Carari de povesti spre Taul Portii

TIPĂREȘTE

Circuit in Retezat: Carnic – Cascada Maria Magdalena -Cabana Gentiana – Lacul Pietrele-Curmatura Bucurei – Taul Portii – Poarta Bucurei – Saua Retezatului – Valea Stanisoarei –Lacul Stanisoara- Cabana Pietrele – Carnic.

Marcaje si timp parcurgere:

Carnic (1005 m) – Cabana Gentiana -banda albastra, partial triunghi albastru :2h

Cabana Gentiana - Curmatura Bucurei-banda albastra (2206m):2h

Curmatura Bucurei – Taul Portii -banda albastra initial si de la intersectia cu Lacul Bucurel punct rosu si banda galbena- 1,5 h

Taul Portii- Saua Retezat: banda galbena-2h

Saua Retezat- Cabana Pietrele: triunghi albastru si apoi cruce albastra cand se ajunge la intersectie :2h

Cabana Pietrele-Carnic: banda albastra-1:30 h

Dificultate traseu: mediu-greu (10-11h cu tot cu pauze)

Pentru ca ne aflam la doar 3 ore de mers cu masina de Retezat, nu-i vara in care sa nu facem cel putin un traseu tip circuit in acesti munti frumosi. De fiecare data incerc sa aleg trasee in care sa vad cat mai multe obiective, pentru ca Retezatul e foarte ofertant din acest punct de vedere.

Am vazut din toamna acest circuit si stiam deja de pe atunci ca e urmatorul pe care il fac in Retezat. Pentru ca atat de mult m-au impresionat pozele incat am stiut ca in realitate o sa ma lase fara cuvinte. Mereu reuseste el cumva sa faca acest lucru.

In Poiana Carnic am mai fost de cateva ori, pentru ca e un punct bun de pornire in trasee. Din Nucsoara, accesul se face pe drum forestier in conditii bune, si chiar daca nu e asfaltat, se poate urca cu orice tip de masina.

Prima parte a traseului e comuna pentru toate traseele, se urca pe banda albastra, Este usoara, prin padure, urcarea se face treptat, numai bine cat sa ne incalzim muschii. Dupa aproximativ o ora ajungem la intersectie, la pod, si acolo facem stanga spre Cabana Gentiana pe triunghi albastru.

Urcarea continua prin padurea luminoasa de molid, si solul e acoperit cu muschi verde. Razele patrund in padure si creeaza umbre sporind farmecul si frumusetea padurii. Nu dupa mult timp, ajungem la Cascada Maria Magdalena si e timpul pentru o pauza. Locul in sine te invita sa faci acest lucru pentru ca e amenajat cu masa si bancute.

Continuam traseul si dupa 2 ore de la intrarea in traseu ajungem la Cabana Gentiana, pe Valea Pietrelor, situata la altitudinea de 1670m. Chiar ma gandeam acum, ca nu am fost cazata niciodata intr-o cabana la aceasta altitudine. Ce fain trebuie sa fie! E bine intretinuta cabana, si se servesc doar bauturi nu si mancare din ce am inteles. Pozitia cabanei iti permite sa faci trasee frumoase, asa ca pe viitor trebuie sa ma gandesc serios la asta.

De la Cabana Gentiana trecem pe langa o stanca cu placute comemorative ale multor iubitori de munti, plecati prea repede dintre noi. Dar eu sunt pe principiul „nu conteaza anii din viata ta, ci viata din anii tai” , ca degeaba traiesti 100 de ani daca nu faci exact ceea ce iti place. Asa ca pornesc mai departe si incerc sa nu ma intristez chiar daca locul este incarcat spiritual vorbind. E un bun moment pentru mine, sa imi reamintesc cat de mult conteaza sa traiesti cu adevarat fiecare zi a vietii tale, sa te bucuri ca esti, pur si simplu.

De la Cabana Gentiana intram pe banda albastra pana la Curmatura Bucurei. Dupa vreo 20 min peisajul se schimba, si varfurile Bucura ale Retezatului ni se arata in toata splendoarea. Depasim un prag glaciar si ajungem la Bordul Tomii, un loc emblematic, reprezentat de niste bolovani uriasi, ramasi ca o marturie a fortei ghetarilor din trecutul geologic al acestor vechi munti.

Traversam paraul Pietrele si ajunsi in scurt timp la Lacul Pietrele, luam prima pauza mai lunga pentru a ne putea bucura cu adevarat de peisaj. In jurul lacului se ingramadesc multe flori pufoase albe, care se lasa purtate de vant, dansand cu tulpinile lor inalte. Sunt atat de frumoase! Firave, dar puternice ca toate florile de munte de altfel. Apa cristalina ne permite sa vedem fiecare pietricica de pe fundul lacului. Ne luam doza de liniste de care avem nevoie si pornim in continuare pe cararea noastra care incepe sa urce usor, usor spre Curmatura Bucurei.

Tot ce e verde ramane in urma pentru ca urmeaza sa ne rasfatam privirea doar cu varfuri ascutite in continuare, luam altitudine. Urcarea este abrupta, din ce in ce mai grea, dar respir adanc, si merg mai departe. Varfurile Bucurei se vad in toata splendoarea de pe cararea noastra. Si cand ma gandesc ca asta e doar inceputul. Am vazut mai multe persoane pe traseu care au facut cale intoarsa. Atunci cand obosesti este cel mai usor sa renunti, dar ceea ce trebuie de fapt sa faci, este doar sa te odihnesti. ????

Ajunsi in Curmatura Bucurei, mi se instaleaza zambetul tamp pe fata, pe care nu mi-l pot stapani. Ma simt recunoascatoare ca sunt in acel loc magic, si privesc cu nesat in toate partile, pentru ca ne aflam intr-o intersectie.

Valea Pietrele spre nord, de unde tocmai am venit. Varfurile Bucura I si II, dar si in spatele lor, Vf Retezat. Si Lacul Bucura, atat de albastru intre tone de stanca aspra. Imi amintesc mereu cu drag de acest lac frumos, inca de acum 11-12 ani, cand am facut prima noastra drumetie pe munte. Atunci am facut un traseu usor, pornind din Poiana Pelegii. Dar asa usor si scurt cum a fost traseul, m-a impresionat pentru ca de atunci am inteles cat de mult iubesc muntele. Si de 13 ani tot facem drumetii, practic ne-a deschis apetitul.

Si pentru ca e un loc special pentru mine, chiar ma bucur ca trebuie sa urmam banda albastra in continuare, cararea coborand usor spre Bucura. Deci dupa atatia ani de poteci, ajung din nou la el. Furata de magia lui, bineinteles ca ratez schimbarea de marcaj (punct rosu + banda galbena) care de fapt este de la Lacul Bucurel, imediat in coada Bucurei. Acolo se face dreapta. Dar in carare nu e nici un indicator ci doar daca te uiti atent mai in fata vezi ambele marcaje.

Am mers mai in fata decat trebuie fara sa imi dau seama, si am facut dreapta cand am vazut punctul rosu. Am ezitat putin cand nu am vazut si banda galbena, trebuiau sa fie ambele marcaje, insa am crezut ca poate al doilea e mai vechi si nu se vede bine. Dupa vreo 30-40 min am ajuns la niste lacuri insirate ca niste safire (Ana, Viorica, Florica), si mi-am dat seama ca nu suntem unde trebuie. Dar ce greseala frumoasa am comis. Cu ocazia asta le-am vazut si pe ele, si am realizat ca am facut o parte din traseul Circuitul Lacurilor.

Deja obositi, am facut cale intoarsa si am ajuns din nou la Bucura si apoi la Bucurel. Si aici incepe cea mai frumoasa parte a acestui circuit in Retezat din punctul meu de vedere.

Vedem si Varful Peleaga in cele ce urmeaza Vf Judele si Turnul Portii. Taul portii (2230m), este cel mai frumos lac mic din Retezat pentru mine, si le-am vazut pe majoritatea. Nu stiu daca limpezimea lui de cristal sau locul perfect in care este asezat ma fac sa il clasez asa. Sau poate amandoua.

Dupa 10-15 min de urcus accentuat de la Taul Portii, (pe banda galbena) ajungem la Poarta Bucurei, care se afla pe linia dintre Vf Bucura I si Vf Judele. Ea separa Complexul glaciar Bucura de Rezervatia Stiintifica Gemenele. De aici se deschid orizontori largi spre lacurile din Rezervatie dar si spre Muntii Tarcu. Imi amintesc ca si de pe Varful Tarcu se vede tare frumos Retezatul.

Traversam in urmatoarea ora traseul de creasta, fascinati de numarul lacurilor glaciare ce ne zambesc din vale. Stralucesc ca niste nestemate in bataia razelor, oriunde iti arunci privirea. Urmeaza si o zona cu lanturi, de care ma bucur cu adevarat, un pic de adrenalina nu strica niciodata.

Ajunsi in Saua Retezatului, cotim dreapta pe o coborare abrupta pe triunghi albastru, spre Valea Stanisoara si Lacul Stanisoara, la care ajungem in 30 min. De la pietre imense aruncate ici si colo, parca de niste giganti peisajul se schimba radical si ajungem la o treapta glaciara neteda ca o campie.

„Ce bine e sa mai si cobori!” gandim cu voce tare toti. Acum ne relaxam, picioarele parca merg fara sa ne asculte, nu mai suntem nevoiti sa fim atenti unde pasim. Valea Stanisoarei mi-a placut foarte mult, pentru ca paraul serpuieste si taie campia la fel ca un alt loc drag mie din Muntii Sureanu, care se numeste Fundatura Ponorului. Desi acolo e mai verde totul, si la alta altitudine.

Urmeaza apoi o noua coborare abrupta spre treapta jnepenisului, cu carari ascunse printre conuri si un verde care nu paleste niciodata. Dupa ce depasim pragul ajungem in zona de rariste a padurii. Intram in padurea de conifere si ne indreptam spre Cabana Pietrele. Tot timpul e binevenita zona de padure, in orice traseu. Se apropie seara asa ca grabim pasul sa nu ne prinda intunericul pe traseu. Din Poiana Pietrele cautam marcajul banda albastra spre Carnic si dupa ce il identificam mai mergem putin si ajungem la drumul pe care il stim deja.

Cu ce am ramas din acest traseu? In primul rand cu noi amintiri pe munte. Cu noi peripetii, pentru ca nici un traseu nu e ca altul, nimic nu e previzibil, nici macar cand ai impresia ca stii tot. Am ramas impresionata de frumusetea acestui circuit, pentru ca mi-a aratat atat de multe lacuri! Am urcat mult, am ras, am facut o gramada de poze, mi-am depasit limite, a fost minunat.

Drag Retezat, pana data viitoare, ramai cum te-am lasat sa bucuri si alti oameni. Stii ca ma intorc mereu la tine!

---

VIZUALIZĂRI: 669 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI