GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Cascada Săritoarea și alte obiective naturale din Munții Buzăului
Meleagurile buzoiene sunt locuri frumoase, pline de mister, cu obiective naturale care mai de care mai interesante. Puține dintre acestea sunt foarte cunoscute, în special pentru că accesul este destul de dificil. În zona de munte a județului Buzău, majoritatea drumurilor sunt neasfaltate, iar dacă plouă zdravăn este aproape imposibil de circulat cu un autoturism de oraș.
Un obiectiv natural despre care am aflat în această iarnă de la niște prieteni este Cascada Săritoarea sau ”Cheia Săritoarei”, după cum o mai numesc localnicii. Acest loc se află pe teritoriul comunei Brăești, între satele Goidești, Brătilești și Plaiul Nucului (din comuna Lopătari) .
Cascada Săritoarea este alimentată de un pârâiaș, iar debitul acestuia este scăzut în perioadele secetoase. În zona cascadei se află stânci de mari dimensiuni, ceea ce amplifică misterul locului. Unii localnici spun că acolo ar locui însuși diavolul, alții povestesc despre un zmeu care stăpânește cascada. Trebuia să vizităm acest obiectiv, indiferent de ceea ce ar sălășlui acolo!
Am pornit săptămâna trecută spre Săritoarea, încercând să profităm de o zi frumoasă, departe de aglomerație. Așa avea să fie, am interacționat puțin la Plaiul Nucului cu doi localnici, păstrând o distanță corespunzătoare contextului actual.
 
Accesul către zona cascadei poate fi realizat în două moduri. O primă posibilitate este pe DJ 203K, trecând prin Săpoca, Beceni, Vintilă Vodă, Lopătari și apoi urcarea pe drum pietruit către Plaiul Nucului (așa am procedat noi). A doua variantă presupune deplasarea pe DN 10 până la Pârscov și apoi mai departe pe DJ 203L, trecând prin localități precum Cozieni, Bozioru, Brăești, Ivănețu. Calitatea acestor drumuri nu este foarte bună, mai ales în ultima parte.
Noi ne-am apropiat de cascadă pe la ora 13.30. Am întrebat un sătean din Plaiul Nucului cum putem ajunge la Săritoarea și am primit indicații precise. Trebuia să mergem până la școala din sat și apoi să virăm stânga pentru a parca într-o poiană largă (locul unde se organizează diferite evenimente ale comunei). Am coborât din mașină și am întrebat încă o dată care este poteca de urmat. O femeie care scotea apă dintr-o fântână ne-a arătat o cărare ce cobora către pădure; ne-a mai spus că în 20-25 de minute vom ajunge în locul căutat.
Poteca spre zona cascadei este nemarcată și reprezintă practic o scurtătură către satul Goidești, utilizată de localnici. Am coborât agale printre pinii înalți, ajungând după câteva minute în dreptul unei bănci de lemn alături de care se află o cruce roșie. Pe trunchiul unui copac din apropiere este un indicator cu următorul mesaj: ”Apă bună de băut - Fântâna Bughioara, 50 m. ”. De curiozitate, am mers până în locul indicat și am găsit un izvor acoperit cu un capac de lemn învelit în plastic. Apa era curată, numai bună de băut.
Continuând să coborâm prin pădure, ne-am mai oprit pentru a inspira aerul tare de munte și pentru a fotografia floricelele galbene care arată că primăvara a venit de ceva timp. Încetul cu încetul, am ajuns în dreptul unor stânci impresionante și am trecut peste firicelul de apă a unui pârâu; era pârâul Săritoarei! Apa se ascunde în această perioadă pe sub stratul gros de frunze moarte, dar jgheabul cascadei se contura tot mai clar. Apa a meșterit un făgaș evident de-a lungul timpului, ceea ce arată că pârâul nu este mereu atât de inofensiv pe cât părea acum.
Partea cu adevărat impresionantă a locului ni s-a arătat când am privit zona cascadei din apropiere. De fapt, apa cade de la vreo 30 de metri înălțime, iar hăul care se cască dintr-o dată la picioarele tale este înfricoșător. Peretele de stâncă este vertical, iar în partea de jos are o scobitură în interior, ceea ce face ca apa să cadă în gol. Cu mare grijă, eu am coborât ceva mai jos, printre copaci, pentru a putea fotografia peretele Săritoarei din lateral. Iar imaginile surprind un perete de stâncă neted, care are în partea de sus o scobitură întocmai ca locașul unei chei - Cheia Săritoarei!
Nu am mai coborât pe potecă pentru a intra apoi prin albia pârâului întrucât locul (privit de sus) părea a fi îngust și denivelat. Am mai făcut în schimb fotografii în apropierea jgheabului cascadei, minunându-ne de stâncăriile înalte de zeci de metri, aflate în jurul nostru.
Plimbarea dus-întors până la Cascada Săritoarea a durat puțin peste o oră. A fost o ieșire relaxantă și ne-ar plăcea să revenim cândva acolo, poate într-o perioadă în care pârâul să aibă un debit mai mare.
1. Grunjul de la Mânzălești - Am trecut prin dreptul său și am oprit pentru a-l fotografia. Grunjul este o formațiune asemănătoare cu o piramidă, formată din tuf vulcanic și marne. Înalt de 18 metri, Grunjul se află în albia râului Slănic, la confluența acestuia cu pârâul Jgheab.
2. Platoul Meledic - Este ”un ținut al sării” din Munții Buzăului. Pereții albi și abrupți ai platoului ies în evidență de la depărtare. În adâncurile sărate ale Meledicului se ascund mai multe peșteri. În partea superioară a platoului se află câteva lacuri, cel mai cunoscut fiind Lacul Mare. Interesant este faptul că acesta este un lac cu apă dulce, aflat pe un masiv de sare. Am vizitat lacul Meledic înainte de a urca spre Plaiul Nucului.
3. Lacul Mocearu - Este un loc superb, un areal în care merită să te retragi vreo două zile pentru a-ți încărca bateriile! Se află la circa doi kilometri de satul Plaiul Nucului, iar accesul se face pe un drum de țară, destul de îngust. Lacul Mocearu este mai mare decât lacul de la Meledic, ambele având apă dulce. La câteva sute de metri de lac, pe un delușor, se află două locații de cazare: Pensiunea Lacul Zânelor și Pensiunea Agroturistică Lacul Mocearu.
4. Vârful Ivănețu - Cel mai înalt punct din masivul cu același nume. Poate fi urcat plecând din satul Plaiul Nucului; altitudinea maximă este de 1191 de metri.
5. ”Focul Viu” de la Terca - Fenomen natural provocat de emanația de gaze naturale ce ies la suprafață prin fisurile scoarței terestre, acest ”Foc Viu” se află într-un loc destul de greu accesibil, mai ales pe vreme nefavorabilă. Am vizitat zona în urmă cu aproximativ patru ani și ne-am propus să revenim în viitor (vezi impresii).
Ajuns la final de articol, vă doresc tuturor multă sănătate! Numai bine!
Trimis de Floryn81 in 16.03.20 18:23:15
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în MUNȚII BUZĂULUI.
13 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Floryn81); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
13 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Crazy_Mouse:
Faina plimbare! Tare-as fi mers si eu pe aici mai ales ca ar fi fost inedit pentru mine.
Nici nu stiam de cascada asta, acum cam seaca.
Foarte utile pozele cu sagetile aduagate pentru cei ce le vor folosi ca repere de orientare.
Cred ca e mai interesanta cascada cand paraul are ceva mai mult debit.
Numai bine! ????
@Dan&Ema: Salut, Dan!
Și pentru noi a fost o plimbare inedită! Am mai făcut ceva în ziua aceea, la fel de frumos, dar încă nu divulg... vei vedea zilele viitoare!
Vinerea trecută am ieșit la plimbare, iar zona am ales-o tocmai pentru că este cam pustie și destul de greu accesibilă. Lasă, trecem noi peste nebunia asta cu bine și reluăm drumețiile. Mai am o grămadă de idei pentru plimbări în Munții Buzăului, iar dacă vreți să participați și voi (și alții), cu atât mai frumos va fi!
În ceea ce privește cascada, zona este mai spectaculoasă decât am putut eu să prind în poze, iar apă probabil că este după ploi sau la topirea zăpezilor.
Mulțumesc pentru lectură și pentru ecou! Să ne revedem sănătoși!
Coloana sonoră propusă se poate şterge sau se poate schimba!
@Crazy_Mouse: Foarte frumoasă plimbarea. Munții Buzăului au multe locuri neștiute, mai sălbatice, cum este și Cascada Săritoarea, de care, sincer, nu am auzit. Felicitări!
@Mika: Mulțumesc! Poate lucrurile se vor schimba în bine și facem o tură împreună prin acest frumos areal. Cunosc multe locuri interesante în Munții Buzăului și le putem explora. Avem trovanți în Munții Buzăului (la Ulmet, Bozioru), avem schituri rupestre (în zona Nucu - Aluniș), găsim lacuri superbe (Meledic, Mocearu, Lacul Limpede - la Bisoca, Lacul Negru în Masivul Penteleu), există vârfuri de cucerit (vf. Penteleu - nu am ajuns nici noi până acum; vf. Ivănețu, lângă Plaiu Nucului; vf. Mălâia), întâlnim Cascada Cașoca sau ”Focul Viu” de la Terca și exemplele pot continua!
De Lacul Vulturilor și de Poarta Vânturilor cred că îți amintești!
Mulțumesc încă o dată pentru lectură și pentru ecou! Toate cele bune!
@Crazy_Mouse: wawww.Știi cei tare? Eu am un finuț în Plaiul Nucului și am fost de nenumărate ori. Drumul până acolo ne " omoară" , pe noi dar mai ales mașina. Nu am apucat să ajungem la cascadă deoarece eram totdeauna presați de timp dar la lacul Mocearu este extraordinar. Am dat roată lacului pe timp de vară și pot spune că este divin. Liniște, aer curat, auzi doar broaștele și greierii, ocazional câte o pasăre.
Pe pajiște la Plaiul Nucului la mijlocul lunii Iulie (perioada oscilează 12 - 18 iulie) este un festival folcloric cu cântăreți locali și câte un invitat special. Este foarte frumos în acea perioadă, dacă ai cum te sfătuiesc să ajungi.
Frumos, votat cu drag
@diana2015: Chiar pe acea pajiște am lăsat noi mașina atunci când am mers la cascadă. Am remarcat scena amenajată la vreo 100 de metri și ne-am dat seama că acolo se organizează diverse sărbători.
Da, așa este, lacul Mocearu este un loc de vis. Zona își păstrează un farmec aparte mai ales pentru că este greu accesibilă, altfel ar fi ”călcată” de mulți. Cu ocazia acestei vizite am văzut rațe sălbatice la Mocearu și chiar o egretă (rațele sunt prezente și pe lacul de la Meledic).
Noi am vrea să mergem câteva zile la Mocearu pe timp de vară și să rămânem acolo, fie la una din cele două pensiuni, fie chiar cu cortul. Să pescuiești, să admiri lacul la apus, să asculți zgomotele naturii... vis! Bine, printre zgomotele astea nu mi-ar plăcea să aud cum mormăie ursul, știu că sunt destui pe acele meleaguri!
Mulțumesc pentru lectură și pentru ecou! Numai bine!
@Crazy_Mouse: am o veste nu prea bună referitor la pescuit. Și noi suntem fani pescuit dar în lacul Mocearu nu sunt pești. Și să nu mă întrebi de ce că nu știu. Poate din același motiv ca în cazul lacului Sf. Ana.
Și noi am vrut să mergem să pescuit și răspunsul finei și al cumetrilor noștrii ne-a mirat.
Sau poate or fi spus așa să nu stăm mult pe capul lor
@diana2015: Când voi verifica informația, o să vă spun concluziile noastre.
Vai, cât îmi doresc să văd trovanții din Munții Buzăului și schiturile rupestre! Sper să ajungem cu bine și sănătate într-o bună zi!
@CATAAS: Merita! Dar la rupestre traseul “mare” e obositor (de 1 zi full)
@CATAAS: Pentru ”a bifa” ambele zone într-o zi, este bine să mergeți prima dată la trovanții de la Ulmet. Din locul unde lăsați mașina, dus-întors, fără grabă, vor fi necesare o oră și jumătate - două ore. Apoi plecați spre Nucu și vizitați obiectivele din zona Poiana Cozanei, respectiv: Chilia lui Dionisie Torcătorul, Bisericuța lui Iosif, Fundul Peșterii și Scaunele lui Negru-Vodă (cam în două ore terminați). Celelalte obiective rupestre sunt mai departe, prin pădure, marcajele sunt destul de slabe și cred că timpul oricum nu ar fi suficient. Așadar, trovanții + Poiana Cozanei sunt combinația potrivită pentru o vizită de o zi.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2023 O zi la Nucu / siturile rupestre din regiune — scris în 23.09.23 de AlexandruA din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2021 Lacul Roșu, Vârful Penteleu și o noapte in compania cerbilor — scris în 22.10.21 de Mika din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2021 ???????????????????????????? La marginea pădurii — scris în 25.06.22 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Oct.2020 Un weekend pe plaiuri buzoiene: Vârful Penteleu – Cascada Puncea (Cașoca) - Lacul Siriu — scris în 03.11.20 de k-lator din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2020 Vârful Penteleu (1772 de metri altitudine). Am ajuns pe acoperișul Buzăului! — scris în 13.10.20 de Floryn81 din RâMNICU SăRAT - RECOMANDĂ
- Jul.2020 Top of Siriu – Varful Malaia — scris în 15.07.20 de Dan&Ema din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Mar.2020 Vârful Ivănețu și alte obiective din Munții Buzăului — scris în 19.03.20 de Floryn81 din RâMNICU SăRAT - RECOMANDĂ