Pe cărări de Rai prin Alpii Dolomiţi (partea a II-a)

TIPĂREȘTE

Ziua 4: Arabba – Corvara – Passo Gardena – Ortisei (Val Gardena) – Vipiteno – Lago di Braies – Cortina d’Ampezzo – Passo Valparola – Arabba

- lungime – 272 km;

- durata estimată (fără opriri) – 5 ore 44 min;

- durata reală – 9 ore;

- localități vizitate: Ortisei/St. Ulrich, Vipiteno/Sterzing.

Ultima zi plină pe care o mai avem în Dolomiţi vine cu singurul pas care ne mai lipseşte din circuitul Sella Ronda, Passo Gardena și cu câteva localități de revistă demne de ținut minte pentru o viitoare vacanță în Dolomiți. Aşa că de această dată nu mai coborâm în Arabba, ci o luăm spre nord, cu direcţia Corvara, iar în câteva sute de metri, în punctul maxim al Passo Campolongo-1875 m un panou informativ ne anunţă că tocmai am părăsit regiunea Veneto şi am intrat în Provincia Autonoma Bolzano.

Spectaculozitatea peisajului creşte odată cu ultimele serpentine şi cu apropierea de Muntele Sassongher, masivul care domină Val Badia şi la poalele căruia stă aşezată una din bijuteriile Dolomiţilor, Corvara, o localitate micuţă de numai 1300 de locuitori permanenţi, aşezată într-un cadru parcă desprins din povești. Hoteluri de lux şi casuţe tradiţionale cu pereţii frumos pictaţi şi cu balcoane pline de flori ne obligă să ne sucim gâtul în toate părţile şi fac declanşatorul apratului foto să clicăie frenetic. Corvara se aşează comfortabil în fruntea preferinţelor în materie de localităţi şi ziua numai ce a început.

După câţiva kilometri începem urcarea pe Passo Gardena-2136 m, trecătoarea ce conectează Val Badia de Val Gardena, croindu-şi drum printre turnurile Sella, la sud şi Pizes de Cir, dinţii de fierăstrău ce se ridică la nord. În vârful pasului, priveliştea ne lasă din nou fără cuvinte. Oriunde ne întoarcem privirile, suntem înconjuraţi de piscuri şi nici măcar modul panoramic nu mai poate face faţă cadrului natural. Pe semne că şi acest pas e iubit de bikeri, judecând după aglomeraţia de motociclete din parcarea de lângă magazinul de suveniruri şi nu pot fi mai de acord cu ei. Giau rămâne preferatul nostru, dar nici Gardena nu e rău deloc. Cu circuitul Sella Ronda complet în palmares, începem coborârea spre Val Gardena, iar odată cu ultimele curbe intrăm în cea mai frumoasă şi probabil cea mai selectă zonă a Dolomiţilor.

Val Gardena este cea mai importantă şi cea mai mare dintre văile adiacente circuitului Sella Ronda, cu o populaţie stabilă de aproximativ 10 mii de locuitori, majoritar de origine ladină (undeva la 90%), împărţită în 3 localităţi: Selva di Val Gardena (Wolkenstein), Santa Cristina şi Ortisei (St. Ulrich). Fără să risc, eu aş adăuga că Val Gardena e şi cea mai frumoasă dintre toate văile Dolomiţilor şi asta se observă chiar de la intrarea în Selva di Val Gardena, prima localitate ce ne întâmpină la ieşirea de pe Passo Gardena cu căsuţe tradiţionale şi mai cochete, şi mai îngrijite, şi mai împodobite cu flori decât orice am văzut până acum. Iar frumuseţea şi bunul gust ating apogeul în Ortisei, cea mai mare dintre cele trei aşezări. Aici petrecem vreo 2 ore gură cască pe străduţele pietonale din centrul localităţii, nu înainte însă de a lua un mic dejun cam întârziat, câte un capucino şi un apfelstrudel cu cremă de vanilie chiar mai gustos decât pare în poză. Costurile pe măsura locației: 12 euro în total, ceva mai mari decât în Arabba. O tradiţie deosebită păstrată de locuitorii ladini din zona Val Gardena este sculptura în lemn, o veți remarca imediat chiar de la șosea, iar în Ortisei această îndeletnicire se confundă inseparabil cu numele localităţii. Maeştrii sculptori de aici sunt renumiţi în întreaga lume încă din Evul Mediu, aşa că o statuetă din lemn, o farfurie ornată sau orice alt obiect de artizanat în lemn reprezintă cea mai bună alegere pentru a duce acasă puţin din farmecul şi originalitatea zonei.

Am putea zăbovi în Ortisei toată ziua, dacă nu ne-ar aştepta orăşelul de poveste al regiunii Trentino-Alto Adige: Vipiteno/Sterzing, un alt „must see” al vacanţei în Dolomiţi. Vipiteno figurează şi în topul celor mai frumoase localităţi din întreaga Italie, e suficient să priviţi pozele ca să înţelegeţi de ce. Întâmplător, este şi cel mai nordic oraş al țării, la 50 km distanţă de Innsbruck, fiind situat pe Valea Isarco, la joncţinea drumurilor spre pasurile Brenner, Jaufen şi Penser-Joch, între masivele Monte Cavallo, Cima Gallina şi Cima di Stilves. Din Ortisei până în Vipiteno avem aproximativ 60 km şi 2 variante de traseu, una pe autostrada A22 Bolzano-Innsbruck şi alta, varianta aleasă de noi, pe SS12 paralel cu autostrada, un drum pitoresc presărat cu castele şi cetăţi cocoţate pe dealuri, printre care de menționat e Reifenstein Burg, cel mai bine conservat castel din Tirolul de Sud, având norocul de a nu fi suferit niciodată vreun atac sau asediu. Castelul e vizibil pe stânga, la vreo 3 km înainte de intrarea în Vipiteno.

Însă pe lângă frumuseţea garantată de cadrul natural, Vipiteno impresionează prin arhitectura tipic medievală, cu străduţe înguste flancate de clădiri una mai cochetă și mai îngrijită ca alta, în nuanțe pastel de roz, bleu, crem sau verde, cu pervazuri din care se revarsă cascade de flori. Orașul pare o cutie plină cu bomboane scumpe și frumos colorate. Cel mai spectaculos obiectiv este Zwölferturm, turn înalt de 46 m, construit în anul 1472, care acum are rolul de a despărţii Oraşul Vechi de Oraşul Nou. În cazul în care ajungeţi în zonă, recomandarea mea călduroasă e să includeți cumva în itinerariu și acest orășel atât de fermecător, chiar dacă e ceva mai îndepărtat de zona centrală a Dolomiţilor, vă va cuceri iremediabil. Îl puteţi include eventual într-un circuit care să cuprindă Innsbruck, Bolzano, Merano şi pasurile mai sus menţionate. Noi l-am legat de un alt obiectiv “must see” al Dolomiţilor: Lago di Braies.

Din Vipiteno până la lac sunt 79 km, adică aproximativ o ora și jumătate de mers normal, din care primii 25 km ne întoarcem pe același SS12, după care intrăm pe SS49 spre Brunico/Bruneck. La câțiva kilometri după localitatea Monguelfo un indicator pe fond maro indică Lago di Braies/Pragser Wildsee la dreapta și în 20 de minute suntem în fața parcării cu plată de lângă lac. Cadrul natural spectaculos este asigurat de vârful Croda del Becco-2810 m a cărui siluetă reflectată pe luciul apei ca de smarald e clintită din loc doar de vâslele celor câteva bărcuțe ce se plimbă agale pe lac. Un tur complet în jurul lacului pe poteca bine amenajată durează în jur de o oră și jumătate spre două ore, în funcție de apetitul pentru fotografii sau pentru leneveală din loc în loc, pe câte-o bancă la înălțime sau pur și simplu tolănit pe malul apei la umbra pădurii de brazi. Turul poate fi făcut la alegere, prin dreapta sau prin stânga lacului, noi am ales la întâmplarea dreapta, pe lângo Hotel Lago di Braies, dar e bine de menționat că această parte a traseului e cea mai ușoară pentru că nu presupune variații de altitudine, față de mult mai solicitanta potecă de pe partea stângă, cu trepte care te plimbă când pe mal, când sus la zeci de metri deasupra lacului.

Ultima zi plină a vacanței în Dolomiți se apropie de final și noi mai avem aproape 100 km până acasă și un ultim pas pe ordinea de zi: Passo Valparola. Așa că ne întoarcem pe unde-am venit până dăm de intersecția cu același SS49, șosea pe care o părăsim în dreptul localității Dobbiaco, lăsând-o să-și urmeze drumul spre Lienz. Urmăm indicatoarele spre Cortina pe SS51, trecem pe lângă Lago di Landro, un alt lac pitoresc cu vârful Monte Piana în spatele său și în câțiva kilometri intrăm pe drumul deja cunoscut din ziua anterioară, pe care-l urmăm fără modificări până în vârful pasului Falzarego. Astăzi însă nu mai coborâm spre Pieve di Livinallongo ci facem dreapta, spre Passo Valparola-2192 m, pas ce pleacă exact din coama lui Falzarego și leagă Valle d’Ampezzo de Val Badia, trecând printre masivele Sass de Stria la sud și Lagauzoi la nord. Înainte de Rifugio Valparola ajungem în dreptul unei construcții cu aspect neobișnuit pentru acest loc, Fort Tre Sassi, o fortăreață construită de austrieci în anul 1897 în perioada de stăpânire Austro-Ungară, bombardată de către italieni în perioada Primului Război Mondial și restaurată pentru a adăposti începând cu anul 2003 unul din cele 4 muzee din zonă dedicate războiului, alături de 5 Torri, Lagazuoi și Sasso di Stria. În coborâre trecem din nou hotarul Veneto spre Trentino-Alto Adige, facem o buclă prin Corvara și după vreo 5 kilometri, în vârful pasului Campolongo, părăsim definitiv Südtirolul. Mai avem o ultimă noapte sub cerul Dolomiților și deja ne pare rău că trebuie să plecăm… Dar nu ne luăm încă rămas bun de la Dolomiți, mai avem o jumătate de zi la dispoziție și câteva obiective de văzut în drum spre Slovenia.

Ziua 5: Arabba – Passo Falzarego – Cortina d’Ampezzo – Valle di Cadore – Auronzo di Cadore – Bled – Ljubljana

- lungime – 340 km;

- durata estimată (fără opriri) – 6 ore 4 min;

- durata reală – 10 ore;

- localități vizitate: Auronzo di Cadore.

După 4 nopți la Residence Campolongo, nostalgia specifică finalului de vacanță începe să se simtă tot mai acut. Plecăm spre casă, dar nu în mare grabă, ci cu un popas de 2 nopți în Ljubljana. Cel mai simplu traseu este pe la sud de Udine, drum cam nespectaculos și care presupune multă autostradă, bun pentru cine dorește o deplasare rapidă din punctul A în punctul B și nimic mai mult. Noi nu urmărim asta, așa că alegem o variantă personalizată, prin Cortina, Valle di Cadore și Bled, preponderent pe șosele naționale, ce presupune peste 5 ore de mers întins. Traseul cuprinde un alt obiectiv „must see”al Dolomiților, Auronzo di Cadore și Lago di Santa Caterina, cel care ne atrăsese atenția de sus, de la Tre Cime, prin culoarea sa de un albastru ireal. Azi vrem să avem și perspectiva inversă, să privim cele Tre Cime de pe mal și să ne convingem că acea nuanță incredibilă de albastru nu a fost o iluzie și că lacul e la fel de frumos precum l-am perceput de la kilometri distanță. Așa că în jurul orei 10 dimineața revedem cu emoție pentru ultima oară Arabba, apoi Falzarego și Cortina, urându-le un călduros și sincer „pe curând” și ne îndreptăm pe SS51 și SS51b spre Valle di Cadore, o vale pitorească ce se întinde la picioarele masivului Antelao (3263 m). Urmând tiparul de pe Val di Fassa, și aici comuna este formată dintr-o serie de sate înșirate de-a lungul văii, purtând în numele său terminația „di Cadore”, printre ele: San Vito di Cadore, Borca di Cadore, Pieve di Cadore, Lozzo di Cadore și multe altele, toate îngrijite și frumos aranjate, însă vizibil sub ceea ce văzusem în Val Gardena. Totuși, o reală plăcere să le străbați, în ciuda aglomerației de pe șosea și să privești de sus seria de lacuri de acumulare construite din loc în loc pe torentul Bòite: Lago di Vodo di Cadore în dreptul localității cu același nume, Lago di Valle di Cadore sau Lago di Cadore, cel mai mare dintre ele, pe torentul Piave, la poalele localității Pieve di Cadore.

Ne îndreptăm spre Auronzo di Cadore, cea mai frumoasă comună de pe Valle di Cadore, traversată de torentul Ansiei, pe cursul căruia a fost construit și Lago di Santa Caterina sau, mai simplu, Lago di Auronzo. Faptul că lacul este unul artificial eu zic că nu știrbește absolut cu nimic frumusețea și spectaculozitatea lui, cum de altfel nu se întâmplă nici cu Fedaia, celălalt lac de acumulare pe care l-am văzut în zilele trecute, pe al cărui luciu se oglindește Marmolada. În Auronzo petrecem vreo 2 ore, timp suficient să ne plimbăm puțin prin zona centrală, dominată de Biserica Santa Giustina din sec. al XVIII-lea, să admirăm aranjamentul floral sibolizând stema localității și să luăm o gustare la o terasa chiar în stânga bisericii. Ca observație, în Auronzo prețurile sunt vizibil mai mici decât cele cu care eram obișnuiți în zona noastră de cazare și cam la jumătate față cele din Val Gardena. Aici, pe două apfelstrudel și două cafele plătim în jur de 6 euro, față de 12 cât am plătim în Ortisei pentru același lucru, tot la o terasă situată “punctul zero” al localității.

E trecut de ora prânzului și până în Ljubljana GPS-ul ne arată vreo 3 ore și ceva, timp suficient pentru un popas de câteva ore în Bled.

Concluzii

Au fost 5 zile de vis, cu o mulțime de locuri vizitate, unul mai interesant ca altul, așa că un top al celor mai frumoase obiective din Dolomiți îmi e tare greu să fac. Dacă la unele capitole mi-am conturat niște opinii clare, la altele lupta e umăr la umăr, așa că după multă chinuială, gândeală și răzgândeală, clasamentul meu ar suna cam așa:

- cel mai impresionant pas: clar Passo di Giau, urmat de Passo Gardena;

- cea mai pitorească vale: Val Gardena nu are rival;

- cel mai spectaculos lac: aici nici picată cu ceară nu mă pot hotărî între Carezza și Braies, ambele superbe;

- cea mai frumoasă localitate: și aici lucrurile sunt complicate-clar Vipiteno pentru arhitectură, Corvara pentru cadrul natural spectaculos și Ortisei, pentru îmbinarea armonioasă între cele două. Depinde de fiecare ce-și dorește și ce urmărește de la locația de cazare.

Dacă aș reveni în Dolomiți? Oricând cu mare drag, cu condiția să fie vara, eu nefiind deloc prietenă cu sporturile de iarnă și cu frigul în general. Iar legat de cazare, nu m-aș îndepărta de zona Arabba-Corvara-Val Gardena, mi se pare cea mai frumoasă și cea mai potrivită pentru o vacanță activă, fiind situată central, în inima Dolomiților. Desigur cu prima opțiune aceeași Residence Campolongo, Arabba, despre care v-am povestit deja.

O săptămână frumoasă!

---

VIZUALIZĂRI: 5159 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI