EXCELENT
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Edirne Palace – ultimul popas înainte de casă și hotelul la care revenim de fiecare dată cu drag
După o noapte liniștită petrecută la Ramada Plaza by Wyndham Eskisehir, ne-am continuat drumul spre ultima oprire înainte de a ajunge acasă. Vacanța se apropia de sfârșit, iar Edirne era locul în care urma să ne odihnim înainte de ultimii kilometri până în acasă.
De-a lungul timpului, în drumurile noastre spre și dinspre Turcia, am încercat mai multe variante de cazare în Edirne. Ne-am simțit foarte bine și la Hilly Hotel, dar și la Alan Suites, două hoteluri pe care le recomand cu încredere. Și totuși, dintre toate, Edirne Palace a rămas alegerea noastră preferată, nu pentru că ar fi cel mai mare sau cel mai luxos hotel din oraș, ci pentru că îndeplinește aproape toate cerintele pe care le căutăm la o cazare: aproape de centrul vechi, de restaurante, de bazar și de principalele obiective turistice, are parcare sigură, camere foarte curate și, peste toate, oameni care reușesc să te facă să te simți binevenit.
Hotelul este situat într-o zonă liniștită, la câteva minute de mers pe jos de principalele atracții din oraș, restaurantele, bazarele, magazinele și frumoasele moschei sunt foarte aproape, astfel încât poți lăsa mașina în parcare și să descoperi orașul la pas.
În jurul hotelului se află și case modeste ale localnicilor, iar contrastul dintre acestea și clădirile noi din zonă oferă o imagine ciudată la inceput, dar tocmai acest amestec dintre vechi și nou mi s-a părut că are farmecul lui.
Pentru cei care călătoresc cu mașina, parcarea reprezintă un mare plus. Este prevăzută cu barieră, bine iluminată și supravegheată video, astfel încât autoturismul este în siguranță și nu ai nicio grijă.
Încă de la intrare in hotel ai senzația că pășești într-un loc aparte. Recepția nu este foarte mare, însă este elegant amenajată, iar zona de lobby are un farmec deosebit. Mobilierul, tablourile, obiectele decorative și fiecare detaliu sunt alese cu grijă, chiar dacă pe alocuri mai intalnesti si obiecte care nu au nici o legatură intre ele, dar au farmec. De fiecare dată când am intrat aici am avut impresia că mă aflu într-o mică sală de muzeu. Parcă îți venea să vorbești mai încet, să nu tulburi atmosfera.
Personalul este unul dintre marile atuuri ale hotelului. Recepționerii vorbesc limba engleză, sunt foarte amabili și mereu gata să te ajute, inclusiv cu bagajele.
Dar ceea ce ne-a impresionat cel mai mult a fost faptul că, revenind aici de mai multe ori, ne-au recunoscut. La ultimele vizite au ținut să ne aducă în cameră câte o cafea și un ceai, din partea casei. Un gest simplu, dar care spune multe despre respectul pe care îl au față de clienții care le trec din nou pragul.
Hotelul dispune de lift, care deservește cele patru etaje și demisolul. Interesant este că, privit din exterior, hotelul pare să aibă doar trei etaje, asta poate datorită si configurației terenului, sau cine știe...
În fața hotelului există și o mică terasă, amenajată cu mese și scaune, locul perfect pentru o cafea sau câteva minute de relaxare.
Holurile sunt mochetate, impecabil întreținute și decorate în același stil elegant ca recepția. Totul inspiră curățenie și atenție pentru detalii.
Am fost cazați aici de mai multe ori, cred ca de 5 ori.
Prima dată când am facut rezervare, ne întorceam de la Fortezza Beach Hotel, Marmaris, am luat camera standard, cu paturi separate. Ne-a plăcut, doar ca sotului meu, patul i s-a părut mai puțin lat😀, La următoarele rezervări am ales camera Deluxe și pot spune că diferența de spațiu a meritat din plin. Cu aproximativ 40 mp, camera Deluxe este luminoasă, spațioasă și foarte primitoare. Patul matrimonial, cu o lățime de aproximativ 2,10 metri, este extrem de confortabil și perfect pentru un somn odihnitor.
De fiecare dată am primit aceeași cameră, situată la parter, cu un balcon generos și vedere spre partea din spate a hotelului. Priveliștea nu impresionează prin peisaj, însă oferă o imagine autentică asupra vieții cotidiene din Edirne, unde casele modeste ale localnicilor se îmbină cu clădiri mai noi.
Accesul în cameră se face cu ajutorul cartelei primite la recepție, aceeași cartelă activând și instalația electrică.
Încă de la intrare in camera am fost întâmpinați de o lumină caldă și de un parfum discret, care făceau atmosfera și mai primitoare.
Mobilierul alb, combinat cu nuanțele de bej și iluminatul cald, creează o atmosferă elegantă și relaxantă. Totul pare bine gândit, fără să fie încărcat inutil.
Camera este dotată cu televizor, aer condiționat centralizat, minibar (contra cost), seif, fierbător pentru apă, cafea instant, ceai, zahăr și două sticle de apă oferite gratuit. Oglinzile, câteva tablouri discrete, fotoliile confortabile, o măsuță completează amenajarea. Mocheta era impecabilă, iar curățenia exemplară.
Baia nu este foarte mare, însă este modernă și foarte bine organizată.
Cabina de duș este practică, ventilația funcționează foarte bine, iar consumabilele și prosoapele albe au fost completate zilnic.
Internetul wireless funcționează foarte bine în tot hotelul.
La demisol se află restaurantul în care este servit micul dejun, dar și câteva camere mai accesibile ca preț, cu ferestre aflate la nivelul trotuarului.
Și aici se păstrează aceeași eleganță întâlnită în întreg hotelul. Mobilierul este de calitate, iar decorațiunile completează plăcut atmosfera.
Micul dejun este servit între orele 7:00 și 10:00, în sistem bufet, nu este un bufet impresionant ca dimensiuni, însă este proaspăt, gustos și suficient de variat pentru a începe ziua cu energie.
Pentru prânz sau cină, in apropierea hotelului există numeroase restaurante și fast-food-uri. Noi am ales de fiecare dată Aydın Tava Ciğer. Mâncarea este foarte bună, porțiile generoase, iar prețurile surprinzător de decente. Popularitatea localului se vede și după coada care se formează aproape permanent la intrare, însă timpul de așteptare merită.
Am plecat de aici a doua zi dimineață cu sentimentul pe care îl ai la finalul oricărei vacanțe reușite: puțină nostalgie, multe amintiri și promisiunea că ne vom întoarce. Pentru noi, Edirne Palace nu înseamnă doar o cameră curată, un mic dejun bun sau o parcare sigură. Înseamnă si oamenii care își amintesc de tine si zâmbetul sincer de la recepție, cafeaua și ceaiul aduse în cameră, fără să le ceri și acel sentiment plăcut că ai ajuns într-un loc cunoscut. Am ajuns acasă obosiți, dar cu sufletul plin si mulțumiți că incă o vacanță si-a pus amprenta asupra sufletelor noastre.
Privind în urmă, ne-am dat seama că vacanța nu a însemnat doar destinația, a însemnat și drumul, oamenii întâlniți și locurile în care am ales să ne oprim.
Iar pentru noi, Edirne a fost cel mai frumos mod de a pune punct unei călătorii și a începe să visam, să facem planuri.
Va doresc tuturor vacanțe inspirate cu multe bucurii!
AmFostAcolo fără reclame?
- Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
- Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult
Trimis de wasi in 03.07.26 13:30:28
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA.
- Alte destinații turistice prin care a fost: Grecia, Croatia, Albania
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (wasi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 41.67457340 N, 26.55703520 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mulțumiri pentru amabilitatea cu care ai dat curs invitației de a scrie propriul set de impresii din această vacanță.
-
Câteva fotografii realizate de voi acolo ar fi mai mult decât binevenite — atât ca ilustraţie a textului, cât şi ca informaţie utilă, ele fiind căutate, apreciate (şi solicitate) de cititorii interesaţi în această destinaţie... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_add9.p ... 18724&hid=25472.
Sau... poate ceva video de pe acolo? Dacă ai filmat ceva, ar fi chiar util — link încărcare video.
Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ”
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
@webmasterX: Gata, am încărcat câteva. Numai bine și multumesc!
Mulțumiri pentru amabilitatea cu care ai dat curs solicitării de a încărca fotografii.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2022 Imaculat — scris în 04.10.22 de krisstinna din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2019 Hotel Edirne Palace - un hotel excelent pentru o cazare intermediara — scris în 31.07.19 de bigman_1971 din CăLăRAşI - RECOMANDĂ


Rog așteptați...










