Valea lui Stan

TIPĂREȘTE

Azi am sa va descriu un traseu prin niste chei salbatice, periculoase dar foarte frumoase pe care NU vi le recomand. Mai bine stati comod in fotoliu, cititi reviuri si bloguri si nu va duceti acolo. Sa fie clar de la inceput! Sa nu ziceti ca nu v-am zis. Traseul nu este acreditat, tocmai pentru ca nici un for, organism sau organizatie turistica n-a vrut sa-si mai ia inca o belea pe cap.

Traseul e dificil, bolovanos, obositor si alunecacios, (mai ales dupa ploaie). Cand apa raului din canion, creste si pe deasupra mai e si foarte rece. E periculos, ce mai tura-vura. Porniti doar daca sunteti constienti si in stare sa va asumati niste riscuri si doar daca v-ati nascut intr-o zodie norocoasa. Asa ca mine, pe care barza m-a scapat, (parca v-am mai zis), intr-o claie mare de borhot.

Tehnic, traseul a fost descris deja de foarte multi iubitori ai muntelui. Parca cel mai exact si detailat articol (articol de referinta) de pe acest sait, l-a scris @Aurici (vezi impresii). Am sa insist mai ales asupra senzatiilor mele si a pericolelor ce le-am resimtit in cele 7 ore de “primblare prin munti”, si eventual am sa va explic cum sa le ocoliti. Adica cum sa nu faceti ca mine.

Valea lui Stan e un loc in care am cazut de doua ori. Cu tot echipamentul meu de “montagnard” din dotare. De ce? Pentru ca m-am grabit si am vrut sa fac doua lucruri in acelasi timp. Sa merg repede si sa fac fotografii din mers, fiind mai tot timpul “cu capul in nori”. Credeti ca e usor sa nu imortalizezi acele minunate imagini mereu schimbatoare ce-ti apar "non-stop" in fata? In aceasta vale salbatica, in care nu stii ce frumuseti te asteapta “dupa urmatorul colt”, trebuie sa fii in permanenta atent pe unde calci. Te dezechilibrezi usor (nu cand urci scarile de metal sau pasesti pe scoabele metalice) ci mai ales cand traversezi (obligatoriu), raul numit Valea lui Stan, de pe-un mal pe celalalt si esti nevoit sa calci peste niste bolovani imensi, (mai mari decat tine), uneori colturosi, alteori plati dar uzi si adeseori, anfractuosi. Trebuie mereu sa calculezi si sa anticipezi in fractiuni de secunde, unde vei pune urmatorul picior.

La prima cazatura n-am patit nimic, doar aparatul foto s-a lovit de-o stanca, (dupa care, paradoxal, a inceput sa faca poze mai bune). Iar a doua oara, m-am lovit zdravan la maini, asa ca din acel moment, n-am mai facut poze deloc. Noroc ca se terminase si excursia. Cand faci poze, ramai mereu in urma si trebuie sa accelerezi, ca sa prinzi grupul din urma. Asa ca, cel mai bine e sa nu faceti poze “deloc” (lucru imposibil) sau sa le faceti din mers. Dar, “valea” iti ofera peisaje tot mai fotogenice si esti tentat sa neglijezi mersul. Trebuie sa privesti mereu in jos, spre varful bocancilor sau acolo unde urmeaza sa pui piciorul si mana. Daca vrei sa ai amintiri “foto” cu “valea”, trebuie sa te opresti de 20-30 de ori, incurcand astfel fluxul turistic. Asa ca, mai bine priviti sumedenia de filmulete de pe “youtube” sau pozele ce le-au facut altii, daca vreti s-ajungeti acasa, intregi.

Am parcurs multe chei dar cele mai frumoase, salbatice si dificile chei “pedestre” din tara mi s-au parut a fi acestea, din Valea lui Stan. E-un traseu de 6-7 ore, nerecomandabil pe ploaie sau dupa ploaie sau celor care n-au destula forta in maini si picioare. Sau carcotasilor. Pe traseu am vazut si cateva cupluri care au vrut sa se intoarca. Dar traseul e intr-un singur sens, “One way ticket”, n-ai cum sa te-ntorci, se merge in coloana, incet, cand urci scarile de metal vezi numai blugii celui din fata ta, cand traveresezi vaile sau ochiurile de apa, catarat pe scoabe, vezi doar urechile celui din dreapta si stanga ta iar daca indraznesti sa-ti abati privirea prea des si spre alte zari, risti sa faci cunostiinta cu forta gravitatiei.

Canionul Valea lui Stan e cel mai “metalizat” canion din tara, s-au plantat aici o sumedenie de scari de metal, lanturi de otel sau scoabe de metal pentru siguranta noastra. Daca iti folosesti (misti) in fiecare moment cele 4 membre cu care ne-a dotat natura, adica mainile si picioarele si iti mai pui la contributie si mintea si graiul, mai ales atunci cand e vara, week-end, soare si e multa lume prin “vale” si “se sta la coada”, si mai auzi si cate un “da' du-te dom'le odata, nu vezi cata lume asteapta la rand in spatele matale? ”, n-o sa ai nici o surpriza neplacuta.

Valea lui Stan e-o vale e regulilor stricte si a rabdarii. Muntele e frumos, ne atrage ca un magnet, in ciuda pericolelor sale, dar el trebuie respectat. Noroc ca pe traseu mai exista si portiuni de drum plat, mai putin anfractuos si alunecos sau adevarate “ambuteiaje”, locuri unde esti nevoit sa te opresti si unde poti sa-ti tragi sufletul si sa admiri simfonia cascadelor, verdele brazilor si maretia stancilor, desenate pe panza albastra a cerului.

Montagnarzii din Curtea de Arges, care au dat in folosinta acest traseu prin munca voluntara in 2012, au facut o treaba grozava. Pana in acel an, au fost incidente si accidente. Traseul a fost marcat (punct rosu si cerculet alb), caci au existat si cazuri de turisti rataciti. “Valea”, in unele portiuni ale ei, e foarte ingusta, mai ca poti atinge cu-o mana un perete si cu cealalta mana, celalalt perete al canionului, stand catarat cu picioarele pe niste scoabe de metal si urmarind firul apei ce curge la 2 metri sub talpile tale. Pai, ia inchipuiti-va o furtuna si-o ploaie torentiala in amonte, ce-ar putea aduce ea la vale. Ce? Asa numitul “lahar”, adica un amalgam de pietre, busteni si noroi. Acest lucru inca nu s-a intamplat datorita probabil barajului de beton din amonte dar, teoretic, nu e un lucru imposibil.

N-am sa insist. Pornirea se face de pe soseaua Transfagarasanului ce urca la barajul Vidraru. Cu 2 Km inainte de baraj, e-o curba in “ac de par” si o troita. Pe-acolo e intrarea in “vale”. O sa va dati seama imediat, caci in acea curba e-o aglomerare de masini parcate de ambele parti ale drumului si turisti care se pregatesc sa patrunda in canion.

Prima parte a drumului prin canion, e-o ascensiune de categoria “usoara”, pana la primul baraj de beton. Mergeti pe firul apei sau pe-o carare de langa albia raului. Treceti apoi, la categoria “grea”, e vorba de drumul propriu zis prin canion, iar spre sfarsit, cand ajungeti la al doilea baraj de beton (unde canionul se termina) si ziceti “c-ati scapat”, ajungeti la un drum abrupt prin padure, urcus ce va taie rasuflarea, de categoria “supergrea”, ce urca pieptis, pana-n Poiana Calugaritei. De-abia de-aici, incepe partea mai usoara, coborarea pana la troita de unde ati pornit.

Nu departe de Valea lui Stan, se afla si alte doua perle turistice, lacul Vidraru si Cetatea Poienari. Daca cheile nu v-au "rupt picioarele", cele 1480 de trepte ale cetatii, o vor face, fara-ndoiala. Eu n-am mai urcat pana-n deal la Poienari, eram deja rupt de-o vale (Valea lui Stan). Am trecut ca fulgerul pe langa cetatea angrenata de istorici, intr-o veche si enigmatica disputa. Despre ce e vorba? Inca nu se stie in care dintre cetati, “Poienari” sau " Râu de Mori" din Hateg, (aflata in ruine), si-a plasat Jules Verne, actiunea romanului sau celebru, “Castelul din Carpati? ”

Ei, acuma, daca v-am zis ca Valea lui Stan e cel mai frumos canion din tara, stiu ca, in ciuda tuturor dificultatilor, veti dori sa-l strabateti. OK! , atunci, iata-le:

Faceti-va rost de o conditie fizica buna. Omul strabate in medie 6 Km/ora daca merge pe teren plat. In canionul Valea lui Stan e altfel, veti ajuge sa faceti circuitul de 7-8 Km “troita-Poiana Calugaritei-barajul Vidraru-troita” in aprox. 7 ore, deci media de deplasare va fi de 1 km/ora.

Porniti la drum, dimineata, cat mai devreme, imediat ce se lumineaza de zi, de preferinta vara, dupa cateva zile de “seceta”, cand apa raului “Valea lui Stan” e mica, si acesta poate fi traversat usor cu piciorul. Luati incaltaminte de munte, cu aderenta buna, eventual si casca de protectie, un rucsac cu cate ceva de-ale gurii (in canion, inca nu s-a deschis nici un supermarket) si macar o jumatate de litru de lichid indulcit. Nu uitati trusa de prim ajutor si cateva tablete de calciu efervescent, in caz de crampe musculare (carcei).

Nu mergeti singuri ci in grup, retineti nr. de telefon al Salvamontului. Numar unic de alertare: 0725 - 82.66.68 sau mai usor de retinut 0-SALVAMONT (tastati pe tel. celular 0SALVAMONT si va apare numarul de mobil specificat anterior). De fapt la intrarea in chei, desi era luna august si apa raului era mica, statea mereu o ambulanta. Daca mergeti in grup, ceea ce se intampla in sezon, n-o s-aveti treaba nici cu ursii.

Faceti abstractie de multitudinea de instalatii metalice din aceasta “vale”, ce au ca scop sa va ajute sa inaintati si admirati spectacolul unei naturi de basm, inca virgina si nemaintalnita pe la noi prin tara, care, se pare ca, din cauza dificultatii accesului, a “scapat” deocamdata de privirile cupide si mercantile ale omului modern.

Drum bun!

@Web, te rog videoclipul, mersi! :

https://www.youtube.com/watch?v=aOjKc58dknE

---

VIZUALIZĂRI: 6259 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI