.30 până la 20.30 (ultima cursă pe perioada verii). Prețul unei plimbări este de 20 lei/adult (copii până în 5 ani nu plătesc bilet); se pot face rezervări telefonice la un număr afișat pe panouri și tipărit pe flyere publicitare.

Îmbarcarea se face în două puncte: Zona Parcului Căciulata, la câțiva pași de Izvorul 1 și 2 și Mănăstirea Cozia. Plimbarea durează circa 45 minute, traseu dus-întors.

Plimbare pe Olt. Am plecat dis de dimineață din Capitală dornici de a prinde prima cursă a „vaporașului” de pe Olt, însă traficul intens și scurta oprire la parcul „Poiana lui Căliman” (vezi impresii) ne-au cam deturnat de la planul nostru. Tocmai bine, am prins a doua cursă, cele vreo 20 de minute de așteptare fiind suficiente pentru strângerea a circa 20 de persoane doritoare de experiențe inedite.

Catamaranul „Oltul” e nou, oferă confort și siguranță, are două zone cu banchete din piele pentru călători, sistem audio, copertină de protecție, un post de conducere modern. Am primit la îmbarcare veste de salvare și am ocupat toate locurile, nimeni nu are voie să stea în picioare. Noi am pornit în minicroazieră de la debarcaderul aflat în spatele Mănăstirii Cozia (vezi impresii), acces prin curtea lăcașului monahal. Ambarcațiunea nu circulă cu viteză mare, iar „Căpitanul” ne-a arătat toate punctele importante de pe traseu oferindu-ne informații și răspunzându-ne la întrebări.

Ce am văzut călătorind pe „poteca de apă” ? Drumul nostru pe apă s-a desfășurat între Mănăstirea Cozia – intrare în Călimănești și retur. Primul obiectiv zărit de pe apă este Mănăstirea Cozia, ctitorie de la sfârșitul veacului al XIV-lea a domnului Mircea cel Bătrân. Admirăm contraforții de piatră, zidurile albe străpunse de mici ferestre, turlele paracliselor de colț și foișorul care adăpostește Muzeul Mănăstirii Cozia (vezi impresii). Malurile râului sunt destul de înalte și acoperite cu o vegetație bogată.

Pe dreapta se înalță siluetele roșii ale celor trei mari hoteluri din Căciulata: Cozia, Oltul și Căciulata. Vedem și toboganele colorate ale AquaPark-ului Cozia, apoi malul betonat cu promenada stațiunii, la mal fiind pâlcuri lungi de stufăriș. Plutim ușor pe lângă debarcaderul de la Parcul Izvoarelor (1 și 2), vedem oamenii plimbându-se pe alei și pe podul din parc. Cotim ușor spre stânga și ne apare în fața ochilor clădirea impunătoare a hotelului Traian.

Deasupra noastră se întinde un pod rutier/pietonal care face legătura cu Centrul de agrement și gara Păușa. Printre culmi se ițește pe partea stângă releul Cozia, lângă care se află Cabana Cozia (1573 m) . Culmile împădurite ne încântă privirile, acoperișuri roșii se ivesc printre frunze, apele Oltului sclipesc în soare.

Imediat după ce trecem de parcul tematic „Poiana lui Căliman” vedem podul și insula Ostrov, loc unde se află parcul Eminescu și Mănăstirea Ostrov (vezi impresii). Este momentul în care ambarcațiunea face o curbă largă și pornește în amonte spre ansamblul mănăstiresc Cozia. Pe maluri vedem câțiva pescari solitari, ne întrecem preț de două secunde cu o garnitură de tren, vedem câteva case vechi în stil brâncovenesc. Ne apropiem de punctul de debarcare având în față barajul Turnu (44 m) și culmile stâncoase ale muchiei lui Teofil și Muntele Basarab (de pe acesta din urmă se deschide o frumoasă vedere asupra văii Oltului). În apropierea barajului iubitorii de istorie pot descoperi ruinele castrului Arutella (vezi impresii).

Concluzii. După circa 45 de minute de plutire lină pe apele Oltului am debarcat încântați la baza Mănăstirii Cozia. Ne-a plăcut plimbarea pe Olt, o experiență drăguță care ne-a permis să vedem câteva obiective din altă perspectivă. Am apreciat interacțiunea bună cu personalul, ne-am relaxat în timpul croazierei. Aerul și „apa fermecată a Oltului” (cum scria istoricul Georg Poboran) ne-au creat o stare de bine și ne-au încărcat bateriile. Recomand!

Alegeri inspirate!

---

VIZUALIZĂRI: 3174 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI